Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Investiție în asistență socială la Țăndărei

Investiție în asistență socială la Țăndărei

Fosta Școală Nr. 2 din Țăndărei, aflată în Cartierul Strachina pe șoseaua către Slobozia, va fi transformată în Centru de Servicii Sociale, destinat persoanelor în vârstă din oraș. Inițiativa aparține administrației locale, care are în plan să modernizeze clădirea ruinată cu ajutorul unor fonduri oferite de autoritățile din Norvegia.

Sprijin pentru vârstnici
În momentul de față, la Țăndărei există un centru dedicat persoanelor în vârstă, amplasat în imediata apropiere a gării din oraș. Căminul pentru bătrâni se află în administrarea Consiliului Local Țăndărei și dispune de 20 de paturi. Datorită numărului mare de cereri pri­vind inter­narea într-o astfel de instituție, admi­nistrația locală a orașului a luat decizia de a mai construi încă un centru dedicat vârstnicilor. După multe dezbateri, decizia privind locația a fost aleasă. Este vorba despre clădirea în care a funcționat fosta Școală Nr. 2 din Cartierul Strachina, aflată pe șoseaua care leagă Țăndăreiul de Slobozia. «A fost foarte complicat să convingem Ministerul Educației cu pri­vire la schimba­rea destinației acestui imobil. Am trimis la București numeroase hârtii prin care am motivat de ce este necesar să luăm în administrare clădirea și ce dorim să facem cu ea!» ne-a explicat Nicoleta Toma, primarul orașului Țăndărei. Viitorul Centru pentru vârstnici din Țăndărei este gândit să funcționeze atât ca zonă de recreere, dar și cu spații de cazare pentru beneficiari. Și, cel mai im­portant aspect, fondurile necesare reabi­litării clădirii ruinate provin din sursă externă. Astfel, administrația locală a orașului are în plan să reali­zeze toate formalitățile necesare pentru a accesa fonduri norvegiene cu scopul de a construi acest Centru. «I-am consultat pe toți colegii mei cu privire la modalitatea de atragere a fondurilor pentru construcția Centrului. Toți au fost de acord că cea mai bună soluție sunt granturile norve­giene. Proiectul este în lucru, urmează să-l de­punem. Să sperăm că vom primi și finan­țarea!» a adăugat Nicoleta Toma, primarul orașului Țăndărei.

Reducerea abandonului școlar, o prioritate Printre prioritățile administrației locale din Țăndărei se numără și redu­cerea abandonului școlar. Mulți dintre elevii din oraș renunță la cursuri din cauza condițiilor precare pe care le au acasă, aceștia preferând să-și ajute fa­milia să munceacă, renunțând să mai frecventeze cursurile. Astfel, reprezentanții Primăriei Țăndărei au inițiat o serie de activități prin care speră să-i atragă pe copii la școală. Astfel, elevii care vor avea o prezență bună la școală vor primi  rechizite, dar și o masă caldă, preparată în bucătăria Liceului Tehnologic Țăndărei.

23 Iunie 2019, 10:20 (963 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Primăria Țăndărei modernizează străzile cu bani de împrumut
Parc de 70 mii de euro în orașul Țăndărei
Pompierii din Țăndărei sunt «chiriași» pe terenul unui afacerist local

Comentariile cititorilor:


Ioana:
(25 Iunie 2019, 22:52)
Stăm bine pe partea socială, cu muncă e mai greu, 50 de mii la parc 70 pe la cantină romilor, 20 de mii pe pietricele colorate mai pune si C. puțin în campanie puțin la biserică să împace si pe domnu si pe doamna, e bun, se anunță vremuri bune cu mancare de la cantină săracilor

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 23 Aug 2019
159 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Doi bărbați din Amara, arestați pentru «viol»

Miercuri, 5 iunie a.c., pe raza localității Amara, polițiștii de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei privative de libertate de 6 și 7 ani, pentru doi bărbați de ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2019, 16:15
(2016 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Amara viol arestare


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității», în școli

Miercuri, 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au continuat campania «Săptămâna Prevenirii Criminalității», cu informații privind delincvența juvenilă și victimizarea minorilor. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2019, 16:10
(1449 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Violența în familie, în atenția polițiștilor

Marți, 4 iunie 2019, polițiștii ialomițeni au realizat o nouă acțiune în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității. Oamenii legii au prezentat publicului informații referitoare la violența domestică. ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 20:10
(1812 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Stingere focare de Pestă Porcină Africană la Axintele

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de porcine că în data de 31.05.2019 au fost stinse un număr de 3 focare de Pestă Porcină Africană declarate ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 19:05
(1596 vizualizări - 0 comentarii)


4

«Expoziția Absolvenților 2019», la Muzeul Agriculturii

Marți, 4 iunie a.c., de la orele 14,00, a fost vernisată expoziția absolvenților Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia. Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Național al Agriculturii din România. ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 18:15
(1523 vizualizări - 0 comentarii)


5

AJOFM Ialomița: Rata șomajulului, 5,01%

La sfârșitul lunii aprilie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4736 șomeri (din care 2072 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2019, 08:10
(1452 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Cod Roșu de inundații

Hidrologii au emis pentru zona Adâncata, din județul Ialomița, o avertizare Cod Portocaliu de inundații. Specialiștii atrag atenția că din cauza precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele ore, există ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 22:03
(1965 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: 13 percheziții și șase persoane arestate

Miercuri, 29 mai a.c., polițiștii specializați în Combatrea Criminalității Organizate din Ialomița și procurorii DIICOT, au efectuat 13 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 16:35
(1890 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intevalul 3-7 iunie a.c., orele 8,00-16,30, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cazua unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 16:15
(1858 vizualizări - 0 comentarii)


9

RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Ca urmare a atenționărilor meteorologice de instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial de ploi și grindină, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2019, 16:05
(1784 vizualizări - 0 comentarii)


10

RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa în Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2019, 09:40
(1694 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Înșelat prin metoda «Șmen»

Metoda «Șmen» reprezintă solicitarea unor sume mari de bani de către persoane la diverse instituții, magazine sau chiar pe stradă. Astfel, marți, 28 mai a.c., pe raza unui magazin din localitatea Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2019, 17:20
(2146 vizualizări - 0 comentarii)


12

DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare antirabică aeriană a vulpilor

Începând cu data de 07.06.2019, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță începerea celei de a IX-a campanie de primăvară de vaccinare antirabică a vulpilor. Campania ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2019, 17:10
(1585 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente, o persoană decedată și alte șase rănite

În perioada 24-26 mai a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs 3 accidente rutiere, soldate cu decesul unei persoane și rănirea altor șase. Primul accident s-a produs vineri, 24 mai a.c., în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2019, 16:20
(1859 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

În perioada 24-26 mai a.c., trei șoferi, cu vârste cuprinse între 24 și 49 ani, au fost depistați de polițiștii ialomițeni în timp ce conduceau pe drumurile publice deși anterior cunsumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2019, 16:10
(1849 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Și-a omorât vecinul cu un cuțit

O anchetă penală a fost deschisă în localitatea Broșteni, după ce un bărbat a lovit cu mașina două persoane și a înjunghiat o a treia. Victima a murit pe loc, în urma agresiunii. Surse judiciare susțin ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 16:10
(2282 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Broșteni crimă


IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire în școli

Joi, 23 mai a.c., polițiștii ialomițeni din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități informativ-preventive ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 15:55
(2006 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 27-31 mai a.c., orele 8,00-17,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 15:50
(1755 vizualizări - 0 comentarii)


Contrabandă cu țigări la Fetești

Polițiștii ialomițeni au efectuat joi, 23 mai a.c., percheziții pe raza municipiului Fetești, la domiciliul unui bărbat de 45 de ani și a unei femei de 64 de ani, bănuiți de contrabandă cu țigări. Astfel ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 15:45
(1525 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 200 de polițiști și jandarmi la alegeri

În perioada 25-26 mai a.c., 136 de polițiști, alături de 86 de jandarmi și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» Ialomița vor asigura paza și protecția a 214 secții ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 15:40
(1438 vizualizări - 0 comentarii)


La Slobozia s-a semnat studiul de fezabilitate pentru pasajul de la Drajna

La Slobozia s-a semnat studiul de fezabilitate pentru pasajul de la Drajna

Joi, 23 mai 2019, la Slobozia a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar construirii unui pasaj în zona barierei de la Drajna. Procedura s-a desfășurat în ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2019, 08:10
(1682 vizualizări - 1 comentariu)


Urmărită internațional pentru «trafic de persoane», depistată la Movila

Miercuri, 22 mai a.c., polițiștii ialomițeni au reușit să depisteze o femeie, de 30 de ani, din Movila pe numele căreia autoritățile britanice au emis un mandat european de arestare. Femeia a fost dată ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2019, 16:20
(1933 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Cocora, la volan fără permis

Un bărbat, de 32 de ani, din Cocora, a fost depistat de polițiștii Postului de Poliție Cocora miercuri, 22 mai a.c., în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu deși acesta nu poseda ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2019, 16:15
(1558 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Campania «Împreună pentru o comunitate mai sigură!»

În perioada aprilie-iunie 2019, IPJ Ialomița organizează campania «Împreună pentru o comunitate mai sigură!». Astfel, miercuri, 22 mai a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2019, 16:10
(1233 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu la Fetești

Joi, 23 mai a.c., începând cu orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» Ialomița organizează un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren în care este simulată producerea ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 20:53
(1502 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Percheziții la hoți din magazine

Polițiștii din Urziceni au reținut trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 46 de ani, din Căzănești, pentru sustragerea mai multor bunuri din incinta unei societăți comerciale. În fapt, în noaptea ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 17:10
(1456 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Concursuri cu și pentru elevi

Marți, 21 mai a.c., începând cu orele 9,30, Liceul de Arte «Ionel Perlea» din Slobozia a găzduit concursul «Cu viața mea apăr viața». 15 echipaje de ciclu gimnazial și liceal s-au întrecut în concursul ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 08:35
(1291 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis pe străzile Sloboziei

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Slobozia au depistat un tânăr, de 21 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea pe raza localității de domiciliu, deși acesta nu deținea permis pentru nicio ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 08:20
(1233 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Sudiți și Gura Ialomiței. Șoferii erau beți la volan!

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 18/19 mai a.c., la Sudiți s-a produs un accident rutier. Astfel, în timp ce un tânăr, de 23 de ani, conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, acesta a ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2019, 08:10
(1511 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a acroșat un autoturism

Joi, 16 mai a.c., în jurul orelor 23,00, un bărbat de 33 de ani, din Fetești, a provocat un accident rutier, acroșând autoturismul unei tinere, de 21 de ani, din aceeași localitate. Șoferii auto au fost ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2019, 16:35
(1439 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Lipsă personal în Grad de intervenție scăzut în spitalele din Ialomița Cetatean în Stație de tratare de 7,84 milioane de lei la Slobozia Om în APM Ialomița: Decizie de încetare a suspendării autorizației integrate de mediu pentru SC Clean Tech International SRL CETACEAN în Stație de tratare de 7,84 milioane de lei la Slobozia Grecu în Alexandru Potor, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene Cetățean în Grad de intervenție scăzut în spitalele din Ialomița Udrea în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 august 2019 Sandel în Grad de intervenție scăzut în spitalele din Ialomița Parinte grupa 2005 în «Grupa 2005», triumf la Memorialul «George Isac» Mircea în Grad de intervenție scăzut în spitalele din Ialomița tichie de margaritar în Borduri de granit la 100 de lei bucata pe Calea București! Bidon în Stație de tratare de 7,84 milioane de lei la Slobozia Pentru "un analist" în «Bonusuri de lux» pentru implementarea proiectelor europene Gicuță în «Bonusuri de lux» pentru implementarea proiectelor europene Un roman în «Bonusuri de lux» pentru implementarea proiectelor europene @horia în «Bonusuri de lux» pentru implementarea proiectelor europene Tandarean în Alexandru Potor, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene Jhon în «Bonusuri de lux» pentru implementarea proiectelor europene Urmașul lui urmașul lui Sava în Borduri de granit la 100 de lei bucata pe Calea București! Horia în «Bonusuri de lux» pentru implementarea proiectelor europene
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...