Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Salarii astronomice pentru apropiații președintelui Moraru

Salarii astronomice pentru apropiații președintelui Moraru

Consiliul Județean Ialomița a făcut publică lista salariilor brute încasate de către funcționarii instituției. Potrivit acestui document, președintele Victor Moraru are un sa­lariu echivalent cu cel al Președintelui României, iar funcționarii apropiați lui primesc sporuri la salariile de bază între 30 și 50%. Sporurile salariale se datorează implicării acestor funcționari pu­blici în proiecte finanțate din fonduri europene. Gradul de absorbție al acestor fonduri în 2018 nu depășește 5% din valorile anunțate oficial...

Salarii pentru Victor și ai lui
Conform unei situații a «funcțiilor și salariilor de bază la 30 septembrie 2018», președintele Victor Moraru are un salariu de 17100 de lei la care se adaugă sporuri care majorează acest salariu până la va­loarea de 20520 de lei. Prin comparație, președintele României are un salariu de 22800 de lei. Următorii pe listă, vicepre­ședinții Consiliului Județean, sunt re­tribuiți pentru funcțiile decorative pe care le ocupă cu 18240 de lei fiecare. Al pa­trulea salariu din instituție îl câștigă ad­ministratorul public Larisa Mihai. Aceasta este retribuită cu 17900 de lei. Secretarul județului Ialomița, Adrian Ionescu, câștigă 12500 de lei. Următoarele 5 po­ziții în clasament sunt ocupate de către arhitectul șef, 3 directori executivi și un șef serviciu, iar salariile acestora osci­lează între 11000 și 7500 de lei. Restul angajaților au salarii la fel de spectaculoase comparativ cu omologii lor din sistemul privat. Spre exemplificare, un consilier juridic superior este retribuit cu 6780 de lei, un referent de specialitate 4918 de lei, iar un auditor cu 6475 de lei. Salarii impresionante câștigă și cei 3 consilieri ai cabinetului președintelui Moraru. Aceștia, în frunte cu Ilie Cioacă, au salarii care variază între 9439 și 8149 de lei.

Misterul majorărilor salariale
Majorările salariile pe care le-au obținut președintele Victor Moraru și duzina de funcționari apropiați acestuia au fost posibile grație dispozițiilor semnate de acesta în anul 2018. La 31 ianu­arie 2018, de exemplu, el și-a majorat salariul brut cu 25% «pe perioada implementării proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile». Cu aceeași justificare a fost majorat cu 25% și sala­riul vicepreședintelui Ionel Gae, cu o zi înainte, pe 30 ianuarie 2018. Și tot pe 30 ianuarie 2018, funcționarii implicați în derularea acelorași «proiecte europene» au primit salarii majorate pentru că au devenit manageri de proiect (50% spor la salariul de bază), asistent manager (40%), responsabil achiziții publice, responsabil juridic, responsabil promovare (30%), etc. Perfect justificate din punct de vedere legal și chiar necesare, aceste creșteri salariale sunt contrabalansate de gradul de absorbție efectivă a fondurilor europene la nivelul județului Ialomița. Potrivit datelor oficiale, mai puțin de 5% din cele peste 100 milioane de euro anunțate oficial au fost absorbite în 2018. «Aceste investiții, în cel mai bun caz, vor fi finalizate în 2021-2022...» a declarat președintele Victor Moraru în repetate rânduri pe marginea acestui subiect.

4 Octombrie 2018, 10:10 (4912 vizualizări - 29 comentarii)

Citiți și:
Ai noștri tineri...
Consiliul Județean Ialomița a alocat 4 milioane lei pentru potabilizarea apei la Slobozia
Scrisoare deschisă adresată președintelui Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru
Președintele Moraru refuză să majoreze salariile subordonaților

Comentariile cititorilor:


Misa csm sofer :
(11 Octombrie 2018, 21:10)
Asa bag in foile de parcurs ca merg pe aratura. Drum cat a 4a. Verificați Dna Coman dacă nu credeti să iasă consumul de motorina .STITI.
Vasile:
(11 Octombrie 2018, 07:35)
Așa se ntampla când lași idioții la butoane! Arunca țara in aer, măresc salariile amantelor, ca atât au ei cap: amante și salarii gogonate! Vor fi destituiri masive, nu mai pot acoperi jaful.
Misa csm sofer :
(10 Octombrie 2018, 21:17)
Să vedeți ce salarii au si la csm sefii mei eu plec in țara cu sportivi nu dă ore suplimentare deloc diurnă dar ma scot din motorina. Bag in foile de parcurs ca merg pe drumuri de cat a 4a că nu e o problemă confirmarea MIHAI BUCU .
vasilica:
(9 Octombrie 2018, 19:57)
Sa vedeti ce salarii brute au directorii de la Primaria Slobozia Adam  ,Draguta  directoarea de la spas directorul de la politia locala Pui SI CONDUCATORUL ACESTUI ORAS TRIFAN ADRIAN.
Aron :
(8 Octombrie 2018, 22:28)
Dar voi faceti ce face UE dacă vreți salariile din UE jegurilor ca mai si enervezi Prefectura.
Aron :
(8 Octombrie 2018, 22:22)
Băi jegule dacă esti de la prefectură ce studii aveți 70 la sută de acolo facultatea de la clubul tineretului. Ce gestionati voi ce spune Moraru si Moncioiu. Faceti studii superioare zi la zi nu mai mergeți pe relații concursurile care speli din gură nu ai învătat nimic decât ai luat subiecte. Suntem oameni cu doctorat si nu e validat concursurile. ANALFABETULE. TWIPHK
esti amuzant Sandel:
(8 Octombrie 2018, 14:41)
A posta niste tampenii sub numele de 'Sandel' nu inseamna 'sa-ti declini identitatea'. Vremurile sunt tulburi iar in aceste timpuri mizeria pluteste la suprafata, adica, tot felul de impostori fara vreo competenta anume, se arunca in politica sa prinda posturi platite bine. Iar psd-ul este varf de lance in fosgaiala asta a nulitatilor ori analfabetilor din politica si administratie. Din Parlament, Guvern pana la organizatiile locale si judetene. Si toti si-au facut salarii si pensii babane din impozitul platit de cei pe care declinatul 'Sandel' cu dispret ii considera "slab pregatiti si fara caracter". Apropo de pregatire,'Sandel', se scrie "inscrieti-va"..
Sandel:
(8 Octombrie 2018, 12:08)
Aici este radiografia societății române! Doar aici unde nu va declinati identitatea puteti spune aceste inepții. Cum este posibil sa va dati cu parerea fără să știți toate detaliile unei activități? Doar niste frustrați pot emite verdicte fără să cunoască domeniul la care se refera! Vreti salarii mari? Participati la alegeri si luatile locul celor care conduc acum, înscrietiva la concursuri si deveniți funcționari publici sau personal contractual si veti avea salarii mari! Luati însă in calcul ca, după cum va vad pe cei care comentați pe aici, riscul de a ajunge după gratii este foarte mare! Sunteti si slab pregatiti si mai ales fără caracter! Niciunul dintre cei care criticați nu pareti sa aveti mai multe calități decat cei pe care ii acuzati, ba chiar mult mai puține!
@Prefectura:
(8 Octombrie 2018, 10:27)
Habar n-ai ce inseamna munca! Voi, la prefectura si in administratie in general, gestionati doar politica si arta de a invarti banii in scop personal sau de partid.  Nu te mai flata singur, in judet multe merg din inertie, nu pt.ca le conduceti voi, niste impostori numiti pe criteriu politic nu de competenta. Asta se vede si din postarea ta de semianalfabet. Nu sunt asistat social, am muncit 40 de ani ca inginer(diploma obtinuta pe cunostinte, nu pe chitante)  mi-au trecut prin mana fonduri uriase si oameni numerosi. Acum sunt pensionar cu 1500 de lei pe luna. Toata scarba pt politica si nesimtirea voastra prin care duceti de rapa un judet codas pe tara la toate capitolele; va comparati cu UE doar  cand vine vorba de salarii.
Prefectura:
(8 Octombrie 2018, 07:52)
Habar nu aveți cât de greu se conduce un județ!nu va mai dați cu părerea! Aici se gestionează fonduri enorme! Credeți ca salariile astea sunt mari? Nici măcar nu se compara cu UE.suntem angajați aici și luam salarii in urma unor concursuri.voi de ce nu ați candidat? , e mai bun ajutorul social!!!
Bibi:
(7 Octombrie 2018, 19:07)
Baaa, prostule! Ce s-a împământenit de 3 decenii in acest genial județ, nu va fi eradicat urgent!! Cât ai fi tu de isteț și alții proști. Ce oameni capabili mai sunt, prostule? Eu n-am votat pe nimeni de 15 ani, cu nicio ocazie! De-aia a ieșit PSD, că mi-e scărbă mie de politica românească!!
@Breee:
(7 Octombrie 2018, 17:59)
D'aia fac ce fac psd-istii, din cauza unora cu mentalitate ca a ta. Hotia, prostia, tigania au inflorit de aproape 30 de ani de cand sunt la putere in judet. Pupa-i in fund in continuare si plateste-le salariile de marlani!
Breee!:
(6 Octombrie 2018, 12:10)
Măi, bre, fă, neică...! Se vor duce Pesediștii! Și, va fi lapte și miere?!? Hoția, prostia, țigănia vor rămâne, indiferent de partid.
Moraru victor:
(6 Octombrie 2018, 10:25)
Votați PSD că vă dăm degeaba avem o echipă de profesioniști în PSD aveți încredere în mine ca în campania electorala.
Valentina:
(5 Octombrie 2018, 14:49)
Nu este usor sa ai sefi analfabeti incompetenti si jigodii ca maricica. Victoras , dotore giti. Gigel muschi, victorita betonistul, buza ,etc ! Pupincurismul si prostitutia se plateste ! Rolul apropiatilor este sa te ajute la furat, ca 4 ani trec si nu stii daca te mai voteaza ! Lumea s_a saturat de hoti si mincinosi , de prosti si penali , de Ciuma Rosie !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 20 Oct 2018
168 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

19 Octombrie 2018, 17:05


ITM Ialomița: Simpozion «Locuri de muncă sănătoase prin managementul substanțelor periculoase»

Cu ocazia Săptămânii Europeane pentru Securitate și Sănătate în Muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița organizează simpozionul cu tema «Locuri de muncă sănătoase prin managementul substanțelor ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2018, 08:10
(221 vizualizări - 0 comentarii)


2

IPJ Ialomița: Campanie de prevenire a fraudelor informatice «CyberScams»

În perioada 17-23 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni, în parteneriat cu Europol și Federația Europeană a Băncilor, lansează o campanie de prevenire a celor mai întâlnite 7 tipuri de fraude în mediul ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2018, 08:05
(179 vizualizări - 0 comentarii)


3

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

16 Octombrie 2018, 17:10


Muteni Buzău: Copil ars sub ochii părinților

Neatenția părinților a avut urmări grave asupra unui copil de 1 an și 3 luni din comuna Munteni Buzău. Micuțul se juca nesupravegheat în curte, moment în care a căzut peste focul pe care părinții l-au aprins ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2018, 11:48
(572 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 1400 de amenzi, 62 de permise reținute

Polițiștii au aplicat peste 1400 de sancțiuni contravenționale și au reținut 62 de permise de conducere, în cadrul unei acțiuni de 3 zile desfășurate în județul Ialomița, sub coordonarea Direcției Rutiere ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2018, 14:50
(622 vizualizări - 0 comentarii)


6

Autoturism căutat de autoritățile britanice, identificat de polițiștii ialomițeni

Un autoturism căutat pentru confiscare de autoritățile britanice a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița. Autoturismul ce aparținea unui bărbat în vârstă ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2018, 14:45
(711 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A dat în marșarier și a lovit un pieton

În cursul zilei de joi, 11 octombrie a.c, pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la locul accidentului ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2018, 14:40
(752 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


8

Slobozia: L-a atacat cu o lopată

În după-amiaza zilei de miercuri, 10 octombrie a.c., un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost lovit în cap cu o lopată de către un cetățean. Victima tăia iarba de pe marginea drumului când a fost zărit de ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2018, 14:10
(914 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia scandal


Fetești: S-a aruncat în gol de la balcon

În dimineața zilei de joi, 11 octombrie 2018, în jurul orelor 3,00, o tânără de 19 ani din Fetești s-a aruncat în gol de la balconul apartamentului în care locuia, cu intenția de a se sinucide. Fata a supraviețuit ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2018, 10:30
(978 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Grevă a transportatorilor

Slobozia: Grevă a transportatorilor

Greva generală a transportatorilor blochează circulația autobuzelor din Slobozia către București. Transportatorii locali au ales să nu efectueze joi, 11 octombrie 2018, nicio cursă către Capitală. Aceștia ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2018, 10:20
(884 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza în data de 19 octombrie 2018, orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți», eveniment care va avea loc ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2018, 16:10
(794 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: 3 cutremure în interval de o oră!

3 cutremure au avut loc în județul Ialomița, în decursul unei singure ore. Cel mai puternic a avut magnitudinea de 2,9 grade pe scara Richter, scrie Mediafax. Potrivit Institutului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2018, 17:30
(1965 vizualizări - 4 comentarii)


Perieți: Mort în accident

Perieți: Mort în accident

Coliziunea dintre un autocamion și un autoturism produsă joi, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 19,00, în comuna Perieți, a condus la decesul șoferului din turism, un bărbat în vârstă de 61 de ani. Echipajele ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2018, 10:10
(1396 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi tineri suspectați de «furt din autoturism», reținuți

Polițiștii slobozeni cercetează doi tineri, de 17 și 18 ani, pentru «furt calificat», cei în cauză fiind reținuți pentru 24 de ore. Astfel, polițiștii au identificat doi tineri de 17, respectiv 18 ani, ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2018, 08:35
(1103 vizualizări - 0 comentarii)


Urmăriți internațional, depistați de polițiștii ialomițeni

Marți, 2 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJIalomița au acționat pe raza județului, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2018, 08:20
(1050 vizualizări - 0 comentarii)


Maternitatea Urziceni, una dintre maternitățile pe care «Salvați Copiii» le dotează cu aparatură medicală vitală prematurilor

În România, nașterea rămâne discriminatorie: o maternitate lipsită de aparatură medicală vitală poate însemna, pentru un copil născut prea devreme, o salvare venită prea târziu. Este cazul Maternității ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2018, 08:10
(927 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte» a ajuns la ediția a 27-a

Luni, 1 octombrie 2018, la orele 12,00, a debutat a 27-a ediție a «Salonului Anual de Carte» organizat de către Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița. Prestigioasă prin prisma longevității, ediția ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2018, 09:10
(1111 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Au fost înlocuiți 20 de președinți de secții de votare la Referendum

Ialomița înregistrează primele probleme în procesul de organizare a scrutinului pentru Referendumul de modificare a Constituției, care se va desfășura pe 6 și 7 octombrie 2018. Astfel, 20 de președinți ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2018, 17:20
(1606 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Contrabandist de țigări, prins de polițiști

Urziceni: Contrabandist de țigări, prins de polițiști

Un tânăr, de 31 de ani, din Urziceni, este principalul suspect într-un dosar de contrabandă cu țigări, instrumentat de polițiștii Ialomițeni. Oamenii legii au efectuat la locuința sa o percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2018, 17:00
(1295 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 1-5 octombrie a.c., orele 6,30-17,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparație a rețelelor de electricitate. Aceste ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2018, 15:40
(1554 vizualizări - 1 comentariu)


ITM Ialomița: Constructori amendați

În cursul anului 2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat acțiuni de control în cadrul unei campanii de instruire și informare cu privire la activitățile din domeniul construcțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2018, 15:25
(1458 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Caravana «Fii pregătit!»

Sâmbătă, 29 septembrie a.c., între orele 10,00-17,00, va ajunge în orașul Slobozia caravana SMURD «Fii pregătit!». Aceasta va fi amplasată pe bulevardul Chimiei, în Piața Unirii și are ca scop instruirea ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2018, 15:15
(1441 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC Agromas Grup SRL
furnizor de produse și servicii agricole
cu sediul în loc. Cosâmbești, jud. Ialomița
angajează
ȘOFERI AUTOCAMION
Cerințe:
-studii medii
-permis de conducere categoria B și C+E
-experiență în conducerea
autocamioanelor >3,5 to minim 1 an
-fără cazier judiciar
-atestat valabil de șofer profesionist transport marfă
-atestat valabil ADR
-capacitate de organizare și planificare
-punctualitate, seriozitate și responsabilitate
-avize medicale și psihologice valabile
-transport intern
Responsabilități:
-participă la operațiunile de încărcare
și descarcăre a autovehiculului
Beneficii:
-pachet salarial atractiv
-card analize medicale
-telefon
CV-urile se pot depune
atât la sediul din Cosâmbești
cât și pe următoarea adresă de
email: agromasgrup@gmail.com
Relații se pot obține și
la telefon 0749/082.231

28 Septembrie 2018, 10:05


Urziceni: S-a înecat la pescuit

Marți, 25 septembrie 2018, în jurul orelor 14,00, un apel primit la Dispeceratul ISU Ialomița semnala prezența a doi bărbați în zona unei amenajări hidrotehnice din beton, aflată pe râul Ialomița, în apropierea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 09:05
(1465 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni înecat


Cosâmbești: Prins cu aproape 100 kg de pește în portbagaj

Polițiștii ialomițeni acționează periodic în vederea apărării patrimoniului piscicol și combaterii faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal. Astfel, a fost depistat, pe raza localității Cosâmbești ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 08:45
(1654 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente în Ialomița: Două persoane decedate, patru rănite

În cursul zilei de marți, 25 septembrie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere. Primul eveniment s-a produs în jurul orelor 16,00, în apropiere de comuna Sinești și s-a soldat ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 08:15
(1375 vizualizări - 0 comentarii)


Deținătorii de câini periculoși, în atenția polițiștilor ialomițeni

În perioada septembrie-decembrie 2018, polițiștii ialomițeni desfășoară acțiuni de prevenire a oricăror incidente în care sunt implicați câinii periculoși sau agresivi și de verificare a modului de respectare ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 08:05
(1512 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu la Țăndărei

Joi, 27 septembrie 2018, de la orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează în orașul Țăndărei un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2018, 07:45
(1587 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza în data de 19 octombrie 2018, orele 9,00, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți». Evenimentul se va desfășura la Slobozia, în ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2018, 17:20
(1535 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
8408-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...