Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Direcția de Sănătate Publică Ialomița are o nouă conducere

Direcția de Sănătate Publică Ialomița are o nouă conducere

bonus: Dr Olimpia Popescu a revenit în fruntea Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița

Schimbări la vârful Direcției de Sănătate Publică Ialomița. De o săptă­mână, instituția este condusă de Cristina Iorga, funcționar care coordona activitatea Compartimentului Inspecție Sanitară. Ea l-a înlocuit pe Gabriel Modrea, acesta fiind demis prin ordin al mi­nistrului Sănătății. Surse din cadrul DSP susțin însă că numirea Cristinei Iorga este o soluție de compromis, o altă angajată, care se bucură de sprijinul PSD Ialomița, urmând să-i ia locul în cel mai scurt timp.

Epoca «Modrea» a apus Cel mai contestat director al Direcției de Sănătate Publică Ialomița, Gabriel Modrea, a preluat conducerea instituției în vara anului 2017, acesta înlocuindu-l, tot în baza unui ordin al Ministerului Sănătății, pe Dan Noel. Încă de la preluarea mandatului, Gabriel Modrea a implicat Direcția de Sănătate Publică în numeroase scandaluri. Acesta a reușit să atragă nemulțumirea funcționarilor din subordine, după ce le-a tăiat o serie de sporuri salariale, diminuându-le astfel salariile. Mai mult, Modrea a cheltuit inutil banii instituției, montând în fața sediului o barieră, fără a repara băile din interior. Cel mai mare scandal care l-a avut în primplan pe Gabriel Modrea a fost cel în care a fost înre­gistrat aducând insulte unei angajate, pe care a numit-o «obraznică» și «fâță». Funcționarii Direcției de Sănătate Publică Ialomița au înaintat mai multe memorii către Ministerul Sănătății, prin care au solicitat schimbarea din funcție a directorului Modrea, însă demersurile lor au fost zadarnice.

Demisie prin fax În urmă cu o săptămână, reprezentanții Ministerului Sănătății au decis să-l schimbe din funcție pe Gabriel Modrea. La fel ca în alte cazuri, Modrea a fost demis printr-un fax. În locul său a fost numită în funcție Cristina Iorga, funcționar cu o experiență de peste 20 de ani în cadrul Direcției de Sănătate Publică Ialomița și care coordonează activitatea Compartimentului Inspecție Sanitară. Contactat telefonic pentru un punct de vedere, Gabriel Modrea a precizat că «este o decizie firească, pe care nu o voi contesta...». Noul director executiv al Direcției de Sănătate Publică Ia­lomița, Cristina Iorga a precizat că va încerca să ofere un climat de normalitate în cadrul instituției. «Îmi doresc ca instituția să își desfășoare activitatea la cel mai înalt nivel întrucât știu că aici există oameni profesioniști! Îmi doresc să avem o relație bună cu toate instituțiile. Iar dacă au fost situații în care relațiile au fost tensionate, acestea se vor remedia...» a declarat Cristina Iorga, noul director executiv al Direcției de Sănătate Publică Ialomița. Acesta va rămâne în funcție pentru următoarele 6 luni, urmând ca postul să fie scos la concurs, în baza unei metodologii realizată de Ministerul Sănătății. În momentul de față, în cadrul instituției își desfășoară activitatea 60 de angajați.

Soluție de compromis Numirea Cristinei Iorga la condu­cerea Direcției de Sănătate Publică Ialomița este însă o soluție de compro­mis, acceptată de Ministerul Sănătății. Funcția ar fi trebuit să revină unei alte angajate, susținută de Organizația PSD Ialomița. Acestă angajată nu deține toate calificările profesionale necesare pentru a deveni director, motiv pentru care, până la obținerea acestora, funcția va fi ocupată temporar de Cristina Iorga.

Dr Olimpia Popescu a revenit în fruntea Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița
La începutul acestei săptămâni, Ministerul Sănătății a schimbat un alt șef al unei instituții din subordine. Este vorba despre conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Astfel, medicul Magdalena Ghiță a fost înlocuită cu medicul Olimpia Popescu, cea care a deținut această funcție în perioada în care Cazacu Marinică a fost prefect al județului Ialomița. La fel ca și în cazul lui Gabriel Modrea, demisia Magdalenei Ghiță a fost făcută prin fax. Olimpia Popescu va asigura conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița pentru o perioadă de maxim 6 luni.

16 Aprilie 2019, 16:40 (6956 vizualizări - 25 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Goaga:
(3 Mai 2019, 15:20)
Care iubi? amandoi vor bani, cum el nu mai are nici masina de servici sa o plimbe, se pare ca se intoarce la fostul amant!!! asa o persoana rea, zgarcita, penala nu mai gasiti, iar MGG un prost, nici nu iti dai seama care de care s-a folosit. Saracul, el tot mai spera sa fie director din nou, e ahtiat dupa functie, ca, deh, doar atit poate, aveti grija la ei, ca de disperati sint in stare de orice!!!!!
@Red :
(3 Mai 2019, 10:57)
M G G , - nu te ai lasat de prosti ce faci ai tupeu fraere , crezi ca noi suntem prosti nu e crezitu ce vrei dar o sa iti facem viata un cosmar vei vorbi iar singur in parc linga statuia lui Eminescu, crezi ca daca inca inregistrezi orice convorbire cu colegi te afli in legalitate e prostovanule mai citeste si vezi ce lege incalci si fati apararea ca de te pricepi la condus roaba nu la legi ai uitat repede cind te duceai la d l Morraru si te linguseai ca il faci tu pe Noel e vezi ca Noel nu doarme si se pare ca o sa fi chemat in judecata ca l ai birfit calomniat iai adus grave prejudicii morale , prin ce ai afirmat tu si sti tu unde. E omul Noel chiar daca a facut Penitenta pentru o fapta a fost reabilitat, si in consecinta nu ai nici un drept sa vi tu Modrea PDL istul cinstit si corect sa faci asemenea afiratii numai sai ei locul.
@Red nedumeritul:
(3 Mai 2019, 09:51)
M G G , - esti magar incapatinat, se pare ca trebuie sa ne adresam d nei Ministru , de atitudinea ta si a lui Iubi , caci se pare ca voi inca va credeti pe mosia voastra . Si apropo astept sa iti pui planul diabolic in aplicare sti tu care , cel cu care l ai aamenintat pe subalternul si lider de sindicat sati amintesc _ eram de fata cind ai tipat ( ragnit ) ca il vei calca cu autoturismul , hei unde te crezi jigodie in jungla ta din mata !
CETATEAN :
(27 Aprilie 2019, 09:14)
- felicitari domnule Presedinte M V , ati facut o fapta buna , ne ati adus linistea si ambientul la locul de munca , inca o data felicitari si de sarbatori sa aveti un paste linistit si fericit in sinul familiei .
Ptr. Un angajat viitor fost an:
(26 Aprilie 2019, 11:54)
Multumim ca ai inteles, si totodata iti recomandam DEMISIA de onoare caci vom cauta in trecutul tau tumultos asa cum si tu te-ai pronuntat, la adresa unor angajati, ca de tu ai fiu Gabor la Politie si nora la politia Economica sii iti tine dosarul pe loc, dar o sa cerem cu adresa oficiala stadiul cercetarilor facute de Politisti si daca cumva dosarul a ajuns in biroul de la economic unde lucreza si nora ta. Vedem atunci cum ne vom pronunta . Pina atunci fane favoarea si te vom lasa in pace . DEMISIA
Ptr un fost angajat:
(24 Aprilie 2019, 08:42)
Da ai dreptate ca vei fi chiar un fost angajat si ce afirmi tu aici Despre I.C si C.I bravo lor le vom sustine si le vom apara sunt doamne cu adevarat corecte si cinstite.si apropo vreau daca esti asa de inversunat si te crezi MACIO curajos hai sa ne intinlim fest tu fest , sa discutam nu ca asai corect daca esti bun . sa se termine o data cu tiganeala din tine ca vad ca nu ai somn , ai cosmaruri astept ca o hiena prada mincatias ficatei pe tabla la iarba verde .
Ptr un fost angajat:
(24 Aprilie 2019, 08:33)
Da ai dreptate ca vei fi chiar un fost angajat si ce afirmi tu aici ar cam trebui sa te scoatem la tabla ca spagar esti tu , vezi ca noi avem foto si inregistrari cum cereai bani si foto cum ti a platit la casa la Kaufland sticlele de alcool si cafea ca de tuuuu esti persoana inportanta nu , jigodie ce esti turnator la securitate, prostanaule se string toate , i ati talpasita r si nu mai invensinguta si abera ca o sa cazi din pat visind mereu ca esti director, te a inlocuit iubi , cu fostul patron ala care sti tu ca iai devenit peste noapte concurent ca de tipului ii cam place beutura spirtoasa si la cam lasat balamalele. Despre I.C si C.I bravo lor le vom sustine si le vom apara sunt doamne cu adevarat corecte si cinstite.
un fost angajat:
(23 Aprilie 2019, 23:19)
bai tampitilor un director nu e in slujba angajatilor ci al cetatenilor oferind servicii de calitate. care sunt oameni cu caracter si bun simt? Sa nu spuneti ca L.C. si C.I. vai de ele, mai bine se retrag ca altfel fac public aspecte din trecutul lor tumultos. sunteti toti niste spagari puturosi
pt.@Red nedumeritul:
(22 Aprilie 2019, 17:33)
Nu tasta in timp ce bei ca, in CONTINUARIE(februarie, martie etc), o sa dai cosmaruri cu stalcirea limbii romane..
@Red nedumeritul:
(22 Aprilie 2019, 16:11)
- MAI CAM GREU ITI REVI DUPA BAUTURA TU CITI BANUTI AI AVUT IN CARD DIN BANI DATI DE I.D. CITI SI STII BINE CINE SA SESIZAT PRIMUL DESPRE BRAVURA EI SI A SESIZAT DIRECTORUL SI COLEGI , ASA CA DUTE INVIRTINDU TE MAI NEDUMERITULE ALIAS RED, CA IN CONTINUARIE AI COSMARURI .
nedumerit:
(22 Aprilie 2019, 11:13)
Gresesc eu, s-au propunerea PSD pentru funcia de director este una din beneficiarele sumelor furate de la salariati si date ca prime apropiatelor d-rei ID ?
Comentator:
(19 Aprilie 2019, 21:05)
Cei doi infractori , Betonistul și Hoața, și-au bătut joc aproape doi ani de peste 60 de salariați dar și de munca lor și de reușitele lor din ultimii 5-6 ani PINA sa le dea niște cretini conducerea unității ! Un colectiv unit și competent cum este cel al majorității salariaților DSP Ialomița trebuie sa aibă un director in primul rind in slujba salariaților și aproape de ei , dintre ei și care sa aibă un obiectiv comun cu ei ! Altfel nu reușește sa readucă unitatea la nivelul la care era PINA acum doi ani !
@Red:
(19 Aprilie 2019, 20:09)
 aceste doamne sau sacrificat sa aduca linistea si oun bun ambient in cadrul DSP Ialomita , unde atit M.G. cit si I.D.vse credeau pe MOSIA lor domnilor iar in urma unor discutii in cadrul D S P , avuta de Liderul de sindicat si salariati DSP , au ajuns la acest  compromis  salvator , acum salariati vin la serviciu cu zimbetul pe buze , cu incredere si drag ca sunt asteptati  de oameni cu caracter si bun simt, Numirea Cristinei Iorga la condu­cerea Direcției de Sănătate Publică Ialomița este însă o soluție de compro­mis, acceptată de Ministerul Sănătății. Funcția ar fi trebuit să revină unei alte angajate, susținută de Organizația PSD Ialomița. Acestă angajată nu deține toate calificările profesionale necesare pentru a deveni director, motiv pentru care, până la obținerea acestora, funcția va fi ocupată temporar de Cristina Iorga.
@Red:
(18 Aprilie 2019, 13:42)
Ai cosmaruri ? Nu poti dormi
@Red:
(18 Aprilie 2019, 13:00)
Nu te ia somnul M G G , - ai cosmaruri latul se stringe si fara sapun , ti l recomand ca medicatie in profilaxie , fati programare la geriatrie si rezervati loc ca inca mai ai ifose de Director.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 04 Apr 2020
208 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Bărbat din Gheorghe Doja, arestat după ce a condus fără permis

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 17:50
(642 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la intrare în Movila

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 7,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Movila, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:40
(587 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bucu: La volan cu permisul suspendat

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pe raza localității Bucu, un autoturism condus de către un bărbat, de 47 de ani, din București, care a ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:35
(603 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

Marți, 14 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:30
(573 vizualizări - 0 comentarii)


4

AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania pentru studenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita anunță ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 15:15
(624 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Miercuri, 15 ianuarie 2020, cu prilejul «Zilei Culturii Naționale» și aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, la Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia, elevii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 15:10
(1116 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Bătrână de 87 de ani, moartă într-un incendiu

Moldoveni: Bătrână de 87 de ani, moartă într-un incendiu

În noaptea de marți spre miercuri, 14/15 ianuarie 2020, puțin trecut de miezul nopții, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Moldoveni. La ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 11:20
(536 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Biciclist acroșat de un autoturism

Luni, 13 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs în localitatea Amara, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2020, 11:50
(456 vizualizări - 0 comentarii)


8

Manasia: Cu permisul suspendat și beat la volan a produs un accident rutier

Sâmbătă, 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce acționau pe raza localității Bucu, pe linia depistării persoanelor care conduc autovehicule aflate sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2020, 15:50
(538 vizualizări - 0 comentarii)


9
Percheziție la Ion Roată la un bărbat suspectat de «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Percheziție la Ion Roată la un bărbat suspectat de «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Sâmbătă, 11 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Secției 6 Ion Roată au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat din comuna Ion Roată, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de «tăiere ilegală ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2020, 15:45
(560 vizualizări - 0 comentarii)


10
Chirana: Un bărbat din Iași a murit într-un accident rutier

Chirana: Un bărbat din Iași a murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în seara zilei de vineri, 10 ianuarie 2020, în zona Chirana. Se pare că șoferul unui autovehicul, identificat în persoana unui bărbat de 68 de ani, cu domiciliul în ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 20:20
(1256 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Chirana accident


Taximetriștii din Fetești, amendați de polițiști

Taxiurile din Fetești au fost verificate de polițiștii ialomițeni. În urma controalelor, oamenii legii au descoperit mai multe nereguli în ceea ce privește starea tehnică a autovehiculelor, dar și faptul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 17:20
(588 vizualizări - 1 comentariu)


12

Ajutoare de peste 500 mii de lei, acordate de Epsicopia Sloboziei și Călărașilor

Reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au realizat un bilanț al ajutoarelor pe care le-au acordat persoanelor aflate în dificultate din cadrul Episcopiei în ultimul trimestru al anului 2019 ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 17:05
(573 vizualizări - 0 comentarii)


13

Slobozia: Reținut pentru «tâlhărie calificată»

Polițiștii slobozeni au depistat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată» săvârșită în data de 3 noiembrie 2019, asupra unei femei din municipiul Slobozia. Bărbatul în cauză a ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2020, 14:35
(747 vizualizări - 0 comentarii)


Două fete din Amara, dispărute

Două fete din Amara, dispărute

Polițiștii din Ialomița caută două minore, de 14 și 15 ani, care au plecat de la domiciliu. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea acestora, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2020, 10:40
(1642 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispărute


Tânăr din Slobozia, arestat

Miercuri, 8 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2020, 10:35
(546 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia arestare


Primăria Slobozia: Obligativitatea de înscriere în Registrul Agricol

Primăria Municipiului Slobozia aduce la cunoștința persoanelor fizice și juridice obligația acestora de a declara următoarele date pentru înscrierea în Registrul Agricol. Astfel, între 5 ianuarie și ultima ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2020, 11:20
(866 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Bătrână de 77 de ani, acroșată de o mașină

Luni, 6 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DJ201, în localitatea Cosâmbești, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 14:50
(710 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Constănțean reținut pentru «înșelăciune» și «fals în înscrisuri sub semnătură privată»

Un bărbat de 34 de ani a fost reținut luni, 6 ianuarie 2020, de polițiștii ialomițeni, pentru comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune în formă continuată și de fals în înscriuri sub semnătură privată ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 13:55
(665 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Făcăeni, depistat băut la volan

Luni, 6 decembrie a.c., polițiștii din Fetești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Făcăeni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu în timp ce se afla sub influența alcoolului. ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 13:45
(448 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 permise reținute, amenzi de peste 79 mii de lei

Luni, 6 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 24 de evenimente, dintre care 23 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. De asemenea, au fost sesizate 8 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 13:40
(649 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,38%

La sfârșitul lunii noiembrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4094 șomeri (din care 1867 femei), rata șomajului fiind de 4,38%, cu 0,97 pp ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 10:20
(582 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 3 mașini implicate într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de marți, 7 ianuarie 2020, în zona podului rutier peste râul Ialomița din Slobozia. Se pare că un autoturism care a încercat să vireze la stânga către Cartierul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 09:11
(810 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Morun de 120 kg, eliberat de polițiști

Fetești: Morun de 120 kg, eliberat de polițiști

Un tânăr de 31 de ani, din Fetești, s-a ales cu un dosar penal după ce a capturat ilegal un morun de 120 kg. Tânărul a fost identificat în trafic de polițiști. Împreună cu specialiștii Institutului Național ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 16:20
(830 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești morun


Bărbat din Amara, dispărut

Un bărbat de 50 de ani, din Amara, este căutat de polițiști. Bărbatul, pe numele său Marin Toder, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Acesta are 1,50 m înălțime, constituție astenică, față ovală ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 16:15
(511 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Ciulnița, arestat pentru «conducere a unui vehicul fără permis de conducere»

Un tânăr de 25 de ani, din Ciulnița, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate, a fost identificat de polițiști și încarcerat la Penitenciarul Slobozia. Acesta avea de executat 4 ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 16:10
(529 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Cod Galben de vânt, emis de meteorologi

Ialomița: Cod Galben de vânt, emis de meteorologi

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de vânt puternic, valabilă până în cursul serii de luni, 6 ianuarie 2020, la orele 22,00. Potrivit specialiștilor ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 11:26
(465 vizualizări - 0 comentarii)


La Mulți Ani 2020!

La Mulți Ani 2020!

Redacția
Independent
vă urează
să aveți parte
de un an 2020
mai bun,
cu sănătate și fericire!

31 Decembrie 2019, 23:55


Coșereni: Tânără implicată într-un accident rutier

Coșereni: Tânără implicată într-un accident rutier

O tânără de 23 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce mașina în care se afla s-a lovit de un alt autoturism, condus de un bărbat de 63 de ani. Accidentul rutier s-a petrecut pe DN2A, în zona ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2019, 19:19
(1128 vizualizări - 0 comentarii)


Independent

Independent

vă urează Crăciun Fericit și să aveți parte de Sărbători minunate alături de cei dragi!

25 Decembrie 2019, 07:05


Ultimele comentarii
rrom în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Alegrua în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Izolet în Acțiune de amploare: Palatele romilor din Bărbulești, luate cu asalt de polițiști ... în Înfrățirea Sloboziei: «Frații» chinezi din Nanyang nu (mai) răspund la e-mail Gheorghe în Acțiune de amploare: Palatele romilor din Bărbulești, luate cu asalt de polițiști Răduță Aurelian-Constantin în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Claudia în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Grigore în Carantina la Sfântu Gheorghe: Cartonașe colorate la ferestre! Jilaveanu în Acțiune de amploare: Palatele romilor din Bărbulești, luate cu asalt de polițiști Pacient în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Virusul in lume în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus izoleta în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Eroare, @ Bol în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! @Jilava. în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! A în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Claudia în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus Locuitor Slobozia în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Claudia în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus sa nu devenim rasisti în Comunitatea romă din Căzănești se pregătește să iasă din izolare gigi în Înfrățirea Sloboziei: «Frații» chinezi din Nanyang nu (mai) răspund la e-mail
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...