Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

pesede, pesede, pesede!

pesede 1 Mult iubitul și stimatul președinte al PSD Ialomița, fost sfătuitor de taină și nominalizator de Veorici în funcții de prim-ministrese, adică Marian Neacșu, a început să ia județul la picior. Și, cu mașina personală, a poposit pentru câteva ore pe la Stelnica. Aici, în această locație, a decis că momentul răzbunării e aproape, căci sfârșitul dictatorului Dragnea se întrezărește. Acuma, dacă ar fi auzit Livache ce scotea pe gură fostul său purtător de mapă, sigur i-ar fi făcut-o guleraș (pe ea, pe mapă!). Că domn președinte Neacșu a glăsuit celor prezenți și, totuși, cam absenți, despre cât de nebun a devenit Dragnea și, suplimentar, că partidul a fost luat pe persoană fizică și nu-l mai dă la nimeni. Bietul domn Neacșu era tare supărat, că a scăzut rău partidul în sondaje, că nu-i mai alege nimeni, că nu mai are bani, că-i tare amărât... Doamne, toți îi plângeau de milă. În timp ce tot discuta domnia sa cu activiștii, pac îi sună telefonul. O domnișoară cu un glas suav l-a întrebat cam cât mai dura întâlnirea, căci deja ea se iritase... Și domn președinte Neacșu iar a început iar să vorbească despre Dragnea și cum o să-i răsucească gâtul ca la porumbei, când va veni timpul. Care o să vină repede, că știe el de la Bruxelles, că până și americanii nu-l mai înghit pe Dragnea nici cu o tonă de lămâi... Hai, bre, nea Neacșule, că deja ne doare capu’!

pesede 2 În acest timp, il Lider Maximo Dragnea caută înlocuitor pentru disidentul Neacșu. A vrut ceva cu farul călăuzitor de la Amara dar s-a prins rapid că Președintele ialomițenilor de pretutindeni joacă «pe dos» cu proscrisul Negoiță... Se orientase chiar și spre senatorul melci..., pardon, al pepenilor Pavel, dar apropierea acestuia de vestitul Țuțuianu l-a făcut pe Livache să înțeleagă că Ialomița este acoperită de gloria nepieritoare a trădării. Cum pe Fănică nu-l putea lua în calcul că trotineta lui Pop nu mai avea curent, Dragnea s-a orientat spre unica șansă a social-democrației în Bărăganul ialomițean. Aceasta se numește Găină și, după cum vă spuneam numărul trecut, a devenit finul nașului Daea (cel cu oaia!). Ministrul agro-cultural care nu l-a dezamăgit încă pe Livache. Implicit, Găină pare de încredere pentru a conduce social-democrația ialomițeană! (PS: Că tot discutarăm de cel mai guraliv parlamentar din istoria Camerei Deputaților, să remarcăm că personalitățile chemate la botez și-au onorat invitațiile. Îi socotim aici și pe președintele PSD Ialomița, Marian Neacșu, dar și pe Președintele ialomițenilor de pretutindeni, Victor Moraru. Acesta din urmă, prins la birou muncind intens, a uitat să stingă lumina când a plecat neasatisfăcut... PSbis: Remarcăm videoconferințele nocturne ale ministrului Daea-cel cu oaia. Adică, domnia sa, alături de pleiada sinecuriștilor din Ministerul de resort, face videochat cu salariații APIA după orele 24,00 fix! Asta ca să se autorizeze la plată fermierii pe o platformă online care nu e funcțională. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns...).

pesede 3 Dacă tot am lămurit chestiunile de conducere la Organizația PSD Ialomița, să trecem la tanti Gina. Supărată foc și pară că ne-am amestecat în transferurile de familie, tanti Gina și-a amintit brusc despre faptul că doamna Dan este ministru de Interne. Și revelațiile sale au început cu noaptea alegerilor de la Parlamentare, când era clar că social-democrația se va instala peste toată România (câtă poezie!). Încă de la acel moment, după cum vă spuneam, tanti Gina se gândea cum va fi transferat soțul său, de la pompierii Bucureștilor undeva pe-aproape de casă. A găsit locul liber la Permise și Înmatriculări... Și a rezolvat ceea ce alții nici cu gândul nu îndrăzneau! Astea nu le-au mai scris nenorociții ăia de la ziar. Sau le-au scris?

19 Octombrie 2018, 16:55 (3136 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 01 Iun 2020
200 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Grupul de Comunicare Strategică: În ultimele 48 de ore, Ialomița a raportat un singur nou caz de COVID-19

Potrivit grupului de Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 48 de ore, pe raza județului Ialomița a fost raportat doar un singur caz nou de COVID-19. Astfel, duminică, 31 mai 2020, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 13:00
(162 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Femeie căzută în fântână

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 31 mai 2020, pentru scoaterea unei femei, de 49 de ani, din localitatea Malu Roșu, care a căzut într-o fântână. Victima a fost scoasă de pompieri și transportată ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 12:30
(113 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

29 Mai 2020, 18:10


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Joi, 28 mai a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Slobozia un șofer cu domiciliul în Amara, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 15:00
(165 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat joi, 28 mai a.c., pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale asociate extinderii pandemiei Coronavirus, precum și ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 14:55
(122 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 360 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 29 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 360 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 13:05
(133 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: S-a izbit cu mașina de un pom

Joi, 28 mai, a.c., în jurul orelor 22,30, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Ion Roată, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un pom de pe ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:55
(98 vizualizări - 0 comentarii)


 Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Vineri, 29 mai 2020, în jurul orei 9,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Glodeanu Sărat, satul Căldărușanca, județul Buzău, din raionul de intervenție ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:50
(142 vizualizări - 0 comentarii)


8

Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 iunie 2020

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în data 1 iunie 2020, activitățile societății se desfășoară în regim de foc continuu. În continuare, sute de angajați au ca misiune principală producția, distribuția, calitatea apei și epurarea acesteia, îndeplinind sarcinile specifice în condiții de izolare la locul de muncă, pentru a preveni disfuncționalitățile majore ce ar putea perturba asigurarea serviciilor esențiale. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 11:25
(104 vizualizări - 0 comentarii)


9

Direcția Generală Anticorupție, la ceas aniversar-15 ani de activitate

30 Mai 2020-Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție (DGA) coincide în mod fericit în acest an cu împlinirea a 15 ani de activitate. Direcția Generală Anticorupție este o structură tânără a Ministerului ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 08:45
(131 vizualizări - 0 comentarii)


10

Fetești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs miercuri, 27 mai 2020, în sensul giratoriu de la breteaua către Autostrada Soarelui. În timp ce un bărbat, de 24 de ani, din Făcăeni, conducea un autoturism dinspre breteaua ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:25
(207 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


IPJ Ialomița: Programul ghișeelor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar/integritate comportamentală

IPJ Ialomița informează cu privire la programul hișeelor de  eliberare a certificatelor de  cazier judiciar/integritate comportamentală. Acesta este:
-Ghișeu POLIȚIA MUNICIPIULUI SLOBOZIA ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:20
(153 vizualizări - 0 comentarii)


12

Slobozia: Campanie de donații pentru copiii nevoiași

Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, în parteneriat cu voluntarii Crucii Roșii-filiala Ialomița, dă startul unei campanii de sprijin a copiilor nevoiași, denumită «Cutiuța cu surprize». «Cutiuța ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:15
(154 vizualizări - 1 comentariu)


13

Grupul de Comunicare Strategică: 359 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 28 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 359 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 13:05
(181 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 355 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 27 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 355 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 13:10
(218 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Arestat pentru «refuz de prelevare a mostrelor biologice»

Polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:40
(195 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe raza comunei Sinești, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din București. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:35
(119 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au confiscat 1,3 metri cubi de material lemnos, transportat fără documente legale de un tânăr, de 31 de ani, din județul Vrancea. Acesta a fost identificat pe raza localității Bucu ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:30
(204 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

26 Mai 2020, 18:10


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Joi, 28 mai 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători hramul de primăvară al Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 14:05
(1270 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 25 mai 2020, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. În urma activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:30
(1122 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bătrân de 87 de ani, mort din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la decesul unui bătrân, de 87 de ani, din județul Ialomița, din cauza infecției cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2). Acesta a fost confirmat pozitiv pentru ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:20
(1330 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 354 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 26 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 354 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:10
(1140 vizualizări - 0 comentarii)


Tudorița Ionescu, învestită în funcția de subprefect al Ialomiței

«În ședința de Guvern din data de 21 mai 2020 a fost aprobată Hotărârea nr. 399, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 22.05.2020, privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 16:25
(605 vizualizări - 3 comentarii)


Accident rutier pe centura Sloboziei

Accident rutier pe centura Sloboziei

Pompierii din Slobozia, împreună cu paramedicii SMURD au intervenit în după amiaza zilei de luni, 25 mai 2020, pentru a acorda îngrjiri medicale victimelor unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 14:10
(452 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: S-a izbit de un alt autoturism și a fost proiectat cu mașina într-un copac

Sâmbătă, 23 mai 2020, în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri au intervenit, pe raza comunei Movilița, la un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:35
(220 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă, 23 mai a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului, un șofer de 25 de ani, cu domiciliul în Grivița, în timp ce conducea un autoturism sub ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:30
(168 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 352 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 25 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 352 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate vindecate ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:10
(266 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 347 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 23 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 347 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2020, 13:05
(470 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: S-a răsturnat cu mașina

Manasia: S-a răsturnat cu mașina

O tânără de 19 ani și un bărbat de 23 de ani au fost victimele unui accident rutier petrecut în dimineața zilei de vineri, 22 mai 2020, pe raza localității Manasia. Aflat la volan, bărbatul de 23 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 14:40
(423 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Ultimele comentarii
Las Boras în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu geanta cel semetz în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu platitor de taxe în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu guvidu în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Musat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 27 mai 2020 Costel în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Ionescu în Administrația Mocioniu încalcă legea Vicol Vasile în Marian Moraru, povești de luptător Prostie si neputinta în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Nea NAE în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu cicuta în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița oli în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița obiectiv în Controale amănunțite în școlile și liceele din Ialomița Aurel din cartier în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate George.s în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate #astairomania în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Florin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta Teo în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta pacientul curios în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 Alin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...