Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Prospecțiuni geofizice in Ialomița

Prospecțiuni geofizice in Ialomița

Marți,18 decembrie 2018, la Căzănești, a avut loco întâlnire-dezbatere privind inițierea proiectului «Prospecțiuni Geofizice Tridimensionale Urziceni Sud 3D». La întâlnire au participat o parte dintre primarii localităților din perimetrul vizat de proiect: Gârbovi, Sfântu Gheorghe, Colelia, Balaciu, Munteni Buzău, Căzănești, Ciochina, Gheorghe Doja și Traian, alți reprezentanți ai administrației județene și locale, ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița și reprezentanții filialei din România ai firmei Hunt Oil Company of Romania, Dallas/Texas, condusă de Mark Wagley.

Avem un punct de plecare Conform datelor oficiale, proiectul «Prospecțiuni Geofizice Tridimensionale Urziceni Sud 3D» din județul Ialomița vizează valorificarea unei oportunități care poate aduce dezvoltare locală durabilă în comunitățile din centrul județului Ialomița. Concret, este vorba despre identificarea unor noi resurse de gaze naturale în zonă, exploatarea lor și racordarea comunităților locale la rețele de gaze naturale. Parcursul activității de explorare durează în medie 5 ani și cuprinde: prospecțiunea geofizică, prelucrarea datelor geofizice, interpretarea datelor geofizice și geologice și forajul sondei. Programul proiectului de prospecțiune geofizică din anii 2018-2020 în județul Ialomița este următorul: studiu de biodiversitate (octombrie 2018-august 2019), obținerea autorizațiilor și acordurilor de la autoritățile competente (decembrie 2018-septembrie 2019), obținerea acordului de acces în teren (aprilie-octombrie 2019), operațiuni de prospecțiuni propriu-zise (15 august 2019-1 aprilie 2020). Analizele preliminare ale implementării proiectului au pus în evidență atât beneficiile pe termen scurt ale investiției (închiriere de spații pentru cazare și organizare, angajații companiei de prospecțiune geofizică vor locui în zona adiacentă lucrărilor, cu influență asupra economiei locale), cât și cele pe termen lung, în caz de succes în etapa de explorare (taxe și impozite către autoritățile locale și naționale, îmbunătățirea unor drumuri de acces, închiriere/cumpărare de terenuri, noi locuri de muncă, contractare de servicii de la nivel local, etc). De asemenea, reprezentanții parteneriatului Hunt Oil Company of România & OMV Petrom au arătat disponibilitatea de a colabora cu autoritățile administrației publice locale din zona prospectată prin proiecte sociale, educaționale și culturale, de a găsi punți de comunicare deschise și oneste și de a construi relații durabile, bazate pe încredere și respect

5 Ianuarie 2019, 09:20 (4265 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Codreanu:
(6 Ianuarie 2019, 07:46)
Despre poluare nu s-a discutat? Despre otravirea apei din pinza freatica si a solului ati discutat? Vă vindeți pe un suc ce o sa-l cumpere americanii de la buticurile din colț. Mai rău ca-n Africa. Afacerea de anvergură marca Ciuperca otravitorul solului si subsolului..o fabrică de producție nu stiti să faceți, ca na e de muncă, e mai simplu să vinzi resursele naturale si sa iei șpagă.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 24 Sep 2020
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

DN21: Accident rutier între Drajna-Slobozia

Miercuri, 2 septembrie 2020, în jurul orelor 11,10, ISU Ialomița a fost solicita să intervină la un accident rutier produs pe DN21, între Drajna și Slobozia. În accident au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 12:20
(511 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Carambol între un tractor și două autoturisme, la ieșire din Slobozia către Drajna

Luni, 31 august a.c., în jurul orelor 16,00, pe DN21 s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, de 38 de ani, din Slobozia, conducea ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 15:45
(466 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 3 ordine de protecție provizorii în 24 de ore!

Luni, 31 august a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii din Slobozia au fost sesizați prin apel 112 de o tânără de 16 ani, din Gheorghe Lazăr, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către fratele ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 15:40
(414 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 110 mm, de la nivelul Stației de Pompare ce alimentează cu apă localitatea Sudiți, din județul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 14:10
(429 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 970 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 1 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 970, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 13:10
(350 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de17 ani din Bărbulești, surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au depistat pe raza comunei Bărbulești un tânăr, de 17 ani, la volanul unui autoturism neînmatriculat. Astfel, sâmbătă, 29 august 2020, în jurul orei 1 ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 14:20
(280 vizualizări - 0 comentarii)


6

Fetești: Beat la volan la 73 de ani, a provocat un accident

Sâmbătă, 29 august a.c., în jurul orei 21,00 Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Călărași din Fetești a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 14:15
(369 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», în vizorul ITM Ialomița

În luna august 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, prin Compartimentul Control Relații de Muncă, și-a desfășurat activitatea în conformitate cu Programul Cadru de Acțiuni aprobat de Inspecția ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 14:10
(400 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 962 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Luni, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 962, cu 17 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 13:05
(356 vizualizări - 0 comentarii)


9
Accident la Platonești

Accident la Platonești

Accident rutier pe raza comunei Platonești, pe DJ 212. Luni dimineață, 31 august a.c., în jurul orelor 6,45, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs pe raza comunei Platonești, un autoturism ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 12:30
(314 vizualizări - 2 comentarii)


10
Scânteia: S-a izbit cu autoturismul de o remorcă

Scânteia: S-a izbit cu autoturismul de o remorcă

Duminică, 30 august a.c., în jurul orei 21,55, la Scânteia, un autoturism s-a izbit puternic de o remorcă agricola staționată. La locul accidentului s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 12:25
(303 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: A luat foc o autoutilitară

Murgeanca: A luat foc o autoutilitară

Duminică, 30 august a.c., în jurul orelo 12,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o autoutilitară care transporta un butoi de 700 l de motorină, în satul Murgeanca ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 12:20
(299 vizualizări - 0 comentarii)


12
Slobozia: Accident pe Variantă

Slobozia: Accident pe Variantă

Sâmbătă, 29 august 2020, în jurul orelor 17,45, s-a produs un accident rutier produs pe varianta municipiului Slobozia, în eveniment fiind implicat un autoturism. La locul intervenției s-au deplasat de ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 12:15
(371 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


13

Țăndărei: Incendiu la o anexă gospodărească

Sâmbătă, 29 august, a.c., în jurul orelor 16,40, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în Țăndărei. La locul solicitării s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 12:10
(279 vizualizări - 0 comentarii)


14

Coșereni: Incendiu de vegetație uscată

Sâmbătă, 29 august, a.c., în jurul orei 11,10, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe raza comunei Coșereni. Incendiul a fost stins operativ ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 12:05
(219 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Apă cu presiuni scăzute la Fierbinți-Târg

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Garofiței, din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța este nevoită să reducă presiunea ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 11:05
(322 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în orașul Țăndărei

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament avariat de pe strada Zambilei din orașul Țăndărei, RAJA SA Constanța a fost  nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile luni, 31 august ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 10:45
(295 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Bombă de 50 kg, descoperită întâmplător pe malul râului Ialomița

Cosâmbești: Bombă de 50 kg, descoperită întâmplător pe malul râului Ialomița

O bombă de aviație, care cântărea 50 kg, a fost descoperită duminică, 30 august a.c., pe malul râului Ialomița, în zona localității Cosâmbești. Elementul de muniție a fost descoperit de un localnic, care ...[citește_toată_știrea]

30 August 2020, 16:30
(428 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 945 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Sâmbătă, 29 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 945, cu un caz mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

29 August 2020, 13:05
(284 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Infractor identificat de polițiști

Polițiștii ialomițeni au reușit identificarea autorului unor fapte de «lipsire de libertate» și «lovire», pe raza localității Ion Roată. Este vorba despre un bărbat, de 53 de ani, din București, pe numele ...[citește_toată_știrea]

28 August 2020, 14:55
(314 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: La volan sub influența alcoolului

Un tânăr de 26 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic conducând sub influența băuturilor alcoolice, pe raza localității Mărculești. În urma testării cu aparatul Drager a rezultat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2020, 14:50
(323 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 944 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Vineri, 28 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 944, cu 10 mai multe față de ziua de joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

28 August 2020, 13:05
(233 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Adolescent de 17 ani, depistat la volan

Miercuri, 26 august a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe raza comunei Borănești. La volanul autovehiculului ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 15:20
(260 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Prinși după ce au furat porumb

Doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiștii ialomițeni în timp ce transportau cu o căruță peste 300 kg de porumb, sustras de pe un teren agricol din apropierea localității Gârbovi. Astfel, miercuri ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 15:15
(360 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 934 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 27 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 934, cu 8 mai multe față de ziua de miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 13:10
(255 vizualizări - 0 comentarii)


Deschiderea anului școlar în condiții de siguranță, prioritate pentru Primăria Slobozia

Deschiderea anului școlar în condiții de siguranță, prioritate pentru Primăria Slobozia

Deschiderea anului școlar în condiții de siguranță sanitară pentru elevi și cadre didactice reprezintă o prioritate pentru toți factorii decizionali. «Viceprimarul Gabriel Mușat și directorul economic, Adrian Trifan, s-au așezat la masa dezbaterilor joi, 27 august 2020, cu directorii unităților de învățământ pentru a stabili necesarul de materiale, să identifice resursele financiare și procedurile de achiziție a produselor de igienă și protecție» ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 12:55
(480 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,65%-rata șomajului în iulie 2020

La sfârșitul lunii iulie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4351 șomeri (din care 2049 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 11:05
(269 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC GREENFIBER
INTERNATIONAL SA-P.L. URZICENI

ANGAJEAZĂ PERSONAL
Vrei stabilitate? Seriozitate?
Atunci APLICĂ la compania noastră!
Suntem unul dintre
cei mai mari angajatori din Urziceni
și angajăm următoarele
categorii de personal

-Electrician
-Stivuitorist
-Manipulant
-Muncitor necalificat

Oferim
Contract individual de muncă,
salariu fix, tichete de masă, transport

Ne puteți contacta
la telefon 0751/151.156
sau puteți depune CV-ul personal
la poarta societății din
localitatea Urziceni, DN2, Km 57,5
(fosta fabrică de ferite din Urziceni)
-RESURSE UMANE

27 August 2020, 10:10


Camion încărcat cu baloți de lucernă, răsturnat la ieșirea din Fetești

Camion încărcat cu baloți de lucernă, răsturnat la ieșirea din Fetești

Miercuri, 26 august 2020, în jurul orelor 13,00, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs la ieșirea din Fetești spre Autostrada A2. Astfel, un camion încărcat cu baloți de lucernă s-a răsturnat ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 15:50
(318 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Incendiu la un magazin de piese auto

Movilița: Incendiu la un magazin de piese auto

Miercuri, 26 august 2020, în jurul orelor 12,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu produs la un magazin de piese auto din localitatea Movilița. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 15:45
(283 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Pro Golănia în Mocioniu a blocat 3 ani repartizarea terenurilor pentru tinerii în Gării Noi Costel în Percheziții la Țăndărei pe lina deținerii ilegale de arme Costel în Apă potabilă în 2021 la Slobozia Gigel în Apă potabilă în 2021 la Slobozia Nesimtire în Mocioniu a blocat 3 ani repartizarea terenurilor pentru tinerii în Gării Noi Oarecare în Mocioniu a blocat 3 ani repartizarea terenurilor pentru tinerii în Gării Noi Un cetatean în Mocioniu a blocat 3 ani repartizarea terenurilor pentru tinerii în Gării Noi colocatar katanga în Mocioniu a blocat 3 ani repartizarea terenurilor pentru tinerii în Gării Noi Utilitati în Mocioniu a blocat 3 ani repartizarea terenurilor pentru tinerii în Gării Noi gradea în Mocioniu a blocat 3 ani repartizarea terenurilor pentru tinerii în Gării Noi dixi în Mocioniu a blocat 3 ani repartizarea terenurilor pentru tinerii în Gării Noi Pacient în «Rețeaua sanitară din Ialomița suferă din cauza unui management deficitar. Noi vom atrage medicii, nu îi vom îndepărta!» colocatar cartier katanga în Apă potabilă în 2021 la Slobozia cetatean în Apă potabilă în 2021 la Slobozia Radu P în Apă potabilă în 2021 la Slobozia Mihai în Apă potabilă în 2021 la Slobozia ION în Victor Moraru a tipărit «Ialomița noastră» în 50 mii de exemplare diciu în Apă potabilă în 2021 la Slobozia Gigi în Clean Tech produce ilegal și nu respectă condițiile de funcționare impuse de autorități gogu în Clean Tech produce ilegal și nu respectă condițiile de funcționare impuse de autorități
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...