Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Peste 300 de copii din Țăndărei nu merg la școală

Statistică îngrijorătoare

Peste 300 de copii din Țăndărei nu merg la școală

Sărăcia ține copiii din Ialomița departe de Educație. La Țăndărei, de exemplu, peste 300 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani nu au fost niciodată la școală. Cei mai mulți dintre ei locuiesc în Cartierul Strachina din oraș, zona cu cel mai ridicat nivel de sărăcie. Autoritățile locale au în plan școlarizarea acestora prin transformarea unei foste școli într-un Centru Educațional.

Cartierul în care copiii nu merg la școală
Strachina se deșiră încă de la intrarea în orașul Țăndărei, dinspre Slobozia. Construite în stil «american», casele controversate ale romilor din Cartier ascund însă adevărate drame... Bordeie dărăpănate, străzi desfundate, câini maidanezi și... copii! Mai mari, mai mici, cu fețele murdare sau despuiați, acești copii reprezintă sufletul acestui loc al pierzaniei. Mulți dintre ei nici nu știu cum se numesc, iar cuvântul «școală» nu le trezește nicio emoție. «Unu, doi, patru...» așa știe să numere, folosindu-se de de­gete, un băiat de aproape 10 ani, ce sprijină gardul casei în care locuiește împreună cu bunicii. Nici el și nici prietenii săi de joacă nu au fost niciodată la școală. Iar ca ei sunt peste 300 în tot Cartierul... Tulburătoarea cifră se regăsește într-o statistică oficială realizată de autoritățile locale, la îndemnul unor ONG-uri care militează pentru reintegrarea în sistemul românesc de Educație a copiilor care nu au fost niciodată la școală. «Avem destul de mulți copii care nu au fost niciodată la școală... Ei sunt copiii orașului nostru, in­diferent cărei comunități aparțin și trebuie să-i sprijinim! Este dramatică situația lor, tocmai de aceea trebuie să-i înțelegem și să-i ajutăm cu tot ceea ce au nevoie...» a explicat situația Nicoleta Toma, primarul orașului Țăndărei.

Centrul Educațional care schimbă destine
În urmă cu aproximativ 10 ani, în Cartierul Strachina a existat o școală. Re­ducerea efectivelor de elevi a determinat Ministerul Educației să ia decizia desfiin­țării ei. Astăzi, fosta instituție de învăță­mânt este nefuncțională, dar autoritățile locale speră să o transforme într-un spațiu unde copiii neșcolarizați să poată învăța să scrie și să citească. Au conceput chiar și un proiect în acest sens... Fondu­rile ar urma să ajungă la Țăndărei în baza unui parteneriat pe care repre­ze­ntanții Primăriei Țăndărei vor să îl încheie cu autoritățile din Norvegia. Ceea ce-și dorește administrația locală să rea­lizeze este un Centru Educațional, dotat cu cele mai moderne materiale didactice, astfel încât copiii care nu au mers la școală să prindă drag de Educație. «Sperăm să reușim să realizăm acest obiectiv pe care ni l-am propus. Avem un proiect și dorim să accesăm o finanțare prin intermediul fondurilor norvegiene... Acest Centru Educațional pe care dorim să-l realizăm este creat cu scopul de a-i ajuta pe acești copii să poată avea acces la Educație. Poate, în acest fel, unii dintre ei vor reuși să meargă mai departe, să devină oameni care să conteze în societatea de astăzi!» a mai spus Nicoleta Toma, primarul orașului Țăndărei.

Dispensar modern Pe lângă grija pentru Educație, autoritățile locale din Țăndărei fac demersuri și pentru a îmbunătăți sănătatea cetățenilor. Astfel, în zona unde a funcționat fosta școală din Cartierul Strachina, Primăria Țăndărei a reușit să obțină fonduri pentru modernizarea punctului sanitar amenajat aici. Banii sunt acordați printr-un program cu finanțare europeană și au ajuns la Țăndărei în urma parteneriatului pe care admi­nistrația îl are cu Grupul de Acțiune Locală la care localitatea este arondată. «Va fi unul dintre cele mai dotate dispensare pe care le avem aici în localitate. Pe lângă mobilierul adecvat unui astfel de spațiu, fondurile ne vor permite să achiziționăm și aparatura medicală necesară funcționării în cele mai bune condiții!» a explicat Nicoleta Toma, primarul orașului Țăndărei. Valoarea estimativă a proiectului este de 38 mii de euro.

17 Iunie 2019, 07:55 (1300 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Hoțul care a terorizat Cartierul Strachina din Țăndărei, trimis în judecată de procurori
Anchetă internă la Poliția Țăndărei
Hoții fac legea în orașul Țăndărei

Comentariile cititorilor:


Toto:
(18 Iunie 2019, 04:59)
Scoala in Strachina cu dispensar a fost si inainte sa mute elevii la scoala din gară, dar era un loc de băut cafeau sau de fumat ptr asa- zisele învățătoare sau consilierele ptr igienă, lipitoare de afișe sau însoțitoare in campanie ale primaritei. Dacă băgați bani in tehnică și nu aveți oameni pregătiți demersul nu-i decât o furăciune.
Slobozean:
(17 Iunie 2019, 15:15)
Copiii lor sunt in strainatate, la sudii. Invata sa cerseasca, sa fure si mai nou sa sparga bancomate.
Noi vom continua sa dam fragi si mure la PSD, orice incerci sa zici Tandarene !
Giani:
(17 Iunie 2019, 13:55)
Ce le mai trebuie școală? Viloaie, mașini, valută! Sau cerșetorie! Sau amândouă! Școala nu mi e la modă!
Tandarean:
(17 Iunie 2019, 09:51)
Barbati câmpii. Alooo.acesti copii figurează în documentele primăriei. Asta nu inseamna ca ei si exista in cartier. Sunt afară cu părinții.la munca. Se cunoaște realitatea asta de ani si ani de zile. A trb.sa vina englezii ca sa se afle. Copiii figurează în actele primăriei dar cei mai mulți sunt afara. Nu e deloc rau sa se faca ceva acolo. E normal. Dar de ce abia acum? ...
infractori:
(17 Iunie 2019, 09:15)
Dragi autoritati cu salarii nesimtite si pensii speciale, daca copii rromi sunt lasati de izbeliste vor deveni INFRACTORI ! Ne vor da in cap pe strada vor fura vor omora si viitor lor e numai prin pucarii. Vinovatii morali pentru astfel de rebuturi sociale sunt numai autoritatile locale care ii folosesc numai ca aparat de vot, le dau mici sune ca ajutoare si ce e mai rau le musamalizeaza toate prostiile, ca deh Politia e in mainile autoritatilor !
Cum ramane cu zecile de jafuri din masinile oprite in trafic ? cum ramane cu sutele de apartamente si case sparte ? cum ramane cu zecile de crime si vieti luate de acesti NEEDUCATI ??   Are doamna Toma solutii ? NU are ca ea face ce ii dicteaza conducerea PSD.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 23 Iul 2019
147 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Un feteștean beat la volan a provocat un accident rutier

Joi, 18 iulie a.c., un bărbat de 26 de ani, din Fetești, în timp ce se afla la volanul unui autoturism ce se deplasa pe direcția Movila-Fetești, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2019, 17:25
(343 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Gheorghe Doja

Joi, 18 iulie a.c., în jurul orelor 23,40, Pompierii de la Detașamentul de Pompieri Slobozia împreună cu patru pompieri civili de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență au intervenit cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2019, 17:20
(401 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Cercetați penal pentru furt de cereale

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gârbovi au identificat joi, 18 iulie a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 38 și 44 de ani, bănuiți de comiterea unui furt. Cei în cauză au fost opriți în ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2019, 17:15
(375 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Fără permis, la volan

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracțiunea de «conducere a unui vehicul fără permis», faptă comisă în localitatea Ograda, la data de 19 aprilie ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2019, 17:10
(343 vizualizări - 0 comentarii)


4

DSVSA Ialomița: Controale în piețe la tarabe

În perioada 12-14 iulie a.c., Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și ai Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2019, 16:10
(421 vizualizări - 0 comentarii)


Baza 86 Aeriană, la «Royal International Air Tattoo 2019»

În perioada 19-21 iulie 2019, la Baza Aeriană FAIRFORD, GLOUCESTERSHIRE din Marea Britanie, aparținând Forțelor Aeriene Regale, are loc «Royal International Air Tattoo 2019», unul dintre cele mai mari mitinguri ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2019, 11:40
(421 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Arme găsite în casă

Marți, 16 iulie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat 4 percheziții domiciliare la Țăndărei. În urma ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:35
(565 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Gârbovi

Marți, 16 iulie a.c., în jurul orelor 12,30, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni și un echipaj SMURD au fost solicitate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:30
(379 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


8

Platonești: Accident rutier soldat cu o victimă

Marți, 16 iulie a.c., în jurul orei 13,50, un autoturism care se deplasa pe direcția de mers Movila-Platonești a părăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de un parapet aflat pe marginea șoselei. ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:25
(392 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ialomița: Beți la volan

Marți, 16 iulie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 21 de ani, din Făcăieni, în timp ce șofa pe raza localității de domiciliu deși anterior consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:20
(387 vizualizări - 0 comentarii)


10

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

16 Iulie 2019, 18:50


IPJ Ialomița: Nereguli constatate la taximetriștii slobozeni

Luni, 15 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au acționat pe raza municipiului pentru verificarea legalității transportului public de persoane în regim de taxi. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:50
(603 vizualizări - 1 comentariu)


12
Cotorca: S-au ciocnit 5 mașini, două victime

Cotorca: S-au ciocnit 5 mașini, două victime

Luni, 15 iulie a.c., în jurul orei 06,30, pe raza localității Cotorca s-a produs o coliziune între 5 autovehicule. Pentru salvarea celor două victime, o femeie de 23 de ani și un bărbat de 41 de ani, au ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:35
(547 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


Gârbovi: Tânăr prins la volan cu un pistol

Sâmbătă, 13 iulie a.c., în jurul orelor 21,00, în urma unui control în trafic, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gârbovi au depistat un tânăr, de 18 ani, care deținea în habitaclul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:30
(572 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi pistol


Ordin de protecție pentru un tată agresor din Cosâmbești

Duminică, 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți Târg au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din Cosâmbești după ce acesta și-ar fi agresat fiica. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:25
(500 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența băuturilor alcoolice

În perioada 12-14 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 56 de ani, în timp ce conduceau pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:20
(485 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permis de conducere pe drumurile publice

Doi bărbați, de 32 de ani, din Țăndărei, și de 44 de ani, din Căzănești, au fost depistați de polițiștii ialomițeni vineri, 12 iulie a.c., în timp ce șofau pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:15
(510 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat depistat la volanul unui vehicul neînmatriculat

Duminică, 14 iulie a.c., polițiștii rutieri din Urziceni au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din Urziceni, care avea autorizația de circulație provizorie expirată din ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:10
(499 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Fii inteligent, nu fi violent!»

În perioada 1 iulie-30 septembrie 2019, Poliția Municipiului Slobozia desfășoară campania «Fii inteligent, nu fi violent!». Principalele obiective ale polițiștilor de Ordine Publică sunt reprezentate de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:05
(487 vizualizări - 0 comentarii)


deces

deces

Familia Sohodoleanu
anunță cu nesfârșită
durere trecerea în
neființă a celui
care a fost
Gheorghe Sohodoleanu ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2019, 08:05
(1239 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor prins la volan cu 107 km/h!

Joi, 11 iulie, în orașul Țăndărei, polițiștii rutieri au oprit în trafic un autoturism care se deplasa cu viteza de 107 km/h. În urma verificărilor efectuate, au constatat că la volanul mașinii se afla ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 16:30
(923 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Beat la volan, a acroșat o mașină parcată

În miezul nopții de joi spre vineri, 11/12 iulie a.c., Poliția Țăndărei a fost sesizată despre producerea pe strada Gării, din Țăndărei, a unui accident soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 16:25
(800 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 15-19 iulie, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 16:20
(886 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

11 Iulie 2019, 19:15


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,89%

Conform informațiilor oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la sfârșitul lunii mai 2019, rata șomajului a fost de 4,89%. Exprimat în cifre acest procent arată că peste ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 17:15
(899 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 31 iulie 2019, termen limită pentru depunerea Declarației Unice

Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii din județul nostru cu privire la faptul că termenul limită pentru depunerea Declarației unice este data de ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 17:10
(904 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Consultări la nivel național cu reprezentanții mediului de afaceri

Reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice au continuat seria întâlnirilor organizate în toate județele țării cu membrii mediului de afaceri. Alături de oficialii Ministerului Finanțelor Publice s-au ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 17:05
(842 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Toate focarele de Pestă Porcină Africană, stinse

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, despre  situația ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2019, 15:10
(1002 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Arestat pentru «conducere fără permis»

Joi, 4 iulie a.c., polițiștii au reușit identificarea unui bărbat, de 23 de ani, din comuna Traian, pe numele căruia Judecătoria Făurei a emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză a fost încarcerat ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:50
(1306 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 8-12 iulie, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:45
(1238 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...