Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

La Fetești, locurile de parcare sunt atribuite abuziv

La Fetești, locurile de parcare sunt atribuite abuziv

Scandal pentru locurile de parcare din Fetești. Administrația locală este acuzată de faptul că închiriază parcările fără a respecta dispozițiile legale. Așa se face că unii cetățeni beneficiază ilegal de două sau mai multe locuri de parcare, încălcându-se prevederile unei Hotărâri a Consiliului Local Fetești care stabilește clar modul în care se pot da în folosința parcările. În replică la aceste acuzații, reprezentanții administrației susțin că procedura se respectă conform actelor administrative emise.

Filmul unui scandal Situația parcărilor din Fetești a fost sesizată redacției Independent de un cetățean care a fost sancționat cu avertisment de polițiștii locali întrucât și-a parcat mașina pe locul altei persoane. În urma verificărilor pe care le-a făcut, omul a descoperit faptul că locul de parcare respectiv a fost atribuit în mod nelegal, încălcându-se o Hotărâre a Consiliului Local Fetești care prevede cum trebuie atribuite parcările. Potrivit actului administrativ emis de autoritățile locale din Fetești, «se vor atribui locuri de parcare numai proprietarilor/deținătorilor de autoturisme care locuiesc efectiv în imobilul ca face parte din asociația de proprietari căreia i-a fost atribuită parcarea respectivă». Cetățeanul tras la răspundere de polițiștii locali susține însă că cel care i-a sesizat deține însă un loc de parcare într-o altă zonă a orașului, acolo unde își are și domiciliul.  «Domnul (...) cu domiciliul în Municipiul Fetești, Vila Z26, având loc de parcare amenajat pe domeniul public, mai exact pe spațiul verde, unde a aranjat o curte și loc de parcare pentru autoturismul proprietate personală (...) cu număr de înmatriculare (...) a obținut cu ajutorul și susținerea celor de la Drumuri Municipale Fetești loc de parcare în Strada Bucegi, în fata Blocului ANS 56, Scara D» se arată în sesizarea înaintată ziarului Independent. Reprezentanții administrației locale din Fetești susțin însă că nu există nicio problemă cu privire la modul în care sunt atribuite parcările din municipiu. «Știm despre ce sesizare este vorba... Domnul respectiv nu are dreptate! Parcările sunt atribuite conform legilor în vigoare și actelor administrative emise de instituția noastră!» a precizat Sorin Gafițoi, primarul municipiului Fetești.

6 Mai 2019, 12:55 (1829 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Proiecte pentru reabilitarea infrastructurii rutiere
Un nou termen pentru construcția Primăriei Fetești
Reabilitarea străzilor din Fetești se apropie de final

Comentariile cititorilor:


Doru:
(8 Mai 2019, 11:49)
Anormal mi se pare ca, poate fi inchiriat un loc de parcare in fata blocului, chiar si unui cetatean din cartierul Vlasca sau Buliga, desi acesta nu detine apartament in blocul respectiv, iar parcarile sunt destinate locatarilor din blocurile invecinate.
ANS 56:
(7 Mai 2019, 10:37)
În parcarea de pe Strada Bucegi, din fața Blocului ANS 56, Scara D sunt 10 locuri de parcare disponibile. A fost închiriat cu contract pe 1 an de zile un loc de parcare, rămânând disponibile alte 9 locuri. Cetățeanul care a fost sancționat cu avertisment de polițiștii locali întrucât și-a parcat mașina pe locul altei persoane, nu dorește să își achiziționeze un loc de parcare rămas disponibil din cele nouă libere. Și atunci întreb unde este abuzul ? 
Anonim:
(6 Mai 2019, 13:28)
Pe dracu' sa va ia cu administratia voastra, cu tot! In parcarea din fata blocului A5 se parcheaza 3 microbuze si un autoturism ale unui singur individ, care detine o firma !!! TREI, domnilor administratori de drumuri!! Pe care, le-ati taxat o singura data si au obtinut locurile pe vecie, iar noi, proprietarii de autoturisme de la blocurile "C" am fost nevoiti sa nr amenajam locuri de parcare pe spatiul verde de langa bloc.E normal sa fie asa, ori e vorba de un abuz sau de primirea unor foloase necuvenite din partea dumneavoastra? Si cred ca nu e singura sutuatie din oras.Din cate cunosc, s-a facut parcare cu plata, pentru TIR-uri si microbuze. Nu inteleg, de ce nu ii obligati sa le parcheze acolo??? Aaaa! Am inteles! Sunt convins ca o faceti, pentru a va rotunji veniturile. Daca nu este asa, dovediti-ne contrariul!! Daca nu faceti nimic, va promitem ca nu doar ziarele vor afla de abuzurile pe care le faceti, dar si televiziunile sau organele competente sa ia masuri impotriva dumneavoastra.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 05 Iun 2020
202 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Făcăeni: Focuri de armă trase de polițiști pentru a opri un șofer băut

Miercuri, 3 iunie 2020, un tânăr de 25 de ani, din Făcăeni, care ar fi trebuit să fie izolat la domiciliu, a fost depistat la volanul unei mașini în stare de ebrietate și fără a avea permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 17:40
(72 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: A intrat cu mașina într-un stâlp

Un bărbat de 31 de ani din Amara, care a provocat un accident rutier, a fost identificat de polițiști la domiciliul său. Incidentul s-a petrecut miercuri, 3 iunie 2020, când tânărul a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 17:35
(74 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


302 ialomițeni s-au vindecat de COVID-19

Autoritățile sanitare din Ialomița au precizat faptul că numărul persoanelor bolnave de COVID-19 declarate vindecate a crescut la 302 în ultimele 24 de ore. Totuși, de la o zi la alta apar alte noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 17:30
(104 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor de Rusalii

Abonaților interesați să își achite facturile pentru serviciile de furnizare a apei potabile și canalizare le aducem la cunoștință că luni, 8 iunie 2020, toate casieriile RAJA vor fi închise. Începând de ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 17:25
(69 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează cu privire la locurile de muncă disponibile în Ialomița. Astfel, la nivelul județului, există un total de 185 de locuri de muncă, cele ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 17:20
(78 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Sfântu Gheorghe, arestat pentru că a șofat beat la volan

Marți, 2 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Ion Roată au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 13:30
(126 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan cu permisul suspendat

Marți, 2 iunie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii slobozeni, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 13:25
(136 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 368 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 3 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 368 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 13:05
(129 vizualizări - 0 comentarii)


8
 Protopopiatul Slobozia a distribuit măști  elevilor ialomițeni

Protopopiatul Slobozia a distribuit măști elevilor ialomițeni

În perioada 27 mai-3 iunie 2020, Protopopiatul Slobozia, prin grija părintelui protopop Laurențiu Cioranu, a distribuit măști medicale elevilor, cadrelor didactice și medicale de la Liceul Tehnologic « ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 11:40
(188 vizualizări - 0 comentarii)


9

RAJA Constanța: Avarie pe strada Dorobanți din orașul Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Dorobanți, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 11:05
(123 vizualizări - 0 comentarii)


10

AJOFM Ialomița: Măsuri active destinate angajatorilor

În Monitorul Oficial nr. 459/29.05.2020 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 92/2020, pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 09:20
(116 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Un bătrân de 75 de ani a murit din cauza COVID-19

Ialomița înregistrează încă un deces din cauza COVID-19. Este vorba despre un bătrân de 75 de ani, diganosticat în data de 18 mai 2020 și decedat marți, 2 iunie 2020. Acesta suferea de hipertensiune arterială ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 20:00
(301 vizualizări - 0 comentarii)


12

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

2 Iunie 2020, 17:50


13

IPJ Ialomița: 32 de permise reținute, amenzi de peste 290000 de lei

În minivacanța prilejuită de ziua de 1 Iunie, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma neregulilor descoperite ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 16:15
(218 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, un decedat și cinci răniți

Pe parcursul minivacanței prilejuită de ziua de 1 Iunie, polițiștii ialomițeni au intervenit la 4 accidente de circulație, soldate cu rănirea a cinci persoane și decesul unui biciclist. Primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 16:10
(169 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Permise «false» de Italia și Marea Britanie

Sâmbătă, 30 mai a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic, pe raza comunei Săveni, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 16:05
(205 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 365 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 2 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 365 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 13:05
(194 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Incendiu la un rezervor de motorină

Duminică, 31 mai a.c., în jurul orei 4,40, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la un rezervor cu motorină la o societate din localitatea Ion Roată. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2020, 11:05
(168 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 364 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 01 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 364 de cazuri de COVID-19. Totodată, Spitalul Municipal Urziceni a fost declarat spital suport ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2020, 13:00
(268 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În ultimele 48 de ore, Ialomița a raportat un singur nou caz de COVID-19

Potrivit grupului de Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 48 de ore, pe raza județului Ialomița a fost raportat doar un singur caz nou de COVID-19. Astfel, duminică, 31 mai 2020, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 13:00
(373 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Femeie căzută în fântână

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 31 mai 2020, pentru scoaterea unei femei, de 49 de ani, din localitatea Malu Roșu, care a căzut într-o fântână. Victima a fost scoasă de pompieri și transportată ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 12:30
(269 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

29 Mai 2020, 18:10


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Joi, 28 mai a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Slobozia un șofer cu domiciliul în Amara, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 15:00
(345 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat joi, 28 mai a.c., pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale asociate extinderii pandemiei Coronavirus, precum și ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 14:55
(210 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 360 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 29 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 360 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 13:05
(249 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: S-a izbit cu mașina de un pom

Joi, 28 mai, a.c., în jurul orelor 22,30, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Ion Roată, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un pom de pe ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:55
(233 vizualizări - 0 comentarii)


 Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Vineri, 29 mai 2020, în jurul orei 9,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Glodeanu Sărat, satul Căldărușanca, județul Buzău, din raionul de intervenție ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:50
(237 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 iunie 2020

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în data 1 iunie 2020, activitățile societății se desfășoară în regim de foc continuu. În continuare, sute de angajați au ca misiune principală producția, distribuția, calitatea apei și epurarea acesteia, îndeplinind sarcinile specifice în condiții de izolare la locul de muncă, pentru a preveni disfuncționalitățile majore ce ar putea perturba asigurarea serviciilor esențiale. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 11:25
(189 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Generală Anticorupție, la ceas aniversar-15 ani de activitate

30 Mai 2020-Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție (DGA) coincide în mod fericit în acest an cu împlinirea a 15 ani de activitate. Direcția Generală Anticorupție este o structură tânără a Ministerului ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 08:45
(245 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs miercuri, 27 mai 2020, în sensul giratoriu de la breteaua către Autostrada Soarelui. În timp ce un bărbat, de 24 de ani, din Făcăeni, conducea un autoturism dinspre breteaua ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:25
(332 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ultimele comentarii
Pt lacramioara în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Ada în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Pt lacramioara în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Croitorasul cel Viteaz în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 colocatar katanga în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 Spital Suport Politic în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 Draqulyan în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 Bravo în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 Lacramioara în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Camy în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră» normal de anormal în Analizele DSP nu garantează calitatea apei potabile Mihai în Analizele DSP nu garantează calitatea apei potabile maikal jupanu în Analizele DSP nu garantează calitatea apei potabile Stefan în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 mai 2020 maikal jordan în Analizele DSP nu garantează calitatea apei potabile propunere propusa în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră» Antonio în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră» colocatar cartier katanga în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră» Sanitas în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia imobiliare în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră»
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...