Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Abateri disciplinare grave reținute în cazul procurorului acuzat că a sancționat mai mulți polițiști

Abateri disciplinare grave reținute în cazul procurorului acuzat că a sancționat mai mulți polițiști

Inspecția Judiciară a Consi­liului Superior al Magistraturii a finalizat cercetările în cazul procurorului Mihai Laurențiu Vasilescu, din cadrul Parche­tului de pe lângă Judecătoria Slobozia, acuzat că a sancți­onat ilegal doi polițiști care l-au oprit în trafic. Reprezentanții Inspecției Judiciare au reținut 4 abateri disciplinare pe numele magistratului.

Un scandal de amploare
În vara anului trecut, în timp ce venea de la București către Slobozia, procurorul Mihai Laurențiu Vasilescu a fost surprins de aparatul radar condu­când cu 90 km/h în localitate. Agenții pe care i-a sancționat se aflau la serviciu și i-au solicitat magistratului să tragă pe dreapta. După ce i-au cerut actele, oamenii legii au sesizat faptul că mașina avea Inspecția Tehnică Periodică (ITP) expirată și i-au ridicat numerele de înmatriculare, potrivit legii. Revoltat, pro­curorul i-a filmat și i-a amenin­țat că vor suporta consecințele, motivând că din cauza lor a întârziat la serviciu. Actele de constatare a contravențiilor au arătat faptul că magistratul a fost oprit în trafic la orele 11,00, oră la care acesta ar fi trebuit să fie deja la serviciu! Cazul a ieșit la iveală abia în toamna lui 2018, mai exact în luna noiembrie, când angenții care l-au sancționat pe procurorul Vasilescu au primit acasă plicu­rile în care se aflau amenzile judiciare emise de magistrat. O dată cu amenda în același plic se afla și Ordonanța semnată de procurorul Mihai Laurențiu Vasilescu, în baza căreia a fost aplicată sancțiunea polițiștilor. Potrivit documentului oficial, acesta și-a motivat amenda prin faptul că: «Nu există niciun motiv legal pentru împiedicarea magistratului de a-și îndeplini atribuțiile, chiar temporar, după cum nu există niciun motiv legal pentru lipsirea de libertate a acestuia în timpul serviciului dincolo de durata necesară aplicării sancțiunii contraven­ționale, în condițiile unei temperaturi specifice lunii iulie, urmărindu-se batjocorirea sau șicanarea unui magistrat aflat în timpul serviciului...».

Concluziile Inspecției Judiciare
La scurt timp după izbucnirea scandalului, reprezentanții Par­chetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au sesizat Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii. După 2 luni de analiză, oficialii Inspecției Judi­ciare au ajuns la o concluzie în cazul procurorului Mihai Laurențiu Vasilescu. Astfel, ma­gistratul se face vinovat de co­miterea a 4 abateri discipli­nare, care se regăsesc în Legea 303/2004, privind statutul ma­gistraților. Este vorba despre «(i) manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesio­nale ori prestigiului justiției, să­vârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, (ii) folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile pentru soluțio­narea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor fa­miliei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii și (iii) exercitarea funcției cu rea credință, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), n) și t) teza I din Legea nr. 303/2004», după cum se arată într-un comunicat de presă remis publicității de oficialii Inspecției Judiciare a CSM. În prezent, cazul procuro­rului Vasilescu a fost trimis spre deliberare Secției pentru Procurori a CSM, urmând ca acest for să dispună o măsură în cazul magistratului. Între timp, conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia a decis să anuleze ordonanțele prin care polițiștii au fost sancționați de procurorul Mihai Laurențiu Vasilescu.

23 Ianuarie 2019, 17:05 (5840 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Inspecția Judiciară, sesizată în cazul procurorului din Slobozia care a sancționat abuziv polițiștii

Comentariile cititorilor:


Tudor S:
(6 Iulie 2020, 15:47)
  Stimabililor ,  sunteti prea multi care va bucurati sa faceti  cu usurinta rau altora ,fara frica de Dumnezeu, fara sa cunoasteti exact situatia , fara sa stiti care a fost de fapt batjococorit si provocat, fara sa cunoasteti catusi de putin  si punctul de vedere al partii in cauza
    In tara asta, din pacate , un magistrat e privit  ca un ,,gunoi,,( sa ma ierte magistratii)si tot timpul sunt sageti si inscenari impotriva lor, fiindca de-asta au muncit atatia ani , cu atatea eforturi...atatea examene  ...iar acum cu cata usurinta ii judecam si ii condamnam cu vorbe grele , doar ca sa aratam ca daca noi am fi fost in locul lor am fi fost altfel Nici vorba...... suntem rai , nu asa e dreptatea ....si multi doresc sa nu existe categoria asta .....
       Domnule ,,Nicolae,, care nici nu-ti dai numele complet ( probabil este chiar sotia lui Vasilescu , care scrie)  stii ca sotia asa zisa  cand a vazut ca nu mai are sotul bani, banuiesc ca a dat bir cu fugitii  a inceput si ea razbunarea, ca de, acum era momentul. Nici un om sanatos la cap  nu face plangere pen sotului , care e tatal copilului tau pt o cearta banala  De ce nu a gasit  acest defect inainte de a face un copil? Din nou o afirmatie.... de tot rasul Chiar si in viata privata a  cuiva va bagati?
           Ar trebui cei care scrieti sa va dati numele complet dc aveti simtul raspunderii a ceea ce afirmati 
Nicolae:
(18 Mai 2020, 00:06)
Ehe... domnul nu face abuz doar profesional.. asa ii e caracterul si face peste tot. Mai are un dosar la SIIJ in urma unei plangeri a sotiei, fiind amenintata de el. Mai nou dl procuror este actual avocat.
Auras :
(27 Ianuarie 2019, 11:00)
Clar nu era prima zi cand "procurorul" ajungea la birou la ora 11.30!Adica fix la ora mesei,deci ziua incepe cu o binemeritata pauza de masa si cafea!Se va schimba oare obiceiul marelui justitiar ce alearga infractorii mai rau ca Chuk Norris?De ce nu dau psd istii lege ca procurorii sa utilizeze autoturismele fara itp,asigurare,fiindca aceste nimicuri pot irosi timp pretios in alergarea infractorilor!?Si prin "ioropa" sunt procurori,dar parca asa nesimtire si tupeu intalnesti doar in tarisoara noastra si Kenia.Tembelism ordinar,promovat de politicienii romani.Ca se poate!
Fetesti:
(25 Ianuarie 2019, 13:04)
Țiganii cu averi colosale, jigodii, hoți, sunt protejați de procurori demult! Nu le mai ajung salariile justițiarilor! Sunt oameni ai justiției române lași! Abia au țâșnit câteva cazuri din sutele care or fi!
@Justitia:
(25 Ianuarie 2019, 10:42)
Ai dreptate: statul paralel al procurorilor ii protejeaza pe interlopii din psd care ne conduc, ne dau apa otravita si ne manaca banii din impozite pe investitii"europene" gen acvariul subteran, cartierul tinerilor, statui, excursii in Asia etc,etc.
Sandu :
(25 Ianuarie 2019, 05:48)
Mdaa. Bravo la cei doi politisti " incoruptibili". Sa nu mai mulga camioanele alea recomand
Justitia:
(24 Ianuarie 2019, 22:52)
Sa intelegem ca mai au dreptate si pesedistii cand tipa ca exista statul paralel al procurorilor si serviciilor?
MMR:
(24 Ianuarie 2019, 22:41)
Din vestul judetului adunate si in curand cercetate. Poate aveti curajul sa-l si s-o denuntati ca se merita. În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este înființata și funcționează Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, care are competența exclusive de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Cat timp îi lasati sa scape si sa nenoroceasca familii, vieti si destine. Sunt sute poate mii de dosare trântite de procurori si judecatori. In dosarele civile comanda politicului, prieteniilor este certa. Final cu intrebare pt procurori si judecatori, ce interese aveti in com. din vest cunoasteti bine smecheria ma improprietaritilor din sistem,ati beneficiat de ceva necuvenit din comuna vestica, interpusii,neamurile au beneficiat. Vasilescu asta care sa impiedicat de niste cârpari este la grupa de prescolari față de altii in curs de viitori, premianti.
Cristina:
(24 Ianuarie 2019, 15:19)
Gluma este gluma, dar mai sunt destui infractori ca sufocatul prin parchete, care sub masca de procuror, buric al pamantului se ascunde un nemernic. Parchetele ialomitene obligat curatate, altfel ialomitene vei suspina daca nu se fac plangeri la noua sectie de investigare a procurori si judecatori
@Haiduc:
(24 Ianuarie 2019, 15:10)
Nu ar fi normal, un procuror cu abateri, sa isi piarda pensia ? Cel putin in cazul coruptiei sau abuzului.
PLINA OCHI:
(24 Ianuarie 2019, 13:21)
E plina Romania si administratia din Romania de astfel de cocalari care au terminat scoli de care nimeni nu a auzit, iar acum se cred valori de patrimoniu. Pacat ca s-a ajuns la nivelul asta (adica sub nivelul marii). Vor mai trebui cel putin inca 40 de ani de normalitate (daca o sa fie normalitate) sa se revita la nivelul anului 1990, si abia dupa aceea sa se incerce si o perioada de evolutie ca de involutie ne-am saturat.  

platitoarea de taxe degeaba Gabriela
Lex :
(24 Ianuarie 2019, 10:10)
Bietul om! Ajungi procuror(nu sti cum) si te crezi buricul planetei.Rau e sa fi prost.Asta-i Romania!Sunt promovati sau angajati pilosii mai grozav decat pana in 1989.Cum naiba??Bine,asta poate primi linistit diploma pentru"prostanacul biroului 2018"!Intr un alt stat, civilizat,cu legi aplicate/aplicabile/cu norme de aplicare,acest procuror era demis imediat ori isi dadea demisia!In sclavia romaneasca,greu ne gasim dreptatea!Auzi:sa mai dam o sansa coruptilor!
curiosul:
(24 Ianuarie 2019, 01:27)
Magistratul ia pensia speciala,si se duce linistit acasa.
Katrina:
(23 Ianuarie 2019, 22:47)
Să se aplice legea pentru un procuror! S-o vedem și pe-asta. Știu eu cel puțin unul care și-a salvat proasta de nevastă, după ce dama modificase cu nonșalanță acte oficiale. Boboc alb a scos-o din cct.
MMC:
(23 Ianuarie 2019, 20:14)
Acest individ nu mai poate fi magistrat avand in vedere ineptiile pe care le-a putut gandi! Trebuie sa fie scos din Ministerul Public!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 14 Aug 2020
387 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

13 August 2020, 17:10


Slobozia: Minor surprins la volan

Polițiștii din Slobozia au identificat miercuri, 12 august a.c., pe raza orașului, un minor de 17 ani care se afla la volanul unei mașini. Acesta s-a deplasat de la Amara către Slobozia, chiar dacă era ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:50
(130 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Cinci persoane, rănite într-un accident rutier

Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite în urma impactului dintre două autovehicule. Accidentul rutier s-a petrecut miercuri, 12 august a.c., în localitatea Gheorghe Lazăr. Victimele au primit ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:45
(151 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Autocamion cuprins de flăcări

Un autocamion care transporta sticlă a luat foc în ziua de joi, 13 august 2020. Autotrenul se afla parcat pe marginea dreaptă a drumului, cel care a observat flăcările fiind șoferul. Acesta a sunat la ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:40
(118 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: În trafic, băut și fără permis

Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din localitatea Albești. Acesta a fost identificat în trafic miercuri, 12 august a.c., la volanul unui autovehicul, ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:35
(98 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Polițiștii ialomițeni au organizat miercuri, 12 august a.c., o acțiune preventivă pe raza municipiului Urziceni. Scopul său a fost acela de a asigura un climat de ordine și siguranță publică. Astfel, au ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:30
(86 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 856 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 13 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 856, cu 18 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 13:10
(124 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 838 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 12 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 838, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 13:05
(190 vizualizări - 2 comentarii)


8

Fetești: Șoferi beți la volan, prinși de aceeași patrulă de polițiști

Polițiștii ialomițeni au întocmit noaptea trecută două dosare penale pentru refuz de recoltare a probelor biologice de sânge, pe numele a doi bărbați din Fetești, depistați în trafic în stare vădită de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 11:20
(169 vizualizări - 0 comentarii)


9

AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă în perioada 10-31 august 2020

Românii pot subscrie, începând de luni, 10 august 2020 pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 09:35
(185 vizualizări - 0 comentarii)


10

APIA Ialomița: Interdicția arderii miriștilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vine în atenția opiniei publice cu informații privind interdicția arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 16:20
(172 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei bărbați, reținuți pentru «lovire sau alte violențe» și «violare de domiciliu»

Polițiștii ialomițeni au identificat și reținut pentru 24 de ore trei persoane, bănuite că ar fi intrat în curtea unui bărbat din localitatea Miloșești, pe care l-ar fi lovit. Astfel, polițiștii Serviciului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 16:10
(170 vizualizări - 0 comentarii)


12

Țăndărei: Căutat de autoritățile germane, identificat de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza orașului Țăndărei, un tânăr de 17 ani, din comuna Săveni, pe numele căruia autoritățile judiciare din  Germania au emis un mandat european de arestare ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 14:20
(145 vizualizări - 0 comentarii)


13

ITM Ialomița: Angajatori amendați pentru «muncă la negru»

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat, în luna iulie 2020, acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă în urma cărora s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 14:10
(154 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Brăilean prins șofând beat, fără permis și la volanul unei mașini furate

Un tânăr de 21 de ani din județul Brăila este cercetat penal de polițiști pentru furtul unui autoturism, conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice. La data de 9 august a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 14:05
(148 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 829 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 11 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 829, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 13:10
(136 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 824 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 824, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 August 2020, 13:10
(221 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: A murit încercâd să-și salveze soția de la înec

Tragedie în localitatea Vlădeni, în după-amiaza zilei de Duminică, 9 august 2020. Pompierii ialomițeni au intervenit pentru a salva din apele brațului Borcea un bărbat care a intrat în apă pentru a-și salva ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 17:30
(534 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 822 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 822, cu 35 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 13:05
(213 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Pompierii din Ialomița și Călărași acționează de mai bine de 48 de ore pentru stingerea unui incendiu, produs în satul Horia, comuna Axintele. Focul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 7/8 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 12:00
(209 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare

În timpul unor acțiuni preventive desfășurate pe șoselele din județ joi, 6 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza localității Munteni Buzău, două autovehicule care aveau numere de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:40
(607 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au emis 3 ordine de protecție provizorie pe numele a trei bărbați din Slobozia și Grivița. Aceștia au vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. În cazul bărbatului ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:25
(247 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Lemne confiscate de polițiști

Un tânăr de 23 de ani din județul Argeș a fost identificat pe raza județului Ialomița, în localitatea Rădulești, în timp ce descărca material lemnos dintr-o autoutilitară, joi, 6 august 2020. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:20
(239 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 787 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 787, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 13:05
(227 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Un bătrân de 72 de ani a ajuns la spital în dimineața zilei de vineri, 7 august a.c., după ce a intrat cu motocicleta într-o dubă parcată regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, motocicleta ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 10:25
(468 vizualizări - 0 comentarii)


Sâmbătă, 29 august 2020, zi de donare la Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomița vor organiza o campanie de donare de sânge în ziua de sâmbătă, 29 august 2020. Astfel, în această zi instituția își va desfășura activitatea în ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:15
(265 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor de 15 ani, surprins la volanul unei mașini

Aflați în timpul misiunilor specifice privind prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele a doi șoferi, surprinși în trafic fără permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:10
(187 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Femeie rănită în urma unui incendiu

În dimineața zilei de joi, 6 august a.c., pompierii din Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un bloc de locuințe din municipiu. Din cauza flăcărilor, o femeie de 63 de ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:05
(192 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Căutat de autoritățile ungare, descoperit în localitatea de domiciliu

Polițiștii ialomițeni au reușit identificare unui tânăr, de 39 de ani, din Bordușani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Ungaria au emis un mandat european de arestare preventivă. Acesta era urmărit ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:55
(211 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Anexă cuprinsă de flăcări

Pompierii din  Urziceni au intervenit în seara zilei de miercuri, 5 august a.c., pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească a unei locuințe din Drăgoești, dar și acoperișul ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:50
(170 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
lovrin în Călătoria inițiatică a lui Dragoș Soare, candidat pentru Primăria Slobozia tratat cu tratament în Călătoria inițiatică a lui Dragoș Soare, candidat pentru Primăria Slobozia tandarean în «Împreună pentru Țăndărei!»: PSD l-a lansat în cursa electorală pe Cristian Roman Mitu în Fotografii care NU au făcut istorie Ialomitean în Alexandru Potor, candidatul PSD la Primăria Slobozia, propune un proiect de regenerare urbană a orașului în valoare de 25 milioane de euro Un cetatean în Spitalul Județean de Urgență Slobozia are nevoie de teste pentru depistarea COVID-19 ion în Fotografii care NU au făcut istorie Anda în Fotografii care NU au făcut istorie Anda în Fotografii care NU au făcut istorie colocatar katanga în Spitalul Județean de Urgență Slobozia are nevoie de teste pentru depistarea COVID-19 Adrian Dobre în «Așteptăm alături de noi pe toți cei care cred că România are nevoie de un nou mod de a face politică!» vasile în Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei Pandilie!!! în Grupul de Comunicare Strategică: 838 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița colocatar cartier katanga în Alexandru Potor, candidatul PSD la Primăria Slobozia, propune un proiect de regenerare urbană a orașului în valoare de 25 milioane de euro Suporter în Unirea Slobozia a promovat în «B» Ion prostitul în Grupul de Comunicare Strategică: 838 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița OLGUTA în «Așteptăm alături de noi pe toți cei care cred că România are nevoie de un nou mod de a face politică!» Nicu în Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare Marian C în Alexandru Potor, candidatul PSD la Primăria Slobozia, propune un proiect de regenerare urbană a orașului în valoare de 25 milioane de euro cetatean în Alexandru Potor, candidatul PSD la Primăria Slobozia, propune un proiect de regenerare urbană a orașului în valoare de 25 milioane de euro
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...