Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-FCSB II 5-2

Slalom printre puștii Stelei

Meciul dintre Unirea Slobozia și FCSB II a început furtunos, cu Toma scoțând și transformând o lovitură de pedeapsă în minutul 7. Avantajul Unirii s-a păstrat pentru doar 4 minute, mai exact până când Laurențiu Ardeleanu a expediat la vinclu o minge de la 25 metri, fapt ce l-a făcut pe un spectator să exclame: «Dacă îl vedea Becali, îl vindea și pe ăsta cu 10 milioane!». Mai mult, oaspeții trec în avantaj după ce Pacionel trimite mingea în poartă cu largul concurs al lui Leo Dobre. Slobozia egalează la rându-i prin același Toma, care transformă în gol o lovitură liberă din marginea careului mare. La pauză a fost 2-2, mai fiind de notat cursa de 20 metri a lui Gherasim care, după ce a înșirat mai mulți adversari, a tras în portar. Desprinderea a venit în minutul 52, când Bucă l-a servit excelent pe Năstase, iar acesta nu a ratat a 11-a reușită stagională. Oaspeții au în două rânduri șansa de a egala, dar Dobre se opune cu succes șuturilor acestora. Ulterior, Unirea mai beneficiază de o lovitură de pedeapsă în urma unui fault în careu asupra lui Năstase. Transformă Răduca și limpezește complet situația celor 3 puncte. Bonus, abia intrat, Marian Șerban punctează pentru 5-2 după o pasă excelentă a lui Bucă. Succes confortabil pentru Unirea în fața porții FCSB, într-un meci în care Enache Costea a folosit următorii jucători: Dobre-Ene, Ibrian, Suciu, Toma-Răduca, Teodorescu (Adăscăliței ’61), Milotin (Bălan ’58), Gherasim (Lemnaru ’82)-Bucă, Năstase (Șerban ’90).

9 Aprilie 2019, 15:35 (1620 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Unirea și Recolta și-au aflat adversarele
«Grupa 2005», triumf la Memorialul «George Isac»
Atacanții au ieșit la rampă

Comentariile cititorilor:


Pentru suporter:
(16 Aprilie 2019, 23:04)
Iti ofer gratuit tie , tuturor fotbalistilor si conducerii meditatii la limba si literatura romana , in special lectii de gramatica si ortografie. Hagi spunea un adevar la un moment dat : " dragi copii mai frecventati si scoala ca este si ea buna la ceva " si este imperios necesar pentru voi asa ceva....mai lasati cateva ore de antrenamnet la fotbal si duceti-va la o sedinta de meditatie...repet...am vorbit eu pentru voi sa fie gratis ca sunteti amarati ca nu aveti salarii mari...comparativ cu creierul detinut.
Suporter :
(15 Aprilie 2019, 20:57)
Cel mai frumos sport din Slobozia este fotbalul și va bateți joc de munca la acei băieți nu le oferiti nimic fata de ce oferiti la handbal vaide capul vostru de oameni va plac femeile alea care le întind bagabonti din orasi și președintele clubului de handbal vaide capul vostru

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 19 Aug 2019
127 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Fetești: Arestat pentru «tentativă de furt calificat»

Miercuri, 19 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au reșit identificarea unui bărbat, de 47 de ani, din Fetești, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2019, 12:10
(881 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Americanii au intrat cu blindatele în culturile agricole

Zeci de hectare cultivate cu cereale în Balta Ialomiței au fost distruse de mașinile de luptă blindate ale soldaților americani. Incidentul s-a petrecut joi, 20 iunie 2019, în zona cuprinsă între localitățile ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2019, 20:07
(1539 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbați din Slobozia, cercetați pentru «șantaj»

Doi bărbați, de 27 și 46 de ani, din Slobozia, au fost identificați de polițiștii ialomițeni și arestați pentru infracțiuni de «șantaj». În fapt, în perioada februarie-martie 2019, cei în cauză au pretins ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2019, 15:45
(1080 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia șantaj


IPJ Ialomița: Campania «Păstrați surprizele doar pentru vacanță!»

Miercuri, 19 iunie a.c., Poliția Română în parteneriat cu EUCPN-Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității a desfășurat, în cadrul campaniei «Păstrați surprizele doar pentru vacanță!», evenimentul ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2019, 15:40
(801 vizualizări - 0 comentarii)


4

Festivitatea de premiere a elevilor olimpici și Cerc Pastoral la Parohia «Sfântul Dumitru» Slobozia

Vineri, 14 iunie 2019, la Parohia «Sfântul Dumitru» din Slobozia, în prezența preoților parohiilor din municipiu în frunte cu părintele inspector de religie Dragoș Stanciu, părintele protopop Ionuț Butu ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2019, 17:15
(952 vizualizări - 0 comentarii)


5

IPJ Ialomița: Măsuri de siguranță pentru Examenele Naționale 2019

Marți, 18 iunie 2019, la nivel național, a început prima probă a Evaluării Naționale 2019, iar polițiștii ialomițeni acționează, până pe data de 29 iunie, pentru ca examenul,  susținut de absolvenții ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2019, 17:05
(868 vizualizări - 0 comentarii)


Trei slobozeni, reținuți pentru «tâlhărie»

Polițiștii ialomițeni au depistat 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 33 de ani, după ce, la data de 10 iunie a.c., ar fi tâlhărit două persoane, pe raza municipiului Slobozia. Doi dintre aceștia ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2019, 16:35
(1013 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii din Ialomița susțin Evaluarea Națională

Marți, 18 iunie 2019, elevii de clasa a VIII-a  susțin prima probă a Evaluării Naționale la disciplina Limba și Literatura Română. Datale Inspectoratului Școlar Județean arată că la acest examen s ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2019, 09:50
(958 vizualizări - 0 comentarii)


8
Manasia: Cinci persoane grav rănite într-un accident rutier

Manasia: Cinci persoane grav rănite într-un accident rutier

Intervenție a pompierilor din Urziceni în zona localității Manasia. Militarii ISU au acordat primul ajutor în cazul unui accident rutier. Două autovehicule s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului cinci ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2019, 20:25
(1139 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


9

AJOFM Ialomița: În atenția absolvenților promoției 2019

Reamintim absolvenților instituțiilor de învățământ, faptul că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt așteptați să se înregistreze în evidențele AJOFM Ialomița pentru a beneficia de servicii personalizate ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:30
(1341 vizualizări - 0 comentarii)


10

Motociclist autoaccidentat în apropiere de Urziceni

Marți, 11 iunie a.c., pe DN2, în apropiere de Urziceni, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 25 de ani, conducea o motocicletă, nu a adaptat viteza ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:25
(1821 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Depistat în trafic cu parfumuri contrafăcute

Marți, 11 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat pe raza comunei Ion Roată, în habitaclul unui autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute. Astfel, parfumurile ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:20
(1312 vizualizări - 0 comentarii)


12

Fetești: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

Polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității un bărbat, de 48 de ani, care avea asupra sa o unealtă de pescuit tip monofilament cu o lungime de 60 metri. Unealta a fost confiscată de polițiști, ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:15
(1134 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Rusaliilor, dispeceratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății care asigură buna desfășurare a proceselor de alimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:10
(1069 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: RAJA Constanța


Slobozia: Expoziție aniversară a sculptorului Mihai Marcu

Joi, 30 iunie 2019, începând cu orele 15,30, la Galeriile de Artă «Arcadia» din incinta Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» Slobozia va avea loc vernisajul expoziției «Sculptură-Mihai Marcu-80». Lucrări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2019, 16:25
(1191 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: S-a înecat în Dunăre

Fetești: S-a înecat în Dunăre

Miercuri, 6 iunie a.c., în jurul orelor 19,30, un tânăr de 18 ani a dispărut în apa învolburată a Dunării în zona municipiului Fetești. Acesta a fost luat de curenți și nu a mai putut înota spre mal. Fratele ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2019, 17:25
(1540 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dunăre înecat


Slobozia: Doi tineri, coborâți de pompieri de pe acoperișul unei clădiri

Vineri, 7 iunie a.c., în jurul orei 4,30, pompierii Detașamentului Slobozia s-au deplasat cu autoscara mecanică pentru a interveni la coborârea a două persoane, în vârstă de 23 ani, de pe acoperișul unei ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2019, 17:20
(1785 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 10-14 iunie a.c., orele 8,00-16,30, E -Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparație la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2019, 17:15
(1582 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ultima zi a campaniei «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Vineri, 7 iunie a.c., a fost ultima zi a campaniei «Săptămâna prevenirii criminalității», zi dedicată siguranței rutiere. Polițiștii ialomițeni de la Rutieră au fost prezenți în școlile din județ unde au ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2019, 17:10
(1333 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Probleme cu apa potabilă

Ploile din ultimele zile au afectat calitatea apei din localitatea Săveni. Analizele de laborator ale Direcției de Sănătate Publică Ialomița au arătat faptul că mai multe probe conțineau depășiri ale parametrilor ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2019, 16:20
(1484 vizualizări - 0 comentarii)


Doi bărbați din Amara, arestați pentru «viol»

Miercuri, 5 iunie a.c., pe raza localității Amara, polițiștii de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei privative de libertate de 6 și 7 ani, pentru doi bărbați de ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2019, 16:15
(1987 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Amara viol arestare


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității», în școli

Miercuri, 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au continuat campania «Săptămâna Prevenirii Criminalității», cu informații privind delincvența juvenilă și victimizarea minorilor. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2019, 16:10
(1416 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Violența în familie, în atenția polițiștilor

Marți, 4 iunie 2019, polițiștii ialomițeni au realizat o nouă acțiune în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității. Oamenii legii au prezentat publicului informații referitoare la violența domestică. ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 20:10
(1778 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Stingere focare de Pestă Porcină Africană la Axintele

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de porcine că în data de 31.05.2019 au fost stinse un număr de 3 focare de Pestă Porcină Africană declarate ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 19:05
(1574 vizualizări - 0 comentarii)


«Expoziția Absolvenților 2019», la Muzeul Agriculturii

Marți, 4 iunie a.c., de la orele 14,00, a fost vernisată expoziția absolvenților Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia. Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Național al Agriculturii din România. ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 18:15
(1497 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajulului, 5,01%

La sfârșitul lunii aprilie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4736 șomeri (din care 2072 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 08:10
(1428 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Cod Roșu de inundații

Hidrologii au emis pentru zona Adâncata, din județul Ialomița, o avertizare Cod Portocaliu de inundații. Specialiștii atrag atenția că din cauza precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele ore, există ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 22:03
(1941 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: 13 percheziții și șase persoane arestate

Miercuri, 29 mai a.c., polițiștii specializați în Combatrea Criminalității Organizate din Ialomița și procurorii DIICOT, au efectuat 13 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 16:35
(1865 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intevalul 3-7 iunie a.c., orele 8,00-16,30, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cazua unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 16:15
(1829 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Ca urmare a atenționărilor meteorologice de instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial de ploi și grindină, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 16:05
(1741 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...