Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Proiecte edilitare de 4 milioane de euro în comuna Sărățeni

Proiecte edilitare de 4 milioane de euro în comuna Sărățeni

Autoritățile locale din comuna Sărățeni sunt pe cale să finalizeze 4 proiecte edilitare importante, menite să dezvolte întreaga localitate. Proiectele au o valoare de 4 milioane de euro, fondurile fiind accesate prin intermediul Programelor Naționale de Dezvoltare Locale 1 și 2.

Se întâmplă la Sărățeni
Cele 4 proiecte demarate de autoritățile locale din Sărățeni vizează asfaltarea drumurilor din comună, precum și construcția rețelelor de apă, canalizare, dar și cea a unei stații de epurare, prevăzută cu echipament tehnic pentru tratare. Potrivit primarului Eugen Tocileanu, toate aceste proiecte sunt rea­lizate cu fonduri provenind de la Guvernul României, prin Programele Naționale de Dezvoltare Locală 1 și 2. Stadiile de execuție se apropie de final, după cum explică edilul. «Unele dintre aceste proiecte au un stadiu de execuție de aproape de 90%... În alte cazuri execuția a trecut de 60%. Suntem bucuroși de faptul că am reușit să inițiem aceste proiecte și, mai mult decât atât, am primit și bani pentru a le duce la îndeplinire. În cel mai scurt timp, comuna noastră va arăta mai bine decât arată acum!» a declarat Eugen Tocileanu, primarul comunei Sărățeni. Mai mult decât atât, Primăria Sărățeni va beneficia de 25 mii de euro în baza unei finanțări accesată prin intermediul Grupului de Acțiune Locală cu care se află în parteneriat. «Sumele de la GAL sunt un sprijin pentru comunitatea noastră și le mulțu­mim celor care s-au implicat și ne-au ajutat ca proiectele inițiate cu dânșii să poată fi eligibile pentru finanțare...» a mai spus Eugen Tocileanu, edilul din Sărățeni. Tot în această localitate, autoritățile vor iniția un proiect pentru construcția unei grădinițe, cu 25 de locuri. În momentul de față, se face întreaga documentație pentru ca proiectul să fie depus și considerat eligibil pentru a primi fondurile necesare construirii.

10 Aprilie 2019, 14:40 (2243 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Proiecte de peste 40 mii de euro
Proiecte demne de o comună europeană
Alegeri de unul singur

Comentariile cititorilor:


mar:
(11 Aprilie 2019, 21:23)
Si te intrebi: ce are ea  (comuna Sarateni) si nu am eu (comuna mea)! de nu se dezvolta si la mine asa fructuos. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 28 Mai 2020
181 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Grupul de Comunicare Strategică: 296 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 12 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 296 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 13:05
(401 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de vânt și grindină

Ialomița: Cod Galben de vânt și grindină

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis un Cod Galben de vânt și grindină pentru mai multe județe din țară, inclusiv Ialomița. Potrivit specialiștilor, local vor fi perioade cu instabilitate ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 11:35
(392 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 8 mai a.c., polițiștii din Fetești au oprit, pentru control, un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, condus de un bărbat de 32 de ani ce se deplasa pe raza municipiului Fetești către ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 16:10
(352 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: S-au răsturnat cu mașina într-un șanț

Smirna: S-au răsturnat cu mașina într-un șanț

Doi bărbați, de 54 și 56 de ani, au fost victimele unui accident rutier petrecut sâmbătă, 9 mai 2020, în satul ialomițean Smirna. Șoferul automobilului a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat într ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:25
(240 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Smirna accident


Ograda: Incendiu de vegetație uscată izbucnit într-o gospodărie

Pompierii din Țăndăeri au intervenit duminică, 10 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit în gospodăria unui localnic din Ograda. Celelalte bunuri din gospodărie au fost ferite de ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:20
(261 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda incendiu


Ion Roată: Șoferiță implicată într-un accident rutier

O femeie de 36 de ani a avut nevoie de sprijinul paramedicilor SMURD din Urziceni, fiind implicată într-un accident rutier. Șoferița s-a răsturnat cu mașina într-un șanț de pe marginea drumului. Din fericire ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:15
(279 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri de prevenire a răspândirii virusului gripei aviare

DSVSA Ialomița a dispus informarea tuturor exploatațiilor comerciale de păsări, a tuturor consiliilor locale și a administratorilor fondurilor de vânătoare de pe raza județului, cu privire la măsurile specifice ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:10
(259 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Măsuri de prevenire a răspândirii noului Coronavirus în rândul angajaților

Pentru a preveni infecția cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2) trebuie să efectuați deplasările necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă în conformitate cu instrucțiunile primite din partea angajatorului ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:05
(312 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: În Ialomița nu s-au înregistrat cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Conform Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița nu au fost înregistrate cazuri noi de infecție COVID-19. Astfel, la nivelul județului există 289 de îmbolnăviri ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 13:05
(370 vizualizări - 0 comentarii)


9

Grupul de Comunicare Strategică: 289 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 10 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 289 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2020, 13:05
(476 vizualizări - 0 comentarii)


10

Grupul de Comunicare Strategică: 281 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 9 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 281 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2020, 13:05
(495 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Femeie de 69 de ani, moartă din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la un nou caz de deces cauzat de infecția COVID-19 înregistrat în județul Ialomița. Este vorba despre o femeie de 69 de ani. Pacienta a fost confirmată ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 20:30
(685 vizualizări - 0 comentarii)


12

76 de pacienți vindecați în singurul spital suport COVID-19 din Ialomița

Potrivit unei statistici oficiale, în perioada 1 aprilie-8 mai 2020, la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești au fost declarați vindecați 76 de pacienți, depistați pozitiv la testul pentru CO ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 15:35
(388 vizualizări - 0 comentarii)


13

Donație 5000 litri de dezinfectat pentru școlile din Ialomița

În plină campanie de pregătire a redeschiderii școlilor pentru accesul elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a, unitățile de învățământ din Ialomița au primit o donație de 5000 litri de dezinfectant. Este ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 13:25
(406 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 276 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 8 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 276 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 13:05
(369 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Garsonieră cuprisă de flăcări

Slobozia: Garsonieră cuprisă de flăcări

Pompierii din Slobozia și paramedicii SMURD au intervenit în dimineața zilei de vineri, 8 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu care a curpins o garsonieră aflată la parterul unui bloc din oraș. Cel ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 12:35
(436 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Măsuri de prevenire și protecție a angajaților la reluarea activității

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița înștiințează angajatorii care își reiau activitatea în această perioadă cu privire la măsurile de prevenire și protecție pe care trebuie să le adopte pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 12:30
(304 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: La volan sub influența alcoolului și fără permis

Un bărbat de 48 de ani s-a ales cu un dosar penal joi, 7 mai 2020, după ce a fost surprins în trafic fără a avea permis de conducere. Mai mult, bărbatul circula în stare de ebrietate, având o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 12:25
(292 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă informează cu privire la locurile de muncă disponibile în Ialomița. Astfel, la nivelul județului, există un total de 164 de locuri de muncă, cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 12:20
(322 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Rețea avariată la Dridu

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Molidului, din localitatea Dridu, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 11:30
(379 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 48 de ani, din județul Prahova, a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri 6 mai 2020, de către polițiștii ialomițeni. Acesta a încălcat prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2020, 14:45
(375 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Depistați în trafic cu permise suspendate

Doi șoferi, de 29 ș 35 de ani, din Slobozia și Țăndărei, s-au ales cu dosare penale după ce au fost identificați în trafic având dreptul de a conduce suspendat. Acum, ambii participanți la trafic riscă ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2020, 14:40
(337 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Verificări ale polițiștilor la persoanele aflate în carantină și autoizolare

Polițiștii ialomițeni, alături de cei din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat miercuri, 6 mai 2020, o acțiune de amploare pe raza localităților Slobozia, Urziceni și Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2020, 14:35
(339 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 274 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 7 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 274 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2020, 13:05
(374 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Muncitor lovit de un utilaj în timp ce lucra la reparația Autostrăzii Soarelui

Miercuri, 6 mai 2020, în jurul orelor 16,00, traficul rutier pe Autostrada Soarelui, în zona Fetești, este întrerupt din cauza unui accident. Unul dintre muncitorii care efectuează lucrări de întreținere ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2020, 16:10
(593 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 266 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Ialomița se confruntă cu o creștere semnificativă a cazurilor de infecție COVID-19. Grupul de Comunicare Strategică transmite că, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului au fost raportate 22 de noi ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2020, 13:00
(508 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Depistați de polițiști cu adeverințe false

Luni, 4 mai a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din Slobozia, în timp ce acționau pentru depistarea persoanelor care încalcă prevederile Ordonanțelor Militare, au oprit în trafic pe DN2A, la intrare ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2020, 15:40
(534 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Plăți pentru șomajul tehnic de peste 1,14 milioane de lei

Urmare a implementării la nivel județean a prevederilor OUG nr. 30/2020, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2020, 15:30
(374 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 244 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 5 mai 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița sunt înregistrate 244 cazuri de infecție cu COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2020, 13:05
(409 vizualizări - 1 comentariu)


Coșereni: Mașină răsturnată într-un șanț

Pompierii din Urziceni și paramedicii SMURD au intervenit vineri, 1 mai 2020, pentru a acorda sprijin victimelor unui accident rutier petrecut în zona localității Coșereni. Este vorba de doi tineri, de ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 15:05
(348 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
dufu în Vizită de lucru a ministrului Agriculturii în Ialomița: Despăgubirile pentru secetă, după 15 iunie 2020 @Nutu în Comisarul șef Mircea Ion Rus, noul șef al Poliției ialomițene spaţiu birou de închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 27 mai 2020 cetatean în Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege pentru despăgubirea fermierilor tratat cu tratament în Consiliul Județean vrea să reabiliteze podurile din Ialomița Gigel în Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege pentru despăgubirea fermierilor despagubitu în Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege pentru despăgubirea fermierilor tratat cu tratament în Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege pentru despăgubirea fermierilor Cici în Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege pentru despăgubirea fermierilor gigi friptu în Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege pentru despăgubirea fermierilor Vio în Ialomița: Bătrân de 87 de ani, mort din cauza COVID-19 Unul din Braila în În căutarea brand-ului pierdut Axinte în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Cetatean în Vizită de lucru a ministrului Agriculturii în Ialomița: Despăgubirile pentru secetă, după 15 iunie 2020 Un părinte în Controale amănunțite în școlile și liceele din Ialomița Mimi în Vizită de lucru a ministrului Agriculturii în Ialomița: Despăgubirile pentru secetă, după 15 iunie 2020 Om în S-a întâmplat în Cartierul Vlașca din Fetești: Jandarmi alungați cu pietre și răniți SILLY în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Gabi în Tudorița Ionescu, învestită în funcția de subprefect al Ialomiței @Nuti spaima Constitutii în S-a întâmplat în Cartierul Vlașca din Fetești: Jandarmi alungați cu pietre și răniți
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...