Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

forever pesede

Domnu’ Liviu, domnu’ Liviu, vă rugăm noi frumos-frumos să le faceți plăcerea la social-democrățeii ăștia mici de la Ialomița. Trimiteți-le, dom’le, decizia aia cu demiterea purtătorului de mape din fruntea Organizației. Și nu uitați și excluderea! Sunt oamenii debusolați, nu mai înțeleg nimic din deciziile CEx-ului... Suplimentar, vă așteaptă toți la sediul care a fost al lui nea Cornel! Și a zis tov. Ciupercă, susținut de bătrânul Minciu, se știe!, că se reîntoarce și el, că-i gata să (re)preia Organizația! Neapărat, insistă soarele nostru administrativ de la Amara, să o luați și pe Irinuca. Cică vrea să o cunoască și primarul disident Mojo. A zis că vrea s-o angajeze o tură la Primărie, la Juridic, că are lipsă de personal...

Și dacă tot l-am adus în discuție pe farul administrației publice de la Amara, să precizăm de la început că am fost intoxicați. O sursă de sub partid a zis că pe el, pe Președintele ialomițenilor de pretutindeni, după excluderea din PSD a lui Neacșu, l-ar fi propus drept șef de Organizație la Ialomița fix niște pensio­nari dintr-o asociație social-democrată de la Sectorul primăriei lui Negoiță. Acuma, noi nu am pus botul sub nicio formă la o asemenea gogomănie. Însă știm sigur că, în ordine, nea Livache i-a încercat pe mai mulți. Astfel, brontozaurul agricol de la Movila a zis că ar prelua șefia la partid cu niște condiții. Și, corect, domnu’ Liviu s-a iritat! Auzi, condiții... Apoi, a făcut o vorbă și cu cel mai guraliv parlamentar PSD din toate timpurile, Mihăiță Găină. Care, surprinzător, a zis «pas»! Mai departe, a stricat discuția, la fentă, și cu senatorul-poker Pavel. Văzându-se introdus în conversație, senatorașul cel viteaz a început să propage teoria social-democrației și, firesc, nea Livache s-a enervat din nou. Din mers, a fost căutat telefonic și Președintele tuturor ialomițenilor de pretutindeni... Însă, absorbit de muncă și de implementarea fondurilor europene cu Larisa, acesta nu a răspuns. Drept urmare, domn Liviu s-a orientat spre Fănică, cel mai ascultător dintre deputații redistribuiți. Dar și Fănică a refuzat! Cum pe deputatul «trotinetă» l-a trădat feisbucul că-l susține pe excomunicatul Neacșu, nea Livache pregătește surpriza (citiți vă rugăm rândurile următoare!).

Să redevenim brusc serioși. Surse autorizate de la Centru care au dorit să-și mențină anonimatul ne-au transmis că liderul suprem nea Livache ia în calcul două nume pentru șefia interimară la PSD Ialomița. Nea Minciule, stai jos și ai grijă să nu cazi de pe scaun! Primul nume vehiculat de Livache ar fi cel al președintelui PSD Giurgiu, Niculae Bădălău. Baronul Ficățel, proaspăt întors de pe calea disidenței semioficiale chiar de către Supremul Dragnea, ar vrea și n-ar vrea să preia PSD Ialomița. Ar vrea că așa dorește Dragnea și n-ar vrea că nu-l lasă nevasta. Cel de-al doilea nume propus de domnu’ Liviu și pe care, jurăm!, noi îl susținem necondiționat, este Codrin Ștefănescu. Traseul său politic sinuos, adică, pe scurt, din 2000 încoace, PRM-PDSR-PC-PRM-PSD, îl recomandă drept un om politic deosebit de abil, capabil să reformeze Organizația PSD Ialomița. Chiar dacă a fost luat la propriu de urechi de răposatul Vadim, Codrin Ștefănescu poate și vrea să conducă Organizația PSD Ialomița. Doar el va fi capabil să îndeplinească obiectivele politice ale lui nea Livache! Nu credem că ar exista cineva mai potrivit dintre social-democrații lui domn Liviu pentru social-democrățeii ialomițeni... Poate doar Nicolicea sau Iordache, dar la ei nu s-a gândit nea Livache! Oricum, Codrin îl va eclipsa pe soarele nostru administrativ de la Amara și, mai mult, va produce furori în Tineretul Social Democrat. Este cel mai bun, domnu’ Liviu! Cel mai bun!

PS: Stimați social-democrăței ialomițeni. Să nu care cumva să faceți figuri d-alea de Dâmbovița. Adicătelea, cum s-a întâmplat cu șefa interimară doamna Rovana parașutată în vizită la Târgoviște de nea Livache... Doamna ministru s-a trezit cu sala de partid aproape goală, celălalt excomunicat, Țuțuianu, ex-lider al PSD Dâmbovița, având grijă ca la sediul de partid tanti Rovana să fie întâmpinată doar de o ușă încuiată. Revenind la ai noștri, îi rugăm din nou pe social-democrățeii ialomițeni să-l întâmpine respectuos pe liderul de la Centru. Domnului Codrin îi place la intrare covorul roșu, iubește tablourile cu nea Livache pe pereți și, cumva, Organizația PSD Ialomița trebuie să-i fie recunoscătoare. S-a reținut?

15 Noiembrie 2018, 13:20 (2829 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 01 Iun 2020
193 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Grupul de Comunicare Strategică: În ultimele 48 de ore, Ialomița a raportat un singur nou caz de COVID-19

Potrivit grupului de Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 48 de ore, pe raza județului Ialomița a fost raportat doar un singur caz nou de COVID-19. Astfel, duminică, 31 mai 2020, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 13:00
(162 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Femeie căzută în fântână

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 31 mai 2020, pentru scoaterea unei femei, de 49 de ani, din localitatea Malu Roșu, care a căzut într-o fântână. Victima a fost scoasă de pompieri și transportată ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 12:30
(113 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

29 Mai 2020, 18:10


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Joi, 28 mai a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Slobozia un șofer cu domiciliul în Amara, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 15:00
(165 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat joi, 28 mai a.c., pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale asociate extinderii pandemiei Coronavirus, precum și ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 14:55
(122 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 360 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 29 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 360 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 13:05
(133 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: S-a izbit cu mașina de un pom

Joi, 28 mai, a.c., în jurul orelor 22,30, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Ion Roată, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un pom de pe ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:55
(98 vizualizări - 0 comentarii)


 Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Vineri, 29 mai 2020, în jurul orei 9,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Glodeanu Sărat, satul Căldărușanca, județul Buzău, din raionul de intervenție ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:50
(142 vizualizări - 0 comentarii)


8

Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 iunie 2020

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în data 1 iunie 2020, activitățile societății se desfășoară în regim de foc continuu. În continuare, sute de angajați au ca misiune principală producția, distribuția, calitatea apei și epurarea acesteia, îndeplinind sarcinile specifice în condiții de izolare la locul de muncă, pentru a preveni disfuncționalitățile majore ce ar putea perturba asigurarea serviciilor esențiale. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 11:25
(104 vizualizări - 0 comentarii)


9

Direcția Generală Anticorupție, la ceas aniversar-15 ani de activitate

30 Mai 2020-Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție (DGA) coincide în mod fericit în acest an cu împlinirea a 15 ani de activitate. Direcția Generală Anticorupție este o structură tânără a Ministerului ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 08:45
(131 vizualizări - 0 comentarii)


10

Fetești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs miercuri, 27 mai 2020, în sensul giratoriu de la breteaua către Autostrada Soarelui. În timp ce un bărbat, de 24 de ani, din Făcăeni, conducea un autoturism dinspre breteaua ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:25
(207 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


IPJ Ialomița: Programul ghișeelor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar/integritate comportamentală

IPJ Ialomița informează cu privire la programul hișeelor de  eliberare a certificatelor de  cazier judiciar/integritate comportamentală. Acesta este:
-Ghișeu POLIȚIA MUNICIPIULUI SLOBOZIA ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:20
(153 vizualizări - 0 comentarii)


12

Slobozia: Campanie de donații pentru copiii nevoiași

Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, în parteneriat cu voluntarii Crucii Roșii-filiala Ialomița, dă startul unei campanii de sprijin a copiilor nevoiași, denumită «Cutiuța cu surprize». «Cutiuța ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:15
(154 vizualizări - 1 comentariu)


13

Grupul de Comunicare Strategică: 359 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 28 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 359 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 13:05
(181 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 355 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 27 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 355 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 13:10
(218 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Arestat pentru «refuz de prelevare a mostrelor biologice»

Polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:40
(195 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe raza comunei Sinești, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din București. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:35
(119 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au confiscat 1,3 metri cubi de material lemnos, transportat fără documente legale de un tânăr, de 31 de ani, din județul Vrancea. Acesta a fost identificat pe raza localității Bucu ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:30
(204 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

26 Mai 2020, 18:10


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Joi, 28 mai 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători hramul de primăvară al Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 14:05
(1270 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 25 mai 2020, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. În urma activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:30
(1122 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bătrân de 87 de ani, mort din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la decesul unui bătrân, de 87 de ani, din județul Ialomița, din cauza infecției cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2). Acesta a fost confirmat pozitiv pentru ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:20
(1330 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 354 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 26 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 354 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:10
(1140 vizualizări - 0 comentarii)


Tudorița Ionescu, învestită în funcția de subprefect al Ialomiței

«În ședința de Guvern din data de 21 mai 2020 a fost aprobată Hotărârea nr. 399, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 22.05.2020, privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 16:25
(605 vizualizări - 3 comentarii)


Accident rutier pe centura Sloboziei

Accident rutier pe centura Sloboziei

Pompierii din Slobozia, împreună cu paramedicii SMURD au intervenit în după amiaza zilei de luni, 25 mai 2020, pentru a acorda îngrjiri medicale victimelor unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 14:10
(452 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: S-a izbit de un alt autoturism și a fost proiectat cu mașina într-un copac

Sâmbătă, 23 mai 2020, în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri au intervenit, pe raza comunei Movilița, la un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:35
(220 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă, 23 mai a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului, un șofer de 25 de ani, cu domiciliul în Grivița, în timp ce conducea un autoturism sub ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:30
(168 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 352 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 25 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 352 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate vindecate ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:10
(266 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 347 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 23 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 347 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2020, 13:05
(470 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: S-a răsturnat cu mașina

Manasia: S-a răsturnat cu mașina

O tânără de 19 ani și un bărbat de 23 de ani au fost victimele unui accident rutier petrecut în dimineața zilei de vineri, 22 mai 2020, pe raza localității Manasia. Aflat la volan, bărbatul de 23 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 14:40
(423 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Ultimele comentarii
Las Boras în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu geanta cel semetz în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu platitor de taxe în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu guvidu în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Musat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 27 mai 2020 Costel în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Ionescu în Administrația Mocioniu încalcă legea Vicol Vasile în Marian Moraru, povești de luptător Prostie si neputinta în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Nea NAE în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu cicuta în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița oli în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița obiectiv în Controale amănunțite în școlile și liceele din Ialomița Aurel din cartier în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate George.s în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate #astairomania în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Florin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta Teo în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta pacientul curios în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 Alin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...