Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Salvați-o pe Silica!

Free Willy

Salvați-o pe Silica!

Județul Ialomița are o tradiție în privința subprefecților impuși. De la celebrul Costică de la Albești până la actualul subprefect Vasilica Tudor, biroul de subprefect a fost populat veșnic cu oameni care încasează salariul, dar sunt absenți cu desăvârșire din spațiul public...

Depresie instituțională severă Ultima dată am văzut-o pe doamna subprefect Silica-Vali Tudor la ședința Consiliului Județean din 18 iunie 2019, unde președintele Moraru a invitat-o să se adreseze plenului. Noroc că am fost la instalarea ei în funcție altfel n-o mai recunoșteam. E pălită toată, plictisită și... incapabilă să mai deschidă gura. La șe­dința despre care vă vorbeam, sesizând, probabil, politețea formală a președinte­lui, doamna Silica a refuzat să se adre­seze consilierilor. Iar de-atunci, ca și până atunci, liniște și pace. De aceea noi credem că se impune să tragem public un semnal de alarmă asupra situației. Numai vizualizați grozăvia! Doamna Silica se trezește dimineața într-una dintre cele 3 case pe care le deține în Fetești, pleacă la muncă cu mașina instituției la Slobozia, face act de prezență la întâlnirile publice la care nu are chef să participe prefectul Gigi Petre... Și ia un salariu care se ridică la peste 60000 de lei anual. Nu știm exact cât în 2018, că doamna Silica, din cauza depresiei ăsteia instituționale, nu a postat pe site-ul instituției declarația de avere și interese. În aceste condiții, e normal să intri în de­presie... Nu tu sarcini de serviciu, nu tu atribuții.... Doar pereții biroului ăluia plin de microfoane care după 8 ore de stat parcă se iau după tine. De-aia a și ajuns, sărmana, să se ducă la coafor în timpul programului, cu mașina instituției... Ca să nu înnebunească, Doamne ferește!, și să ajungă să vorbească singură... Ca pe vremea când era viceprimar și n-o as­culta nimeni! Și noi de-aia venim și spunem. Domnule prefect, doamna Dăncilă... Fie-vă milă de un biet oficial ajuns în pragul sindromului ăluia japonez, Hikikomori. Salvați-o pe Silica!

11 Iulie 2019, 11:45 (2806 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Consiliul Județean Ialomița patentează «metoda Costică» de numit subprefecți
Fostul viceprimar al Feteștiului, numit în funcția de subprefect al județului Ialomița!

Comentariile cititorilor:


cetatean:
(12 Iulie 2019, 09:10)
cum ajung oamenii astia pe functii ?! Doamne....nu mai inteleg nimic?! nu au rusine, bun simt, nu fac nimic....Doamne, nu-i ierta pe toti care au rapus tara asta ....
xxx:
(11 Iulie 2019, 16:02)
salvati-l SI PE Gigi !
Mehmet:
(11 Iulie 2019, 14:16)
De Jiji, omul lui Tariceanu nimic ?Are dosare penale pe la DNA ? Nu i-a venit randul la o arestare televizata, ca doar este campion ? Silica o coada de matura mananca si gura ei o franzela ca, o fii dat ceva malai sa ocupe postul ! Pline grajdurile statului de mancatori si fete ieftine. Asta este o parlita cu noroc mancat de mica ! Scrieti de apostolul Gigi Petre ca el este capul la peste.
Xxx:
(11 Iulie 2019, 13:47)
Ce este subprefect sunt depresivi toți!
@Slobozia:
(11 Iulie 2019, 13:17)
Empatic cum esti ar trebui s-o iei acasa sau macar sa-i platesti salariul din veniturile tale.
Slobozia:
(11 Iulie 2019, 12:38)
Ironie și subânțelesuri! Cam dur articolul. O fi ea o angajată de carton, dar totuși e o femeie! Câte fufe sunt pe-acolo pe banii statului, luați-le pe căteva la întrebări, dar fără venin în exprimare!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 20 Nov 2019
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

În perioada 24-25 august a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic șoferi care conduceau sub influența băuturilor alcoolice sau  fără permis de conducere. Este cazul a doi bărbați, de 21 și ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 13:20
(926 vizualizări - 0 comentarii)


Pietoni accidentați la Dridu și Sinești

La sfârșitul de săptămână precedent, doi pietoni au fost răniți ca urmare a unor accidente rutiere produse pe raza județului. Astfel, vineri, 23 august a.c., un bărbat de 34 de ani, din localitatea Jilavele ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 13:10
(759 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de Pestă Porcină Africană la Gheorghe Doja și Mărculești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 12:15
(886 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 26-30 august a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice în mai multe localități ...[citește_toată_știrea]

23 August 2019, 15:55
(1197 vizualizări - 0 comentarii)


4
Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Peste 60 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești și Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în cadrul unei ample acțiuni pe linia pisciculturii, combaterii ...[citește_toată_știrea]

23 August 2019, 15:10
(1034 vizualizări - 0 comentarii)


Accident între Movila și Fetești, patru victime

Miercuri, 21 august a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Fetești au intervenit la un eveniment rutier produs pe DJ212, în afara municipiului Fetești, soldat cu rănirea a patru ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 15:15
(1097 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație

Miercuri, 21 august a.c., polițiștii ialomițeni au întocmit dosare penale unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Astfel, un bărbat, de 36 de ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 15:10
(1051 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune împotriva «taximetriștilor-pirat»

Joi, 22 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat în flagrant delict un bărbat, de 62 de ani, din localitatea Mărculești, în timp ce efectua transport neautorizat ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 15:05
(1031 vizualizări - 0 comentarii)


8

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 57 mii de lei, 6 permise reținute

Marți, 20 august a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o acțiune pe raza județului pentru creșterea gradului de disciplină și combaterea cauzelor generatoare de accidente, săvârșite cu implicarea bicicliștilor ...[citește_toată_știrea]

21 August 2019, 13:40
(1153 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

Marți, 20 august a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au depistat un bărbat, de 49 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe DN2A, în ...[citește_toată_știrea]

21 August 2019, 13:20
(1056 vizualizări - 0 comentarii)


10

APM Ialomița: Decizie de încetare a suspendării autorizației integrate de mediu pentru SC Clean Tech International SRL

Printr-un comunicat de presă, Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița anunță că a emis în data de 20.08.2019 Decizia nr. 2 de încetare a suspendării Autorizației Integrate de Mediu nr. 1/17.03.2014 emisă ...[citește_toată_știrea]

21 August 2019, 12:25
(1115 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 19-23 august a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:20
(1249 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: Beți la volan

Polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au depistat în trafic un bărbat, de 56 de ani, din Rădulești, care conducea un autoturism pe drumul ce leagă Fierbinți-Târg de Rădulești în timp ce se afla ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:15
(1066 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Coșereni, prins cu cuțitul la brâu

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni, cu ocazia desfășurării de activități specifice pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență în zona barurilor și a discotecilor ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:10
(1051 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Coșereni cuțit


Urmărit internațional, depistat de polițiștii ialomițeni

La data de 15 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au acționat pe raza județului pentru depistarea peroanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:05
(1435 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii din Ialomița caută un bărbat evadat din sediul Poliției Budești, județul Călărași

Polițiștii din Ialomița sunt în altertă, după ce un bărbat de 46 de ani, din județul Călărași, a evadat în cursul zilei de marți, 13 august 2019, din sediul Poliției Budești. Oamenii legii au instituit ...[citește_toată_știrea]

14 August 2019, 15:07
(1743 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat pentru «violență în familie»

Luni, 12 august a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 39 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că ar fi fost agresată pe stradă de concubinul ei, un bărbat de 50 de ani ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 16:10
(1484 vizualizări - 0 comentarii)


A fost înființată oficial Filiala PLUS Ialomița

Sâmbătă, 10 august 2019, în urma Convenției Județene PLUS Ialomița, care s-a desfășurat la Slobozia, a fost constituită oficial filiala PLUS Ialomița, alegându-se echipa de conducere a acesteia pentru următorii ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 12:20
(1630 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 250000 de lei, 32 de permise reținute

În perioada 9-11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza județului, precum și de prevenire și combatere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:25
(1582 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cercetați pentru încălcarea ordinelor de protecție

Duminică, 11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la încălcarea a două ordine de protecție. În primul caz, un bărbat de 42 de ani, din Slobozia, a încălcat ordinul de protecție ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:20
(1404 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Malu, Perieți și Lăcusteni

Un accident rutier s-a produs în localitatea Malu, evenimentul fiind înregistrat sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 22,00, când un pieton a fost acroșat de un autoturism. Victima, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:15
(1605 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de vegetație la Slobozia și Fetești

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în data de sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 11,30, pe un teren viran din Slobozia, Cartier Bora. Pentru stingerea flăcărilor au acționat pompierii de la ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:10
(1349 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrână găsită moartă în propria locuință

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul nopții de duminică spre luni, 11/12 august 2019, puțin trecut de miezul nopții, pentru asigurarea accesului în apartamentul unei femei de 79 de ani, cunoscută ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:05
(1489 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți, 13! Ghinionul poate fi prevenit!»

Superstițiile din popor spun că, atunci când data de 13 (număr cu ghinion) coincide cu o zi de marți (ziua celor 3 ceasuri rele), aceasta se consideră a fi o zi cu adevărat  ghinionistă. Tocmai de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:50
(1350 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale pentru combaterea Pestei Porcine Africane

Pentru  prevenirea propagării Pestei Porcine Africane și în conformitate cu prevederi legale privind organizarea de acțiuni de control în trafic având ca obiectiv verificarea transporturilor de animale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:20
(1297 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

AMPA Agri Slobozia angajează
REPREZENTANT VÂNZĂRI
UTILAJE AGRICOLE

pentru zona Ialomița-Călărași
Relații la telefon 0723/251.698

9 August 2019, 16:35


Jilavele: Depistat la volanul unei mașini neînmatriculate

Joi, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe raza localității Jilavele, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din Urziceni. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:20
(1502 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Lemne confiscate

Joi, 8 august a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Jilavele au depistat, pe raza localității Maia,  doi bărbați, de 42 de ani, din județul Prahova, în timp ce descărcau material lemnos în dreptul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:15
(1496 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură «Naționali-Internaționali»

Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher anunță susținerea unei noi expoziții de pictură, «Naționali-Internaționali», semnată de Eugen Raportoru. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 13 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:10
(1699 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu de vegetație în apropiere de A2

Incendiu de vegetație în apropiere de A2

Miercuri, 7 august a.c., în jurul orelor 14,00, un incendiu de vegetație a izbucnit pe terenul aflat în imediata vecinătatea a Autostrăzii A2, pe terasamentul căii ferate, respectiv la km 156 în direcția ...[citește_toată_știrea]

8 August 2019, 15:40
(1415 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...