Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Peste 600 de ialomițeni au fost diagnosticați cu cancer în primele 5 luni ale anului!

Peste 600 de ialomițeni au fost diagnosticați cu cancer în primele 5 luni ale anului!

Cancerul afectează tot mai mulți ialomițeni. O statistică a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița arată că peste 600 de persoane din județ au beneficiat de concedii medicale, fiind diagnosticate cu afecțiuni oncologice. Anual, în Ialomița se cheltuie aproximativ 1 milion de lei pentru tratamentele și investigațiile prescrise de medici bolnavilor care suferă de cancer.

Cifrele neputinței Estimările oficialilor Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița arată că cele mai multe dintre concediile medicale decontate în primele 5 luni ale anului în curs de către instituție au fost realizate în baza documentelor medicale eliberate de medici în cazul pacienților cu afecțiuni oncolo­gice. Statistica arată că peste 600 de ialomițeni au fost diagnosticați cu diferite forme de cancer în perioada de timp amintită. În cele mai multe cazuri, decontarea concediilor medicale s-a făcut, potrivit legii, în proporție de 100%. În alte 16 cazuri, cuantumul decontărilor a fost de 75%. «În aceste cazuri vorbim despre afecțiuni aflate în curs de investigare. Sunt situații în care pacienții mai au nevoie de unele rezultate, pentru confirmarea diagnosticului...» au explicat reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Să­nătate Ialomița.

O boală necruțătoare Aceleași statistici oficiale ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița arată că, anual, instituția cheltuie aproximativ 1 milion de lei pentru tratamentul bolnavilor cu afecțiuni oncolo­gice. Toate acestea, în condițiile în care numărul cazurilor crește simțitor de la un an la altul. «Într-adevăr, Programul Național de Onco­lo­gie are un buget destul de mare... Noi facem toate eforturile necesare pentru a răspunde nevoilor tuturor pacienților oncologici. Fondurile sunt disponibile atât pentru investigațiile medicale, cât și pentru tratamentele pe care medicii le prescriu acestei categorii de pacienți!» a explicat Mihai Geantă, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița.

9 Iulie 2019, 08:05 (3258 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Farmaciile ialomițene primesc mai multe fonduri
Ialomița are mai puține persoane asigurate medical
Ialomițenii au efectuat peste 500 mii de analize medicale

Comentariile cititorilor:


@Vlad:
(12 Iulie 2019, 10:13)
Repet, esti amuzant: Eminescu reda in poezia de care amintesti, ideile socialist-marxiste  care animau proletariatul in sec XIX, nu pt ca erau convingerile sale. Asa cum nu inseamna, cand il descrie dispretuitor pe Mircea cel Batran(in 'Scrisoarea aIII-a'), ca el asa il considera in realitate. Daca vrei sa-i cunosti convingerile adevarate, citeste articolele publicate in ziarul 'Timpul'in care spunea ca "biserica ortodoxa este de 18 sute de ani este maica spirituala a poporului roman, care a nascut unitatea limbei si unitatea etnica a romanilor". Sau, mai simplu, citeste poezia"Rugaciune": 'Craiasa alegandu-ne/ Ingenunchem, rugandu-te/ Inalta-ne, ne mantuie/ Din valul ce ne bantuie/ Fii scut de intarire/ Si zid de mantuire/ Privirea-ti adorata/ Asupra-ne coboara/ O, Maica preacurata/ Si pururea fecioara,/ Marie!'
Vlad:
(11 Iulie 2019, 17:31)
@pentru cel cu religia
Constat ca ai o mentalitate imitativa (meme) si ti-ai atribuit mai multe nume pe acest site.
Parca ai mentionat ceva de mare poet Mihai Eminescu. Ia citeste inca o data si cugeta!
”Religia, o fraza de dansii inventata
Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug,
Caci de-ar lipsi din inimi speranta de rasplata,
Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata,
Ati mai purta osanda ca vita de la plug?”  
Mihai Eminescu.

P.S. Apropo unde este acel pseudo-studiu cu N-spe oameni de stiinta... si alte bazaconii? 
@Vlad:
(11 Iulie 2019, 14:49)
Bravo, bine punctat! Nimic fara Dumnezeu!
@Vlad:
(11 Iulie 2019, 13:55)
Esti amuzant: stiinta e a oamenilor si oamenii sunt ai Creatorului. Tot confortul pe care stiinta ni-l ofera azi e rezultatul cumulat al gandirii unor minti stralucite care erau(surpriza) si credinciosi recunoscuti: Newton, Pascal,Bacon,Barrow,Kepler, Kopernic,Marconi,Descartes,Maxwell, Kelvin, Pasteur, Kant,Planck etc, etc. Teoria formarii universului(Big-Bang) apartine(surpriza)unui preot, George Lemaitre, care era si profesor de fizica la Universitatea Catolica din Louvain(Belgia), bun prieten cu A.Einstein si mandru ca teoria lui nu i-a contrazis(teoria Creatiei)convingerile religioase. Dintre romani pot sa-ti dau 3 exemple. M.Eminescu, dr.Nicolae Paulescu(descoperitorul insulinei), filozoful Constantin Noica, fiecare avand citate celebre despre ceea ce inseamna credinta pt ei. Spitalele moderne de acum nu sunt decat urmasele 'vasiliadelor '(stramosii spitalelor de azi)din urma cu 17 secole(Ev Mediu), infiintate de Sf. Vasile cel Mare si din a caror organizare s-au inspirat de-a lungul secolelor atat Occidentul crestin cat si Orientul musulman(T.S.Miller-"The Birth of the Hospital Byzantine Empire").
Vlad:
(11 Iulie 2019, 10:30)
@Gandire critica. "Religia nu te indoctrineaza..". Nu deloc, doar olecuta, ajugand pana la fanatismul religios. Perioada intunecata de care s-a tot invatat la scoala, numidu-se Evul Mediu, iti spune ceva? Sau, a fost un zvon. Uita-te omule prin zona amintita (a Orientului) si vezi cate abuzuri se fac in numele a tot felul de credinte inchipuite, toate pline de ura si setea de a domina. Sau, astfel de acte reprobabile nu se pun.
"Un studiu american despre oamenii de stiinta premiati cu Nobel..". Si unde este acel studiu? De ce nu ai postat sursa ca si alti cetateni sa poata analiza acele peudo-ziceri? In "Nature", "Live Science", n-ai sa vezi astfel de aberatii!
"Iar necazul mare e ca stiinta nu le va rezolva intotdeauna pe toate" Necazul cel mare!?!?! WTF!?!? 
P.S. Aparatul (pc-ul, telefonul mobil, tableta) dupa care scri si citesti au fost create prin intermediul  Stiintei: Matematica, Informatica, Electronica-Microelectronica etc., a ceea ce tu negi.
@medic:
(11 Iulie 2019, 01:36)
Medicina doar prelungeste viata unui pacient diagnosticat cu aceasta boala, fie ea in primul stadiu. Am cunoscut oameni care au murit dupa un an, sase ani, opt ani de la diagnosticare si culmea.... stiu un om care traieste de 16 ani cu aceasta boala, bineinteles monitorizat medical si este un om normal, dar este foarte credincios si este iubit de Dumnezeu, stiu sigur asta prin minunile vizibile pe care le-a trait, doar el, la racla Sf. Nectarie si la alte locuri sfinte. Dumnezeu stie cararea fiecaruia in viata, mai grea sau usoara, ce ii este de folos! Iar apoi trebuie să vă gândiți doar că boala e de la Domnul și că nimic nu are loc întâmplător. Recunoasteti sau nu puterea lui Dumnezeu e mare!
@Medic:
(10 Iulie 2019, 16:58)
Cancerul e Nevindecabil.daca s-ar gasi leac industria farmaceutica pe ramura oncologica ar da faliment! De mii de ani(gluma) se folosesc citostatice ,radioterapie,cobalt, pentru vindecare.mor oamenii pe capete! La asemenea tratamente un corp sanatos cedeaza, darmite unul bolnav! De cancer au murit sute,mii de oameni cu bani, credeti ca au venit in stadiul 4 la analize??? 
@Gandire critica:
(10 Iulie 2019, 12:58)
La inceput de sec XXI gandesti ca in epoca primitiva. Religia nu te indoctrineaza, ca nu-i partid; daca esti convins, crezi, daca nu, nu! E tare simplu. Doar pt tine e complicat. Apropo de credinta si ramas in urma(cu dezvoltarea economica). Un studiu american despre oamenii de stiinta premiati cu Nobel releva faptul ca peste 90% dintre acestia au recunoscut ca ei cred in existenta Divinitatii(majoritatea crestini, urmati de mozaici, musulmani etc.) Apoi, printre cele mai credincioase popoare se numara(ghici): Israelul si SUA. "Primitive" rau, tarile astea, n-asa? Sa-ti pastrezi postarea: in viata vei trece obligatoriu prin diverse incercari. Iar necazul mare e ca stiinta nu le va rezolva intotdeauna pe toate. Si-atunci vei da "cu capu-n podea prin biserici", asa cum fac majoritatea celor care inainte erau "liber-cugetatori"... Atunci va fi momentul ca sa-ti recitesti postarea de azi sa scapi de greata pt credinta "primitivilor"...
Gindirea critica:
(10 Iulie 2019, 11:45)
@crestin ortodox. La inceput de secol XXI sa faci afirmati de acest fel, ce nu au o baza stiintifica (dovedita prin fapte, cazuistica) tine de zona Orietului apropiat, a mentalitatilor gregare. Si ce este si mai antagonic cu astfel de mentalitati primitive expuse, raspindite si sustinute (la inceput de secol XXI) de tot felul de personaje, este ca, - aumite organizatii, State etc. se gindesc la - explorarea Cosmosului iar altii, cum sa-i manipuleze/indoctrineze pe alti semeni cu tot felul de idei aberante, mistico-religioase. In CL., avem un nivel de 'tiligenta "foarte ridicat" cum va place sa sustineti in fata altora. Doar atit stiti sa faceti: sa dati cu capul de podea in biserica, sa pupati moaste si alte cele.  Nu trebuie sa va mire ca-n 30 de ani nu ne-am apropiat de nivelul de trai european, tot mai rivnit... absolut deloc !
Rodica:
(9 Iulie 2019, 19:08)
In ce priveste diagnosticul, medicul nu da prea multe amanunte, nu te trimite la alte analize mai plauzibile in ce priveste diagnosticul... deci, dezinteres total! Poate, daca ai da plicul, ar fi mai apropiat de pacient, dar avand salarii destul de mari, ar fi cazul sa se limiteze la cat primesc.
Medic2:
(9 Iulie 2019, 18:15)
 Colegii de la Buc i-au spus ca trebuie sa faca x si y...el a spus ca se mai gandeste, si s-a gandit pana a fost prea tarziu. Dupa chestia asta mi-am dat seama ca fac degeaba medicina in Romania si m-am hotarat sa caut de munca in alte tari. Acum profesez de ceva vreme in alte tari si boli cum am intalnit in ialomita le intalnesc doar la refugiatii africani. Cat despre pacientul acela (presupun ca acum e mort demult) inca ma mai obsedeaza, imi pare rau ca poate nu am fost suficient de convingator sa il fac sa se duca la tratament. Imi pare rau sa spun dar in Romania medicina se poate face doar la nivel de medicina de razboi, de dezastre naturale- cel mai puternic supravietuieste. Sanatate va doresc tuturor.
Medic:
(9 Iulie 2019, 18:09)
Sunt medic, am lucrat in Ialomita ceva vreme la stat (adica pacientul nu platea nimic) si pot spune urmatoarele: - in aceasta zona (ca si in restul Romaniei) pacientii ajung la medic cu cancere in stadiul 4 - cand nu se mai poate face nimic. Cand ii intreb de ce nu au ajuns mai devreme mi se spun varii motive ce tin de incultura medicala: am crezut ca m-a tras curentul, ca e o raceala, ca trece, ca e o umflatura ca oricare alta) - cand le recomand o analiza in alta parte ( de obicei o chestie ce nu se poate face in zona si trebuie mers la Bucuresti sau Ct) 75-80% din pacienti imi spun ca nu au bani/ timp, ca de fapt nu e asa de grav, ca de ce sa mearga acolo...bla bla... se duc la alt medic pentru a doua opinie...in final ajung iar la mine cand e prea tarziu. 10- 20 % din pacientii astia chiar nu au bani, sunt asistati sociali sau altceva de genul dar majoritatea nu se duc din comoditate, ignora cu desavarsire simptomele. - o fi si vina medicilor, nu contest. e un judet sarac, fara resurse, pacientul vine la medic cand nu mai are incotro si asta e complet gresit. cand vine nu se mai poate face nimic. La final va voi povesti un  caz real: m-am chinuit ceva vreme sa pun la treaba un aparat util in depistarea cancerului. cand am ajuns in Ialomita era ingopat undeva, statea nefolosit. Dupa multe batai de cap am reusit sa il pun la treaba. in prima zi de functionare am programat o doamna pentru analiza, fix in dimineata respectiva vine si un domn tanar la consult (40 si ceva de ani) si am zis- norocul lui, a venit la fix: l-am bagat si pe el la aparatul respectiv, din pacate la el am descoperit un cancer in stadiul 1-2, compet vindecabil. Am discutat cu el si cu familia, le-am povestit ce si cum, le-am spus  ca trebuie sa ajunga la Buc pt biposie si tratament, am plecat fericit acasa ca in ziua respectiva am salvat viata unui om. Dupa ceva luni vine inapoi la mine pacientul respectiv, ca s-a hotarat sa se opereze. Era slab, galben la fata, fara forta, stadiul final
Liviu:
(9 Iulie 2019, 18:06)
Apa e devina! 
O statistica mai amanuntita arata ca peste 50% din cazuri sunt numai in orasul slobozia. Avem si reziduri radioactive....
Credincios, dar nu îngust!:
(9 Iulie 2019, 17:45)
@crestin ortodox, ești intoxicat! Fii liniștit, sunt o grămadă ca tine. O grămadă care se crede apărată doar de Dumnezeu! Mergem spre vindecare ca popor inert!!
Crestin ortodox:
(9 Iulie 2019, 15:45)
Remușcările, grijie și temerile, neliniștile și distanțările, îndoielile, mâhnirile și întristările, acestea toate duc la apariția cancerului, care intră în om din cauză că omul nu I-a făcut loc lui Dumnezeu ca să sălășluiască în el și, astfel, se instalează cancerul. Când Îl simți pe Dumnezeu până în venele tale, atunci te liniștești. Acesta este medicamentul care vindecă cancerul.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 20 Nov 2019
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Ialomița: Șoferi beți la volan

În perioada 27-28 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat patru conducători auto, cu vârste cuprinse între 32 și 47 de ani, în timp ce șofau pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2019, 08:15
(1265 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Lemne confiscate de polițiști

Vineri, 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au depistat, pe raza comunei Săveni, un bărbat de 60 de ani, din Platonești, în timp ce transporta cu ajutorul unei ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2019, 08:10
(501 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, urmărit de polițiști pe autostrada A3 București-Ploiești. A fost prins și arestat, fiind bănuit de furt din mașini!

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat bănuit că ar fi participat la săvârșirea infracțiunii de furt din auto, faptă comisă pe raza municipiului Slobozia. În continuarea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 17:50
(618 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Verde la Educație pentru Circulație»

Poliția Română și Lidl lansează, la nivel național, a VII-a ediție a campaniei de educație rutieră «Verde la Educație pentru Circulație». Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 28 septembrie a.c., începând ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 17:40
(516 vizualizări - 0 comentarii)


4

Acțiune a polițiștilor la Slobozia și Fetești

În perioada 25-26 septembrie, în intervalul orar 7,30-16,00, polițiștii slobozeni, precum și cei din cadrul Poliției Municipiului Fetești, au organizat și pus în aplicare o serie de acțiuni în unitățile ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 17:35
(675 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 22 focare de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, la data de 27 septembrie 2019, pe raza județului Ialomița sunt declarate 22 focare de Pestă Porcină Africană. Acestea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 17:30
(541 vizualizări - 0 comentarii)


Patruzeci de Sfinte Liturghii la Catedrala Urziceni

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, începând cu data de  30 septembrie 2019, în Catedrala din Urziceni se vor oficia 40 de Sfinte Liturghii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie vindecătorul ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 17:25
(510 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Fetești

Joi, 26 septembrie a.c., în jurul orei 8,00, pe raza localității Fetești s-a produs un accident soldat cu pagube materiale. Astfel, în timp ce un tânăr, de 18 ani, din Fetești, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 17:20
(715 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


8

Țăndărei: Braconaj piscicol

Joi, 26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au depistat un bărbat, de 47 de ani, din Țăndărei, în timp ce transporta pește din speciile crap și plătică pentru care nu deținea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 17:15
(487 vizualizări - 1 comentariu)


9

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 30 septembrie-4 octombrie 2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 17:10
(472 vizualizări - 0 comentarii)


10

Ordin de protecție provizoriu emis pe numele unui slobozean

Miercuri, 25 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 51 de ani, din Slobozia, și-ar fi agresat fosta concubină. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2019, 17:20
(508 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în lanț pe DN21

Miercuri, 25 septembrie a.c., pe DN21 s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la fața locului s-a stabilit că, în timp ce un tânăr ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2019, 17:15
(530 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN21 accident


12

Stelnica: Arestat pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au reușit miercuri, 25 septembrie a.c., identificarea unui bărbat, de 23 de ani, din comuna Stelnica, pe numele căruia era emis un mandat de executare ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2019, 17:10
(440 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Română susține Proiectul «EDWARD»

Joi, 26 septembrie 2019, în cadrul Campaniei naționale de educație rutieră «Alege viața!», Poliția Română susține la nivel național Proiectul «EDWARD»-The European Day Without A Road Death (Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere) ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2019, 17:05
(442 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat preventiv pentru «tâlhărie calificată»


Vineri, 20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au identificat și reținut un bărbat, de 37 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie calificată ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2019, 17:05
(532 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană Ialomița: «Salonul Anual de Carte», a XXVIII-a ediție

În perioada 1-31 octombrie 2019, la Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, sala Galeriile Arcadia, se va desfășura a XXVIII-a ediție a «Salonului Anual de Carte». Sub sloganul «2019-Anul Cărții ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2019, 16:50
(442 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune de informare a șoferilor

Luni, 23 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița au organizat și desfășurat pe raza municipiului Slobozia o acțiune de informare și instruire a conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2019, 16:40
(401 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii survenite la un hidrant de pe strada Căprioarei, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți, 24 septembrie 2 ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2019, 14:10
(432 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 23-27 septembrie a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2019, 15:20
(662 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

Servicii Publice Slobozia SRL
vă face cunoscut faptul că,
în perioada 05-06.10.2019,
se vor desfășura
«Zilele Recoltei»
în incinta Pieței Agroalimentare Ialomița

20 Septembrie 2019, 08:10


Biciclist acroșat de o mașină între Bucu și Ograda

Miercuri, 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident produs pe DN2A, între localitățile Bucu și Ograda. În timp ce un bărbat, de 39 de ani, din Țăndărei, conducea ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2019, 17:10
(1261 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune de prevenire a furturilor de și din autovehicule

Miercuri, 18 septembrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Urziceni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor de și din autovehicule pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2019, 17:05
(557 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea de apă în Fetești

Pentru remedierea unei avarii survenite joi, 19 septembrie 2019, la nivelul unui branșament de pe strada Garofiței, din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea de ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2019, 09:55
(587 vizualizări - 0 comentarii)


Activitate desfășurată de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot»

Activitate desfășurată de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot»

Miercuri, 18 septembrie 2019, părintele protopop Laurențiu Cioranu, împreună cu părintele Daniel Ferbințeanu de la Parohia Ograda au săvârșit Slujba sfeștaniei, Sfințirea cea mică a apei și au rostit rugăciuni ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2019, 09:50
(609 vizualizări - 6 comentarii)


DSVSA Ialomița: 21 focare de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, la data de 18.09.2019, pe raza județului Ialomița sunt declarate 21 focare de Pestă Porcină Africană. Acestea au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2019, 17:30
(517 vizualizări - 1 comentariu)


Ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat din Manasia


Marți, 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Urziceni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 41 de ani, din Manasia, și-ar fi agresat și amenințat fosta soție. Astfel ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2019, 17:25
(498 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Zi pentru combaterea ambroziei

Conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului a propus ziua de sâmbătă, 28 septembrie a.c., o zi a mișcării civice pentru mediu și sănătate cu implicare națională când, într-o singură zi, prin ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2019, 17:20
(447 vizualizări - 1 comentariu)


Gheorghe Lazăr: Beat la volan

Marți, 17 septembrie 2019, polițiștii ialomițeni au depistat în trafic un bărbat, de 29 de ani, din comuna Gheorghe Lazăr, în timp ce conducea un autoturism pe DN2A, deși anterior consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2019, 17:15
(533 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Clean Stations»

Miercuri, 18 septembrie a.c., la nivel național, Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi a desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona stațiilor CFR. Astfel ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2019, 17:10
(551 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 320 locuri de muncă în Europa

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 320 locuri de muncă vacante. Țările vizate sunt Austria, Franța, Germania, Irlanda, Norvegia, Olanda, Polonia și ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2019, 17:10
(553 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...