Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

100 de case inundate într-o oră

Dezastrul de la Săveni

100 de case inundate într-o oră

La Săveni, în noaptea de joi spre vineri, 30/31 mai 2019, o ploaie torențială a inundat peste 100 de case. Evenimentul a fost uitat aproape imediat, dar apa a rămas în curțile caselor. La o săptămână distanță, oamenii continuă să plângă, deznădăjduiți... Autoritățile sunt neputincioase în fața dezastrului provocat de ploaie. În casa lui nea Dobre apa a ajuns până sub ferestre.

Potopul de 130 litri/mp Noaptea de 30 spre 31 mai 2019 va rămâne întipărită în mintea locuitorilor din comuna Săveni. O ploaie torențială care a durat mai puțin de o oră a distrus 100 de gospodării. Grădini acoperite de apă, păsări înecate, case inundate... Aceasta este imaginea pe care a lăsat-o viitura în urma sa. Casa familiei Marin se află la marginea satului, într-o vale. De-a stânga și de-a dreapta sunt alte case inundate... În poarta uneia, nea Dobre, de 74 de ani, spune că nu i s-a întâmplat așa ceva până acum... Curtea lui e plină de apă. «De la ora 24,00 la ora 1,00... Atât a fost. O oră! S-au rupt norii. Vedeți și dumneavoastră cum băltește și acum apa în grădină...» susține Dobre Marin. «Niciodată nu am mai văzut așa ceva! În toată viața mea. Acum câțiva ani am renovat casa... Degeaba! Mi-a intrat apa în casă, baia nu putem să o mai folosim. Mi-e frică că se infiltrează apa și îmi ridică parchetul, gresia. Dezastru... Ce să vă mai zic? Asta este situația la noi aici. Așa este toată zona!» adaugă Maria Dobre. În timpul nopții, familia Dobre a scos apa. De dormit nici nu s-a mai pus problema... A doua zi, pompierii au venit și le-au dat o mână de ajutor. Aveau o grădină plină de legume și flori. Erau extrem de mulțumiți de recolta lor. Acum nu mai au nimic... «Nu avem cu cine să ne certăm. Așa a vrut Dumnezeu!» adaugă nea Dobre.

Despăgubiri de la Stat Peste stradă, ca în mijlocul unui lac, plutește casa familiei Anganu. Mariana Anganu are 4 copii, iar pentru ea viața nu va mai fi niciodată la fel. «În spate, acolo, mai avem și acum apă... De 10 ani de când ne-am mutat aici nu am pățit așa ceva. Au mai fost ploi, dar ca acum, niciodată!» susține Mariana Anganu. Unul dintre copiii acesteia, o fată de nici 6 ani, cu ochii albaștri ca seninul cerului, privește tăcută spre mama sa. Mariana Anganu este disperată. Apa i-a intrat în casă, până la genunchi. Urmele bocancilor pompie­rilor au rămas bine înfipte în podea. De cum au scos apa... «Degeaba am muncit atâtea luni de zile! Până la genunchi a fost. Am ridicat toate lucrurile pe șifoniere, pe dulapuri, pe unde am putut... De la haine până la încălțăminte. Și acum a rămas dunga de la apă. Nu știm ce vom face...» susține femeia îndurerată. În urma dezastrului provocat de ploaie, autoritățile din comuna Săveni au apelat la ajutorul Statului. Astfel, în funcție de gravitatea problemelor cauzate, locuitorii vor primi despăgubiri între 2000 și 5000 de lei. «Gospodăriile vor fi analizate și în funcție de pagubele materiale pe care aversele le-au creat, oamenii vor primi despăgubiri. Acestea vor consta în sume de bani, de la 2 la 5000 de lei pentru fiecare familie!» susține viceprimarul comunei Săveni, Marian Cristea.

Potopul din curtea Elenei Bulfaș
Casa Elenei Bulfaș a fost prima casă inundată din Săveni. În noaptea aceea, tot satul a ajutat-o să scape de furia apelor. Are beciul surpat, casa a plecat la vale, iar curtea e plină de apă... Elena Bulfaș luptă acum singură să salveze ce nu au distrus apele: «Nu mi-e frică de muncă, dar prea m-a tras Dumnezeu înapoi...».
Sub cerurile rupte de ploaie Gospodăria Elenei Bulfaș a fost, până înainte de potopul din 30/31 mai, un exemplu pentru tot satul. Femeie singură, mamă a două fete, Elena Bulfaș nu a știut altceva decât să mun­cească. Animale, păsări, curte, câmp... În fiecare zi de di­mineață până seara, fără s-o știe nimeni și fără să ceară nimic nimănui. Până la potop. Își aduce aminte că nici după ce a venit apa nu i-a venit a crede. «Toată casa a fost plină... Așa furie n-am văzut în toată viața mea. Fata cea mică spunea: „e peste tot mamă, e peste tot...“. Unde să ne mai ducem? Vedeam și nu credeam! Au venit vecinii, rudele, fata de la București... Toți m-au ajutat în noaptea aia. A venit și doamna primar, a chemat pompierii. Știți cum era aici?! Nuntă dacă făceam, nu era așa lume. Au tras cu furtunul două zile...». La două săptămâni distanță, Elena Bulfaș se plimbă năucă prin curte, blestemând potopul. Dimineața scoate vacile la câmp, păsări nu mai are, că s-au înecat... Iar speranță nu vine de nicăieri: «Nu mi-e frică de muncă, dar prea m-a tras Dumnezeu înapoi... Și tot în El îmi pun nădejdea să mă ajute, că n-am greșit cu nimica. Am tăcut și am muncit fără să mă știe nimeni, că așa m-au învățat părinții să nu știe nimeni necazurile mele și să nu le spun nimănui. Dar acum nu mai pot! Aș urla și nu mai am putere. Nu mai pot!» spune plângând fără lacrimi.

Dumnezeu dă cu ajutorul oamenilor
Elena Bulfaș și celelalte 100 de familii din casele inundate de la Săveni au rămas acum singuri. Autoritățile locale au decis, printr-o hotărâre de Consiliu Local, să le acorde între 2000 și 5000 de lei drept des­pă­gubiri pentru inundații. «Facem tot ce ne permite legea pentru a-i ajuta... Și am cerut ajutor de la autoritățile județene pentru a identifica noi surse de finanțare. Dar banii sunt puțini și nu pot acoperi pagubele. Acești oameni au nevoie de tot ajutorul pe care îl pot primi. De aceea facem un apel public pentru sprijinirea lor și suntem dis­puși să sprijinim orice demers public sau privat care le-ar putea ușura suferințele!» declară primarul comunei Săveni, Mirela Drăgoi. În așteptarea banilor, mulți-puțini, viața își urmează cursul firesc. Apele se retrag, în fiecare zi câte puțin, iar oamenii continuă să scoată în fiecare zi mâlul rămas prin case. În urmă rămâne însă mirosul persistent de fecale umane. Apa a răscolit wc-urile, transformând zona inundată într-un focar de infecție. Un alt motiv de îngrijora­re îl reprezintă calitatea apei. Deocamdată, situația este sub control, iar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Ialomița susțin că doar în două dintre fântânile din zonă apa a fost contaminată. Comuna are însă rețea de apă și pericolul rămâne doar unul potențial. Adevăratul pericol e ca acești oameni să fie uitați înainte de vreme.

13 Iunie 2019, 13:50 (1129 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Darius G:
(14 Iunie 2019, 10:35)
Săracii oameni!!!:((( Poate dumnezeu își îndreaptă atenția asupra lor și in mod pozitiv, nu doar negativ . Pune și tu de vreo inundației pe la pepiniera și alte zone unde locuiesc “oameni cinstiti”.
CETATEAN:
(13 Iunie 2019, 14:58)
Cinste doamnei primar din aceasta comuna care se implica .La cativa kilometri de Saveni , in comuna Suditi jale mare.S-au netezit putin drumurile (nu toate),doar cele din centru si liniste.Fiecare sa-si repare acoperisul, sa-si scoata apa din casa, sa-si taie pomii cazuti,etc.Sa fii fost de vina weekendul ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
16 Iun 2019
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

AJOFM Ialomița: În atenția absolvenților promoției 2019

Reamintim absolvenților instituțiilor de învățământ, faptul că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt așteptați să se înregistreze în evidențele AJOFM Ialomița pentru a beneficia de servicii personalizate ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:30
(422 vizualizări - 0 comentarii)


Motociclist autoaccidentat în apropiere de Urziceni

Marți, 11 iunie a.c., pe DN2, în apropiere de Urziceni, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 25 de ani, conducea o motocicletă, nu a adaptat viteza ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:25
(505 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Depistat în trafic cu parfumuri contrafăcute

Marți, 11 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat pe raza comunei Ion Roată, în habitaclul unui autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute. Astfel, parfumurile ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:20
(435 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

Polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității un bărbat, de 48 de ani, care avea asupra sa o unealtă de pescuit tip monofilament cu o lungime de 60 metri. Unealta a fost confiscată de polițiști, ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:15
(367 vizualizări - 0 comentarii)


4

Programul casieriilor RAJA Constanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Rusaliilor, dispeceratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății care asigură buna desfășurare a proceselor de alimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2019, 17:10
(370 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: RAJA Constanța


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

11 Iunie 2019, 20:05


Slobozia: Expoziție aniversară a sculptorului Mihai Marcu

Joi, 30 iunie 2019, începând cu orele 15,30, la Galeriile de Artă «Arcadia» din incinta Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» Slobozia va avea loc vernisajul expoziției «Sculptură-Mihai Marcu-80». Lucrări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2019, 16:25
(434 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iunie 2019, 18:15


8
Fetești: S-a înecat în Dunăre

Fetești: S-a înecat în Dunăre

Miercuri, 6 iunie a.c., în jurul orelor 19,30, un tânăr de 18 ani a dispărut în apa învolburată a Dunării în zona municipiului Fetești. Acesta a fost luat de curenți și nu a mai putut înota spre mal. Fratele ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2019, 17:25
(790 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dunăre înecat


9

Slobozia: Doi tineri, coborâți de pompieri de pe acoperișul unei clădiri

Vineri, 7 iunie a.c., în jurul orei 4,30, pompierii Detașamentului Slobozia s-au deplasat cu autoscara mecanică pentru a interveni la coborârea a două persoane, în vârstă de 23 ani, de pe acoperișul unei ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2019, 17:20
(998 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 10-14 iunie a.c., orele 8,00-16,30, E -Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparație la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2019, 17:15
(815 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ultima zi a campaniei «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Vineri, 7 iunie a.c., a fost ultima zi a campaniei «Săptămâna prevenirii criminalității», zi dedicată siguranței rutiere. Polițiștii ialomițeni de la Rutieră au fost prezenți în școlile din județ unde au ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2019, 17:10
(631 vizualizări - 0 comentarii)


12

Săveni: Probleme cu apa potabilă

Ploile din ultimele zile au afectat calitatea apei din localitatea Săveni. Analizele de laborator ale Direcției de Sănătate Publică Ialomița au arătat faptul că mai multe probe conțineau depășiri ale parametrilor ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2019, 16:20
(797 vizualizări - 0 comentarii)


Doi bărbați din Amara, arestați pentru «viol»

Miercuri, 5 iunie a.c., pe raza localității Amara, polițiștii de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei privative de libertate de 6 și 7 ani, pentru doi bărbați de ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2019, 16:15
(1098 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Amara viol arestare


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității», în școli

Miercuri, 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au continuat campania «Săptămâna Prevenirii Criminalității», cu informații privind delincvența juvenilă și victimizarea minorilor. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2019, 16:10
(740 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Violența în familie, în atenția polițiștilor

Marți, 4 iunie 2019, polițiștii ialomițeni au realizat o nouă acțiune în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității. Oamenii legii au prezentat publicului informații referitoare la violența domestică. ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 20:10
(1013 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Stingere focare de Pestă Porcină Africană la Axintele

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de porcine că în data de 31.05.2019 au fost stinse un număr de 3 focare de Pestă Porcină Africană declarate ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 19:05
(852 vizualizări - 0 comentarii)


«Expoziția Absolvenților 2019», la Muzeul Agriculturii

Marți, 4 iunie a.c., de la orele 14,00, a fost vernisată expoziția absolvenților Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia. Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Național al Agriculturii din România. ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 18:15
(961 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajulului, 5,01%

La sfârșitul lunii aprilie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4736 șomeri (din care 2072 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 08:10
(920 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Cod Roșu de inundații

Hidrologii au emis pentru zona Adâncata, din județul Ialomița, o avertizare Cod Portocaliu de inundații. Specialiștii atrag atenția că din cauza precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele ore, există ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 22:03
(1402 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: 13 percheziții și șase persoane arestate

Miercuri, 29 mai a.c., polițiștii specializați în Combatrea Criminalității Organizate din Ialomița și procurorii DIICOT, au efectuat 13 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 16:35
(1288 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intevalul 3-7 iunie a.c., orele 8,00-16,30, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cazua unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 16:15
(1281 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Ca urmare a atenționărilor meteorologice de instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial de ploi și grindină, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 16:05
(1236 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa în Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2019, 09:40
(1249 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Înșelat prin metoda «Șmen»

Metoda «Șmen» reprezintă solicitarea unor sume mari de bani de către persoane la diverse instituții, magazine sau chiar pe stradă. Astfel, marți, 28 mai a.c., pe raza unui magazin din localitatea Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2019, 17:20
(1645 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare antirabică aeriană a vulpilor

Începând cu data de 07.06.2019, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță începerea celei de a IX-a campanie de primăvară de vaccinare antirabică a vulpilor. Campania ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2019, 17:10
(1185 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente, o persoană decedată și alte șase rănite

În perioada 24-26 mai a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs 3 accidente rutiere, soldate cu decesul unei persoane și rănirea altor șase. Primul accident s-a produs vineri, 24 mai a.c., în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2019, 16:20
(1473 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

În perioada 24-26 mai a.c., trei șoferi, cu vârste cuprinse între 24 și 49 ani, au fost depistați de polițiștii ialomițeni în timp ce conduceau pe drumurile publice deși anterior cunsumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2019, 16:10
(1414 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Și-a omorât vecinul cu un cuțit

O anchetă penală a fost deschisă în localitatea Broșteni, după ce un bărbat a lovit cu mașina două persoane și a înjunghiat o a treia. Victima a murit pe loc, în urma agresiunii. Surse judiciare susțin ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 16:10
(1838 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Broșteni crimă


IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire în școli

Joi, 23 mai a.c., polițiștii ialomițeni din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități informativ-preventive ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 15:55
(1668 vizualizări - 4 comentarii)


Ultimele comentarii
George în Doi minori din Slobozia au fost reținuți de polițiști, în cazul bătrânei agresată în centrul orașului Flory în Daniela Necula, cea mai tânără polițistă a județului Plus valoare. Nu +Vio în «Sunt un om normal care este membru al unui partid politic!» Cioban în Bibliotecă modernă pentru cititorii din Perieți @Tufisuri în Daniela Necula, cea mai tânără polițistă a județului Alina în Daniela Necula, cea mai tânără polițistă a județului Rodica în Ariana Gălbenuș, soprană la 17 ani Paznic în lupul paznic la mioare Tufișuri în Daniela Necula, cea mai tânără polițistă a județului Ionescu B. în Bătrână agresată în propriul apartament, autorii sunt încă neidentificați! Bătrâna a murit a doua zi... Colegă în Daniela Necula, cea mai tânără polițistă a județului Maria în Daniela Necula, cea mai tânără polițistă a județului prahova în Bătrână agresată în propriul apartament, autorii sunt încă neidentificați! Bătrâna a murit a doua zi... @Laura în Daniela Necula, cea mai tânără polițistă a județului Anonim în Daniela Necula, cea mai tânără polițistă a județului Hoț în Daniela Necula, cea mai tânără polițistă a județului Laura în Daniela Necula, cea mai tânără polițistă a județului contribuabil în lupul paznic la mioare ffci în «Tulburarea păcii sufletești», evaluată la 1,38 milioane de lei paulica în Daniela Necula, cea mai tânără polițistă a județului
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...