Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Răzvan, campionul juniorilor

Scrimă

Răzvan, campionul juniorilor

La finele săptămânii trecute, Sala «Ana Pascu» din București a găzduit Campionatul Național de Sabie adresat juniorilor. A fost din nou o competiție la care sabrerii Sloboziei și-au etalat măiestria, cucerind la final 3 medalii. Atât George Dragomir, cât și Răzvan Stănescu, ambii legitimați la CSM Unirea Slobozia au pătruns pe tabloul de 8 al probei individuale. În Sfertu­rile de finală, Răzvan a trecut de ieșeanul Matei Cidu cu 15-13. Mult mai ușor i-a fost în această fază a competiției lui George Dragomir, care l-a învins pe dinamovistul Sergiu Gheorghe, cu 15-5. În semifinală, Răzvan Stănescu a avut din nou un meci greu, contra altui dinamovist, Andrei Păștin. Ialomițeanul s-a calificat în fi­nală, după ce a învins cu 15-14. Din păcate, n-a fost și ziua lui George Dragomir, acesta pierzând semifinala cu 9-15 în fața lui Rareș Ailinca. Astfel, a intrat doar în posesia medaliei de bronz. Finala dintre Stănescu și Ailinca a ținut la rândul ei publicul cu sufletul la gură. Răzvan s-a impus cu 15-13 și a cucerit, în premieră, titlul național al juniorilor. «Răzvan rămâne același sabrer talentat și ambițios care, iată, reușește din nou un rezultat excelent. Am mare încredere în viitorul acestui copil! În mod normal, și George ar fi putut obține mai mult, dar la el se pare că a cântărit perioada destul de lungă trecută de la ultima competiție majoră...» ne-a declarat profesorul Marin Cruțu, antrenorul celor doi sabreri.

Bronz și la echipe CSM Unirea Slobozia a abordat competiția pe echipe în formula: Răzvan Stănescu, George Dragomir, Eduard Dragomir și Alexei Ciumac. Slobozia a trecut în Sferturi de a doua echipă a lui Dinamo, cu 45-34. În Semi­finală, a avut o misiune mult mai dificilă în fața primei echipe a lui Dinamo. A fost o confruntare pe muchie de cuțit care, la 44-44, s-a decis în urma unei pena­lizări dictate împotriva Unirii. În meciul pentru bronz, Stănescu și compania au trecut de CSA Steaua București, cu 45-43.

29 Ianuarie 2019, 10:10 (1931 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Reluarea competițiilor rămâne incertă
Memorialul «Nicolae Mihăilescu», la ediția a X-a
George Dragomir, în topul scrimerilor români ai anului
Răzvan Stănescu, locul 5 la Teheran
Dublu bronz la «Cupa Riposta»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 05 Aug 2020
377 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Un tânăr de 30 de ani din localitatea Miloșești a fost scos din fântâna în care s-a aruncat cu intenția de a se sinucide. Gestul său a fost observat de câțiva localnici, care i-au sărit în ajutor. Totuși ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 20:30
(175 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

4 August 2020, 19:15


Bărbat din Movilița, reținut de polițiști pentru furturi din autoturisme

În cursul zilei de luni, 3 august a.c., polițiștii din Urziceni au pus în executare 3 mandate de aducere, în baza cărora au reușit identificarea unui tânăr de 25 de ani, căutat pentru comiterea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:20
(33 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Agresată de concubinul său

Un bărbat, de 39 de ani, s-a ales cu un dosar penal după ce și-a agresat concubina, o femeie de 48 de ani. Cei doi locuiau în localitatea Movilița, iar în cursul zilei de luni, 3 august a.c., în urma unui ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:15
(34 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La volan sub influența alcoolului

Polițiștii i-au întocmit un dosar penal unui bărbat, de 42 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, întrucât acesta s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Luni, 3 august a.c., la orele ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:10
(77 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 768 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 4 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 768, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 13:10
(159 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Muniție de război, descoperită la fier vechi

Peste 50 de cartușe de infanterie au fost descoperite la Alexeni. Muniția, provenită din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a fost găsită în depozitul unui centru de colectare a fierului vechi din ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 15:45
(111 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Alexeni și Fierbinți-Târg

Un incendiu violent a cuprins în dimineața zilei de luni, 3 august a.c., în jurul orei 9,00, o locuință din comuna Alexeni. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul Urziceni ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 15:35
(103 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 2 august a.c., în jurul orelor 22,30, polițiștii din Amara au observat pe un drum neiluminat din extravilanul localității o autoutilitară al cărei șofer, în momentul efectuării semnalelor de oprire ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:55
(119 vizualizări - 1 comentariu)


9

IPJ Ialomița: 22 de permise reținute, amenzi de peste 187000 de lei

În perioada 1-3 august a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, la sfârșitul de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:50
(116 vizualizări - 0 comentarii)


10

Grupul de Comunicare Strategică: 748 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 3 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 748, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:15
(219 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 744 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 2 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 744, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

2 August 2020, 13:10
(147 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 742 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 1 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 742, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

1 August 2020, 13:10
(153 vizualizări - 0 comentarii)


13

Grupul de Comunicare Strategică: 733 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 733, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 13:05
(261 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beată la volan, a avariat trei autoturisme

Joi dimineața, 30 iulie a.c., în jurul orei 5,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației pe ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 11:35
(527 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Femeie agresată de soț

Joi, 30 iulie a.c., în jurul orelor 12,00, polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 42 de ani, cu privire la faptul că este agresată fizic de soțul său.
În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 11:30
(291 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,34%-rata șomajului în iunie 2020

La sfârșitul lunii iunie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4060 șomeri (din care 1896 femei), rata șomajului fiind de 4,34%, cu 0,49% sub valoarea ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 10:45
(220 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Modificări asupra modului de organizare a examinării în vederea obținerii permisului auto

Printr-un comunicat de presă, prefectul Tonița Manea aduce în discuție «atribuția prefectului de stabilire a modului de organizare la nivel local a examinării în vederea obținerii permisului de conducere ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 13:45
(433 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 724 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 30 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 724, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 13:30
(377 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tânăr de 19 ani, arestat preventiv întrucât conducea o mașină fără a avea permis

Miercuri, 29 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au observat în trafic un autoturism condus de un șofer despre care se cunoștea că nu deține permis auto. În momentul în care a sesizat echipajul Poliției ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 11:20
(268 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Proba scrisă la Titularizare 2020

Miercuri, 29 iulie 2020, a avut loc proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2020. În județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 21:35
(471 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Zilierii, introduși în REVISAL

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița anunță beneficiarii care utilizează zilieri că, în condițiile Legii nr.52/2011, modificată, prin Ordinul Ministrului Muncii și Protecției Sociale nr.1140/23.0 ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 13:20
(309 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 715 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 29 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 715, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 13:10
(311 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Urziceni

Acțiune a polițiștilor la Urziceni

Pe raza municipiului Urziceni, au fost constituite filtre rutiere pentru verificarea documentelor necesare circulației pe drumurile publice, în conformitate cu legislația în vigoare. La activitățile desfășurate ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 11:20
(347 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de inspectorii ITM Ialomița pentru «muncă la negru»

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii, stabilite atât prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2020, în perioada 20-22.07.2020 s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 09:50
(351 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Angajați chemați la muncă deși se aflau în șomaj tehnic

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a realizat în această lună o serie de acțiuni de control pentru a verifica modul în care angajatorii respectă legislația în domeniu. Controlul a vizat acele situații ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2020, 16:55
(439 vizualizări - 0 comentarii)


Vitezoman în localitatea Ciochina

Un bărbat, de 42 de ani, s-a aleds cu un dosar penal după ce a fost depistat conducând în interiorul localității Ciochina cu o viteză de 106 kilometri la oră. În aceeași mașină se aflau alți patru tineri ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2020, 16:45
(374 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Șofer de autobuz cu alcoolemie de 1,13 mg/l

Un accident rutier a fost semnalat polițiștilor marți, 28 iulie 2020, în zona localității Coșereni. Cel care l-a provocat este un bărbat de 44 de ani, șofer al unui autobuz. În timp ce se deplasa pe DN ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2020, 16:35
(335 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița, Titlularizare 2020: Emoții pentru 271 de profesori

Miercuri, 29 iulie 2020, la Liceul de Arte «Ionel Perlea» din Slobozia se desfășoară proba scrisă a examenului de Titularizare 2020. Pentru susținerea probei scrise, candidații trebuie să fie prezenți în ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2020, 16:30
(379 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 710 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 28 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 710, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2020, 13:05
(480 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...