Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Fals» și «uz de fals» în acte publice la Primăria Slobozia

Incompetență și abuz

«Fals» și «uz de fals» în acte publice la Primăria Slobozia

Grigore Corneliu din Slobozia a înaintat prefectului Gigi Petre un memoriu în care acuză funcționarii Primăriei Slobozia de «fals» și «uz de fals». «Solicit ca prin autoritatea pe care o aveți să determinați Primăria Slobozia să intre în legalitate (...)» cere petentul în memoriul său. Situația reclamată își așteaptă rezolvarea de aproape un an, timp în care funcționarii instituției i-au promis că «se rezolvă dacă povestea nu ajunge la presă...».

Abuz administrativ și fals
Grigore Corneliu are un teren de 120 mp pe strada Dorobanți din Slobozia. În anul 2018, pe 6 iunie, a decis să vândă terenul. Când a ajuns la Oficiul de Cadastru și Publi­citate Imobiliară a aflat că terenul respectiv a fost intabulat cu drept de proprietate de către UAT Slobozia. «(...) Am primit promisiuni verbale că până la sfârșitul anului 2018 se vor întreprinde demersuri legale» explică Grigore Corneliu în memoriul adresat prefectului. Inițial, funcționarii Primăriei Slobozia se derobează de responsabilități, pasând problema în curtea OCPI Ialomița: «Din discuțiile purtate cu personalul OCPI a reieșit că rectificarea cărții funciare se poate face doar în baza unui Titlu... Deoarece dumneavoastră aveți Titlul de Proprietate, această înscriere o puteți face chiar dvs» i se explică lui Grigore Corneliu în luna iulie a anului 2018 printr-o adresă semnată de către Adrian Mocioniu. Această variantă este însă respinsă de OCPI care susține că, potrivit legislației în vigoare, Grigore Corneliu poate intabula terenul «doar dacă obține din partea Primăriei Slobozia o declarație pe cale amiabilă de rectificare a cărții funciare, în formă autentică notarială».

Soluția Tudoran
Rezolvarea problemei este preluată de către secretarul Primăriei Slobozia, Valentin Tudoran. Acesta oferă asigurări că «în maximum 3 luni de zile se rezolvă dacă povestea nu ajunge la presă...». Pentru rezolvarea situației, pe 28 februarie 2019, el cere unui funcțio­nar din cadrul Serviciului Urbanism să antedateze răspunsul la o presupusă solicitare formulată de către Grigore Corneliu în 2016. Solicitarea fictivă are numărul 24341 din 18 februarie 2016, dar adeve­rința eliberată de Primărie «pentru înscrierea dreptului de proprietate» pe 28 februarie 2019, la 3 ani distanță, se dovedește pe cât de ilegală pe atât de inutilă în lipsa declarației «pe cale amiabilă». Blocat de obligația respectării cadrului legal, secretarul primăriei decide, în sfârșit, să respecte Legea nr. 7 a publi­cității și cadastrului imobiliar care spune că declarația «pe cale amiabilă» poate fi făcută de către primar numai după ce acesta are acordul Consiliului Local Slobozia. Adresa fictivă a lui Grigore Corneliu din 18 februarie 2016 este înlocuită cu cea reală, din 18 februarie 2019, primarul Adrian Mocioniu acceptă să inițieze un proiect de hotărâre pe această speță, iar pe 24 aprilie 2019, la ședința Consiliului Local Slobozia... proiectul de hotărâre este retras de pe ordinea de zi!

Confirmate de acte și înscrisuri oficiale, «abuzurile» și «falsul» reclamate de către Grigore Corneliu nu și-au găsit rezolvare. Prefectul Gigi Petre susține că verifică veridicitatea faptelor incriminate, primarul Adrian Mocioniu declară «am retras proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi până la lămurirea situației, eu atât pot să vă spun...».«Am încercat să oferim o serie de soluții în funcție de documentele depuse și scopul urmărit de petent!» a declarat Va­lentin Tudoran. Întrebările care rămân și care nu vor primi, probabil, răspuns niciodată sunt: «Cum se pot înlocui înscrisurile oficiale într-o instituție care are sistem informatic?», «Cum poate intabula Primăria Slobozia un teren care nu îi aparține?», «Cum a acceptat OCPI Ialomița intabularea acestui teren?». Cât despre vinovați și sancționarea lor...

16 Mai 2019, 15:15 (2329 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
«Fals» și «uz de fals» la Primăria Slobozia

Comentariile cititorilor:


Ana:
(19 Mai 2019, 09:58)
Mai tu, Ion 2 cu nume de sluga, am spus ce se aude pe coridoare, nu am scris ca T. este sfantul sisoe. Ca este T. un sarpe ascuns sub pietrele ocpi nu pun mana in foc. Chestia cu proasta in targ ramane pusa pe gard, atata timp cat tu ai fost carat de muste, de ti-a pus nasul tau nume de sluga. Personal eu nu îl cunosc pe T. dar am citit ceva acte, in care facea scris si corect opinie separata fata de alti derbedei din conducerea judetului care prin abuz si statutul care il au acopera infractori, pentru moment liberi. Ca este sef la cadastru stiu, daca a facut in timp golanii o sa vedem ce spune in curand CC al MDRAP si CC Guvern care din cate conosc ai pe birouri date concrete cu fapte oneroase pentrecute in Ialomita. In rest sa auzim ca ia luat cu, mascatii si dubele vor fii pline.
@ion2:
(19 Mai 2019, 08:33)
Sa nu crezi ca postarea ta pare mai inteligenta..
ion2:
(18 Mai 2019, 22:54)
Catre Ana 
Iti dai cu parerea ca proasta in targ
body:
(17 Mai 2019, 23:12)
Tase a fost freo 8 ani director . De ce n-a facut lumina ? Credem ca se pricepe !!!!
ion2:
(17 Mai 2019, 22:19)
Este frica sau teama ?
ion2:
(17 Mai 2019, 22:18)
Domnul T. nu cumva este de prin 2001 inginer sef si seful serviciului cadastru al OCPI ??? Oare dansul nu il avea in subordine pe GM ? De ce raspunde altcineva de faptele din 2002 ? Acum domnul T. este director al OCPI . De ce nu face lumina ? Credem ca stie mai multe si ii este frica sa le spuna . Nu cumva el invarte multe pe la Cadastru ?  
Ana:
(17 Mai 2019, 18:19)
Imi dau cu parerea din ce aud pe coridoare ca in afara de Tutuianu si inca cateva persoane cu verticalitate si modestie restul formeaza un grup infractional organizat in biserica ocpi ialomitean al carui tartor ar putea fii bossul uns politic director tinut in proptele de prefect parodiat in serialul Las Fierbinti cu vorbe de genul + fura ma, fura cu doua maini + Ati auzit ca in judet exista politie si procuratura sau au fost desfiintate prin ordin de prefect?
OFFLine:
(17 Mai 2019, 18:13)
"instituție care are sistem informatic"  oare?   Plata online a impozitelor si taxelor nu functioneaza de aproape o luna... Ghiseul.ro.. nu stie unde este Slobozia!  Ne poate spune cineva cat costa intretinerea acestui "isistem informatic"? Ce ofera acest serviciu cetatenilor?
@ocpi:
(17 Mai 2019, 12:14)
Pentru @ocpi lipseste caimacul la ce ai prezentat pe cre nu îl stii. În cuprinsul Hotarari nr.38/17.10.2002 pentru comuna aia de nu o mentionezi, sunt in jurul a 118 pozitii validate. Toate sau aproape titlurile de proprietate corespondente autorilor din hotararea mai sus amintita au fost emise, eliberate, pusi in posesie scriptic si faptic in jurul datei de, 20,21.09.2002 cu o luna inainte de a fii existat nicimacar o propunere, de validare. Cu alte cuvinte vina cam asa , Azi conduci autoturismul fara a avea asigurare, tot azi o busesti de o faci tandari iar peste o luna mergi frumos si te asiguri pentru accidentul de azi. Culmea este ca primesti despagubirea pentru accident cu reparatie cu tot, desii in ziua accidentuli erai clandestin. E cam asa sa intamplat in comuna respectiva. Iti propun sa cauti sau sa pui pe cine trebuie, sa se caute cate asfel de acte pomenite de tine au fost facute cu complicitatea celui de la ocpi slobozia ? Eu iti zic numai ca profuctia, Nana din Calarasi este desen animat fata de comuna respectiva. Iti mai spun ceva de verificat cate astfel de vanzari sau mai facut la acelasi notar in perioada aia prin acelasi modus operandum. Mama, îl dementesti rau daca o faci sus. La prefect sa nu te astepti la nimc bun cai pe felie cu persoanele deranjate. Mai vezi cate alte golanii a mai facut domnul acela de la ocpii in cardasie cu alti din comuna. La ocpi toti sunt cu fermoar la gura si degetele cusute cu sarma de frica ca au fost descoperite probele. Lesin mare in primarie. Trimite politia sa ia actele ca aia sunt capabili sa dea foc primarie ca s stearga urmele
Pentru OCPI Ialomita:
(17 Mai 2019, 10:09)
La,  O.C.P. I. IALOMITA SUNT  FAPTE MULT MAI  GRAVE  !
  Va realatez un caz real : << Se poate numii o excrocherie practicata de o primarie cu ajutorul dat de fost si actual angajat al, OCPI Ialomita >>
Primarie din vestul judetului Ialomita impreuna cu un angajat al OCPI Ialomita, fara a exista o Hotarare a Comisiei judetene de fond funciar, fara a exista vre-un act legal, intocmeste si emite pe numele unui cetatean  in fals o  ,, FISA DE PUNERE IN POSESIE,, dar si alte inscrisuri. Cetateanul respectiv  cu ,,FISA DE PUNERE IN POSESIE,, cat si cu alte inscrisuri falsificate, merge la un Notar public din zona si vinde terenul.  Dupa vanzarea terenului cetateanului vanzator care a folosit actele false mai precis  la circa, 6 luni distanta, Comisia judeteana de fond funciar Ialomita, face un act de caritate si elibereaza, titlu de proprietae fara a exista o hotarare a comisiei comunale sau judetene, ori vreun act legal. Ca sa vedeti sirul smecheriei pana la capat; Dupa ce au eliberat titlu de proprietae, au pus in posesie pe acel cetatean cat si pentru a da o legalitae mincinoasa actelor, comisia judeteana de fond funciar ialomita se intalneste si legalizeaza, propunerea comisiei locale,  pentru un titlu de proprietate si punere in posesie care era deja emis cu aproape 30 de zile inainte. Toate acestea cu aportul unui functionar public fost si actual angajat al OCPI  Ialomita.
Conducerea numita pe criterii politice  a acestei institutii dar si cu sprijinul reprezentantului statului in teritoriu cunoaste bine situatia pe care cu intentie o ascunde si fac tot ce le sta in putinta a o tine departe de presa cat si de organele de cercetare si urmarire penala. Dragi ziaristi stiamti cetateni, nu va asteptati la corectitudine si la minuni facute de prefectul judetului. Asteptati-va la razbunari si muSamalizari. Stimati ziaristi de la Independent va rog nu cenzurati acest comentariu.
cetatean 2:
(17 Mai 2019, 10:06)
si daca tot nu am intabulat dreptul de proprietate, stai sa-mi fac și casa si gard, fara autoizatie, ca asa-i in romania - intai faci casa si apoi "ti se cuvine" si terenu. si cum fac? pai ma duc la ziar si dau niste hartii, care se vede de la o posta ca e o greseala de sciere, ca poate asa se sperie functionarii si nu mai primesc amenda ca am construit fara acte!
Cetatean:
(17 Mai 2019, 07:37)
Dragi mei concetateni din Ialomita raspunsul cercetarilor prefectului ciumei rosiiil gasiti aici <>
cetatean:
(17 Mai 2019, 00:40)
Exista un ing.la O.c.P.I. Ialomita pe nume G.M. care a emis si semnat acte false cu care sa vandut terenuri intravilane. Acte care nu se regasesc inregistrate nicaieri.Acte false facute pe botul masini pe care actualul director S.M. face tot posibilul a le ascunde.Exista note de constatare false.Exista fise de punere in posesie false semnate de acelasi ing. G.M. Dezasrtu complet in acest OCPI Ialomita. Prefectule Gigi Petre pana cand ai sa ascunzi falsurile ?
TT:
(17 Mai 2019, 00:14)
Va dau eu falsuri facute de angajat al OCPI ialomita. De 3 luni am facut sesizari la prefect, la consiliul judeten, la directorul S.M. privind falsuri in acte oficiale facute de OCPI ialomita si refuzuri de a raspunde petitiilor si nimic. Le este frica sa nu comita alte falsuri, cunoscand ca politia si parchetul general este pe fir. Toti sunt mana in mana si isi acopera infractiunile! Sa vedem cand vor incepe sa se dea pe goarna unul pe altul. Ocpi ialomita multi scheleti au in fisete !
Teo:
(17 Mai 2019, 00:01)
Dommilor ziaristi de la Independent va pot pune la dispozitie cand doriti falsuri emise de institutii ale statului din judetul Ialomita. Aveti curajul sa le faceti public ? Aveti curajul sa demascati ? Va pun la dispozitie oricand doriti si imi asum totul !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 23 Mai 2019
119 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

ISU Ialomița: Exercițiu la Fetești

Joi, 23 mai a.c., începând cu orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» Ialomița organizează un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren în care este simulată producerea ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 20:53
(189 vizualizări - 0 comentarii)


1

Căzănești: Percheziții la hoți din magazine

Polițiștii din Urziceni au reținut trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 46 de ani, din Căzănești, pentru sustragerea mai multor bunuri din incinta unei societăți comerciale. În fapt, în noaptea ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 17:10
(183 vizualizări - 0 comentarii)


2

ISU Ialomița: Concursuri cu și pentru elevi

Marți, 21 mai a.c., începând cu orele 9,30, Liceul de Arte «Ionel Perlea» din Slobozia a găzduit concursul «Cu viața mea apăr viața». 15 echipaje de ciclu gimnazial și liceal s-au întrecut în concursul ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 08:35
(125 vizualizări - 0 comentarii)


3

La volan fără permis pe străzile Sloboziei

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Slobozia au depistat un tânăr, de 21 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea pe raza localității de domiciliu, deși acesta nu deținea permis pentru nicio ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 08:20
(133 vizualizări - 0 comentarii)


4

Accidente la Sudiți și Gura Ialomiței. Șoferii erau beți la volan!

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 18/19 mai a.c., la Sudiți s-a produs un accident rutier. Astfel, în timp ce un tânăr, de 23 de ani, conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, acesta a ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 08:10
(179 vizualizări - 0 comentarii)


5

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

17 Mai 2019, 18:40


Fetești: Beat la volan, a acroșat un autoturism

Joi, 16 mai a.c., în jurul orelor 23,00, un bărbat de 33 de ani, din Fetești, a provocat un accident rutier, acroșând autoturismul unei tinere, de 21 de ani, din aceeași localitate. Șoferii auto au fost ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2019, 16:35
(373 vizualizări - 0 comentarii)


7

Ialomița: Hoț din magazine, arestat preventiv

Joi, 16 mai a.c., un bărbat, de 51 de ani, din Ilfov, a fost surprins în flagrant, pe timpul nopții, de polițiștii Secției de Poliție Rurală Slobozia după ce ar fi sustras bunuri din două societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2019, 16:30
(482 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ialomița: Atenție, se întrerupe curentul electric!

În intervalul 20-24 mai a.c., orele 8,00-17,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparație a rețelelor electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2019, 16:30
(421 vizualizări - 0 comentarii)


9

«Atelierul de pictură pe linguri de lemn» la Muzeul Agriculturii din Slobozia

Joi, 16 mai a.c., la Muzeul Național al Agriculturii, elevii Liceului Tehnologic Special «Ion Teodorescu» Slobozia, în colaborare cu Protopopiatul Slobozia și Parohia «Sfântul Dumitru» au participat la ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2019, 16:25
(443 vizualizări - 0 comentarii)


10

Suspiciune de focar de Pestă Porcină Africană la Buești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de porcine că miercuri, 15 mai 2019, a fost emis un buletin de analize prin care se suspicionează Pesta ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2019, 08:05
(417 vizualizări - 0 comentarii)


Raja Constanța: Atenție, se întrerupe apa în Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, RAJA SA a fost  nevoită să întrerupă furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2019, 15:04
(516 vizualizări - 0 comentarii)


12

Secțiunile Mica Publicitate și Publicitate online au fost actualizate!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

15 Mai 2019, 18:20


13

Pieton acroșat la Movilița

Marți, în jurul orelor 10,30, pe raza localității Movilița a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton. Astfel, în timp ce un ilfovean, de 41 de ani, conducea un autoturism din direcția ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 16:20
(590 vizualizări - 0 comentarii)


Alege o carieră în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor

Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate vor demara începând cu miercuri, 15 mai 2019, campania de recrutare pentru anul școlar și universitar 2019-2020. Tinerii interesați de ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 16:15
(534 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Fără permis, la volan

Un tânăr, de 26 de ani, din Ograda, a fost depistat de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ograda marți, 14 mai a.c.,  în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu fără a poseda ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 16:10
(507 vizualizări - 0 comentarii)


Pescuit ilegal pe Brațul Borcea

Marți, 14 mai a.c., polițiștii ialomițeni au depistat doi bărbați, de 24 și 68 ani, ambii din Fetești, în timp ce pescuiau pe Brațul Borcea cu ajutorul a două unelte de pescuit tip halău, fără a respecta ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 16:05
(505 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: pescuit ilegal


«Școala Altfel»-lecție deschisă a polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 15 mai a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia s-au alăturat programului «Școala Altfel», susținând o lecție deschisă despre semnificația indicatoarelor rutiere și regulile ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 15:55
(525 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Școala Altfel


DAJ Ialomița: Ajutor de minimis pentru crescători de ovine

Anul acesta, prin Direcția pentru Agricultură Ialomița s-au înscris 300 de posibili beneficiari ai schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea progranului de sustenanță a crescătorilor de ovine pentru comercializarea ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 09:45
(573 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Bărbat căzut în fântână

Luni, 13 mai a.c., în jurul orelor 20,30, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni s-au deplasat în satul Crăsanii de Jos din comuna Balaciu. Un echipaj format din 6 subofițeri ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 09:40
(579 vizualizări - 0 comentarii)


DAJ Ialomița: Primele livrări de porci din rasa Mangalița și Bazna

În cadrul programului «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița în vederea producerii cărnii de porc», în anul 2019 cei doi ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 09:35
(573 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Tânără de 29 ani, victimă a unui accident rutier

Un accident rutier s-a produs în după-amiaza zilei de marți, 14 mai a.c., în jurul orelor 13,30, între localitățile Manasia și Alexeni, fiind implicate un autoturism și o autoutilitară. Din impact a rezultat ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 09:30
(552 vizualizări - 0 comentarii)


DAJ Ialomița: Ajutor de minimis pentru usturoi

Potrivit datelor oferite de Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița, până la această dată, un număr de 6 producători agricoli s-au înscris în programul de susținere a producției de usturoi. Valorificarea ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 09:15
(492 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Incendiu la o locuință

Incendiul a izbucnit la locuința a două femei, de 78 și 61 ani, luni, 13 mai a.c., în jurul orei 9,45 în localitatea Drăgoești. Flăcările au pornit de la o lampă cu combustibil lichid lăsată nesupravegheată ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 09:10
(481 vizualizări - 0 comentarii)


DAJ Ialomița: Fonduri de la Guvern pentru cultivatorii de tomate

Programul național privind cultivarea tomatelor în sere sau solarii îi atrage pe cultivatorii de legume din județul Ialomița. Potrivit unei statistici oferite de Direcția pentru Agricultură Județeană, în ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 08:50
(562 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi în urma anchetei epidemiologice privind Pesta Porcină Africană

În urma anchetei epidemiologice efectuată în cazul noului focar de Pestă Porcină Africană declarat în localitatea Andrășești la data de 9 mai a.c., inspectorii DSVSA Ialomița au identificat 6 exploatații ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 08:45
(504 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 190000 de lei, 22 permise reținute

În perioada 10-12 mai a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, s-a intervenit la 97 evenimente ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 08:30
(505 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea TRUCK&BUS

În perioada 13-19 mai a.c., Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița desfășoară o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse în special din cauza nerespectării normelor rutiere de către ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 08:25
(537 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Recrutare de viitori pompieri

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» Ialomița a demarat recrutarea candidaților pentru concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne și ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2019, 08:20
(565 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare mecanic agricol/tractorist

aptitudini/competențe
-Studii de profil mecanic
(școală profesională, cursuri)
sau de mecanic agricol
-Capacitatea de adaptare la
inovația tehnologică
a utilajelor cu care lucrează
(experiența de lucru cu utilaje moderne
constituie un avantaj)
-Capacitatea de a lucra eficient și
de gestionare a riscurilor
-Adaptabilitate și flexibilitate
-Responsabilitate
-Comunicare interactivă la
locul de muncă
-Muncă în echipă
-Planificarea activității proprii și
organizarea locului de muncă
-Realizarea lucrărilor agricole conform
sarcinilor de lucru
-Supravegherea și întreținerea tehnică
periodică a utilajelor
-Efectuarea reviziilor periodice tehnice
a mașinilor agricole
-Realizarea reparațiilor curente
a mașinilor agricole
-Permis categoria B + categoria Tr
Beneficii
-Pachet salarial atractiv
-Bonuri de masă
-Asigurare medicală
SC DROPIMEX SRL, societate agricolă
aflată într-o continuă expansiune,
își propune practicarea
unei agriculturi avansată tehnologic,
creșterea producțiilor și a profitabilității,
sporind fertilitatea solului prin folosirea
rațională a resurselor de sol,
urmărind refacerea și conservarea acestora

Mai multe informații pot fi obținute
la sediul nostru din Cosîmbești,
str. Șoseaua Slobozia-Țăndărei,
nr. 154, Ialomița,
precum și la telefon 0749/271.595

15 Mai 2019, 08:15


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...