Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

EXCLUSIV: Moartea suspectă a unui bebeluș, anchetată de procurori

S-a întâmplat la Urziceni după ce o femeie a născut pe balcon

EXCLUSIV: Moartea suspectă a unui bebeluș, anchetată de procurori

Anchetă a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița într-un dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de «omor». Suspectă în această cauză este o tânără de 30 de ani care se presupune că și-ar fi omorât copilul imediat după naștere. Cercetările se află într-o fază incipientă, mama urmând să fie supusă unei expertize psihiatrice.

A născut pe balcon Din informațiile organelor judiciare reiese faptul că tânăra de 30 de ani locuia într-un bloc din Urziceni și ar fi născut copilul acasă, pe balcon. Apoi l-ar fi înfășurat într-o pătură și l-ar fi lăsat într-o cutie de carton. La o săptămână de la momentul nașterii, mama i-a alertat pe părinții săi, spunându-le că bebelușul pe care l-a născut este mort... Rudele au venit la fața locului, au constatat faptul că nou-născutul este decedat și au sunat la 112. La fața locului s-au deplasat criminaliștii Poliției Urziceni, dar și un echipaj medical. Imediat, femeia a fost audiată, ea explicând faptul că bebelușul era mort în momentul nașterii. Cazul a intrat în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, care au deschis în cauză un dosar penal pentru «omor». Principala suspectă a anchetei, mama copilului, urmează să fie supusă unei expertize psihiatrice pentru a se descoperi dacă aceasta a avut discer­nământ. Mai mult, trupul neînsuflețit al bebelușului va fi supus unei expertize medico-legale amănunțite. «Cercetările sunt într-o fază incipientă... În baza expertizelor dispuse de procurorul de caz se va ajunge la o concluzie. La momentul de față nu a fost dispusă nicio măsură preventivă în această cauză!» au explicat reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Și-a dat spre adopție unul dintre copii Situația este cu atât mai șocantă cu cât mama nu este la prima naștere. Copilul decedat este al treilea pe care femeia l-a adus pe lume. Primul copil, o fetiță de aproximativ 6 ani, se află în grija sa. Al doilea copil a fost dat spre adopție unei familii. Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița au precizat faptul că monitorizează atent cazul. «Într-adevăr, mama este la a treia naștere... Fetița care se afla în grija sa este supra­vegheată de bunici, iar tatăl său se interesează de ea. Cazul se află sub suprave­gherea noastră!» a precizat Nicolae Badea, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița.

21 Martie 2019, 09:20 (2444 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Sicomor pt. ultima data:
(24 Martie 2019, 10:02)
Vai de capul nostru! Ce lume inteligenta se exprima in cunostinta de cauza! Daca as sti sau putea afla, prin sapaturi, nici o secunda nu as ezita sa dau gol un posibil... dar asa,m-am aflat in traba gandind ca lumea ce se exprima aici este educata, de buna credinta si neimplicata politic.
Mel:
(22 Martie 2019, 21:33)
@Sicomor “vorbulesti la fel ca aia cu “iohaniti” sau esti procurorul ala cu pupici date vecinului urmarit cecetat penal. Cine te retine sa faci sapaturi pentru a te ingrii dupa ureche.. fa-ti cont si cauta pentru te l rmancipa din Starea
Sicomor:
(22 Martie 2019, 13:56)
Desteapta foc, "decat", Doinita. Sesizează insp.jud. daca stii persoana cu "pupicii", făcând ceva util, în loc sa aberezi pe rezultat si scor.
Doinita:
(21 Martie 2019, 09:44)
In acest judet unde institutiile statlui sunt axifisiate de clanuri, familii,nasi,fini si prietenii totul este posibil. Aici unde fac puscarie decat furaciosi de fier vechi si gainarii,judet unde procurorul isi trimite pe retelele de socializare, pupici si prietenii cu urmariti,suspecti in cauze penale,iar politistul isi aununta suspectul ca are dosar penal prin telefon,rezultatul anchetei in acest caz va fii din start NUP. Presupun de la inceput ca o sa fie ceva bani cheltuiti pe ancheta,rezultat si scor final 0.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 24 Iun 2019
209 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 24-28 iunie a.c., orele 8,00-16,30, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparație la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2019, 15:50
(453 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Stimulente pentru angajarea elevilor și studenților

Angajatorii care încadrează elevi sau studenți pe perioada vacanței de vară beneficiază, pentru fiecare elev sau student, de un stimulent lunar în cuantum de 250 lei/lună. Perioada maximă de acordare a ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2019, 15:20
(329 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Slobozia

Joi, 20 iunie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente de circulație soldate cu rănirea a două persoane. Primul dintre acestea s-a petrecut pe raza localității Fetești, unde un bărbat ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2019, 15:10
(354 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente, trei persoane rănite

Miercuri, 19 iunie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs 3 accidente de circulație soldate cu rănirea a trei persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orelor 15,30, la Slobozia, și s-a ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2019, 12:15
(324 vizualizări - 0 comentarii)


4

Fetești: Arestat pentru «tentativă de furt calificat»

Miercuri, 19 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au reșit identificarea unui bărbat, de 47 de ani, din Fetești, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2019, 12:10
(301 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Americanii au intrat cu blindatele în culturile agricole

Zeci de hectare cultivate cu cereale în Balta Ialomiței au fost distruse de mașinile de luptă blindate ale soldaților americani. Incidentul s-a petrecut joi, 20 iunie 2019, în zona cuprinsă între localitățile ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2019, 20:07
(645 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbați din Slobozia, cercetați pentru «șantaj»

Doi bărbați, de 27 și 46 de ani, din Slobozia, au fost identificați de polițiștii ialomițeni și arestați pentru infracțiuni de «șantaj». În fapt, în perioada februarie-martie 2019, cei în cauză au pretins ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2019, 15:45
(583 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia șantaj


IPJ Ialomița: Campania «Păstrați surprizele doar pentru vacanță!»

Miercuri, 19 iunie a.c., Poliția Română în parteneriat cu EUCPN-Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității a desfășurat, în cadrul campaniei «Păstrați surprizele doar pentru vacanță!», evenimentul ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2019, 15:40
(410 vizualizări - 0 comentarii)


8

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

18 Iunie 2019, 17:55


9

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

18 Iunie 2019, 17:20


Festivitatea de premiere a elevilor olimpici și Cerc Pastoral la Parohia «Sfântul Dumitru» Slobozia

Vineri, 14 iunie 2019, la Parohia «Sfântul Dumitru» din Slobozia, în prezența preoților parohiilor din municipiu în frunte cu părintele inspector de religie Dragoș Stanciu, părintele protopop Ionuț Butu ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2019, 17:15
(495 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri de siguranță pentru Examenele Naționale 2019

Marți, 18 iunie 2019, la nivel național, a început prima probă a Evaluării Naționale 2019, iar polițiștii ialomițeni acționează, până pe data de 29 iunie, pentru ca examenul,  susținut de absolvenții ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2019, 17:05
(487 vizualizări - 0 comentarii)


12

Trei slobozeni, reținuți pentru «tâlhărie»

Polițiștii ialomițeni au depistat 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 33 de ani, după ce, la data de 10 iunie a.c., ar fi tâlhărit două persoane, pe raza municipiului Slobozia. Doi dintre aceștia ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2019, 16:35
(562 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii din Ialomița susțin Evaluarea Națională

Marți, 18 iunie 2019, elevii de clasa a VIII-a  susțin prima probă a Evaluării Naționale la disciplina Limba și Literatura Română. Datale Inspectoratului Școlar Județean arată că la acest examen s ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2019, 09:50
(473 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Cinci persoane grav rănite într-un accident rutier

Manasia: Cinci persoane grav rănite într-un accident rutier

Intervenție a pompierilor din Urziceni în zona localității Manasia. Militarii ISU au acordat primul ajutor în cazul unui accident rutier. Două autovehicule s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului cinci ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2019, 20:25
(669 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


AJOFM Ialomița: În atenția absolvenților promoției 2019

Reamintim absolvenților instituțiilor de învățământ, faptul că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt așteptați să se înregistreze în evidențele AJOFM Ialomița pentru a beneficia de servicii personalizate ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:30
(1028 vizualizări - 0 comentarii)


Motociclist autoaccidentat în apropiere de Urziceni

Marți, 11 iunie a.c., pe DN2, în apropiere de Urziceni, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 25 de ani, conducea o motocicletă, nu a adaptat viteza ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:25
(1088 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Depistat în trafic cu parfumuri contrafăcute

Marți, 11 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat pe raza comunei Ion Roată, în habitaclul unui autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute. Astfel, parfumurile ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:20
(987 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

Polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității un bărbat, de 48 de ani, care avea asupra sa o unealtă de pescuit tip monofilament cu o lungime de 60 metri. Unealta a fost confiscată de polițiști, ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:15
(840 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Rusaliilor, dispeceratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății care asigură buna desfășurare a proceselor de alimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:10
(811 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: RAJA Constanța


Slobozia: Expoziție aniversară a sculptorului Mihai Marcu

Joi, 30 iunie 2019, începând cu orele 15,30, la Galeriile de Artă «Arcadia» din incinta Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» Slobozia va avea loc vernisajul expoziției «Sculptură-Mihai Marcu-80». Lucrări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2019, 16:25
(942 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: S-a înecat în Dunăre

Fetești: S-a înecat în Dunăre

Miercuri, 6 iunie a.c., în jurul orelor 19,30, un tânăr de 18 ani a dispărut în apa învolburată a Dunării în zona municipiului Fetești. Acesta a fost luat de curenți și nu a mai putut înota spre mal. Fratele ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2019, 17:25
(1274 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dunăre înecat


Slobozia: Doi tineri, coborâți de pompieri de pe acoperișul unei clădiri

Vineri, 7 iunie a.c., în jurul orei 4,30, pompierii Detașamentului Slobozia s-au deplasat cu autoscara mecanică pentru a interveni la coborârea a două persoane, în vârstă de 23 ani, de pe acoperișul unei ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2019, 17:20
(1541 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 10-14 iunie a.c., orele 8,00-16,30, E -Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparație la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2019, 17:15
(1354 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ultima zi a campaniei «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Vineri, 7 iunie a.c., a fost ultima zi a campaniei «Săptămâna prevenirii criminalității», zi dedicată siguranței rutiere. Polițiștii ialomițeni de la Rutieră au fost prezenți în școlile din județ unde au ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2019, 17:10
(1074 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Probleme cu apa potabilă

Ploile din ultimele zile au afectat calitatea apei din localitatea Săveni. Analizele de laborator ale Direcției de Sănătate Publică Ialomița au arătat faptul că mai multe probe conțineau depășiri ale parametrilor ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2019, 16:20
(1289 vizualizări - 0 comentarii)


Doi bărbați din Amara, arestați pentru «viol»

Miercuri, 5 iunie a.c., pe raza localității Amara, polițiștii de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei privative de libertate de 6 și 7 ani, pentru doi bărbați de ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2019, 16:15
(1714 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Amara viol arestare


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității», în școli

Miercuri, 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au continuat campania «Săptămâna Prevenirii Criminalității», cu informații privind delincvența juvenilă și victimizarea minorilor. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2019, 16:10
(1192 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Violența în familie, în atenția polițiștilor

Marți, 4 iunie 2019, polițiștii ialomițeni au realizat o nouă acțiune în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității. Oamenii legii au prezentat publicului informații referitoare la violența domestică. ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 20:10
(1521 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Stingere focare de Pestă Porcină Africană la Axintele

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de porcine că în data de 31.05.2019 au fost stinse un număr de 3 focare de Pestă Porcină Africană declarate ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 19:05
(1322 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Bunica în 34 de copii au nevoie de părinți RELU în Marian Neacșu slăbește PSD Ialomița din interior CETATEAN în Urban SA Slobozia va încasa 7,68 lei/mc pentru furnizarea apei Radu în Marea surpriză de la Gheorghe Doja locuitor în Rețeaua de gaze din Țăndărei se extinde cetatean în Guvernul reduce numărul de locuri în cel mai mare azil din Ialomița Mary în Vești bune bune de la deputatul Mușoiu! Mary în Urban SA Slobozia va încasa 7,68 lei/mc pentru furnizarea apei Mary în Nea Puiu Jimblaru, ultimul lăutar de înmormântări spațiu de închiriat 200 mp în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 iunie 2019 Anonim în Doi minori din Slobozia au fost reținuți de polițiști, în cazul bătrânei agresate în centrul orașului Anonim în Doi minori din Slobozia au fost reținuți de polițiști, în cazul bătrânei agresate în centrul orașului Nicoleta în Diplomele de Bacalaureat obținute prin șpăgi, ANULATE de instanță Ana în Diplomele de Bacalaureat obținute prin șpăgi, ANULATE de instanță Luigi Vlaicu. în Guvernul reduce numărul de locuri în cel mai mare azil din Ialomița Așa ceva?? în Doi minori din Slobozia au fost reținuți de polițiști, în cazul bătrânei agresate în centrul orașului CALIN în Urban SA Slobozia va încasa 7,68 lei/mc pentru furnizarea apei Nicu în Diplomele de Bacalaureat obținute prin șpăgi, ANULATE de instanță Laur în Proiecte multianuale pentru dezvoltarea Educației Ina în Diplomele de Bacalaureat obținute prin șpăgi, ANULATE de instanță
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...