Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Concurs cu «dedicație» pentru soția șefului Administrației Naționale a Penitenciarelor?

Florentina Geanina Dobrică e ofițer economist

Concurs cu «dedicație» pentru soția șefului Administrației Naționale a Penitenciarelor?

Soția șefului Administrației Naționale a Penitenciarelor, Florentina Geanina Dobrică a fost declarată «admis» la concursul pentru ocuparea unei funcții de ofițer economist în cadrul Penitenciarului Slobozia. Ea a obținut nota 9,97, una dintre cele mai mari note din întreaga țară.

Concurs din «sursă externă» La sfârșitul anului precedent, și Penitenciarul Slobozia a anunțat că face angajări din «sursă externă». Cele două posturi scoase la concurs au fost de... ofițer economist. Procedurile de concurs au debutat în luna decembrie 2018, iar pe lista de candidați s-a înscris și soția directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Florentina Geanina Dobrică, angajată a Penitenciarului Slobozia. Candidații prezenți susțin că pentru doamna Dobrică examinatorii au făcut «pârtie» și au eliminat din concurs candidații cu «potențial». Așa că, din 40 de dosare de candidați, au fost selectate pentru interviu doar 9 persoane, iar la concursul final au mai rămas doar 4! Noi nu vrem să credem, dar ne amintim că unul dintre cititorii ziarului nostru avertiza cu privire la acest scenariu încă din debutul lunii decembrie 2018. Iată ce spunea acesta atunci: «Pe cele 2 posturi de ofițer economist s-au înscris peste 40 de candidați. 2 dintre candidate sunt: una soția lui Dobrică, iar cealaltă soția veterinarului pușcăriei. Ghiciți cine va câștiga concursul?»...

Concurs cu «dedicație»?
Rezultatele concursului, desfășurat la nivelul tuturor penitenciarelor din România, au fost publicate miercuri, 9 ianuarie 2019. Potrivit acestora, Florentina Geanina Dobrică a fost declarată «admis» cu media 9,97, obținând una dintre cele mai mari note din întreaga țară! Următoarea clasată, și ea declarată «admis», a fost Anișoara Ivan, cu nota 7,02. Celelalte două candidate au fost «respinse»... Potrivit declarației de avere, până la momentul concursului, Florentina Geanina Dobrică avea un salariu de 36816 de lei anual, respectiv de 3 ori mai puțin decât soțul ei... Reîncadrarea ei din «sursă externă» va conduce automat la dublarea salariului, precum și la un nou statut, căci până în acest moment doamna Dobrică a ocupat doar un banal post de «agent administrativ». Nu este prima dată când directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Marian Dobrică se află în centrul unui scandal public legat de «angajări» și «angajați». În luna iunie a anului 2018, un manifest făcut public de către angajații Penitenciarului Slobozia îl acuzau pe acesta de «impostură», «oportunism» și «lăcomie» în perioada în care a condus această instituție.

10 Ianuarie 2019, 08:40 (11729 vizualizări - 36 comentarii)

Citiți și:
Marian Dobrică, fostul șef al Penitenciarului Slobozia, criticat public printr-un Manifest

Comentariile cititorilor:


Porumbelul :
(14 Mai 2019, 12:44)
@corbu, tehnica e veche, prostu e nou! Ce mare veste ne dai tu! Vai de capul tău, câte angajâri s-au făcut așa!
Corbu :
(13 Mai 2019, 22:10)
La penitenciarul slobozia toul se desfășoară normal.de câte ori se face angajări doar nevestele celor care lucrează acolo se angajează copiii acestora frați cumnați nepoți.coincidență nu?
SOS:
(8 Aprilie 2019, 12:58)
Din păcate autoritățile nu își fac datoria. Merge și așa...cu toate că...citind comentariile ar fi suficiente probe sa se autosesizeze! Trist, trăim în România și asta ne ocupa tot timpul!
Mario:
(27 Martie 2019, 22:30)
Fraților de la DGA DNA faceți ceva, cercetați cele scrise și punetile cătușele că dacă vreți va sesizati din oficiu. La pușcărie cu ei și eliberați țara de pile și tâlhari. Poate aude și domnul comisar șef Dima Mihai de la DGA. Va rog cercetați. Nu știu speța dar santerior multe indicii pentru a vă sesiza din oficiu.
coleg:
(17 Ianuarie 2019, 08:16)
eu nu cred ca ar trebui scapata din ochi nici ivan anisoara. toata lumea se concentreaza pe dna dobrica..cand in fapt amandoua a luat examenele pe nedrept. ani, nu uita ca spuneai in stanga si drapta ca nu stii contabilitate bugetara.teoria a fost putina si ma indoiesc ca ai fi fost tu capabila sa faci o simulare de bilant. daca dna dobrica a stiut subiectele, ani a fost favorizata de comisia de corectare. fiecare cu pila ei si cu piz.a ei. Ps. iata dna.ul unde trebuie sa marga,daca il sesizeaza cineva,LA LUCRAREA LUI ANI!
Valy:
(16 Ianuarie 2019, 12:57)
@agentaaaaa! Nu poți fi invidios pe proști! Sigur, suferi când proștii proști fac mârlănii și iau concursuri pe prostia lor! Județ de cct!
9,97:
(16 Ianuarie 2019, 08:54)
Nu au fost doar 97 de candidati. La prima proba care a fost interviul (destul de subiectiv asa cum spune un fost canditat in comentarii) au fost peste 200 de candidati. O mare parte dintre candidati au fost eliminati la interviu din motive pe care doar comisia de concurs le stie. Daca subiectele au fost usoare, atunci cum se explica faptul ca o parte din candidati salariati in penitenciare ca agent contabil sau financiar au luat note sub 7 la concurs,  in conditiile in care din cele 17 legi prevazute in tematica, teoria a fost nesemnificativa. In conditiile in care toate notele obtinute in urma contestatiilor au fost mai mici decat cele initiale, poate ar fi trebuit recorectate si notele de 7.02.......
AgentAAA:
(15 Ianuarie 2019, 22:02)
Invide mare din partea celor care nu stiu nimic !
raileanu:
(15 Ianuarie 2019, 21:16)
eu intreb altceva! de ce trebuia infiintata functie de ofiter economist ? daca se ocupa un agent cu studii de specialitate nu ar fi fost acelasi lucru? dar esenta este: de pe ofiter de executie poti fi imputernicita pe functie de conducere !ops! in IPOSTAZA DE AGENT STATEAI PE LOC!
agentul ofticos:
(15 Ianuarie 2019, 17:36)

Referitor la concursul la care a participat  sotia dlui Dobrica, trebuie a stiti ca 30 unitati penitenciare au scos 35 posturi de ofiter economist  sau financiar contabil, la care au participat in total 97 de candidati din care au fost admisi doar 28, restul de 7 posturi au ramas neocupate. Cat cu privire la notele acestui concurs,  din cei 28 de candicati declarati admis, 10 au obtinut  note peste 9,  10 au  obtinut note intre 8 si 9 si 8 candidati au obtinut note intre 7 si 8, deci note destul de mari. Banuiesc ca deja insinuati faptul ca au fost subiecte usoare pt a favoriza, atunci cum va explicati faptul ca la 8 unitati au ramas posturile vacante? Poate ca femeia chiar si-a permis sa invete chiar daca avea sotul director general si sa ia 9,97, chiar daca a mai fost o candidata care a obtinut 9,98 (probabil avea pe cineva la minister baniesc :-)

9'97:
(15 Ianuarie 2019, 16:53)
Credeti ca urmatorul concurs pt ocuparea unui loc de ofiter asigurare tehnico materiala, nu va fi fraudat? Va inselati, sunt trei candidati din sursa interna! Nea mareane, cati bani ai luat pt a facoriza pe x( stii matale pe cine) si la concursul asta care e in desfasurare? Cat pt ceilalti concurenti, nu va mai strofocati sa invatati si sa va cheltuiti banii ca postul este deja ocupat Cum a luat cine trebuia si ptr ofiter economist(si ma refer la ambele posturi). Sursa externa,sursa externa,dar tot ai lor intra!
Dorel:
(14 Ianuarie 2019, 13:33)
Se dau concursuri formale! Toți cretinii ,,intră prin concurs” și apoi se bat cu pumnii-n piept ce grozavi sunt! Concursuri măsluite nedivulgată de cei nedreptățiți. Fleașcă lângă fleașcă!!!!!
9,97:
(13 Ianuarie 2019, 23:44)
Ce-ai făcut Mareane, a intrat statu paralel pă tine și Genina?
Ionel:
(13 Ianuarie 2019, 12:38)
Bre nea MAREANE bre...prea miroase a manarie bre...s-au pus astia pe matale dar sa nu cumva sa spui ceva...despre cumatru,finu,fina,nasu,etc...fii tare si mergi inainte dovedeste ca esti baiat cu ata...pana la capat....te astep la un ,,RADUL MAMII,,cantat din tot sufletul...stii matale unde....si ca sa fie treaba buna si sa le inchizi gura decreteaza odata .....tot neamul matale nea Mareane sa fie ofiteri de temnita de acum si pana in vecii vecilor........ca la temnita carte multa nu se cere....doar sa stii sa numeri din 5 in 5...daca nu era parnaia bre nea Mareane...vedeai Bucurestiul doar in poza bre...Sa-i multumesti toata viata lui nea Mitica ca te-a propus lui Ion la Codlea...ca altfel si acuma faceai planificari la escorte si perchezitii..ca la Logistica te manca cu fulgi cu tot Musca........Atentie sa nu cazi pe interceptari......
8:
(12 Ianuarie 2019, 23:27)
la proba calculator a participat cms. sef de penitenciare P.G. de la penit. Braila, cea care i-a imbatat la ea acasa pe directorii BARBU- 2017 si BURSUC -2018. Este ofiterul care l-a ajutat pe Dobrica sa treaca sotia lui la proba calculator!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 18 Iun 2019
148 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Caravana «Fii pregătit!», revine în Ialomița

Caravana «Fii pregătit!» va ajunge sâmbătă, 16 martie 2019, în orașul Slobozia, și va fi amplasată pe bulevardul Chimiei, în Piața Unirii, iar duminică, 17 martie a.c., în orașul Fetești, fiind amplasată ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2019, 18:10
(1960 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La furat de fier vechi

Doi bărbați, de 19 și 40 de ani, din Urziceni, au fost surprinși în flagrant miercuri, 13 martie 2019, de polițiștii din Urziceni în timp ce încercau să sustragă deșeuri feroase dintr-o clădire dezafectată ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2019, 17:20
(1956 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Autoturism neînmatriculat, depistat în trafic

Un bărbat, de 49 de ani, din Armășești, a fost depistat, miercuri, 13 martie a.c., pe raza municipiului Urziceni, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2019, 17:10
(1846 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Donează sânge, salvează o viață!»

Miercuri, 20 martie 2019, în intervalul orar 8,00-12,00, Parohiile Gârbovi I și Gârbovi II, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguine Ialomița organizează o acțiune de donare de sânge în cadrul campaniei ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2019, 16:25
(1979 vizualizări - 0 comentarii)


4

Slobozia: Deșeuri feroase confiscate de polițiști

Miercuri, 13 martie a.c., polițiștii slobozeni au depistat un bărbat, de 57 ani, în timp ce transporta cu o căruță pe raza localității de domiciliu 290 kg de deșeuri feroase. Acesta nu deținea documente ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2019, 16:15
(1864 vizualizări - 0 comentarii)


Produse contrafăcute, confiscate de polițiștii din Urziceni

Miercuri, 13 martie a.c., polițiștii din Urziceni au depistat un bărbat, de 52 de ani, care încerca să comercializeze, pe raza municipiului, produse cosmetice care purtau însemnele unor mărci înregistrate ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2019, 16:05
(1988 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Poliției Române» 2019

În contextul aniversării, la data de 25 martie 2019, a 197 de ani de tradiție și continuitate a Poliției în slujba cetățenilor, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează, în perioada 1 ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2019, 14:45
(1902 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenită la nivelul unui branșament de pe strada Constanței din orașul Țăndărei, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 14 martie 2019, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2019, 10:35
(2416 vizualizări - 0 comentarii)


8

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260000 de lei, 44 permise reținute

În perioada 8-10 martie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit pe raza județului la 121 evenimente, dintre care 108 sesizate prin 112. În urma activităților, au fost constatate 61 infracțiuni. Pentru ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2019, 10:10
(2406 vizualizări - 1 comentariu)


9

IPJ Ialomița: Controale în trafic pentru centurile de siguranță

Săptămâna 11-17 martie 2019 este dedicată controalelor TISPOL Seatbelt (acțiunile Polițiilor Rutiere din Europa, vizând purtarea centurilor de siguranță de către ocupanții autovehiculelor). Acțiunea, coordonată ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2019, 09:20
(1802 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Bărbulești, Ion Roată și Bărcănești

Vineri, 8 martie a.c., pe raza localității Bărbulești, un bărbat de 55 ani, din Urziceni, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de deplasare și a intrat în coliziune ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2019, 08:55
(1873 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Bărbulești, arestat pentru conducere fără permis

Polițiștii ialomițeni au reușit identificarea unui bărbat de 31 ani, din Bărbulești, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2019, 08:50
(1857 vizualizări - 0 comentarii)


12

Peste 4000 de elevi din Ialomița intră în febra simulărilor

Potrivit Ministerului Educației Naționale, între 11 și 13 martie 2019, se organizează simulările pentru Evaluarea Națională, examen susținut de elevii de clasa a VIII-a. În premieră, anul acesta vor susține ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2019, 10:02
(2220 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Spectacol aniversar «Din inimă pentru Mama»

Vineri, 8 martie a.c., în Sala «Europa» a Consiliului Județean s-a desfășurat cea de a VIII-a ediție a spectacolului aniversar «Din inimă pentru Mama», eveniment organizat de Protopopiatul Slobozia. Doamnele ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2019, 09:05
(1830 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă japoneză la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Ialomița

Vineri, 8 martie 2019, în intervalul orar 8,00-12,00, angajații Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Ialomița, cât și persoanele care participă la testarea psiho-somatică au fost în grevă ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2019, 16:15
(2049 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 11-15 martie 2019, între orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparație a rețelelor de electricitate. ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2019, 16:05
(1836 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC Agromas Grup SRL
furnizor de produse și servicii agricole
cu sediul în Cosâmbești-Ialomița
angajează
ȘOFER AUTOCAMION-2 posturi
Cerințe
-studii medii
-permis de conducere categoria B, C+E
-experiență în conducerea
autocamioanelor >3,5 to minim 1 an
-fără cazier judiciar
-atestat valabil de șofer profesionist
transport marfă
-atestat valabil ADR
-capacitate de organizare și planificare
-punctualitate, seriozitate
și responsabilitate
-avize medicale și psihologice valabile
-transport intern
Responsabilități
-participă la operațiunile de încărcare
și descărcare a autovehiculului
Beneficii
-pachet salarial atractiv
(salariu fix+diurne) 
-card analize medicale
-telefon
 CV-urile se pot depune atât
la sediul din Cosâmbești,
cât și la adresa
de e-mail: agromasgrup@gmail.com 
Relații se pot obține
la telefon 0749/082.231

8 Martie 2019, 15:50


Protopopiatul Urziceni: «Prețuire Femeii!»

Joi, 7 martie 2019, la sala de activități a Protopopiatului Urziceni, s-a desfășurat a XV-a ediție a evenimentului «Prețuire Femeii!». În deschiderea evenimentului dedicat doamnelor, Preacucernicul Părinte ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2019, 15:10
(1688 vizualizări - 0 comentarii)


Schimbare de conducere la Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița

Miercuri, 6 martie 2019, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița a organizat Adunarea Generală anuală, destinată alegerii conducerii Asociației în urma expirării mandatului statutar ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2019, 17:10
(2104 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Șezătoarea populară «Tradiții și obiceiuri de Mucenici»

Miercuri, 6 martie a.c., la Căminul Cultural din Slobozia Nouă s-a desfășurat a V-a ediție a proiectului cu tema «Tradiții și obiceiuri de Mucenici». Evenimentul a fost realizat de Protopopiatul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2019, 16:50
(1830 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri de 19 ani, surprinși în flagrant în timp ce au spart o mașină

Doi tineri de 19 ani, din Slobozia, au fost surprinși de către polițiști în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-un autovehicul aflat parcat pe raza localității de domiciliu. Astfel, marți, 5 martie ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2019, 15:50
(2094 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Incendiu provocat de o sobă

Marți, 5 martie a.c., un incendiu a izbucnit aproape de miezul nopții la o locuință din comuna Bucu. Proprietarul casei, în vârstă de 46 de ani, a suferit arsuri de gradul I și II la nivelul feței, precum ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2019, 15:45
(2160 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu incendiu


Tânăr din Alexeni, reținut pentru furt din locuință

Polițiștii Secției Rurale Ion Roată au luat măsura reținerii față de un tânăr, de 22 de ani, din Alexeni. Acesta ar fi sustras mai multe bunuri și bijuterii dintr-o locuință de pe raza comunei de domiciliu ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2019, 15:40
(1726 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil de artilerie descoperit la Mărculești

Proiectil de artilerie descoperit la Mărculești

Marți, 5 martie a.c., un cetățean din comuna Mărculești a descoperit în ograda sa, în jurul orelor 11,00, un element de muniție provenit din timpul războaielor. Bărbatul a anunțat postul local de Poliție ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2019, 15:35
(1647 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: La furat de morcovi

Doi tineri, de 24 și 28 de ani, din Bordușani, au fost surprinși în flagrant de către polițiști după ce ar fi sustras 400 de kg de morcovi de pe un teren agricol aparținând unei firme din aceeași comună ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2019, 15:30
(1673 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Marți, 5 martie a.c., în jurul orei 9,30, pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2019, 15:25
(2136 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Pompieri solicitați pentru un jgheab desprins

Marți, 5 martie a.c., în jurul orelor 16,00, un jgheab pentru scurgerea apelor pluviale desprins de pe acoperișul unui bloc din Slobozia a fost observat de cetățeni, care au cerut sprijinul pompierilor ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2019, 15:20
(1589 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Produse contrafăcute, confiscate de către polițiști

Marți, 5 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Platonești au efectuat controale la agenți economici de pe raza de competență, pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2019, 15:15
(1589 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii în Ialomița

Marți, 5 martie a.c., în jurul orelor 11,45, o rezervă de furaje a unui cetățean din satul Iazu s-a aprins din cauza focului deschis executat în aer liber. Scânteile au fost purtate de vânt spre depozitul ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2019, 15:05
(1665 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Stingere focare de Pestă Porcină Africană, apariția de noi focare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2019, 16:20
(1835 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...