Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Prospecțiuni geofizice in Ialomița

Prospecțiuni geofizice in Ialomița

Marți,18 decembrie 2018, la Căzănești, a avut loco întâlnire-dezbatere privind inițierea proiectului «Prospecțiuni Geofizice Tridimensionale Urziceni Sud 3D». La întâlnire au participat o parte dintre primarii localităților din perimetrul vizat de proiect: Gârbovi, Sfântu Gheorghe, Colelia, Balaciu, Munteni Buzău, Căzănești, Ciochina, Gheorghe Doja și Traian, alți reprezentanți ai administrației județene și locale, ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița și reprezentanții filialei din România ai firmei Hunt Oil Company of Romania, Dallas/Texas, condusă de Mark Wagley.

Avem un punct de plecare Conform datelor oficiale, proiectul «Prospecțiuni Geofizice Tridimensionale Urziceni Sud 3D» din județul Ialomița vizează valorificarea unei oportunități care poate aduce dezvoltare locală durabilă în comunitățile din centrul județului Ialomița. Concret, este vorba despre identificarea unor noi resurse de gaze naturale în zonă, exploatarea lor și racordarea comunităților locale la rețele de gaze naturale. Parcursul activității de explorare durează în medie 5 ani și cuprinde: prospecțiunea geofizică, prelucrarea datelor geofizice, interpretarea datelor geofizice și geologice și forajul sondei. Programul proiectului de prospecțiune geofizică din anii 2018-2020 în județul Ialomița este următorul: studiu de biodiversitate (octombrie 2018-august 2019), obținerea autorizațiilor și acordurilor de la autoritățile competente (decembrie 2018-septembrie 2019), obținerea acordului de acces în teren (aprilie-octombrie 2019), operațiuni de prospecțiuni propriu-zise (15 august 2019-1 aprilie 2020). Analizele preliminare ale implementării proiectului au pus în evidență atât beneficiile pe termen scurt ale investiției (închiriere de spații pentru cazare și organizare, angajații companiei de prospecțiune geofizică vor locui în zona adiacentă lucrărilor, cu influență asupra economiei locale), cât și cele pe termen lung, în caz de succes în etapa de explorare (taxe și impozite către autoritățile locale și naționale, îmbunătățirea unor drumuri de acces, închiriere/cumpărare de terenuri, noi locuri de muncă, contractare de servicii de la nivel local, etc). De asemenea, reprezentanții parteneriatului Hunt Oil Company of România & OMV Petrom au arătat disponibilitatea de a colabora cu autoritățile administrației publice locale din zona prospectată prin proiecte sociale, educaționale și culturale, de a găsi punți de comunicare deschise și oneste și de a construi relații durabile, bazate pe încredere și respect

5 Ianuarie 2019, 09:20 (3820 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Codreanu:
(6 Ianuarie 2019, 07:46)
Despre poluare nu s-a discutat? Despre otravirea apei din pinza freatica si a solului ati discutat? Vă vindeți pe un suc ce o sa-l cumpere americanii de la buticurile din colț. Mai rău ca-n Africa. Afacerea de anvergură marca Ciuperca otravitorul solului si subsolului..o fabrică de producție nu stiti să faceți, ca na e de muncă, e mai simplu să vinzi resursele naturale si sa iei șpagă.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 09 Dec 2019
378 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

IPJ Ialomița: Peste 500 sancțiuni contravenționale aplicate

În perioada 1-3 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 155 evenimente și au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale. Astfel, în urma activităților au fost constatate 37 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:30
(352 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: 15 focare active de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine atât din exploatațiile comerciale, cât și din gospodăriile populației despre situația ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:25
(349 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansare de carte pentru copii

Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, începând cu orele 12,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va avea loc lansarea de carte pentru copii «Povestea Mimozei». ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:20
(287 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Percheziție la un hoț din locuințe

Luni, 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Axintele au efectuat o percheziție domiciliară pe raza comunei Axintele pentru documentarea activității infracționale a unei persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:15
(316 vizualizări - 0 comentarii)


4

Scânteia: Ordin de protecție emis pe numele unui brăilean

Luni, 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au fost sesizați cu privire la un scandal în familie produs în localitatea Scânteia. În fapt, un bărbat, de 36 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:10
(400 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie acroșată de o mașină la Lăcusteni

Luni, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 17,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Lăcusteni, soldat cu rănirea unui pieton. Concret, în timp ce un bărbat, de 31 de ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:05
(461 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,49%-rata șomajului în luna septembrie 2019

La sfârșitul lunii septembrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4194 șomeri (dintre care 1947 femei), rata șomajului fiind de 4,49%. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 16:20
(311 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 4-8 noiembrie 2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 15:15
(400 vizualizări - 0 comentarii)


8

Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe strada Călărași din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 1 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 15:05
(456 vizualizări - 0 comentarii)


9

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

În perioada 5-11 noiembrie 2019, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi Hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului așezământ ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2019, 16:15
(643 vizualizări - 0 comentarii)


10

Protopopiatul Slobozia: «Învăț, știu să mă apăr!»

Miercuri, 30 octombrie a.c., Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Ialomiță a organizat acțiunea «Învăț, știu să mă apăr!». Evenimentul s-a desfășurat la ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2019, 16:10
(452 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție provizoriu pentru un bărbat din Rădulești

Luni, 28 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 41 de ani, din Rădulești, și-ar fi agresat soția. În urma formularului de evaluare a riscului întocmit ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2019, 16:15
(683 vizualizări - 0 comentarii)


12

Amara: Arestat pentru «efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice»

Luni, 28 octombrie a.c., polițiștii au reușit identificarea unui bărbat, de 32 de ani, din Amara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2019, 16:10
(1171 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara arestare


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge, salvează o viață!»

Luni, 28 octombrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2019, 15:20
(815 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, RAJA SA  a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile luni, 28 octombrie ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2019, 14:25
(625 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Accident rutier cu două victime

Un autoturism și două tiruri au fost implicate într-un accident de circulație, în dimineața zilei de 28 octombrie 2019, pe DN2, între localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre cele trei ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2019, 10:21
(1557 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din Alexeni, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Sinești, deși avea permisul suspendat. Totodată, un alt bărbat, de 45 de ani ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 17:40
(792 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 28 octombrie-1 noiembrie2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 17:35
(750 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Produse contrafăcute

Joi, 24 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pe linia respectării legislației în domeniul protecției mărcilor și indicațiilor geografice ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 17:30
(674 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor»


Vineri, 25 octombrie a.c., la sediul Grădiniței cu Program Prelungit «Piticot» din Slobozia s-a desfășurat acțiunea «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor». Părintele Ioan Constantin ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 17:25
(638 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Firmele de dezmembrări auto, controlate

Miercuri, 23 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu reprezentanți ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 08:35
(758 vizualizări - 0 comentarii)


Ilegalitățile cu lemne, în atenția polițiștilor ialomițeni

În perioada 22 septembrie-8 noiembrie a.c., polițiștii de Ordine Publică din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu reprezentanți ai Direcției Silvice Ialomița desfășoară pe raza județului Ialomița o amplă campanie ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 08:20
(706 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane»

Vineri, 18 octombrie a.c., Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane a organizat la București Conferința Națională pentru a marca «Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane». Scopul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 08:05
(601 vizualizări - 0 comentarii)


Un polițist ialomițean a devenit «Eroul de la Rădulești»

Agentul șef principal Dumitrache Gheorghiță a devenit «Eroul de la Rădulești», statut dobândit în urma salvării unei femei și a fiului acesteia din casa aflată în flăcări. În fapt, în seara când s-a petrecut ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2019, 08:25
(752 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Campania «Bucuria de a fi împreună-2019»

Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, în colaborare cu Asociația Socio-Culturală «Matei Basarab» și Protopopiatele Călărași și Oltenița au organizat ultimele două acțiuni din ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2019, 08:20
(729 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 19 ani din Gârbovi, arestat pentru «tâlhărie calificată»

Marți, 22 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au reușit identificarea unui tânăr, de 19 ani, din Gârbovi, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei. Astfel, cel în ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2019, 08:15
(1036 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi arestare


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru siguranța elevilor

Marți, 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat la Colegiul Național «Mihai Viteazul» din Slobozia activități de prevenire a delincvenței ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2019, 08:10
(599 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Eveniment caritabil «De la speciali la speciali»

Vineri, 25 octombrie 2019, începând cu orele 17,00, la Sala de spectacole a Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia se va desfășura spectacolul caritabil «De la speciali la speciali». Evenimentul va ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2019, 08:05
(665 vizualizări - 0 comentarii)


Camionagiu sancționat de polițiștii ialomițeni

Luni, 21 octombrie a.c., un bărbat, de 42 de ani, din Slobozia, a fost sancționat contravențional de polițiști, fiindu-i reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare. În fapt, bărbatul a fost depistat ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2019, 16:25
(854 vizualizări - 1 comentariu)


Moaștele Sfântului Nectarie, la Slobozia

Eveniment religios la Parohia «Sf. Dumitru» din Slobozia (Șoseaua Nordului). Cu ocazia Hramului Bisericii, în perioada 23-27 octombrie 2019, în incinta lăcașului de cult vor fi aduse Moaștele Sfântului ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2019, 16:20
(852 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
PSD ist în Procurorii DIICOT cer pedepse mai aspre pentru traficanții de copii din Țăndărei Sfantul Asteapta în Consiliul Local Slobozia preia controlul asupra Primăriei Un familist în Politica demografică a președintelui Moraru puradelu` în Politica demografică a președintelui Moraru Un simplu cetatean în Procurorii DIICOT cer pedepse mai aspre pentru traficanții de copii din Țăndărei Antonio în Consiliul Local Slobozia preia controlul asupra Primăriei Leaganele ciumei rosii în Consiliul Local Slobozia preia controlul asupra Primăriei Brav popor istoric! în Politica demografică a președintelui Moraru Locatar în Politica demografică a președintelui Moraru Alo! în Politica demografică a președintelui Moraru plătitor de taxe în Politica demografică a președintelui Moraru Copii prea buni în Matematicienii Liceului Tehnologic «A.I. Cuza» Autorizatul în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița #Alegator în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița body în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița Viorica în Consiliul Local Slobozia preia controlul asupra Primăriei Ea în reprezentativitate Vlad în Matematicienii Liceului Tehnologic «A.I. Cuza» Un Om în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița Drept de administrare în Consiliul Local Slobozia preia controlul asupra Primăriei
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...