Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

parapsihologia politică a asumării

La aproape 3 ani de la prelua­rea județului (și a țării) aleșii ne acuză. Ne acuză că suntem inso­lenți, că nu avem răbdare, că nu muncim în­deajuns, că nu știm decât să cerem, că nu ne mai ajunge ce am primit... Devin irascibili, violenți chiar, ne arată cu degetul vindicativi și ne cer, culmea, să ne acceptăm vina! Pentru că da, noi suntem vi­novații de serviciu. Suntem cei care am refuzat să participăm la vot, care nu ne-am im­pli­cat în politică, în viața publică.... Sau, după caz, am făcut toate acestea legitimându-i pe ei. Iar le­giti­mitatea lor nu înseamnă asumarea obligațiilor care decurg. Promisiunile lor nu presupun reali­zarea unor obiective. Deciziile lor nu impun res­pon­sabilitate. Sala­­riile lor nu trebuie justificate! Sunt acolo pentru că noi i-am vrut. Au fost forțați să o facă! Și, prin urmare, nu trebuie să își asume ni­mic. Nici incompetența, nici corupția, nici furtul... Aceasta esta capcana în care ne prind, para­lizân­du-ne voința și rațiunea. Și de aceea trebuie să ne amintim permanent că noi, cetățenii, nu avem obligația de a-i susține, de a-i credita infinit, de a-i îngădui... Pentru că nu noi suntem aleșii! Nu noi avem puterea de a decide. De aceea noi putem fi răi, proști, hoți, urâți, ipocriți, lași... Ei însă trebuie să își asume public aceste etichete atâta timp cât ne conduc!

10 Februarie 2019, 10:40 (2420 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
pensionarul care stă la Stat
colapsul incompetenței
despre privați și despre bugetari

Comentariile cititorilor:


politicia NU`:
(11 Februarie 2019, 09:04)
Aud mereu chestia asta "SA NE IMPLICAM IN POLITICA" daca vrem sa ne facem auziti, sa schimbam ceva, etc.
Isi inchipuie cineva, ca daca printr-un miracol ajungi intr-un consiliu local macar, sau un viceprimar, primar, parlamentar, esti lasat sa votezi asa cum iti spune tie constiinta? sa propui lucruri bune si corecte pentru cetateni - proiecte pe care asa zisii colegi de consiliu, parlament, etc, sa le si aprobe??? doamne fereste! te mananca partidul majoritar imediat, prin santaj, amenintari si tot felul de mizerii, astfel incat ai doua posibilitati: ori iti dai demisia si stai naibi departe de mocirla lor, ori faci cum ti se cere, cuminte, incolonat, ascultator, ca doar la asta se pricep cei mai multi dintre noi: capul plecat si lingusit sefii. Analizati cate demisii au fost la nivelul orasului si cati ramas in functii, trecand la partidul aflat la putere. Uitati-va in judet cati primari /consilieri au schimbat partidul cu cel aflat la putere si veti vedea coloana vertebrala, asa ca o medie...tinde spre zero! Politica este o mizerie, direct proportionala cu procentul partidului. Un primar independent ar putea fi o solutie, dar ce sa vezi: ala nu are de unde da mita electorala in campanie si nu face promisiuni mincinoase fabricate prin laboratoare de partid...deci nu va putea castiga vreodata un mandat!
nicio speranta:
(10 Februarie 2019, 20:08)
mare dreptate ai, dar ia gandeste-te la cat de tare s-au inmultit capusele astea, au patruns  peste tot! alegerile viitoare vor fi un mizilic, la cati devotati au!  cine se implica nu e lasat sa faca nimic cum trebuie, pentru ca incompetentii sunt si aroganti, violenti si si-au perfectionat tehnicile de golaneala prin care au parvenit! sa-mi numeasca cineva macar 2,3 persoane in ialomita, aflate in functii de conducere, de buna calitate, nu exceptionali, competenti, corecti si neangajati politic.vedeam de curand un CV...cam gol-golut, dar bolduit aparea mare-MEMBRU PSD DIN 1997...asa ca ,Jeane,  nu restrictioneaza nimeni dreptul-spui tu...dar haita e mai puternica intotdeauna decat un singur caine de paza, de rasa!
Alegator:
(10 Februarie 2019, 16:28)
Si eu cu cine votez?? F le m ma n f nd.
Jean:
(10 Februarie 2019, 15:06)
Îi este cuiva restricționat dreptul de a promova? Nu cred. Dacă ai cu ce(știintă de carte, potențial financiar, etc.), fiecare dintre noi poate intra în competiția așa numită politică. Problema este la ce te obligi să promoți cî realizezi pe timpul mandatului. Avea mare dreptate un prelat cand spunea, deunăzi, că noi,românii, vâslim de 30 de ani la o barcă ancorată foarte bine la mal cu funii groase. Și, din 4 în 4 ani, se caută o "foarfecă " miraculoasă pentru a facilita înaintarea.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 19 Aug 2019
154 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Polițiștii din Ialomița caută un bărbat evadat din sediul Poliției Budești, județul Călărași

Polițiștii din Ialomița sunt în altertă, după ce un bărbat de 46 de ani, din județul Călărași, a evadat în cursul zilei de marți, 13 august 2019, din sediul Poliției Budești. Oamenii legii au instituit ...[citește_toată_știrea]

14 August 2019, 15:07
(463 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

13 August 2019, 19:15


Slobozia: Cercetat pentru «violență în familie»

Luni, 12 august a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 39 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că ar fi fost agresată pe stradă de concubinul ei, un bărbat de 50 de ani ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 16:10
(465 vizualizări - 0 comentarii)


A fost înființată oficial Filiala PLUS Ialomița

Sâmbătă, 10 august 2019, în urma Convenției Județene PLUS Ialomița, care s-a desfășurat la Slobozia, a fost constituită oficial filiala PLUS Ialomița, alegându-se echipa de conducere a acesteia pentru următorii ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 12:20
(592 vizualizări - 0 comentarii)


4

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 250000 de lei, 32 de permise reținute

În perioada 9-11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza județului, precum și de prevenire și combatere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:25
(553 vizualizări - 0 comentarii)


5

Ialomița: Cercetați pentru încălcarea ordinelor de protecție

Duminică, 11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la încălcarea a două ordine de protecție. În primul caz, un bărbat de 42 de ani, din Slobozia, a încălcat ordinul de protecție ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:20
(496 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Malu, Perieți și Lăcusteni

Un accident rutier s-a produs în localitatea Malu, evenimentul fiind înregistrat sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 22,00, când un pieton a fost acroșat de un autoturism. Victima, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:15
(587 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de vegetație la Slobozia și Fetești

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în data de sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 11,30, pe un teren viran din Slobozia, Cartier Bora. Pentru stingerea flăcărilor au acționat pompierii de la ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:10
(462 vizualizări - 0 comentarii)


8

Slobozia: Bătrână găsită moartă în propria locuință

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul nopții de duminică spre luni, 11/12 august 2019, puțin trecut de miezul nopții, pentru asigurarea accesului în apartamentul unei femei de 79 de ani, cunoscută ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:05
(591 vizualizări - 0 comentarii)


9

ISU Ialomița: «Marți, 13! Ghinionul poate fi prevenit!»

Superstițiile din popor spun că, atunci când data de 13 (număr cu ghinion) coincide cu o zi de marți (ziua celor 3 ceasuri rele), aceasta se consideră a fi o zi cu adevărat  ghinionistă. Tocmai de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:50
(506 vizualizări - 0 comentarii)


10

DSVSA Ialomița: Controale pentru combaterea Pestei Porcine Africane

Pentru  prevenirea propagării Pestei Porcine Africane și în conformitate cu prevederi legale privind organizarea de acțiuni de control în trafic având ca obiectiv verificarea transporturilor de animale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:20
(494 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

9 August 2019, 19:10


12

anunț angajare

AMPA Agri Slobozia angajează
REPREZENTANT VÂNZĂRI
UTILAJE AGRICOLE

pentru zona Ialomița-Călărași
Relații la telefon 0723/251.698

9 August 2019, 16:35


Jilavele: Depistat la volanul unei mașini neînmatriculate

Joi, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe raza localității Jilavele, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din Urziceni. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:20
(743 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Lemne confiscate

Joi, 8 august a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Jilavele au depistat, pe raza localității Maia,  doi bărbați, de 42 de ani, din județul Prahova, în timp ce descărcau material lemnos în dreptul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:15
(712 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură «Naționali-Internaționali»

Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher anunță susținerea unei noi expoziții de pictură, «Naționali-Internaționali», semnată de Eugen Raportoru. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 13 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:10
(689 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu de vegetație în apropiere de A2

Incendiu de vegetație în apropiere de A2

Miercuri, 7 august a.c., în jurul orelor 14,00, un incendiu de vegetație a izbucnit pe terenul aflat în imediata vecinătatea a Autostrăzii A2, pe terasamentul căii ferate, respectiv la km 156 în direcția ...[citește_toată_știrea]

8 August 2019, 15:40
(707 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni

Urziceni: Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 7 august a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Urziceni, pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale. În cadrul activităților au fost ...[citește_toată_știrea]

8 August 2019, 10:50
(775 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune de prevenire a furturilor din autoturisme

IPJ Ialomița: Acțiune de prevenire a furturilor din autoturisme

Miercuri, 7 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu polițiștii de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2019, 18:08
(880 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Surprinși în flagrant la furat

În noaptea de miercuri spre joi, 7/8 august a.c., în jurul orei 1,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au depistat în flagrant o femeie, de 30 de ani, și un minor de 13 ani ...[citește_toată_știrea]

7 August 2019, 16:15
(836 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Moldoveni furt


Ialomița: Lemne confiscate

Marți, 6 august a.c., polițiștii de Ordine Publică, împreună cu specialiștii silvici au desfășurat mai multe controale pe drumurile publice și la punctele de lucru de pe raza județului pentru combaterea ...[citește_toată_știrea]

7 August 2019, 16:10
(816 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal între Stelnica și Fetești

În noaptea de 5/6 august a.c., pe DN3B, între localitățile Stelnica și Fetești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. În fapt, în timp ce un bărbat, de 45 de ani, din Fetești ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 18:10
(1263 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de informare la Tabăra Amara

Marți, 6 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități de informare a elevilor aflați în Tabăra Amara. În ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 18:05
(797 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan cu un permis fals

Luni, 5 august a.c., polițiștii feteșteni au surprins în flagrant un bărbat, de 37 de ani, din Fetești, în timp ce conducea pe raza localității de domiciliu fără a deține permis de conducere. Șoferul a ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:55
(890 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție emise de polițiștii ialomițeni

Marți, 6 august a.c., polițiștii alobozeni au emis două ordine de protecție provizorii pe numele a doi bărbați, de 29 și 30 de ani. În primul caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele bărbatului ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:50
(841 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru depistarea transportatorilor neautorizați de persoane

În perioada 1-4 august a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au controlat 21291 autovehicule și 13 societăți comerciale în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:45
(770 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan și fără permis

În perioada 2-4 august a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 66 de ani, au fost depistați de polițiștii ialomițeni în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice deși anterior consumaseră ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:40
(857 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Dosar penal pentru un fals taximetrist


Sâmbătă, 3 august a.c., polițiștii rutieri au depistat pe raza municipiului Fetești un bărbat, de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism în regim «taxi» pe raza localității de domiciliu. La ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:35
(912 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ordin de protecție provizoriu

Sâmbătă, 3 august a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii slobozeni au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din Slobozia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:30
(862 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Movilița

Duminică, 4 august a.c., în jurul orelor 16,30, pe raza localității Movilița s-a produs o coliziune între un autoturism și o autoutilitară. Pentru salvarea celor trei victime, un minor de 7 ani, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:25
(849 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...