Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Marian Neacșu a fost exclus din PSD!

Marian Neacșu a fost exclus din PSD!

Comitetul Executiv al Partidului Social Democrat a votat luni, 5 noiembrie 2018, pentru excluderea din cadrul formațiunii a lui Marian Neacșu, președintele organizației PSD Ialomița. Acesta a explicat faptul că va contesta decizia.

PSD Ialomița își caută un nou președinte
Contestatar al președintelui Liviu Dragnea, Marian Neacșu, președintele PSD Ialomița, a fost exclus luni, 5 noiembrie 2018, din cadrul PSD cu 53 de voturi «pentru» și 9 «împotrivă». Marian Neacșu a precizat că va contesta decizia luată de reprezentanții formațiunii, însă nu va lupta împotriva partidului. Excluderea lui Marian Neacșu din cadrul PSD reprezintă debutul unui război politic fără precedent pentru funcția de președinte al organizației județene. Deși, conform statutului, funcția de președinte va fi preluată în regim de interimat de către deputatul Ștefan Mușoiu, acesta nu pare să fie nici interesat, nici susținut pentru șefia PSD Ialomița. Potrivit unor surse din cadrul PSD Ialomița, funcția de președinte al social-democraților ialomițeni este vizată de cinci membri. Unul dintre ei este Victor Moraru, președinte al Consiliului Județean Ialomița. Șansele acestuia sunt aproape inexistente, din cauza relației glaciale cu cei mai mulți dintre primarii PSD. Cea de-a doua variantă ar fi senatorul PSD Marian Pavel, însă apropierea de celălalt lider «excomunicat», Adrian Țuțuianu, pare să-i diminueze șansele. Latifundiarul Viorel Nica se numără, de asemenea, printre cei care și-ar dori să conducă PSD Ialomița. Acesta a fost curtat zilele trecute de ministrul Petre Daea, trimis de Liviu Dragnea să-l convingă pe Nica să preia frâiele organizației PSD Ialomița. Un alt aspirant este nimeni altul decât Silvian Ciupercă. Recent reabilitat de problemele penale pe care le-a avut din cauza procurorilor DNA-Structura Centrală, acesta se pregătește să revină pe scena politică în calitate de președinte interimar al PSD Ialomița, calitate îndeplinită în trecut la momentul debarcării fostului președinte Gheorghe Savu. Poate cea mai interesantă dintre nominalizările la șefia interimară a PSD Ialomița ar fi însă cea a primarului de la Săveni, Mirela Drăgoi fiind acceptată de majoritatea membrilor PSD Ialomița. La final să adăugăm că alături de Neacșu părăsește partidul și Adrian Țuțuianu, liderul social-democraților din Dâmbovița.

5 Noiembrie 2018, 17:00 (7118 vizualizări - 20 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Ciuma Rosie:
(14 Noiembrie 2018, 07:15)
Vorba unui ziar local Ialomita, care desi nu il agreez a dat un titlu bun: Neacsu a fost zvirlit din psd ca o masea stricata ! Si ca sa citez un presedinte , el si moraru sunt accidente ale democratiei !
Marian:
(9 Noiembrie 2018, 07:06)
Partea rea este ca ciuma rosie a castigat % prin implicarea unor asemenea virusi in teritoriu.Au carat pameni spre vot,au influentat,au creat un mecanism ce a costat resurse ce au trebuit platite,apoi.Prin asemenea nemernici cu strungareata au prostit pensionarii si bugetarii.Grav este ca membrii psd au impresia ca dragnea e buboiul.Nu!Tot psd ul e o plaga cancerigena,lasata de nenorocitul de iliescu.Acest gibon-neacsu,a carat mapele,vorbele si excrementele sefilor din partid,sa ajunga un sef mai mic.Gibon sef,anchetat ptr angajarea fetei lui la cabinet,sa mananca si gura ei cu toti dintii.Mergi la munca,cimpanzeule,ia-i si pe musoiu,pop,pavel si fiti corecti,ca prostii ce isi platesc impozitele,taxele,angajatii la timp...Lichelele ca voi vor avea sorta ta!Usca-ne-am chilotii in sufrageriile voastre!Goli-v-am frigiderele si conturile de banuti!Lasa-v-am gagicile gravide,ca in baza voastra...Tot rosie le va fi burta...
Un cetățean:
(8 Noiembrie 2018, 14:31)
Cat de bine e cand javre ca respectivul sunt aduse cu picioarele pe pamant...asteptam karma si in cazul Moraru,mocioniu si alți hoti care au nenorocit județul si au avut un singur gând:sa fure cat mai mult.Daca justiția pare momentan incapabila sa ii pună la locul lor,adică la pușcărie ne bazam pe divinitate ca nu vedem noi cu astia in frunte oras european nici peste 50 de ani.
Antipsdist:
(8 Noiembrie 2018, 06:34)
Lepra neacsu a lasat nudetul la mina altei lepre , victor al lui nicolicea , care a taiat si spizurat in numele lui ! A umilit primarii psd , a numit pupincuristi incompetenti la deconcentrate , a tocat banii publici pentru fantezii administrative ,etc! Acum sunt amindoi doua cadavre politice!
fost PSD-ist:
(7 Noiembrie 2018, 18:19)
Hi Hi hi si ha ha ha Neacsu vroia sa-i ia locul lui Dadi vroia functia de presedinte PSD si Dragnea l-a mirosit si ca un diplomat a gasit scuza tradarea si afara cu el....Ai sperat sa te duci prea depart nu o sa mai ajungi tu Neacsule niciodata unde ai fost ......Ai gresit-o ! Dar exista un Dumnezeu ! Platesti pentru ce ai facut si tu la altii Neacsuleee !
Miu:
(7 Noiembrie 2018, 15:06)
Pesedeii ialomiteni isi apara intersul, atat timp cat e scaunul caldut  si sunt la carma, nu fac mare valva. Vor sa isi pastreze functiile, le cam tremura chilotii unora pentru ca stiu ca vor fi demisi pentru ,nesupunere, pentru insubordonare. Daca s-au nasit si infratit unii cu altii, serpii tot serpi raman,in cele din urma , se distrug unii pe altii pe la spate. 
Mary:
(7 Noiembrie 2018, 13:43)
   Ce făcuși muicăăăă??!! Fluierași în biserica lu' tata popa Dady??!! Ți-a tăiat limba, ăăă??!!  Te-ai săturat să-i tot cari geanta??!! Ai vrut mai mul!! Hai!! Nu te mai văita, ai dus-o bine!!! Vezi, că te așteaptă ăia la PNL. Dacă ești băiat cuminte ieși la pensie d'a colo!!! Fraier ești de nu candidezi la primarie, sau nu mai prezintă interes fără pensie specială!!! Fir-ati ai dracu' dă lepre!!!
gogu:
(7 Noiembrie 2018, 07:01)
Neacsu e penal. Neacsu a fost carpa lui dragnea si la primul colt l-a tradat. Dragnea e un dictator paranoic penal. Cum dracu insa la Dambovita toti pesefistii au facut scut pentru Tutuianu iar la Ialomita se joaca pe sub masa pentru inlocuitor? Ori Neacsu a fost prea jarla ori pesedeii ialomiteni sunt obedienti peste masura.
Nelu:
(6 Noiembrie 2018, 20:03)
Cine duce mapa boierului dragnea?   dragnea cu d mic !!!!!
PSD-ist dat afara de Neacsu:
(6 Noiembrie 2018, 19:50)
SI ASA CUM AM AFLAT  CU TUICA M-AM IMBATAT  NEACSU CEL MARE LA STAT ACUM AFARA E DAT PSD-UI MULTUMIT  C-A SCAPAT DE UN TAMPIT LIVIU ESTE BUCUROS CA PE NEACSU L-A DAT JOS SI UITE-ASA CA DE LA MAPA NEACSU A AJUNS LA SAPA  O SA PLANGA PE LA PONTA SA-L PRIMEASCA IN PARTID CA EL N-A FACUT NIMIC A VRUT EUROPARLAMENTAR DAR LIVIU L-A PUS PE JAR CA LOCUL ERA OCUPAT DE UN ALT MARE MAGNAT ......NEACSULE CUM E SA FI FOLOSIT SI PE URMA SA FI DAT AFARA  CA PE O CARPA ? ROATA MORII SE-NVARTESTE  SI PE TINE TE LOVESTE .....TE-AU  AJUNS BLESTEMELE DUMNEZEU NU DOARME SI DA DUPA INIMA FIECARUIA .....HA HA HA CE BINE-MI PARE CA-N PSD CREDEAI CA AI VALOARE  DAR DRAGNEA CEL MUSTACIOS A MATURAT CU NEACSU PE JOS 
Cetatean:
(6 Noiembrie 2018, 19:39)
Acum sincer...a fost imbarligator pentru toti conducatorii partidului..
Leu:
(6 Noiembrie 2018, 18:12)
Stiti voi cite sute de mi de euro a luat de la patronul cu fabrica de peturi de plastic stie cineva
Anaf:
(6 Noiembrie 2018, 12:15)
Ț.P.  ce te faci fără sprijinul nășicului? Te muți la Fetești?
Bibi:
(6 Noiembrie 2018, 10:17)
Si uite asa cade Psd-ul de Ialomita. Urmatorii pe lista sunt prietenii acestuia, domnul cameraman Mosoiu imbracat bine, Gainusa vesela dar muta si de ce nu poate imbubatul zambaret Marian Pavel. Cei 3 buni de nimic, ce ne-au facut de ras ,si nu au facut nimic bun pentru judet si oamenii ce i-au ales. Mai mult au votat impotriva justiei, sunt de acord cu coruptia ,ba chiar si-o doresc . Cand stateau toti fericitii parca perseflau alegatorii , e uite ca soarta le-a mai jucat o carte. 
Nicolaie.,:
(6 Noiembrie 2018, 10:15)
Sa și ia și tutele cu el.veorica e in toate,merge totul că pe roate.sa se apuce și el de munca,sa și sigure supraviețuirea.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 03 Iun 2020
289 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Gheorghe Lazăr: Dosar penal pentru conducere fără permis

Polițiștii din comuna Gheorghe Lazăr i-au întocmit dosar penal unui tânăr de 27 de ani, din comuna Bucu, pentru faptul că a condus pe drumurile publice fără a avea permis de conducere. Acesta a fost identificat ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2020, 16:00
(448 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Polițiștii ialomițeni au desfășurat sâmbătă, 28 martie 2020, o acțiune preventivă pe raza municipiului Slobozia. Oamenii legii s-au deplasat în zona centrelor comerciale din oraș și au discutat cu cetățenii ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2020, 15:50
(467 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Incendii de vegetație uscată

Peste 11 hectare de vegetație uscată au ars la sfârșitul săptămânii trecute. Pompierii ialomițeni au intervenit în zona localităților Bărbulești, Fierbinți Târg, Platonești și Bărcănești pentru a stinge ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2020, 15:40
(382 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: Posibil infectat cu noul Coronavirus, decedat la Țăndărei

Direcția de Sănătate Publică Ialomița a inițiat o anchetă epidemiologică în urma decesului unui bărbat, de 39 de ani, din orașul Țăndărei. Acesta a fost consultat la Spitalul Orășenesc din Țăndărei, unde ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2020, 16:40
(1193 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Polițiștii sunt la datorie pe străzile din județ

Ialomița: Polițiștii sunt la datorie pe străzile din județ

În urma unei acțiuni preventive desfășurate la nivelul județului joi, 26 martie a.c., polițiștii au intervenit la 72 de evenimente, cele mai multe dintre acestea sesizate pe numărul unic de urgență 112 ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2020, 16:35
(703 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică

Din cauza lucrărilor de reparații ale rețelelor de distribuție a energiei electrice, Enel Dobrogea anunță faptul că, în perioada 30 martie-3 aprilie 2020, în anumite zone din localitățile Urziceni, Rași ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2020, 16:30
(541 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Obținerea certificatului de situație de urgență

În Monitorul Oficial nr. 248, a fost publicat Ordinul nr. 791/24.03.2020, privind acordarea certificatelor de situație de urgență operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2020, 11:35
(503 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un autocamion pe Autostrada A2/km 146

Joi, 26 martie, a.c., în jurul orelor 23,35, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la un autocamion cu semiremorcă, produs pe Autostrada A2, în zona podului de la ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2020, 11:10
(488 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ciochina: Incendiu la o anexă gospodărească

Joi, 26 martie, a.c., în jurul orelor 19,15, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Ciochina. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2020, 11:05
(485 vizualizări - 0 comentarii)


9

Movilița: La volan sub influența drogurilor

Un tânăr de 21 de ani a intrat în vizorul organelor de anchetă fiind depistat în trafic sub influența substanțelor interzise. El a fost oprit pentru un control de rutină în ziua de miercuri, 25 martie ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2020, 17:45
(465 vizualizări - 0 comentarii)


10

Ialomițeni cercetați penal pentru că și-au agresat soțiile

Doi bărbați, de 40 și 33 de ani, domiciliați în Gheorghe Lazăr și Slobozia, sunt cercetați penal pentru că și-au agresat soțiile. În ziua de miercuri, 25 martie a.c., ambii au fost reclamați, prin numărul ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2020, 17:40
(474 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: Peste 2500 de ialomițeni sunt autoizolați la domiciliu

Potrivit unei informări transmise de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la nivelul județului nostru există 77 de persoane aflate în carantină și alte 2551 autoizolate la ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2020, 17:35
(625 vizualizări - 0 comentarii)


12

Federația «Solidaritatea Sanitară»: Dacă refuzați în continuare testarea personalului atunci nu va mai avea cine să vă trateze!

Deși Președintele României a solicitat public autorităților să testeze cu prioritate salariații din Sănătate;
În condițiile în care absența testării a generat tragedia de la Spitalul Județean Suceava ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2020, 10:20
(559 vizualizări - 0 comentarii)


13
Făcăeni: L-ați văzut?

Făcăeni: L-ați văzut?

Polițiștii ialomițeni au dat în urmărire un tânăr de 17 ani, domiciliat în comuna Făcăeni, care a dispărut de la domiciliu. Miercuri, 25 martie a.c., familia acestuia a sesizat Poliția precizând faptul ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2020, 16:25
(899 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Platformă digitală adresată profesorilor

Ministerul Educației și Cercetării a lansat platforma Digital pe educred.ro (digital.educred.ro), un spațiu creat pentru toate cadrele didactice care doresc să valorifice noile tehnologii în activitățile ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2020, 16:20
(490 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța: Înrerupere apă la Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul 150 mm, de pe strada Vlad Țepeș, din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2020, 16:15
(450 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Măsuri de prevenire a incendiilor de vegetație uscată

Pompierii ialomițeni adresează cetățenilor o serie de recomandări cu privire la arderea controlată a vegetației uscată care acoperă miriștile. Operațiunea este strict interzisă, dacă nu este aplicată ca ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2020, 16:10
(408 vizualizări - 0 comentarii)


Federația «Solidaritatea Sanitară»: Modelul pe care se bazează Guvernul în gestionarea crizei Coronavirus este greșit!

Federația «Solidaritatea Sanitară» lansează o solicitare publică, adresată Guvernului, de reanalizare a strategiei ce stă la baza managementului crizei declanșate de COVID 19, propunând două completări ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2020, 12:05
(459 vizualizări - 0 comentarii)


Comunicat de presă al Comitetului de Supraveghere al Băncii Naționale a României

Comitetul de Supraveghere al Băncii Naționale a României, întrunit în ședință de urgență, a clarificat modul în care băncile și IFN-urile din România trebuie să aplice reglementările în vigoare în contextul ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2020, 11:50
(502 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Unde se pot obține relații despre procedura de finanțare a șomajului tehnic?

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția angajatorilor ce urmează să trimită salariații în șomaj tehnic, două numere de telefon și o adresă de e-mail mail dedicată, ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2020, 16:50
(595 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști

Polițiștii din Slobozia au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 46 de ani, care domiciliază în oraș. În cursul zilei de luni, 23 martie 2020, oamenii legii au fost sesizați de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2020, 16:45
(625 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Polițiștii au aplicat amenzi de 62000 de lei

Slobozia: Polițiștii au aplicat amenzi de 62000 de lei

Intrarea în vigoare a Ordonanței Militare Nr. 2 s-a lăsat cu amenzi la Slobozia. 37 de persoane au fost sancționate contravențional de polițiști în seara zilei de luni, 23 martie 2020, deoarece nu și-au ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2020, 16:40
(1123 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Urziceni: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un tânăr de 32 de ani a murit și un altul, în vârstă de 19 ani, a fost grav rănit după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier. Automobilele s-au ciocnit în dimineața zilei ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:55
(858 vizualizări - 1 comentariu)


Grivița: Rănit într-un accident rutier

Un bărbat de 34 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind victimă a unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut în ziua de 22 martie 2020, pe raza localității Grivița, ca urmare a impactului ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:50
(600 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Două tone de furaje s-au făcut scrum

Pompierii din Urziceni au intervenit sâmbătă, 21 martie 2020, pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui localnic din localitatea Jilavele. Flăcările au cuprins un grajd, în care se aflau ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:45
(588 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Incendii de vegetație

Pompierii din Țăndărei au intervenit, în ziua de 21 martie 2020, pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată, sesizate pe raza localității Platonești. Astfel, au ars aproximativ 600 mp de teren ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:40
(552 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Coș de fum, cuprins de flăcări

Locatarii unui imobil din localitatea Maia au trecut duminică, 22 martie 2020, prin clipe de panică. Totul din cauza unui incendiu care a cuprins coșul de fum al centralei termice, pe care oamenii o foloseau ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:35
(412 vizualizări - 0 comentarii)


ONRC: Se suspendă depunerea declarației privind beneficiarul real

Activitatea Oficiului Național al Registrului Comerțului, în sensul depunerii declarației privind beneficiarul real, se suspendă din cauza epidemiei provocată de noul Coronavirus. Suspendarea vizează întreaga ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:30
(495 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Conducea în stare de ebrietate

Polițiștii din Fetești au depistat în trafic un bărbat de 41 ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența buturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul Drager, acesta a indicat o ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:20
(513 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Șofer de ocazie la 16 ani

Un minor de 16 ani din comuna Bărbulești i-a pus pe jar pe polițiștii din zonă. Acesta a furat un automobil și a făcut câteva ture prin localitate. Pentru a fi oprit, polițiștii au instituit filtre și l ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2020, 14:50
(625 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@pensionar în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Petre si Mos Craciun în Stația de autocar din fața Consiliului Județean a fost desființată @Pensionar în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu o cultua mondiala în «Vor fi investiții macroeconomice pentru Ialomița!» Chelbosul în Covaciu a plecat, viitorul echipei pare incert oreste??? în Autoritățile din Miloșești, acuzate că ar «cosmetiza» rezultatele probelor de apă Marius N. în «Vor fi investiții macroeconomice pentru Ialomița!» Gigel în Stația de autocar din fața Consiliului Județean a fost desființată Flory în Indemnizația de hrană pentru medici și asistente, eliminată cetatean în «Vor fi investiții macroeconomice pentru Ialomița!» colocatar katanga în «Vor fi investiții macroeconomice pentru Ialomița!» de pe margine!!!!!! în Conflict instituțional între Consiliul Județean Ialomița și Instituția Prefectului din cauza Programului «Cornul și Laptele» Pensionar în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu @Oreste în Autoritățile din Miloșești, acuzate că ar «cosmetiza» rezultatele probelor de apă @Mary în Consiliul Județean vrea să reabiliteze podurile din Ialomița nadal în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Oreste în Autoritățile din Miloșești, acuzate că ar «cosmetiza» rezultatele probelor de apă apa de pe baragan în Autoritățile din Miloșești, acuzate că ar «cosmetiza» rezultatele probelor de apă MEDIC în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița platitor în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...