Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Reparația podului rutier peste râul Ialomița se amână

Șantier în conservare la Slobozia

Reparația podului rutier peste râul Ialomița se amână

Abia intrate în grafic, reparațiile podului rutier peste râul Ialomița din Slobozia se amână pentru o perioadă nedeterminată. Compania Națio­nală de Administrare a Infrastructurii Rutiere a decis să conserve șantierul deschis pe malurile Ialomiței, în apropiere de Cartierul Bora, din cauza unor probleme apărute la proiectul de moderni­zare. Concret, este vorba despre o serie de lucrări neprevăzute, din cauza cărora proiectul trebuie refăcut, urmând ca CNAIR să scoată din nou reparația podului la licitație...

Șantierul s-a închis! Începute cu mult entuziasm, lucrările de reabilitare a podului rutier peste Ialomița din Slobozia au fost abandonate. Șantierul a intrat în conservare, muncitorii lăsând baltă schelele montate în jurul podului, dar și zona împrejmuită cu gard de sârmă de pe malul drept al Ialomiței, unde funcționa șantierul. Pro­blemele au început să apară încă de la debutul lucrărilor. Este vorba despre o serie de lucrări neprevăzute, care nu au fost incluse de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), beneficiarul in­vestiției, în proiectul de mo­dernizare. În momentul în care s-au apucat de treabă, muncitorii au descoperit că este nevoie să fie schimbate și o serie de elemente din structura de rezistență, aspecte pe care proiectanții nu le-au trecut în planurile realizate. Este greu de precizat din ce cauză aceste aspecte au fost omise, având în vedere că întocmirea proiectului a durat câteva luni și s-a făcut de către experți în domeniul construcțiilor de drumuri și poduri. Estimativ, CNAIR a cheltuit peste 30 mii de lei, bani publici, pentru a realiza acest proiect încărcat de probleme.

O nouă licitație publică CNAIR a anunțat pu­blic faptul că va repara podul rutier din Slobozia încă din luna februarie a acestui an. Contractul a fost atribuit firmei Con­strucții Feroviare Drumuri și Poduri Buzău, specia­lizată în construcția de poduri și tuneluri și a avut valoarea de 2,8 milioane de lei. Din cauza proble­melor de proiectare care au generat închiderea șan­tierului, CNAIR trebuie să scoată încă o dată la licitație această lucrare. De­mersul va fi realizat abia după ce proiectul va fi refăcut. «Nu aveam cum să executăm o lucrare în care proiectul era incomplet. Noi am aplicat planurile din proiectul pe care beneficiarul nu l-a prezentat. Asta este situația...» au explicat reprezentanți din cadrul firmei Construcții Feroviare Drumuri și Poduri Buzău. Dacă în urma procedurilor nu vor exista contestații, cel mai probabil șantierul se va redeschide la începutul anului viitor.

Podul care naște controverse
Reabilitarea podului rutier de la Slobozia a născut numeroase controverse, încă de la începutul lucrărilor. Toate acestea pentru că nu s-a găsit o soluție pentru devierea corespunzătoare a traficului. Din cauza lucărilor de amploare urma să fie impusă o restricție de circulație pentru camioane și tiruri. CNAIR a somat Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române cu privire la posibilele variante de circulație, însă oficialii Poliției au refuzat să fie de acord cu respectivele propuneri. Nici până în momentul de față avizele de circulație ale Direcției Rutiere nu au fost semnate... Necesitatea reabilitării podului este însă mare, având în vedere faptul că ultimele reparații au fost efectuate în urmă cu mai bine de 13 ani.

28 Septembrie 2018, 08:20 (6110 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Constructorii refuză reabilitarea podului rutier peste râul Ialomița
CNAIR cheltuie 2,8 milioane de lei pentru reabilitarea podului rutier de la Bora

Comentariile cititorilor:


@anula:
(4 Octombrie 2018, 14:58)
@anula, nu te lua de olteni că jar mănânci! Oltenii V-au scos din cct în împutitura asta de județ!
Neica Nimeni:
(4 Octombrie 2018, 11:04)
Podul are probleme majore....risc mare de prabusire .....cei ce au inceput si abandonat lucrarea nu au putut sa isi asume riscul unei lucrari ce pune in pericol vieti si nu au vrut a fi tapul ispasitor......
Muie PSD:
(30 Septembrie 2018, 20:25)
Trec zilnic podul dus-întors și încă de la sfârșitul primăverii când au început amenajarea șantierului am văzut până săptămâna aceasta când au venit muncitorii și și-au strâns schelele șinutilajele lăsate acolo peste vară. Problema este groasă...în mijlocul podului este un crater prin care se poate observa apa...serios, se vede apa și se simte la roata mașinii, în altă zi, așteptam în coloană pe pe pod și din sens opus treceau camioane, sincer, de la volan am simțit mișcări ca cele unui cutremur, podul se mișcă și asta nu e bine, aloooo Dl. Primar cu tot cu domnii de la CNAIR, podul ăla nu mai rezistă iarna asta...
Anula :
(30 Septembrie 2018, 10:45)
Olteneste,zau,bine fratilor ca nu se anuleaza consolidarea.Ca atunci pierdea partidu bani.Asa,doi olteni trecura raul,unul sigur e dracnea,altu...o fi fost Ceausescu?
@securist:
(29 Septembrie 2018, 19:55)
Domnu'cu securitatea gandacilor de bucatarie si a plosnitelor de grau(chiar!ciudata invazie!)dar cine are hațurile CNAIRului?Nu acelasi pzd ce ne batjocoreste pe plan local? Ciolanul la care rontaie si sug,nu cumva e acelasi?Ai tu impresia ca lingai din judet nu comunica cu mizerabilii din capitala?Crezi tu cumva ca nu cotizeaza maimutoii judeteni catre barosanii ce carmuiesc? Corect!Te inseli,predau birul in caitala!Ca se face sub diferite forme,e altceva dar vorbim de nesimtire,sifonare de bani si pupincurism alaturat lingaismului!Prefect,presedinte de consiliu,drac,lac,toti imbracati in camasi albe,pupa obrajiori fratern,ca asa trebuie sa fie! Bine,sa nu fie rau!
securist:
(29 Septembrie 2018, 14:13)
Domnii mei ,podul apartine CNAIR! Daca ar fi existat si la noi in judet ziaristi de investigatie probabil ca ar fi fost de aflat lucruri cu mult mai interesante ,spre exemplu : ar fi de investigat investitia enorma facuta de SDN Slobozia la cantonul "broscoiul verde" din Giurgeni. De remarcat ar fi ca acest canton este parasit ,SDN Slobozia nedesfasurand (oficial) nici un fel de activitate acolo. In concluzie : este posibil ca investitia facuta de SDN Slobozia la "broscoi" sa fi acoperit costul reabilitarii podului de la Bora. Ar fi interesant sa vedem ,sa auzim  un punct de vedere din gura sefului de sectie SDN Slobozia care ,fie vorba intre noi , e portocaliu pana in maduva oaselor schimbate.
In trecere pe ambele sensuri:
(29 Septembrie 2018, 10:26)
Calm!Autoritatile(pzd.ul)stie ca "pauzele lungi si dese,cheia marilor succese"! Se aloca bani pentru calcul(din birou),studii fezabilitate(tot birou-ca si studiul ptr construirea cartier-Garii Noi tot asa s-a facut,surpriza,la fata locului era un mare canal...ne amintim)asa incat se aduna niste euroi,de sustras,ca alta sursa nu mai este. Sa credem ca se vrea refacerea podului? Naivi=da. Ala trebuie refacut.Din bucati prefabricate,picioare,amplasament,structura si cam asta ar fi.Bucati mari,ca la"Lego".Ca si in Olanda.La Slobozia...mai carpim,usor,sa nu cada,mai asfaltam un pic,putin grund sa nu se ingroase balustradele ca apoi devin prea grele si trebuie schimbate,totul cu picatura,ca ingreunam podul si il scapam in rau! Panarame! Ingineri structuristi cu diplome pe bani,incapabili sa predea un proiect calculat corect! Cretini!
platitor de taxe:
(28 Septembrie 2018, 18:47)
Subcriu la ceea ce a spus ,,Cucu belu''.  Rog pe cei care au in administrare podul , sa stea 30 de secunde  cu masina oprita pe mijlocul podului, in timp ce din sens opus vin pe pod camioane de mare tonaj , poate asa vad si dumnealor cum trepideaza podul ,mai rau ca la cutremur. Chiar e nevoie sa se intample o tragedie la fel ca in Italia pt a-si da seama ca podul trebuie reparat ?
Aron:
(28 Septembrie 2018, 18:20)
Nu sau înțeles între ei unii iau comisioane alții semnează amenințați.
Cucu belu:
(28 Septembrie 2018, 17:56)
O sa se rupa si podul asta, sa vedem CNADR daca moare cineva, o sa mai amanati proiectul ?
Alo primaria, e nevoie sa moara careva  in urma surparii podului ?

Titi:
(28 Septembrie 2018, 15:45)
Trebuie neaparat facut ceva construit alt pod este jale in cativa ani o sa circulam pe camp intre Drajna si Slobozia si o sa ne blocam tti la sema for la Bora deja acum se formeaza cozi de la combinat pana in intersectie la Lidl.Chiar nimeni nu vede nu aude CNADRsau cum voti numi se aude...
Florin :
(28 Septembrie 2018, 14:45)
Pai primarul are grija sa adune banuti din locurile de parcare facute de nea Nicu si peticite pe ici pe colo. Vai mama noastra .Cat de curand o sa trecem cu barca . Sau poate se mai face un proiect pentru teleportare , totul e posibil doar in mintea lor bolnava    M .?.? E  Mocioniu tic tac tic tac nu mai e mult din mandat , dar mai conteaza , mai roade cat mai apuci din ciolan  . Hai ca ne meritam soarta votati PSD adica atentie pe cine o sa mai votati ....
Q.E.D.:
(28 Septembrie 2018, 12:38)
Aceeași vrajeala ieftină cu problemele neprevăzute.In traducere liberă o oportunitate de a mai mulge ceva banuti in plus. Pariu că reabilitarea va costa mai mult ca un pod nou si ca vom ocoli pe la cuca macaii vreo doi ani?
Mary:
(28 Septembrie 2018, 12:31)
   Prăpăditul ăsta de primar, se lăuda în campania electorală că mai face un pod peste Ialomița, în prelungirea b-dului Chimiei. Aiurea! Minciuni! Gogoși! El n-a fost în stare să peticeasca asfaltul din oraș. Despre ce vorbim??!! Acum sunt la modă "proiectele". Nu le mai spun minciuni, îi auzi vorbind despre proiect. Și câte proiecte ...!
 Și noi, locuitorii, avem un "poiect" de a reînnoii mandatul actualului primar.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 25 Ian 2020
201 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 13:56
(9185 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 16:24
(8469 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:09
(9314 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:08
(7858 vizualizări - 0 comentarii)


4

Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:06
(9426 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:52
(7672 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:44
(7742 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:40
(8615 vizualizări - 0 comentarii)


8

Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:38
(8151 vizualizări - 0 comentarii)


9
A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:36
(7589 vizualizări - 0 comentarii)


10
Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:32
(8261 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 18:30
(6958 vizualizări - 0 comentarii)


12
Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 18:24
(7344 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 05:32
(7035 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 06:38
(10354 vizualizări - 0 comentarii)


Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Pentru buna desfășurare a turului II al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Ialomița au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 05:32
(7644 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Joi, 3 decembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut drept scop principal prevenirea unor evenimente stradale comise cu violență. La acțiune au participat polițiști din structurile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 15:50
(8090 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 11:55
(7156 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:31
(7507 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:03
(7123 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:32
(8315 vizualizări - 0 comentarii)


Bețiv recalcitrant la Slobozia

După ce a băut bine, un bărbat din Bărbulești s-a apucat de spart geamurile unui magazin din Slobozia. Patronul magazinului a solicitat imediat sprijinul polițiștilor, bărbatul, de 40 ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:12
(9656 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 15:42
(8267 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu cuțitul din dotare

Scandal cu cuțitul din dotare

De Ziua Națională, marți, 1 decembrie 2009, jandarmii slobozeni au fost sesizați de patronul unui local din Slobozia asupra unui scandal iscat din senin între doi bărbați aflați în stare de ebrietate. ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 14:20
(7160 vizualizări - 0 comentarii)


«Clauzele interzise», în atenția ITM

«Clauzele interzise», în atenția ITM

Potrivit reprezentanților ITM, «libertatea de voință a părților este limitată în negocierea contractului individual de muncă de prevederile art. 38 din Codul Muncii, care prevede că „salariații nu pot ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 09:52
(8123 vizualizări - 0 comentarii)


Incidente electorale

Incidente electorale

În intervalul 23 noiembrie-1 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița au fost semnalate 3 incidente electorale, cîte unul în fiecare din localitățile Slobozia, Amara și Sudiți. Aspectele sesizate au ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 09:32
(8801 vizualizări - 0 comentarii)


Identificare online a parcelelor agricole

Pentru a diminua erorile privind identificarea parcelelor agricole, APIA va demara, în luna ianuarie 2010, o campanie de instruire a fermierilor privind modalitatea de identificare online a parcelelor agricole ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 13:10
(12480 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrână accidentată la traversarea străzii

Bătrînă accidentată la traversarea străzii

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui accident rutier produs în cursul zilei de marți, 1 decembrie 2009, în jurul orelor 17,30, pe DN2A, în localitatea Stejaru. Victima, o femeie în vîrstă de 8 ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 10:04
(6997 vizualizări - 0 comentarii)


Circula cu numere de înmatriculare false

Pe numele unui bărbat, de 56 ani, din Urziceni, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 10:03
(8500 vizualizări - 0 comentarii)


A murit încercând să aprindă soba

A murit încercînd să aprindă soba

Seria incendiilor la gospodăriile populației, evenimente frecvente în această perioadă a anului, a debutat tragic în luna decembrie. Astfel, marți seara, 1 decembrie, în jurul orei 22.30, la locuința lui ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 09:16
(10221 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...