Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

De la Președinția Consiliului UE la carmangeria din colț

De la Președinția Consiliului UE la carmangeria din colț

Începem anul la pas, alăturând două poze aparent fără legătură. Prima a fost făcută miercuri, 9 ianuarie 2019, în fața Prefecturii Ialomița, «boborul» care cască gura în fața instituției fiind anunțat că România a preluat Președinția Consiliului Uniunii Europene. «Proiectul aparține Ministerului de Interne, iar bannerul are rolul de a marca evenimentul...» ne-a declarat ușor iritat prefectul Gigi Petre. Cea de-a doua fotografie a fost realizată de un localnic și surprinde autoturismul președintelui Victor Moraru, președintele ialomițenilor de pretutindeni și filo-european până în vârful pantofilor stiletto cu care face naveta la Bruxelles. Am ales să le publicăm împreună pentru că ni s-a părut grăitor modul în care oficialii își păstrează apucăturile românești în vreme ce promovează o atitudine pro-europeană... (fotografia cu autoturismul Consiliului Județean Ialomița în fața Carmangeriei Melior a fost postată pe pagina de Facebook «Pachez ca un bou-Slobozia»)

11 Ianuarie 2019, 09:25 (5360 vizualizări - 15 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Nelu:
(17 Ianuarie 2019, 12:14)
Ce va mai place sa radeti, sa acuzati, sa barfiti, sa jigniți, folosind un limbaj de șatră! Doar atâta puteti? Care dintre voi nu a gresit niciodata la volan? Care dintre voi este perfect in viata de zi cu zi? Stiu, veti spune ca soferul lui Moraru, sau Moraru daca el a fost la volan, nu au voie să greseseasca. Noi putem sa greșim, ei nu! Sunt de acord ca oricine greșește trebuie sa fie sancționat, dar de la mica greseala a unui om, pana la al transforma in pericol public,cum vad ca vreti sa-l prezentati, este distanța mare si chiar deveniți penibili! Eu zic sa-l condamnăm pe viata pt aceasta greseala!
Andrei:
(15 Ianuarie 2019, 08:59)
Nu era la carmangerie ca are frigiderul plin de la populatie. Era la pacanele sa si rotunjeasca veniturile
Normalitate zero:
(15 Ianuarie 2019, 06:59)
Sunt cateva zone unde boii de la volan pentru o cafea de 1, 5 lei opresc pe avarii blocand la ore de trafic intens circulatia.Culmea,pe Lacului,la acel chiosc,este parcare in dreapta la 7 metri.Dar daca nu se iau masuri,de ce sa nu facem cum ne taie capul?La bazar, aceeasi situatie.Dimineata,spre Unirii sunt masini(chiar si o platforma 3,5to)ce blocheaza traficul.Opelul alb,de la piese auto si Loganul YVY parca,cu blonda guraliva,patroanca de covoare, deh!Se cunoastw, bazarul are parcare, la acea ora-goala! Pe Unirii,zona non-stop,pe Cosminului,ar avea "circulatia" si locala ce sa faca.Bine,estecunoacuta si zona macelariei din foto,unde tot din comoditate se stationeaza chiar in usa.Lasati locala la odihna,nu deranjati,ca de cand au auto in dotare,nu gasesti unul pedestru.
Mary:
(14 Ianuarie 2019, 11:18)
   AM CITIT POLIȚIA COMUNITARĂ!!!! PÂI, DACĂ VREȚI SĂ DAȚI PESTE ACESTI INDIVIZI CARE SE NUMESC  P O L I Ț I Ș T I   C O M U N I T A R I   VENIȚI DIMINEAȚA PE STR. LACULUI, MAI BINE SPUS UNDE SE TERMINĂ ACESTĂ STRADĂ ASFALTATĂ DE LA POMPIERI PÂNA DINCOLO DE APIA IALOMIȚA, AICI SE ASCUND POLIȚIȘTII COMUNITARI, POLIȚIȘTII DE LA CONTRO RUTIER ȘI IARNA ȘI VARA, ÎN LOC SĂ VEGHEZE LA BUNUL MERS AL CIRCULAȚIEI, EI STAU ÎN MAȘINI ÎȘI BEAU CAFEAUA DE DIMINEAȚĂ, FĂRĂ STRESUL MATINAL AL STRĂZILOR AGLOMERATE PE UNDE TOȚI PARTICIPANȚII LA TRAFIC SE ÎNGHESUIE DIMINEAȚA SĂ AJUNGĂ LA SERVICIU, ORI SĂ-ȘI DUCĂ COPIII LA ȘCOALĂ. CULMEA, PE STR. LACULUI, DIMINEAȚA CĂND ESTE AGLOMERAȚIA MAI MARE, SE GĂSESC DOI, TREI ȘMECHERI SĂ OPREASCĂ LA CHIOȘCUL AFLAT PE TROTUAR, ÎNAINTEA UNEI TRECERI PIETONALE, UNDE NESIMȚIȚII IȘI LASĂ MAȘINILE PE AVARII PENTRU ASI CUMPĂRA O CAFEA, DE ÎNCURCĂ TOATĂ CIRCULAȚIA. PÂI, CE PRETENȚII MAI AI LA ACEȘTI ȘMECHERI DE DOI BANI CE ÎNCALCĂ LEGEA CIRCULAȚIEI ÎN FIECARE ZI, DACĂ POLIȚIA RUTIERĂ, SAU COMUNITARĂ, LA RÂNDUL LOR FAC PE ȘMECHERII CA NIȘTE BOSCHETARI CE SE FERESC DE OCHII LUMII, DE ȘEFI, DE RESPONSABILITATE, PE BANII CONTRIBUABILILOR. 
Unu' care știe!:
(13 Ianuarie 2019, 10:57)
@sandu poza este făcută în vara-toamna anului 2018! Vrei dovezi, am! Dar na, știm cum functionează sistemul partidului, a trimis, europeanul, postacii la datorie!? Marș la pupat de tălpi și mâinuțe să poți să îți primești salariul .. probabil de bugetar!
AleX:
(13 Ianuarie 2019, 10:56)
Asa e @sandule.Nici nu lansase producatorul german modelul masinii si aparuse poza pe fb,asa cum scrie la sursa foto.Conspiratie curata , vaccinuri,alimente,plante modificate genetic, soros,ai in poza de toate.Daca ai locui in oras ai simti in trafic masina respectiva,cu pachet "T", de la tupeu.Ca asa, poate nici nu a comandat victor mici si slana,a poftit don sofer.
Sandu:
(12 Ianuarie 2019, 17:49)
Ce usor ne manipulează presa!Se vede ca aceasta poza este facuta cu mult timp în urma pt ca nu este iarna!Poate este facuta acum 5 ani cand era alt șofer si alt președinte.Chiar ne luati de prosti? Cum sa va mai credem !
Gelu:
(12 Ianuarie 2019, 11:53)
Este baicoianuala un prostanac, de te scoate din fire.Cat ai fi de calm,animalul de la volanul masinii asteia,parca transporta organe pentru transplant.Un nesimtit!Ca a parcat sfidator acolo,asta e,am vazut si prosti mai mici in grad si functie cu turismul oe acolo dar pentru ca a"pocat la zar", s il facem conoscut pe fostul mecanic de la ulcom, domiciliat in Amara,cu statura de bodigard si privire de prostul clasei!Acum, intreb pentru un prieten:are permis de profesionist?Ori este angajat dactilografa si pentru ca a fost coleg de gradinita cu victoras...Ar fi bine ca oamenii publoci sa ne fie exemple,asa DA,nu golanism si mafioteala de Slobozia.Pardon,Amara.
Vio:
(12 Ianuarie 2019, 08:20)
Mai are cineva curaj sa opreasca masina acolo , chiar si pentru 1 mimut? Apar comunitarii ca prin minune, pe sistem ninja ! Bine , la domnu' comandant suprem al judetului , e altceva , el e special. A luminat atat de tare , cand a coborat din masina, incat nu l-au vazut comunitarii , i-a orbit !
Unu' care știe!:
(11 Ianuarie 2019, 22:33)
La volanul mașinii "publice", cumpărată din banul public și la care este utilizat combustibil cumpărat tot din banul public .. era chiar voievodul de la Traian, pardon, de la Amara .. Așa că nu îl scuzați!
ALBU :
(11 Ianuarie 2019, 19:29)
Doamne fereste de asemenea idioti (soferi) . Sigur este facut la apelul de seara. Ma mira faptul ca presedintele se da pe mana unui asemenea dobitoc. Ori cumva mergeti amandoi la fufe ?
Tyty:
(11 Ianuarie 2019, 13:14)
Cristi despre ce vorbim nene...pai corb la corb isi scoate ochii..
Cristian:
(11 Ianuarie 2019, 11:37)
Politia Locala din Slobozia pentru ce este finantata?Sau legea nu e valabila pentu toata lumea ? Pacat ..asa clar nu o sa ne civilizam .Rusinios pentru pentru politia rutiera , locala si toti din seviciul publiic
Vegetarian:
(11 Ianuarie 2019, 10:21)
Și președinții europeni mănâncă și gura lor ceva! Si Maior face nu numai fripturi, ci și porcărie, adică toba , cârnați, leber, etc ! Dar ieri ùn sofer care transporta o pacientă cu masina aia noua ă spital Slobozia de la Dridu, s-a dat peste cap de două ori ! Bine ma nea Mitică, Sa mărimi masina aia noua ă doamnei Menajeră Maricica ? Una din alea cumpărate aiurea cu banii ialomitenilor, tocat cum vrea mușchii lui Victoras ă lu Nicolicea din Traian, cartier Crivat ! Bine ca bătrânică e bine, ca alcoolemia se rezolva !
MMC:
(11 Ianuarie 2019, 09:57)
Soferul celui mai european presedinte din Amara nu respecta nicio regula de circulatie pe drumurile publice... Ca doar este soferul presedintelui!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 19 Iun 2019
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Handbal, HCM Slobozia. Turneul semifinal se joacă la Făgăraș!

Federația Română de Handbal a decis miercuri, 27 martie a.c., ca turneul semifinal al diviziei secunde să se desfășoare în perioada 9-12 mai 2019, la Făgăraș-Brașov. HCM Slobozia va porni în această competiție ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2019, 18:10
(2353 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Fetești, arestat pentru spargeri de locuințe

Un tânăr de 21 de ani din Fetești este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «furt calificat», «tentativă la furt calificat în formă continuată», «furt în scop de folosință» și «conducere fără permis ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2019, 16:15
(2084 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziție la un suspect de contrabandă cu țigări

Marți, 26 martie a.c., polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au efectuat o percheziție pe raza municipiului Fetești, la domiciliul unui bărbat, de 52 de ani, bănuit de contrabandă cu țigări ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2019, 16:10
(1853 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «delapidare». A furat din conturile școlilor!

Marți, 26 martie 2019, polițiștii de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Urziceni, într-un dosar privind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2019, 16:05
(2038 vizualizări - 0 comentarii)


4

Ialomița: Doi constănțeni, arestați pentru «înșelăciune în formă continuată»

Marți, 26 martie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise de Tribunalul Constanța, pe numele a doi ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2019, 16:00
(1981 vizualizări - 0 comentarii)


Descinderi ale polițiștilor și procurorilor din Londra în județul Ialomița

Descinderi ale polițiștilor și procurorilor din Londra în județul Ialomița

Percheziții în 4 localități din Ialomița desfășurate de reprezentanți ai autorităților judiciare din Londra, Marea Britanie, și ofițerii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2019, 13:41
(2276 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

În cursul zilei de astăzi, 27 martie 2019, Uzina de Apă din comuna Dridu a înregistrat o avarie la sistemul de alimentare cu energie electrică, fapt ce a condus la imposibilitatea furnizării apei potabile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2019, 08:30
(1918 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Stingere focare de Pestă Porcină Africană la Amara

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale, cât și din gospodăriile populației că, în data de ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2019, 16:25
(2096 vizualizări - 0 comentarii)


8

ISU Ialomița: Exercițiu la Spitalul Slobozia

Joi, 28 martie 2019, începând cu orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren în care ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2019, 16:20
(1996 vizualizări - 1 comentariu)


9

Urmăriți internațional, reținuți de polițiștii ialomițeni

În perioada 22-24 martie 2019, polițiștii ialomițeni au reușit identificarea unui bărbat, de 44 de ani, din comuna Sinești, urmărit internațional. Autoritățile austriece au emis un mandat european de arestare ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2019, 10:30
(1855 vizualizări - 0 comentarii)


Biciclist acroșat de o mașină la Țăndărei

Sâmbătă, 23 martie a.c., în jurul orelor 8,00, s-a produs un accident rutier pe raza localității Țăndărei. În timp ce un bărbat, de 33 de ani, din Țăndărei, conducea un autoturism pe raza localității de ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2019, 10:25
(2096 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Accident produs de un derapaj

Duminică, 24 martie a.c., în apropiere de localitatea Cotorca s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2019, 10:20
(1748 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca derapaj


12

Ialomița: Șase bărbați beți la volan

În perioada 22-24 martie a.c., șase bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 50 de ani, au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși anterior au consumat băuturi ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2019, 10:15
(1467 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan cu permise suspendate

La sfârșitul săptămânii precedente, trei conducători auto, cu vârste cuprinse între 28 și 51 ani, au fost depistați de polițiștii ialomițeni în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși aveau ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2019, 10:10
(1417 vizualizări - 0 comentarii)


Produse contrafăcute la Gheorghe Doja

Vineri, 22 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Slobozia au depistat pe raza comunei Gheorghe Doja o femeie, de 37 de ani, care încerca să comercializeze articole de îmbrăcăminte ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2019, 10:05
(1494 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectile descoperite la Sudiți

Proiectile descoperite la Sudiți

Un bărbat din Sudiți a sesizat joi, 21 martie a.c., în jurul orelor 11,00, printr-un apel la 112, faptul că a descoperit 3 proiectile pe un teren agricol. Echipa pirotehnică a Inspectoratului a fost alertată ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2019, 15:40
(1924 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Gura Văii

Joi, 21 martie a.c., 4 tone de lucernă și 8 metri liniari din gardul unei gospodării din satul Gura Văii au fost distruse de flăcări. Cauza incendiului a fost un foc deschis, nesupravegheat corespunzător ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2019, 15:30
(1855 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «The Way after Postmodernism»

Luni, 25 martie 2019, orele 17,00, se va desfășura cea de-a II-a etapă a evenimentului «The Way after Postmodernism» România. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», Galeriile ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2019, 15:20
(1807 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Ridicare în totalitate a restricțiilor pentru Pesta Porcină Africană la Rovine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/ deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale, cât și din gospodăriile populației că, în data de ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2019, 10:05
(2101 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Bătrân găsit carbonizat în propria locuință

Fierbinți-Târg: Bătrân găsit carbonizat în propria locuință

Un bărbat de 87 ani din Fierbinți Târg a fost găsit carbonizat în propria locuință. Focul a fost observat în jurul orelor 22,30 la casa bătrânului. Voluntarii localității și pompierii de la Detașamentul ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2019, 15:05
(2150 vizualizări - 0 comentarii)


comunicat

Conform dispozițiilor pct. 15
din Programul calendaristic
pentru realizarea acțiunilor necesare
pentru alegerea membrilor din România
în Parlamentul European din anul 2019,
aprobat prin HG nr. 81/2019, vă aducem
la cunoștință că în data
de 28 martie 2019, orele 13,00,
la sediul Tribunalului Ialomița,
va avea loc desemnarea judecătorilor în
Biroul Electoral de Circumscripție
Județean Ialomița,
prin tragere la sorți dintre judecătorii
aflați în exercițiu ai aTribunalului Ialomița.
Slobozia, 22.03.2019
președintele Tribunalului Ialomița,
judecător Mușat Viorica

21 Martie 2019, 14:50


Accident rutier soldat cu trei victime la Coșereni

Accident rutier soldat cu trei victime la Coșereni

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 20 martie a.c., în jurul orelor 7,30, între un autoturism și o autoutilitară care se deplasau pe DN2, în zona comunei Coșereni. Din impact au rezultat ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2019, 18:55
(2234 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în apropiere de Ciulnița. A intrat cu mașina într-o bornă kilometrică!

Un slobozean de 69 de ani a intrat într-o bornă kilometrică marți, 19 martie a.c., în jurul orelor 13,30. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2019, 16:15
(2163 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, arestat pentru «ultraj»

Marți, 19 martie a.c., polițiștii ialomițeni au reușit identificarea unui bărbat, de 44 ani, din Bărbulești, pe numele căruia Judecătoria Medgidia a emis un mandat de executare a pedepsei. Bărbatul a fost ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2019, 16:05
(2008 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,55%-rata șomajului în luna ianuarie 2019

La sfârșitul lunii ianuarie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 5248 șomeri (din care 2148 femei), rata șomajului fiind de 5,55%. Comparativ ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2019, 16:30
(2260 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni donează sânge

În perioada 18-19 martie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat la Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Ialomița o acțiune de donare de sânge. Scopul acestei acțiuni este de a contribui ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2019, 16:15
(2208 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM: Calendarul burselor locurilor de muncă în 2019

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță graficul de desfășurare a burselor locurilor de muncă ce se vor desfășura la nivel național în acest an. Astfel, în data de 12 aprilie 2019, va fi ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2019, 15:55
(1692 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Șase tineri, cercetați pentru «furt calificat»

Marți, 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stelnica au surprins în flagrant șase tineri, cu vârste cuprinse între 15-27 ani, din Vlădeni, în timp încercau să sustragă componente ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2019, 15:45
(1689 vizualizări - 0 comentarii)


Protest #șâeu, la Slobozia

Protest #șîeu, la Slobozia

Slobozia s-a alăturat orașelor care au susținut protestul privind construcția de autostrăzi, inițiat de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi. Vineri, 15 martie 2019, puțin după orele 15,00, câțiva cetățeni ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2019, 16:10
(2302 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Dridu, arestat pentru «abandon de familie»

Joi, 14 martie a.c., polițiștii ialomițeni au reșit identificarea unui bărbat, de 49 de ani, din Dridu, pe numele căruia Judecătoria Vălenii de Munte a emis un mandat de executare a pedepsei. Bărbatul a ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2019, 15:30
(2130 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...