Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

În Ialomița, procentul de promovare este de 63,17%

Primele rezultate la Bacalaureat 2019

În Ialomița, procentul de promovare este de 63,17%

Luni, 8 iunie 2019, Ministerul Educației a făcut publice rezultate parțiale la Bacalaureat 2019. Procentul de promovare înregistrat în Ialomița este de 63,17%. De asemenea, patru elevi au obținut medii de 10. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, alți trei elevi au fost eliminați din timpul examenului pentru că au încercat să copieze.

Peste 500 elevi au picat Bacalaureatul
Potrivit statisticilor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Bacalaureatul 2019 a fost promovat de 63,17% dintre absolvenții de liceu. Concret, dintre cei 1704 elevi înscriși, doar 1020 au reușit să obțină o notă de trecere. Rezultatele parțiale arată că 593 elevi au fost respinși, obținând medii sub nota 5,00, iar 297 elevi au obținut medii cuprinse între 9,00 și 9,99. În plus, la nivelul județului, trei elevi au fost eliminați din examen pentru că au încercat să copieze. Doi au susținut examenul la Liceul Tehnologic Urziceni și Colegiul Național «Grigore Moisil», din același oraș., Ultimul elev eliminat provine de la Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu» , din Slobozia. 

Elevi de 10 la Bacalaureat 2019
La nivelul județului Ialomița, patru elevi au reușit să obțină media 10 la Bacalaureat 2019. Este vorba despre trei elevi de la Colegiul Național «Mihai Viteazul»Slobozia, Sorina Anamaria Buf, Cosmin Culea și Adela Ștefania Hoinaru și un elev de la Liceul Teoretic «Carol I» Fetești, Andrei Iulian Săceleanu.

8 Iulie 2019, 12:42 (2580 vizualizări - 15 comentarii)

Citiți și:
Profesorii din Ialomița cresc «hoțește» rezultatele la Evaluarea Națională și Bacalaureat
173 de persoane au susținut din nou examenul
1495 de elevi ialomițeni au susținut prima probă a Bacalaureatului

Comentariile cititorilor:


level C2 in English:
(13 Iulie 2019, 22:57)
Mary, it seems that you could use some private lessons in English, so do not hesitate and contact me. (adica nu stii engleza si daca vrei sa inveti, contacteaza ma).
Pensionar demn:
(12 Iulie 2019, 19:18)
Desființați liceele foarte slabe! Nu mai susțineți artificial catedre! Profesorii ieșiți după ‘90 sunt slabi. Cei care au fost capabili, au ieșit din sistem, n-au rămas acolo pe doi bani, în umilință! Au intrat ca ,,profesori” unii, că era un loc cald, dar ei sunt aproape cretini, și nu-i vede nimeni! Vai de elevii lor! Trebuie reabilitată școala românească prin calitatea cadrelor didactice! Calitate, nu cantitate! Poate urgenta nevoie de bani la buget să reducă numărul impostorilor, așa ziși profesori!
elev cu 10:
(12 Iulie 2019, 15:38)
@Mary,te implor,ramai la limba romana!
Mary:
(12 Iulie 2019, 13:29)
@ elev cu 10. If you were 10, you were not that stupid!
Gh. Doja:
(11 Iulie 2019, 10:09)
Văd postare in limba engleză! Bun, suntem deștepți, nu mai are româna destule vorbe...Cu bacul 2019, da, procentul de reușită este sub 50%, pe bune!! Socoteala nu este exactă cu 62%. Și-apoi, pentru ce atâta carte, că in România cei bogați sunt proștii?!?
Giani:
(10 Iulie 2019, 22:45)
@mary. Parca abia acum vezi ce porcărie a ajuns școala! E demult la pământ. Nu sunt profesori, sunt hahalere. Nici legile nu ajută. Elevii nu mai niciun interes pt carte.
elev cu 10:
(10 Iulie 2019, 18:41)
fuck off,Mary =)))) communism left the chat 30 years ago
Mary:
(10 Iulie 2019, 12:36)
  Le arde de carte, ca mgarului de fugă. Nu au în cap decât mașini, grătare, băutură, țigări și sex!!!
Cel mai urât lucru posibil este să-i vezi cu puțin timp de a intra la prima oră, sau în recreație, cum fumează la poarta liceului, iar profesorii trec pe lângă ei și nu au nimic de zis. Nu mai spun de ținută sau tunsori la băieți, ori unghii și păr vopsit la fete!! 
   Ăsta nu mai este învățământ, este bătaie de joc la adresa învățământului de renume din România!!! Capetele luminate de la educatori, învătători, profesori, profesori universitari și până la secretari de stat, ministru și prim-ministru, nu au nimic de spus??!! Așa se clădește viitorul acesti țări??!!
" doarunOM":
(10 Iulie 2019, 09:41)
Filosoful - bine punctat.
Intr-o tara, asa-zisa libera, in democratie ajungem sa ni se ingradeasca , restrictioneze redpturi elementare sub forma mascata si dirijata, manipulatoare. Copiii sunt buni si pot fi corijati, educati dar de profesori care sunt OAMENI in primul rand si care vor pune pe prim plan interesele,aspiratiile elevilor si nu propriul buzunar. Copiii, asa inocenti vad bine si inteleg si mai bine, iar noi oamenii mari avem ce invata si de la cei mai mici ca noi multe lucruri.
Filosoful:
(9 Iulie 2019, 23:59)
Procentul de promovabilitate desi pare mare nu reflecta realitatea! Trebuie sa se precizeze citi elevi din clasa a 12 a nu au fost lasati la bac , citi au fost lasati corigenti pentru a nu intra in bac s.a.m.d Daca dintr o scoala din promotia respectiva se prezinta numai 2 candidati si ambii iau media generala 6 procentul este de 100%?!?
Cetățean :
(9 Iulie 2019, 19:39)
Cu cine? Chiar e greu de dat un raspuns. Clasa politica e reprezentata de grupuri mafiote. Au vandut tara.resursele si inclusiv poporul. Cu cine sa se mai refaca tara? In ritmul asta in 30 de ani disparem cu totul.
Vlad:
(9 Iulie 2019, 09:35)
@catatean. Și dacă pleacă din România fără o meserie, ce fac afară? Muncă necalificată. Nu toți tinerii români sunt târâtoare, să adune căpșuni, să se prostitueze....Tot in țara asta trebuie să facem ceva pentru ei. Dar cu cine?!?
Cetățean :
(9 Iulie 2019, 06:35)
Dle.profesor.un adevar l ati precizat clar DEZASTRU. În rest.din pacate nu aveti dreptate. Țară le oferă acestor tineri perspectiva valorizării meseriei avute? Nu. Totul e vicioas. Europa are nevoie de brate de munca ieftine. Asistăm la o adevărată conspirație. Armata a fost anihilată. Biserica nu mai este credibilă din pricina ierarhilor opulenti.scoala distrusă.economie inexistentă. Acesti tineri meseriași nu au unde sa faca practica.nu mai au ingineri care sa i învețe o meserie.de maiștri nu mai zic. Este un DEZASTRU. Politicienii nu au resorturile necesare...Totul e vandut.adica suntem o colonie in care fiecare se descurcă cum poate. Asa ca ...Drum Bun tineret roman spre lume...dezrădăcinati va ca asta nu mai e tara.
Bravo!:
(8 Iulie 2019, 13:41)
Felicitări celor cu 10! Părinții au datorii la bănci pentru meditații?!?
Fost profesor:
(8 Iulie 2019, 13:39)
Dezastruuuuu!! Procentul este și mai mic. Se țin ascunse următoarele cifre: câți elevi de-a 12 și 13 au fost în județul Ialomița și câți au luat examenul în vară. Bani cheltuiți ,,să facă liceul”! Cine cotizează pentru acești bani aruncați? Noi, toți! Sindicatele ce zic? Vor să aibă cotizanți la sindicatul învățământ, adică profesori, oricum ar fi ei! Desființare de licee și catedre plătite la greu, asta e soluția! Meseriași, nene, acesta-i viitorul!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
12 Iul 2020
269 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Sărățeni: Incendiu la o anexă gospodărească

Sărățeni: Incendiu la o anexă gospodărească

Pompierii din Uziceni au intervenit miercuri, 13 mai 2020, pentru stingerea incendiului care a cuprins o anexă gospodărească din localitatea Sărățeni. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:45
(374 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă desfășurată de polițiștii ialomițeni

Miercuri, 13 mai 2020, polițiștii ialomițeni  au acționat în filtre rutiere și patrule de ordine și siguranță publică în vederea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:40
(276 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan în stare de ebrietate

Polițiștii din Țăndărei au întocmit miercuri, 13 mai 2020, un dosar penal pe numele unui  bărbat, de 29 de ani, din localitate. Acesta a fost identificat în trafic în stare de ebrietate, având o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:35
(339 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Tablete pentru elevi

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Tablete pentru elevi

Reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au lansat o inițiativă publică menită să-i sprijine pe elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, fără posibilități fianciare, care nu pot participa la cursurile ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:30
(304 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 312 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 14 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 312 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 13:00
(444 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: A intrat cu mașina într-un gard

Polițiștii ialomițeni au intervenit marți, 12 mai 2020, în cazul unui accident rutier petrecut la Lilieci. Din datele oamenilor legii, un bărbat de 57 de ani, domiciliat în județul Vrancea, a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 15:55
(441 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Țăndărei: Depistați în trafic cu adeverințe de angajator false

Polițiștii din  Țăndărei, marți, 12 mai 2020, în timp ce executau activități specifice pe linia combaterii COVID-19 în filtrul instituit la ieșirea din oraș către comuna Platonești, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 15:50
(444 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 179 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 73 mii de lei

Marți, 12 mai 2020, polițiștii ialomițeni au continuat seria acțiunilor desfășurate cu scopul prevenirii și reducerii faptelor antisociale. Cu această ocazie au fost aplicate 179 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 15:45
(391 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 297 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 13 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 297 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 13:05
(460 vizualizări - 0 comentarii)


9

Urziceni: Înșelată pe internet

O femeie de 40 de ani, din Urziceni, a apelat Poliția luni, 11 mai 2020, după ce și-a dat seama că a fost înșelată pe internet. Aceasta a plătit o sumă de bani pentru achiziția unor articole de grădină ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 16:15
(569 vizualizări - 0 comentarii)


10

Slobozia: A prezentat o adeverință falsă

În timpul misiunilor desfășurate cu privire la respectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, polițiștii din Slobozia au oprit mașina condusă de o femeie, de 36 de ani, din localitatea Bucu. În momentul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 16:10
(534 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Un bărbat de 41 de ani, din Slobozia, s-a ales cu un dosar penal după ce luni, 11 mai 2020, a fost identificat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Acesta avea o alcoolemie de 0,77 miligrame alcool ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 16:05
(422 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 296 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 12 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 296 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 13:05
(533 vizualizări - 0 comentarii)


13
Ialomița: Cod Galben de vânt și grindină

Ialomița: Cod Galben de vânt și grindină

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis un Cod Galben de vânt și grindină pentru mai multe județe din țară, inclusiv Ialomița. Potrivit specialiștilor, local vor fi perioade cu instabilitate ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 11:35
(533 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 8 mai a.c., polițiștii din Fetești au oprit, pentru control, un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, condus de un bărbat de 32 de ani ce se deplasa pe raza municipiului Fetești către ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 16:10
(493 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: S-au răsturnat cu mașina într-un șanț

Smirna: S-au răsturnat cu mașina într-un șanț

Doi bărbați, de 54 și 56 de ani, au fost victimele unui accident rutier petrecut sâmbătă, 9 mai 2020, în satul ialomițean Smirna. Șoferul automobilului a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat într ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:25
(373 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Smirna accident


Ograda: Incendiu de vegetație uscată izbucnit într-o gospodărie

Pompierii din Țăndăeri au intervenit duminică, 10 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit în gospodăria unui localnic din Ograda. Celelalte bunuri din gospodărie au fost ferite de ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:20
(405 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda incendiu


Ion Roată: Șoferiță implicată într-un accident rutier

O femeie de 36 de ani a avut nevoie de sprijinul paramedicilor SMURD din Urziceni, fiind implicată într-un accident rutier. Șoferița s-a răsturnat cu mașina într-un șanț de pe marginea drumului. Din fericire ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:15
(421 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri de prevenire a răspândirii virusului gripei aviare

DSVSA Ialomița a dispus informarea tuturor exploatațiilor comerciale de păsări, a tuturor consiliilor locale și a administratorilor fondurilor de vânătoare de pe raza județului, cu privire la măsurile specifice ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:10
(394 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Măsuri de prevenire a răspândirii noului Coronavirus în rândul angajaților

Pentru a preveni infecția cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2) trebuie să efectuați deplasările necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă în conformitate cu instrucțiunile primite din partea angajatorului ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:05
(469 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În Ialomița nu s-au înregistrat cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Conform Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița nu au fost înregistrate cazuri noi de infecție COVID-19. Astfel, la nivelul județului există 289 de îmbolnăviri ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 13:05
(511 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 289 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 10 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 289 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2020, 13:05
(623 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 281 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 9 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 281 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2020, 13:05
(650 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Femeie de 69 de ani, moartă din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la un nou caz de deces cauzat de infecția COVID-19 înregistrat în județul Ialomița. Este vorba despre o femeie de 69 de ani. Pacienta a fost confirmată ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 20:30
(829 vizualizări - 0 comentarii)


76 de pacienți vindecați în singurul spital suport COVID-19 din Ialomița

Potrivit unei statistici oficiale, în perioada 1 aprilie-8 mai 2020, la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești au fost declarați vindecați 76 de pacienți, depistați pozitiv la testul pentru CO ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 15:35
(546 vizualizări - 0 comentarii)


Donație 5000 litri de dezinfectat pentru școlile din Ialomița

În plină campanie de pregătire a redeschiderii școlilor pentru accesul elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a, unitățile de învățământ din Ialomița au primit o donație de 5000 litri de dezinfectant. Este ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 13:25
(591 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 276 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 8 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 276 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 13:05
(514 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Garsonieră cuprisă de flăcări

Slobozia: Garsonieră cuprisă de flăcări

Pompierii din Slobozia și paramedicii SMURD au intervenit în dimineața zilei de vineri, 8 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu care a curpins o garsonieră aflată la parterul unui bloc din oraș. Cel ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 12:35
(590 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Măsuri de prevenire și protecție a angajaților la reluarea activității

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița înștiințează angajatorii care își reiau activitatea în această perioadă cu privire la măsurile de prevenire și protecție pe care trebuie să le adopte pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 12:30
(457 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: La volan sub influența alcoolului și fără permis

Un bărbat de 48 de ani s-a ales cu un dosar penal joi, 7 mai 2020, după ce a fost surprins în trafic fără a avea permis de conducere. Mai mult, bărbatul circula în stare de ebrietate, având o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 12:25
(457 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...