Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Dreptul de a fi om

Dreptul de a fi om

Sunt un om comun, fără excentricități, fără prea multe vicii, un om ce se pierde în anonimatul oricărei străzi, exact ca-n „ordinary people“... Până mai ieri umblam oarecum cocoșată, nu de vreo rușine personală sau de vreo afecțiune, ci de grijile care atârnau greu pe umerii unei mame singure, trecute de prima tinerețe și care răzbea cu sacrificii să crească o adolescentă foarte bună. Nu se poate spune că nu mi-a plăcut școala sau că nu îmi fac datoria față de societate, dar... asistent medical de cabinet școlar fiind, mă descurcasem la limită cu un salariu care mă obliga să mai amân din facturi. Unele chiar le-am pierdut de pe trasee și m-am pricopsit cu o executare silită, viața nu e chiar roz, ci are și o parte bună. Nu de puține ori mi-am pus întrebarea: „Oare cât o să mai pot rezista așa?“.
Într-o bună zi viața mea s-a răsucit la 180°. Se tot vorbea la televizor că în domeniul medical se vor dubla salariile, însă noi nu mai aveam nici bonuri de masă ca alte sectoare și m-am gândit sceptic că nu despre noi este vorba... nu despre asistente de cabinet școlar și totuși... am fost chemată de angajator să semnez decizia de majorare salarială.
O să spuneți că sunt mincinoasă sau spun asta doar ca să dea bine, dar nici atunci nu am fost convinsă!
Aveam atâta nevoie de acei bani încât mi-a fost frică și să sper!
În ziua când pe carduri ne-au fost virate primele salarii majorate am luat-o pe fiica mea cu mine de parcă mi-ar fi fost frică să duc singură o dezamăgire.
I-am numărat mândră și stăteam pe o bancă în parc și zâmbeam una la alta.
Acum... aveam bani pentru naveta fetei, pentru dentist, pentru biletul de tren să meargă în vacanță la sora mea, pentru facturi, pentru...
Dintr-o dată nimic nu mi se mai părea imposibil de realizat! O clipă am zis că este legea compensației, pentru că în urmă cu niște ani am albit într-o noapte când mi s-a redus salariul cu 25%, însă am și rata la bancă. Apoi ne-am bucurat deplin! Prima extravaganță... au fost niște cărți! Plătisem tot și ne mai rămăseseră bani! Puteam respira altfel. Apoi încet-încet au dispărut insomniile... și atacurile de panică... Apoi într-o bună zi am sesizat că parcă nu mai merg atât de cocoșată, m-am simțit sătulă când am putut ajuta și eu un om sărman nu la fel de norocos ca mine...
Într-o altă zi mi-am luat o vopsea de păr cu care am ascuns vederii ceea ce mi-au făcut alții!
Pe ei i-am iertat dar nu îi vreau înapoi!
MARIN PAULA
Asistent medical
Școala Gimnazială «Spiru Haret» nr. 2 Țăndărei
(comandat de Partidul Social Democrat-P.S.D., executat de SC Dorama Project SRL, CMF 41190008)

10 Mai 2019, 10:20 (876 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 25 Mai 2020
238 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Tudorița Ionescu, învestită în funcția de subprefect al Ialomiței

«În ședința de Guvern din data de 21 mai 2020 a fost aprobată Hotărârea nr. 399, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 22.05.2020, privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 16:25
(129 vizualizări - 1 comentariu)


Accident rutier pe centura Sloboziei

Accident rutier pe centura Sloboziei

Pompierii din Slobozia, împreună cu paramedicii SMURD au intervenit în după amiaza zilei de luni, 25 mai 2020, pentru a acorda îngrjiri medicale victimelor unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 14:10
(174 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: S-a izbit de un alt autoturism și a fost proiectat cu mașina într-un copac

Sâmbătă, 23 mai 2020, în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri au intervenit, pe raza comunei Movilița, la un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:35
(86 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă, 23 mai a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului, un șofer de 25 de ani, cu domiciliul în Grivița, în timp ce conducea un autoturism sub ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:30
(58 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 352 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 25 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 352 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate vindecate ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:10
(105 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 347 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 23 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 347 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2020, 13:05
(322 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: S-a răsturnat cu mașina

Manasia: S-a răsturnat cu mașina

O tânără de 19 ani și un bărbat de 23 de ani au fost victimele unui accident rutier petrecut în dimineața zilei de vineri, 22 mai 2020, pe raza localității Manasia. Aflat la volan, bărbatul de 23 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 14:40
(272 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Audiențe digitale pentru clienții ENEL

Începând de luni, 25 mai 2020, companiile E-Distribuție, operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului Enel în România, vor introduce o soluție digitală pentru audiențe, prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 14:25
(161 vizualizări - 0 comentarii)


8

Rată de vindecare a pacienților COVID-19 de 64% în Spitalul Fetești

Reprezentanții Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești au precizat faptul că 64% dintre pacienții bolnavi de COVID-19 s-au vindecat. Estimativ, în cadrul unității medicale, au fost internați 187 de ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 14:05
(175 vizualizări - 0 comentarii)


9

Axintele: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au reținut un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Axintele, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare», «nerespectare ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 13:40
(141 vizualizări - 0 comentarii)


10

AJOFM Ialomița: Se prelungește perioada de acordare a indemnizației de șomaj

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează cu privire la faptul că beneficiarii de indemnizație de șomaj, aflați în plată la data de 22 mai 2020, dreptul la indemnizație de șomaj ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 13:20
(179 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 346 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 22 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 346 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 13:05
(156 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 342 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 21 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 342 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate vindecate ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2020, 13:10
(288 vizualizări - 0 comentarii)


13

Feteși: Lovit de tren la trecerea de cale ferată

Un bărbat de 49 de ani a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la București după ce a fost lovit de un tren de marfă. Accidentul s-a petrecut în dimineața zilei de miercuri, 20 mai 2020, când ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 15:20
(282 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Modele de bună practică privind educația on-line

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a dat publicității lista localităților unde administrațiile locale au făcut eforturi pentru a-i sprijini pe elevii fără posibilități materiale să aibă acces la resursele ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 15:10
(286 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Pasagera unui taxi, victimă a unui accident rutier

O femeie de 29 de ani, din Fetești, pasageră a unui taxi, a ajuns la spital după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier produs miercuri, 20 mai 2020. Șoferul taxiului nu a respectat ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 14:05
(208 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Țăndărei: Anexă gospodărească cuprinsă de flăcări

Pompierii din Țăndărei au intervenit miercuri, 20 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în gospodăria unui localnic. Flăcările au cuprins o anexă și au ars aproximativ 5 mp din acoperișul ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 13:45
(174 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Incendiu de vegetație uscată

Pompierii din Fetești au intervenit marți, 19 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu de vegetație produs în zona localității Stelnica. Flăcările au distrus un hectar cultivat cu grâu. Cel mai probabil ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 13:30
(178 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica incendiu


ITM Ialomița: Măsuri de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2 în căminele pentru bătrâni

Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița informează cu privire la faptul că administratorii centrelor dedicate îngrijirii vârstnicilor trebuie să ia măsuri de prevenire a infectării cu ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 13:20
(188 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun alt caz de COVID-19 înregistrat în Ialomița în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la faptul că, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița nu au fost înregistrate cazuri noi de COVID-19. Astfel, numărul îmbolnăvirilor este ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 13:05
(226 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Panică pe Secția Boli Interne a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de miercuri, 20 mai 2020, din cauza unei candele rămasă aprinsă. Flăcările au cuprins o ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 08:05
(503 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

19 Mai 2020, 16:10


IPJ Ialomița: «Pomana regelui Cioabă», o nouă metodă de înșelăciune

Polițiștii ialomițeni atrag atenția cu privire la o nouă metodă de înșelăciune pe care escrocii o folosesc. Este vorba despre metoda «Pomana regelui Cioabă». Potrivit oamenilor legii, infractorii acostează ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2020, 16:05
(409 vizualizări - 0 comentarii)


S-a răsturnat cu mașina într-un șanț între Slobozia și Amara

Un accident rutier s-a produs în după-amiaza zilei de luni, 18 mai 2020. Evenimentul rutier s-a petrecut pe șoseaua care leagă orașele Amara și Slobozia din cauza unui șofer de 45 de ani. Acesta s-a angajat ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2020, 15:55
(274 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Măsuri de asigurare la locul de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița informează cu privire la măsurile de protecție pe care trebuie să le ia atât angajatorii, cât și angajații, pentru a preveni riscul infectării cu SARS-CoV-2 în ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2020, 15:50
(273 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 336 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 19 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 336 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2020, 13:00
(271 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Vineri, 15 mai a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 6 Ion Roată au depistat în trafic, pe raza comunei Valea Măcrișului, un șofer, de 47 de ani, ce emana halenă ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 14:55
(250 vizualizări - 0 comentarii)


În afara Mărculeștiului, s-a răsturnat cu mașina în șanț. La Adâncata, un biciclist a intrat frontal într-un autoturism!

La sfârșit de săptămână, polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente de circulație, soldate cu rănirea a două persoane. Primul accident de circulație s-a produs sâmbătă, 16 mai a.c., în jurul ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 14:45
(291 vizualizări - 0 comentarii)


Poiana: Beat la volan, a izbit gardul unei case și a fugit de la locul accidentului

Un bărbat de 29 de ani din comuna Albești este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru mai multe infracțiuni după ce a condus sub influența băuturilor alcoolice, a lovit gardul unui imobil și a părăsit ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 14:35
(232 vizualizări - 0 comentarii)


Enel reia activitatea cu publicul in unele magazine

O parte din magazinele Enel Energie și Enel Energie Muntenia, precum și cele ale partenerilor, își vor relua activitatea cu publicul, începând de luni, 18 mai 2020. Pentru a preveni riscul răspândirii ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 14:20
(245 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Maria în Armășești: Crimă învăluită în mister Ioana în Tudorița Ionescu, învestită în funcția de subprefect al Ialomiței Ddy în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta Tedy în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta Nutu în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta Ddy în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta @Nu uita@@ în Comisarul șef Mircea Ion Rus, noul șef al Poliției ialomițene Pentru A si A5 în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta "asta e Johannis" în Comisarul șef Mircea Ion Rus, noul șef al Poliției ialomițene Popa Dan în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta Nu uita@@ în Comisarul șef Mircea Ion Rus, noul șef al Poliției ialomițene Marinela în Comisarul șef Mircea Ion Rus, noul șef al Poliției ialomițene Dana în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 mai 2020 A5 în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta A în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta antena 3 în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta @Stanley în Comisarul șef Mircea Ion Rus, noul șef al Poliției ialomițene mishto în Cheltuieli de 7,3 milioane de lei pentru Centrele de Carantină și spitalele din Ialomița Emil în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Pandemie cu mușchi! în Prefectul Tonița Manea cere demiterea șefilor Poliției și Jandarmeriei!
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...