Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

simple dar complicate

Când eram ferm convinși că nu vom mai scrie nimic de nea Gae (nu vă mai gândiți la prostii!), de prin zona Hârșova a comisio­narilor cu dobânda la vedere ne-au parvenit următoarele. Se spune că Vlădeni, Bordușani și (surpriză!) Făcăeni vor trece la alde Gae. Căci politica e mișto, prefectul nea Gigi joacă deja cu Tăriceanu pe piept, în timp ce Soarele administrației județene își pregătește următoarea mișcare. PS: Și, totuși, tanti Nuți de la Făcăeni nu e atât de fraieră pe cât pare, în timp ce gâscanii de la Vlădeni și Bordușani sunt preocupați doar de cum s-au închis declarațiile pe suprafață de la APIA. Așa că...

Să vorbim din nou despre El. Așadar, farului administrativ de la Amara, lumina călăuzitor-absorbantă de fonduri cu spectru larg de comisionare, îi filează lampa și îi pregătește duamnei Mariana ieșirea din scenă. Se leagă cu ceea ce am scris mai sus de alde Gae (terminați-vă!), deoarece duamnei Mariana i se (re)încălzește ciorba cu candidatura la Primăria Perieți. În acest timp, la spital, juristul-pitic a ajuns tocmai sus-sus la pesedeu, Codrinel cu capul chel primindu-l în vizită la sediul din Kiseleff chiar pe semnatarul de denunțuri de la DNA. L-am numit aici pe juristul-pitic care, din obișnuință, a înregistrat și convorbirea cu Codrinel cu capul chel. Liviule (nu Dragnea), ai legătura!

Impresionat, probabil, de ceea ce în general nu se prea întâmplă prin urbea noastră, întâiul gurist al vlădicii a decis să se excursioneze prin lume, alături de consoartă și pe cheltuiala enoriașilor mai săraci cu duhul. Din ceea ce am reușit să distingem potrivit feisbucului personal, onor întâi guristul a imortalizat magistral o serie întreagă de fotografii ca să moară de ciudă dujmanii că vlădica i-a crescut sala­riul. Corect, nu chiar vlădica a făcut măririle, dar în mâna prea luminăției sale a stat pixul cu cea mai mare indexare de leafă din toată episcopia. Așadar, întâiul gurist, din întâia leafă indexată a luat-o la picior prin Europa să descopere ceea ce nici cu gândul nu gândiți. Amin!

Implacabil vremea se scurge și ireversibilitatea timpului îl irită la culme pe Președintele ialomițenilor de pretutindeni. Simte cum energia sa politică i se finalizează, harul său administrativ nereușind să reumple bateriile de alimentare. În aceste condiții, Farul administrației publice concluzionează slab și deciziile sale politice sunt haotice. Vrea să parcurgă un nou traseu politic, impresionând audiențele cu discursuri PROpagandistice despre fonduri europene pe care absorbantul său le-a înghițit pe nerăsuflate. Și toate astea se întâmplă de când purtătorul de mape cu cod COR Marian bântuie județul disperat că, în afară de Mojo-fante de Slobozia, niciun primar nu achiesează la mesajul PRO. Contabilizând, politica e o c.rvă pe care doar pesedeu’ reușește să o plătească îndeajuns pentru a nu trăda cauza.

La final am lăsat una tot despre El. Inaugurarea măreței reali­zări, podul de la Dridu, cel asemuit de cronicarii vremurilor noastre (cei pentru care Președintele ialomițenilor de pretutindeni scoate din visteria județului sume care depășesc suta de mii de euro!) cu Podul lui Saligny de la Fetești, a întâmpinat ceva probleme. Adicătelea, Soarele administrației publice de la Amara a încercat să-l contacteze pe numitul Dragnea pentru a-l invita sub pod la evenimentul solemn. Zis și făcut. Numitul menționat a răspuns și, politicos, i-a răspuns Farului călăuzitor că nu poate la ora stabilită inițial. Drept urmare, Președintele ialomițenilor de pretutindeni a schimbat ora de inaugurare, așteptând cu dinții la gard reconfirmarea vizitei numitului Dragnea. Doar că padișahul politicii naționale nu a mai onorat vizita, lăsându-l pe Soarele nostru cu ochii-n... telefon! Așteptând, firesc, măcar un sms de consolare... În aceste condiții, a făcut inaugurarea singurel. Și a cuvântat în gând că la alegerile locale viitoare va candida independent, de la ProRomânia!

24 Mai 2019, 14:05 (2092 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 20 Aug 2019
159 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 19-23 august a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:20
(152 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au depistat în trafic un bărbat, de 56 de ani, din Rădulești, care conducea un autoturism pe drumul ce leagă Fierbinți-Târg de Rădulești în timp ce se afla ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:15
(96 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Coșereni, prins cu cuțitul la brâu

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni, cu ocazia desfășurării de activități specifice pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență în zona barurilor și a discotecilor ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:10
(112 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Coșereni cuțit


Urmărit internațional, depistat de polițiștii ialomițeni

La data de 15 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au acționat pe raza județului pentru depistarea peroanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:05
(105 vizualizări - 0 comentarii)


4

Polițiștii din Ialomița caută un bărbat evadat din sediul Poliției Budești, județul Călărași

Polițiștii din Ialomița sunt în altertă, după ce un bărbat de 46 de ani, din județul Călărași, a evadat în cursul zilei de marți, 13 august 2019, din sediul Poliției Budești. Oamenii legii au instituit ...[citește_toată_știrea]

14 August 2019, 15:07
(626 vizualizări - 0 comentarii)


5

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

13 August 2019, 19:15


Slobozia: Cercetat pentru «violență în familie»

Luni, 12 august a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 39 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că ar fi fost agresată pe stradă de concubinul ei, un bărbat de 50 de ani ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 16:10
(604 vizualizări - 0 comentarii)


A fost înființată oficial Filiala PLUS Ialomița

Sâmbătă, 10 august 2019, în urma Convenției Județene PLUS Ialomița, care s-a desfășurat la Slobozia, a fost constituită oficial filiala PLUS Ialomița, alegându-se echipa de conducere a acesteia pentru următorii ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 12:20
(746 vizualizări - 0 comentarii)


8

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 250000 de lei, 32 de permise reținute

În perioada 9-11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza județului, precum și de prevenire și combatere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:25
(682 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ialomița: Cercetați pentru încălcarea ordinelor de protecție

Duminică, 11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la încălcarea a două ordine de protecție. În primul caz, un bărbat de 42 de ani, din Slobozia, a încălcat ordinul de protecție ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:20
(618 vizualizări - 0 comentarii)


10

Accidente la Malu, Perieți și Lăcusteni

Un accident rutier s-a produs în localitatea Malu, evenimentul fiind înregistrat sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 22,00, când un pieton a fost acroșat de un autoturism. Victima, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:15
(716 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de vegetație la Slobozia și Fetești

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în data de sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 11,30, pe un teren viran din Slobozia, Cartier Bora. Pentru stingerea flăcărilor au acționat pompierii de la ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:10
(576 vizualizări - 0 comentarii)


12

Slobozia: Bătrână găsită moartă în propria locuință

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul nopții de duminică spre luni, 11/12 august 2019, puțin trecut de miezul nopții, pentru asigurarea accesului în apartamentul unei femei de 79 de ani, cunoscută ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:05
(740 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți, 13! Ghinionul poate fi prevenit!»

Superstițiile din popor spun că, atunci când data de 13 (număr cu ghinion) coincide cu o zi de marți (ziua celor 3 ceasuri rele), aceasta se consideră a fi o zi cu adevărat  ghinionistă. Tocmai de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:50
(626 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale pentru combaterea Pestei Porcine Africane

Pentru  prevenirea propagării Pestei Porcine Africane și în conformitate cu prevederi legale privind organizarea de acțiuni de control în trafic având ca obiectiv verificarea transporturilor de animale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:20
(619 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

9 August 2019, 19:10


anunț angajare

AMPA Agri Slobozia angajează
REPREZENTANT VÂNZĂRI
UTILAJE AGRICOLE

pentru zona Ialomița-Călărași
Relații la telefon 0723/251.698

9 August 2019, 16:35


Jilavele: Depistat la volanul unei mașini neînmatriculate

Joi, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe raza localității Jilavele, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din Urziceni. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:20
(864 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Lemne confiscate

Joi, 8 august a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Jilavele au depistat, pe raza localității Maia,  doi bărbați, de 42 de ani, din județul Prahova, în timp ce descărcau material lemnos în dreptul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:15
(832 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură «Naționali-Internaționali»

Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher anunță susținerea unei noi expoziții de pictură, «Naționali-Internaționali», semnată de Eugen Raportoru. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 13 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:10
(817 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu de vegetație în apropiere de A2

Incendiu de vegetație în apropiere de A2

Miercuri, 7 august a.c., în jurul orelor 14,00, un incendiu de vegetație a izbucnit pe terenul aflat în imediata vecinătatea a Autostrăzii A2, pe terasamentul căii ferate, respectiv la km 156 în direcția ...[citește_toată_știrea]

8 August 2019, 15:40
(825 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni

Urziceni: Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 7 august a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Urziceni, pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale. În cadrul activităților au fost ...[citește_toată_știrea]

8 August 2019, 10:50
(897 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune de prevenire a furturilor din autoturisme

IPJ Ialomița: Acțiune de prevenire a furturilor din autoturisme

Miercuri, 7 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu polițiștii de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2019, 18:08
(1002 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Surprinși în flagrant la furat

În noaptea de miercuri spre joi, 7/8 august a.c., în jurul orei 1,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au depistat în flagrant o femeie, de 30 de ani, și un minor de 13 ani ...[citește_toată_știrea]

7 August 2019, 16:15
(948 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Moldoveni furt


Ialomița: Lemne confiscate

Marți, 6 august a.c., polițiștii de Ordine Publică, împreună cu specialiștii silvici au desfășurat mai multe controale pe drumurile publice și la punctele de lucru de pe raza județului pentru combaterea ...[citește_toată_știrea]

7 August 2019, 16:10
(927 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal între Stelnica și Fetești

În noaptea de 5/6 august a.c., pe DN3B, între localitățile Stelnica și Fetești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. În fapt, în timp ce un bărbat, de 45 de ani, din Fetești ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 18:10
(1381 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de informare la Tabăra Amara

Marți, 6 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități de informare a elevilor aflați în Tabăra Amara. În ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 18:05
(908 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan cu un permis fals

Luni, 5 august a.c., polițiștii feteșteni au surprins în flagrant un bărbat, de 37 de ani, din Fetești, în timp ce conducea pe raza localității de domiciliu fără a deține permis de conducere. Șoferul a ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:55
(1000 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție emise de polițiștii ialomițeni

Marți, 6 august a.c., polițiștii alobozeni au emis două ordine de protecție provizorii pe numele a doi bărbați, de 29 și 30 de ani. În primul caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele bărbatului ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:50
(951 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru depistarea transportatorilor neautorizați de persoane

În perioada 1-4 august a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au controlat 21291 autovehicule și 13 societăți comerciale în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:45
(869 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...