Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cinci elevi ialomițeni au luat medii de 10 la Evaluarea Națională!

Cinci elevi ialomițeni au luat medii de 10 la Evaluarea Națională!

Marți, 25 iunie 2019, s-au afișat rezultatele preliminarii la Evaluarea Națională 2019. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean Ialomița, cinci elevi ai județului au obținut media 10. Dintre cei 1838 elevi înscriși, 56 elevi au fost absenți la Limba și Literatura Română și 58 la Matematică.

5 medii de 10 Potrivit informațiilor publice, la Evaluarea Națională 2019 în județul Ialomița s-au înscris 1838 de elevi, prezenți în sălile de examen fiind doar 1782 la Limba și Literatura Română și 1780 la Matematică. Reamintim faptul că, în județul Ialomița au fost 22 centre de susținere a Evaluării Naționale 2019 și 2 Centre Zonale de Evaluare. Revenind, 589 de elevi au obținut medii sub 5. Oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița susțin faptul că au fost obținute 5 medii de 10. Elevii care au primit notele maxime sunt Raluca Ioana Dinu și Maria Ioana Șerban de la Școala Gimnazială nr. 3 Slobozia, Mihai Andrei Orânceanu de la Școala Gimnazială «Alexandru Odobescu» Urziceni, Alexandra Cristina Orboiu de la Școala Gimnazială «Ion Heliade Rădulescu» Urziceni și Melania Maria Oprea de la Colegiul Național «Mihai Viteazul» din Slobozia. «Școala Gimnazială nr. 3 Slobozia nu a mai avut de 3 ani elevi cu medii de 10... Eu sunt mândră de ei! Sunt copii buni care au participat la concursuri, olimpiade. La sfârșitul anului școlar 2018-2019 am avut 9 elevi de clasa a VIII-a cu medii de 10! Îmi doream tare mult la toți să obțină și la Evaluarea Națională media 10...» susține Claudia Stoica, director Școala Gimnazială nr. 3 Slobozia.

25 Iunie 2019, 13:10 (4736 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Profesorii din Ialomița cresc «hoțește» rezultatele la Evaluarea Națională și Bacalaureat
Rezultatele Evaluării Naționale arată cele mai slabe școli din Ialomița
Elevii din Ialomița susțin Evaluarea Națională

Comentariile cititorilor:


vaidenoi:
(27 Iunie 2019, 07:41)
Dacă și la acest articol aveți comentarii răutăcioase și ofticoase....................e clar, suntem bolnavi rău, nu ne mai facem bine!!!!
@maresal:
(26 Iunie 2019, 18:01)
Au fost nominalizați copiii cu media 10 .Media 10 inseamna 10 la romana plus 10 la matematica impartit la 2.Note de 10 la romana sau matematică au fost mai multe .E complicat , nu ? Sa nu înțelegi despre ce a fost articolul ?
Pițurcă:
(26 Iunie 2019, 15:52)
Bre, da ce note de 10 au luat cei din Sălcioara? Faceți mișto?! Sălcioara și 10 le mate...haida de!
Doina V.:
(26 Iunie 2019, 14:52)
Bravo bre! Să nu vă dezumflați in timpul studiilor liceale! Veți avea multe motive de dezamăgire! Țineți steagu sus! Liceul nu vă-nvață nicio meserie! Tociți mult ca să ieșiți peste încă vreo 8 ani din cheltuiala părinților, săracii! Succes și multe performanțe sportive!
Ion:
(26 Iunie 2019, 12:52)
Bravo bre!
Monica:
(26 Iunie 2019, 12:28)
Câte ore de meditații, pe bani mulți, au in spatele lor cei medii 9-10....! Au plătit meditații și alții, dar atât s-a putut din partea meditatorului/ meditatului! Rezultatele sunt slabe! Nu mediile de 10 sunt relevante, media generală pe județ!
Slabă promoție!:
(26 Iunie 2019, 12:22)
Baaai comentatorilor, una e media 10( zece) la tot examenul, și nota 10 la una din cele două probe! E greu de înțeles? Felicitări absolvenților din Sălcioara pentru matematică!
Salciorean:
(25 Iunie 2019, 16:05)
Si la Salcioara toti au luat 10 la matematica
@Maresalul:
(25 Iunie 2019, 15:36)
Știi sa faci diferența între medie si notă?
Maresalul:
(25 Iunie 2019, 14:59)
Ar mai fi cel putin un elev cu nota 10 al carui nume nu il vad in articol. Se numeste GRIGORE V.ROBERT MIHAIL de la SCOALA GIMNAZIALA MUNTENI-BUZAU. Felicitari acestuia, parintilor sai si nu in ultimul rand doamnei profesoare de limba si literatura romana.
Mareșalul:
(25 Iunie 2019, 14:27)
Sunt mai mulți elevi cu media 10,00 la disciplina limba și literatura română. Vedeți și pe la rural!!!! Și acei elevi merită menționați!!!Acum, de, depinde cine a "comandat" articolul!!!!
cetatean:
(25 Iunie 2019, 14:25)
Felicitari !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 22 Oct 2020
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:26
(7452 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:25
(8281 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:25
(10084 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 08:12
(7562 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 15:26
(7643 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 15:21
(8048 vizualizări - 0 comentarii)


Alarmare publică la Țăndărei

Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu orele 10,00, în orașul Țăndărei, se desfășoară un exercițiu de alarmare publică. Coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, acțiunea se derulează ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:32
(7708 vizualizări - 0 comentarii)


«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:24
(9645 vizualizări - 0 comentarii)


8

Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:13
(7738 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere rămîne și în această perioadă o prioritate pentru polițiștii ialomițeni. Astfel, în perioada 6-8 noiembrie 2009, ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:13
(8280 vizualizări - 0 comentarii)


10

Suspecți de furt, identificați la scurt timp de la sesizarea faptei

Doi ialomițeni, în vîrstă de 24, respectiv 40 de ani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Asta după ce au sustras din incinta Căminului Cultural din localitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:13
(8325 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii, accidente și sinucideri de weekend

Echipajul de prim-ajutor al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat în municipiul Fetești la două tentative de suicid, una dintre acestea fiind anunțată vineri, 6 noiembrie, iar celalaltă ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 11:21
(5951 vizualizări - 0 comentarii)


12

Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 11:13
(7347 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 11:10
(7027 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrîn dispărut din Centrul de la Balaciu

Miercuri, în jurul orelor 10,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Balaciu au fost sesizați de un reprezentant al Căminului de Persoane Vîrstnice din localitate despre faptul că Neagu Andrei, de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:14
(7294 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie în vîrstă de 73 ani a fost victima unui accident rutier petrecut, miercuri, 4 noiembrie, în Slobozia. Bătrîna se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:14
(8629 vizualizări - 0 comentarii)


Cu sabia în mașină

În continuare, un tînăr de 30 ani din Țăndărei este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce în autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsită o sabie. Mașina a fost oprită pentru control ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:13
(8114 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 4 tone fier vechi confiscate de polițiști

Miercuri, 4 noiembrie, polițiștii din Țăndărei au executat o acțiune pe linia respectării prevederilor legale privind colectarea deșeurilor reciclabile. Urmare a acțiunii la un punct de lucru din localitate ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:12
(7721 vizualizări - 1 comentariu)


Polițiștii au prins spărgătorii de apartamente

Marți, 3 octombrie, la primele ore ale dimineții, polițiștii au fost sesizați asupra unei spargeri de apartament din Slobozia. Acționînd cu rapiditate și efective mărite, polițiștii au observat în zona ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 14:02
(6552 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente

Marți, 3 octombrie, în Țăndărei, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Pe scurt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 55 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 13:57
(6606 vizualizări - 0 comentarii)


Casa unei bătrâne a ars în întregime

Casa unei bătrîne a ars în întregime

Marți, 3 noiembrie, la primele ore ale dimineții, casa unei bătrîne din Miloșești a ars în întregime din cauza unui foc lăsat nesuprevegheat. Încendiul a izbucnit în jurul orelor 08,00 și nu a putut fi ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2009, 14:02
(9336 vizualizări - 0 comentarii)


Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

«În data de 27 octombrie 2009, a fost publicată în Monitorul Oficial HG 1249/21.10.2009, prin care se intenționează întărirea Gărzii Naționale de Mediu prin diminuarea capacității instituționale a agențiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 10:15
(7473 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Fetești

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, 30 octombrie, în apropiere de municipiul Fetești. Astfel, în jurul orelor 8,00, pe DN3A, un bărbat în vîrstă de 35 ani, din Fetești, aflat ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 08:13
(7205 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin pentru IMM

Joi, 29 octombrie 2009, orele 11,00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița se va desfășura întîlnirea de lucru avînd ca temă «Sprijin pentru IMM și microîntreprinderi privind accesarea ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:05
(7679 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori reținuți

În cursul zilei de marți, 27 octombrie 2009, polițiștii ialomițeni au reținut două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele lui Dumitru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 12:20
(6469 vizualizări - 2 comentarii)


Beat la volan

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2009, în jurul orelor 02,30, pe raza orașului Căzănești a fost oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia. Avînd un mers sinuos, a ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 11:55
(8127 vizualizări - 1 comentariu)


A furat o mașină

Duminică, 25 octombrie a.c., polițiștii din Movila au fost sesizați de către un bărbat din localitate asupra faptului că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din fața locuinței sale o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 11:25
(7149 vizualizări - 1 comentariu)


Orașul de Floci, deschis pentru public

Joi, 29 octombrie, Consiliul Județean Ialomița inaugurează site-ul muzeal Orașul de Floci-Giurgeni. Manifestările vor debuta la orele 10,30, iar la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 07:00
(8475 vizualizări - 2 comentarii)


Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Terapii Complementare și Alternative s-a desfășurat în intervalul 24-25 octombrie 2009, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Tema acestui simpozion ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 06:00
(9390 vizualizări - 3 comentarii)


Tăriceanu la Kogălniceanu, Antonescu la Urziceni

La aproape o săptămînă de la debutul oficial al campaniei electorale, PNL Ialomița iese pentru prima oară în public. Marți, 27 octombrie 2009, Călin Popescu Tăriceanu, ex-premierul României, a fost invitat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 05:00
(7319 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Marian V în Miroase a play-off Bogdana în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Mirel în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal in te guru în Candidați cu probleme de integritate la Alegerile Locale din Ialomița prost de-impung în Marian Pavel și-a preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Ialomița, alături de noua echipă a consilierilor județeni alta intrebare! în Marinică Cazacu a pierdut Primăria Ion Roată Alina în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Slobozeanul mondial în Chemgas Holding Corporation poluează legal Papurică în Marian Pavel și-a preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Ialomița, alături de noua echipă a consilierilor județeni @Creola în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal ca pe vlasca în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Creola în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal FanTrifan în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal ca pe vlasca în Marian Pavel și-a preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Ialomița, alături de noua echipă a consilierilor județeni intrebare în Marinică Cazacu a pierdut Primăria Ion Roată Ce chin,ce dor,ce jale în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Cossa Nostra în Chemgas Holding Corporation poluează legal Florin în Marinică Cazacu a pierdut Primăria Ion Roată Cetatean în Marian Pavel și-a preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Ialomița, alături de noua echipă a consilierilor județeni Suporter unirea s în Miroase a play-off
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...