Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Organizația PSD Ialomița, ÎMPOTRIVA lui Dragnea

Marian Neacșu a decis

Organizația PSD Ialomița, ÎMPOTRIVA lui Dragnea

Joi seara, 20 septembrie 2018, președintele PSD Ialomița, Marian Neacșu, a convocat Biroul Executiv Județean. Ședința, destul de scurtă, a statuat ceea ce mai toți membrii social-democrați observaseră de ceva timp: opoziția secretarului general al PSD, Marian Neacșu, față de liderul Liviu Dragnea.

Cu mic cu mare, susținem Mișcarea politică a cameleonului purtător de mape Marian Neacșu a fost evidentă, citind printre rândurile declarațiilor sale sforăitoare din ultima perioadă. Marian Neacșu, în cadrul partidului, este un comunicator foarte abil. În public însă, discursurile sale sunt fade și lipsite de consistența unui adevărat om politic. Dintotdeauna, carisma sa a fost a unei borduri de pe centura politicii, specialitatea casei fiind jocurile subterane, cu sau fără pretendenți. Revenind, unii dintre social-democrații ialomițeni au fost totuși surprinși de tenacitatea cu care Marian Neacșu și-a susținut noul punct de vedere în cadrul ședinței, în condițiile în care același Neacșu se declara «sfătuitorul de taină» al președintelui Dragnea, lăsând chiar să se înțeleagă printre apropiați că Dragnea nu trage un pârț fără a-i solicita opinia. Chiar și în ceea ce privește desemnarea ultimului premier PSD, Viorica Dăncilă, Marian Neacșu ar fi avut implicații, Liviu Dragnea apelând la terapia teoriilor liderului de Ialomița. Așadar, cum vă spuneam, cei mai mulți dintre cei prezenți și-au manifestat surprinderea în ceea ce privește noile orientări politice ale domnului Neacșu... Chiar au fost voci care au reproșat o astfel de atitudine, aducându-se în discuție «pleiada» de secretari de stat sau funcții cu care Dragnea a «înzestrat» PSD Ialomița după câștigarea alegerilor. «Domnule președinte Neacșu, îl avem pe Potor la Ministerul Agriculturii, pe Brănescu la Autoritatea Sanitară Veterinară, pe Alexandrescu la Ministerul Sănătății... L-ați impus pe Crunțeanu la AFIR... Avem câțiva oameni și prin alte ministere sau instituții. Cu o astfel de decizie, îi putem pierde!» i s-ar fi reproșat în cadrul ședinței. Cu toate acestea, Marian Neacșu a propus un vot ÎMPOTRIVA lui Liviu Dragnea.

De culise Ce s-a întâmplat însă cu opiniile domnului Neacșu de au devenit atât de contrare președintelui Dragnea? Ce ar fi declanșat o astfel de decizie? Potrivit surselor noastre, Liviu Dragnea l-ar fi îndepărtat în ultimele luni pe Marian Neacșu de la consfătuirile de taină ale grupului restrâns de conducere a partidului și, implicit, a țării. Dragnea a simțit că Neacșu, de la un simplu purtător de mapă și «sfătuitor de taină», poate emite pretenții mai înalte. De asemenea, a auzit și că Neacșu, alături de Ciolacu (președintele PSD Buzău) și Tudose (fostul premier eliminat de Dragnea), au constituit un «grup de inițiativă» care operează chiar la debarcarea sa... În plus, același Dragnea cunoștea și despre întâlnirile nocturne dintre președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, și prietenul său de noapte, Robert Negoiță, exponent al grupului Firea ce, la suprafață, solicită aceeași îndepărtare a președintelui Dragnea de la șefia  partidului. Abil, Dragnea l-a «exmatriculat» pe Neacșu din cercurile de putere, lăsându-i totuși impresia că, prin funcția deținută, de secretar general PSD, se poate «implica» la nivelul conducerii partidului.

Viitorul nu sună bine Presat de timp și alți «tovarăși» de partid, Marian Neacșu a avut de ales între două rele. Firesc, a ales, considerând în consecință, pe cea mai puțin rea. Pe termen scurt, decizia sa va fi devastatoare pentru Ialomița. Dragnea, cu siguranță, va frânge multe «capete» susținute de Neacșu în funcții înalte. Este firească o astfel de atitudine, de răzbunare... Pe termen lung, calculele domnului Neacșu ar ieși pozitive, gândindu-se că Dragnea, chiar dacă va câștiga din nou această bătălie, va pierde într-un final războiul. Căci, da, și dacă va câștiga azi, 21 septembrie 2018, Dragnea va începe să devină istorie... Dacă Dragnea va pierde, ceea ce e puțin probabil, Neacșu își va aroga merite ce, cu siguranță, nu-i aparțin. Însă, corect, își va consuma aceleași energii cameleonice pentru realizarea unicului său scop: supraviețuirea politică în sfere înalte.

21 Septembrie 2018, 08:05 (5877 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
Ghidul Renegatului
Ce ar fi Ialomița politică dacă...
Marian Neacșu a fost exclus din PSD!

Comentariile cititorilor:


Slobozia:
(12 Noiembrie 2018, 07:10)
Organizația trădătirilor PSD din Slobozia. Sunteți toți lingăii lui TINEL GHE. Ialomițenii au avut încredere în voi trădătorilor. Sunteți lingăii de meserie. Dracul mai are încredere în Neacșu Marian trădătorul NR.1 al PSD și în lingăul Adrian Mocioniu ratatul Sloboziei.
Ciuma rosie:
(30 Septembrie 2018, 19:49)
Cred ca neacsu , moraru si cei patru parlamentari s_au pisat contra vintului ! Ca primar s_au pisat ( votat) ca primarii , ca si pe ei ii voteaza intelighentia din UAT uri !
Mary:
(28 Septembrie 2018, 13:00)
Întarâtă-i drace, că și mie îmi place!!!
din culisele PSD:
(24 Septembrie 2018, 20:52)
Mai Neacsule ma cum tocmai tu care ai calcat peste oameni de care te-ai folosit iar pe urma dupa ce ti-ai vazut saci-n caruta i-ai dat afara din partid  sa ajungi unde ai ajuns  asa ar trebui sa-ti faca si tie Dragnea  sa vezi cum e .N-ai fost inspirat credeai ca ai un cuvant de spus in staful PSD? Acum vezi ca nu te duce mintea ? Te-ai facut de ras ,i-ai carat mapa lui Dragnea degeaba .Cuvantul tau nu are valoare in fata stafului PSD degeaba a investit incredere PSD-ul Ialomita in tine .Da-ti demisia de onoare ca esti un paduche la BUCURESTI
fabula:
(24 Septembrie 2018, 17:24)
3 lupi si o oaie voteaza ce sa manance la pranz....
presa straina:
(22 Septembrie 2018, 18:34)
Financial Times: "Sforarul Romaniei supravietuieste rebeliunii din partid; a fost o lupta intre bande."
Nicu:
(22 Septembrie 2018, 08:13)
Agariciule , penalule, puscariasule curva ai fost curva mori ial si pe PG si aruncativa in fata trenului ca traiti degeaba numai pentru manevre si furaciuni
PIB-ul a crescut:
(21 Septembrie 2018, 22:58)
In timpul Cex PIB-ul Romaniei a crescut semnificativ: timp de 7 ore sefii psd nu au mai furat nimic. Dragnea a promis inca 5 guverne, ca sa fie functii pt toti...
Pdf ist:
(21 Septembrie 2018, 22:02)
Îi vrea postul? N ar fi rau ptr. Ialomița și pădurilor ialomița. Dar mai ales ptr protejatii/ protejatii lui. Deja se vad deputati sau deputate. Bravo Neacsu.
citizenul:
(21 Septembrie 2018, 21:02)
A luat-o-n barba! Ce-i drept, era de asteptat, pare destul de prost...!!!
cetatean pacalit:
(21 Septembrie 2018, 20:24)
CE AI FACUT NEACSULE  NA CA NU L-ATI DAT PE DRAGNEA JOS TI-AI TAIAT CRACA DE SUB PICIOARE I-AI DUS MAPA SI ACUM ITI TAIE CRACA  SI -AI SA CAZI CU NASU-N KK
fost PSD-ist:
(21 Septembrie 2018, 18:36)
NEACSU A MUSCAT MANA LUI CIUPERCA ACUM O MUSCA SI PE AL LUI DRAGNEA  MAI PURTATOR DE MAPA UTE-ASA AJUNGI LA SAPA ....
Kamikaze:
(21 Septembrie 2018, 15:19)
Valcov a plecat din tara. Dragnea se pregateste si el dar asteapta chemare pt reintregirea ..famigliei.
nimeni:
(21 Septembrie 2018, 13:10)
Acest atac la Dragnea este o furtuna intr-un pahar cu apa. Este o mare facatura. Domnul Neacsu nu cred ca isi permite sa piarda, poate pati ca domnul Savu sau Ciuperca. Din om bine "vazut" poate ajunge un nimeni si va trage dupa el pe toti (Moraru, Pavel, Musoiu, en compani)
gogu:
(21 Septembrie 2018, 12:05)
Felicitari domnule Neacsu! Dracnea ne impingea afara din Europa , nu-l intereseaza decat sa scape de puscarie. Pentru acest obiectiv vinde si tara si pe romani fara sa clipeasca!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 19 Iul 2019
151 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

DSVSA Ialomița: Controale în piețe la tarabe

În perioada 12-14 iulie a.c., Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și ai Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2019, 16:10
(89 vizualizări - 0 comentarii)


Baza 86 Aeriană, la «Royal International Air Tattoo 2019»

În perioada 19-21 iulie 2019, la Baza Aeriană FAIRFORD, GLOUCESTERSHIRE din Marea Britanie, aparținând Forțelor Aeriene Regale, are loc «Royal International Air Tattoo 2019», unul dintre cele mai mari mitinguri ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2019, 11:40
(112 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Arme găsite în casă

Marți, 16 iulie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat 4 percheziții domiciliare la Țăndărei. În urma ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:35
(242 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Gârbovi

Marți, 16 iulie a.c., în jurul orelor 12,30, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni și un echipaj SMURD au fost solicitate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:30
(156 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


4

Platonești: Accident rutier soldat cu o victimă

Marți, 16 iulie a.c., în jurul orei 13,50, un autoturism care se deplasa pe direcția de mers Movila-Platonești a părăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de un parapet aflat pe marginea șoselei. ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:25
(153 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Marți, 16 iulie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 21 de ani, din Făcăieni, în timp ce șofa pe raza localității de domiciliu deși anterior consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:20
(169 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

16 Iulie 2019, 18:50


IPJ Ialomița: Nereguli constatate la taximetriștii slobozeni

Luni, 15 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au acționat pe raza municipiului pentru verificarea legalității transportului public de persoane în regim de taxi. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:50
(351 vizualizări - 1 comentariu)


8
Cotorca: S-au ciocnit 5 mașini, două victime

Cotorca: S-au ciocnit 5 mașini, două victime

Luni, 15 iulie a.c., în jurul orei 06,30, pe raza localității Cotorca s-a produs o coliziune între 5 autovehicule. Pentru salvarea celor două victime, o femeie de 23 de ani și un bărbat de 41 de ani, au ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:35
(299 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


9

Gârbovi: Tânăr prins la volan cu un pistol

Sâmbătă, 13 iulie a.c., în jurul orelor 21,00, în urma unui control în trafic, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gârbovi au depistat un tânăr, de 18 ani, care deținea în habitaclul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:30
(333 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi pistol


Ordin de protecție pentru un tată agresor din Cosâmbești

Duminică, 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți Târg au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din Cosâmbești după ce acesta și-ar fi agresat fiica. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:25
(287 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența băuturilor alcoolice

În perioada 12-14 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 56 de ani, în timp ce conduceau pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:20
(272 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: Fără permis de conducere pe drumurile publice

Doi bărbați, de 32 de ani, din Țăndărei, și de 44 de ani, din Căzănești, au fost depistați de polițiștii ialomițeni vineri, 12 iulie a.c., în timp ce șofau pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:15
(288 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat depistat la volanul unui vehicul neînmatriculat

Duminică, 14 iulie a.c., polițiștii rutieri din Urziceni au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din Urziceni, care avea autorizația de circulație provizorie expirată din ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:10
(281 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Fii inteligent, nu fi violent!»

În perioada 1 iulie-30 septembrie 2019, Poliția Municipiului Slobozia desfășoară campania «Fii inteligent, nu fi violent!». Principalele obiective ale polițiștilor de Ordine Publică sunt reprezentate de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:05
(286 vizualizări - 0 comentarii)


deces

deces

Familia Sohodoleanu
anunță cu nesfârșită
durere trecerea în
neființă a celui
care a fost
Gheorghe Sohodoleanu ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2019, 08:05
(964 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor prins la volan cu 107 km/h!

Joi, 11 iulie, în orașul Țăndărei, polițiștii rutieri au oprit în trafic un autoturism care se deplasa cu viteza de 107 km/h. În urma verificărilor efectuate, au constatat că la volanul mașinii se afla ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 16:30
(681 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Beat la volan, a acroșat o mașină parcată

În miezul nopții de joi spre vineri, 11/12 iulie a.c., Poliția Țăndărei a fost sesizată despre producerea pe strada Gării, din Țăndărei, a unui accident soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 16:25
(582 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 15-19 iulie, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 16:20
(668 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

11 Iulie 2019, 19:15


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,89%

Conform informațiilor oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la sfârșitul lunii mai 2019, rata șomajului a fost de 4,89%. Exprimat în cifre acest procent arată că peste ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 17:15
(665 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 31 iulie 2019, termen limită pentru depunerea Declarației Unice

Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii din județul nostru cu privire la faptul că termenul limită pentru depunerea Declarației unice este data de ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 17:10
(673 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Consultări la nivel național cu reprezentanții mediului de afaceri

Reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice au continuat seria întâlnirilor organizate în toate județele țării cu membrii mediului de afaceri. Alături de oficialii Ministerului Finanțelor Publice s-au ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 17:05
(609 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Toate focarele de Pestă Porcină Africană, stinse

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, despre  situația ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2019, 15:10
(754 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Arestat pentru «conducere fără permis»

Joi, 4 iulie a.c., polițiștii au reușit identificarea unui bărbat, de 23 de ani, din comuna Traian, pe numele căruia Judecătoria Făurei a emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză a fost încarcerat ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:50
(1063 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 8-12 iulie, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:45
(1022 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Axintele

Joi, 4 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 6 percheziții pe raza localității Axintele la persoane bănuite de comiterea unor furturi din locuința unei persoane din localitatea Horia. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:40
(1101 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni premiază spiritul civic

Vineri, 5 iulie a.c., polițiștii ialomițeni din cadrul IPJ Ialomița au premiat doi ialomițeni pentru spiritul civic de care au dat dovadă. Astfel, un tânăr de 15 ani, din Slobozia, și o femeie de 26 ani ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:35
(1044 vizualizări - 1 comentariu)


Stejaru: Autoturism răsturnat, patru persoane rănite

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut vineri, 5 iunie 2019, la intrare în localitatea Stejaru. Din primele informații, este vorba despre un automobil ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 15:20
(1084 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stejaru accident


Incendiu la o stână din Făcăeni

Miercuri, 3 iulie a.c., în jurul orelor 18,30, două adăposturi de animale ale unui localnic din Făcăeni au luat foc. Pompierii Stației Fetești s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale cu apă și ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2019, 15:30
(1058 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...