Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

La mila rectificărilor bugetare

Dezastru financiar administrativ în Ialomița

Anunțată pentru finele lunii iulie, rectificarea bugetară promisă de Guvern prinde Ialomița în pragul dezastrului financiar. Mai bine de jumătate dintre primarii județului susțin că mai au fonduri pentru una, două luni... Restul primarilor spun, dar cu jumătate de gură, că alocările bugetare primite în martie de la Consiliul Județean Ialomița le permit să «supraviețuiască»... Despre investiții nu se mai vorbește nici măcar în șoaptă.

Istoria recentă a bugetelor locale Vineri, 22 martie 2019, Consiliul Județean Ialomița a repartizat celor 66 de administrații din Ialomița «sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat» în valoare de 219,5 milioane de lei. Ulterior, Primăria Sfântu Gheorghe a contestat în instanță formula de calcul, considerând-o «eronată». În pofida protestelor publice, aceste repartizări bugetare rămân fundamentul bugetelor locale pentru anul 2019. În baza acestora, primarii localităților ialomițene și-au creio­nat bugetul și au decis câte luni vor rezista până la următoarea rectificare. Conform datelor oficiale, această rectificare ar putea apărea la sfârșitul lunii iulie, urmând ca în luna august Consiliul Județean să distribuie sumele în funcție de nevoile și așteptările fiecărei localități. Majoritatea primarilor se tem însă că banii nu vor fi suficienți pentru a rezista până la sfârșitul anului. «Nu putem trăi din ce avem... Și nu știm cât vom primi la rectificare, dacă va fi una! Eu estimez că mai rezistăm maxim 2 luni» a declarat, la unison cu mulți alți edili locali, primarul comunei Bucu, Ion Drăgușin. La Sfântu Gheorghe, unde primarul Mădălin Teculescu a dat în judecată Consiliul Județean susținând că formula de repartizare bugetară este «eronată», situația e mai dramatică. «Noi am reușit să avem încasări mai mari decât în anii trecuți... Avem nevoie însă de o rectificare bugetară pentru a încheia anul, altfel nu rezistăm! Deja luăm în calcul sistarea unor cheltuieli pentru a asigura plata salariilor...» declară edilul local.

Despre investiții, ca despre morți Și la Bucu, și la Sfântu Gheorghe, edilii locali și-au dorit să facă investiții. Acum nu mai vorbesc despre ele... Doar despre supraviețuire administrativă. Paradoxal, la fel se întâmplă și în comu­nele unde investițiile au fost garantate prin programe naționale. Munteni Buzău, de exemplu, gestionează cea mai mare investiție prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 din Ialomița. Este vorba despre 41 milioane de lei pentru extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și înființarea sistemului de canalizare menajeră. «Sperăm ca aceste investiții să fie fina­lizate la timp. Apoi ne vom gândi iar la investiții... Sigur, mi-ar fi plăcut și mie să pietru­iesc străzile. Dar mă costă 200000 de lei o stradă de 800-1000 de metri... Și am 25 de kilometri în tot satul! Nu am bani și nici nu mai e cazul, dacă demarăm investiția asta. Așa că aștept și sper ca oamenii să înțeleagă... Și, dacă o să mai fiu eu primar, o să pietruiesc și străzile! Dar când va veni timpul, că acum degeaba o fac. De fapt, asta e problema în România. Investițiile se fac electoral. Eu nu vreau așa, că în satul ăsta trăiesc și eu...». Din­colo de declarații însă, realitatea cifrelor e crudă. În Ialomița, până la ju­mătatea acestui an, s-au absorbit aproximativ 10% din cele 813,75 milioane de lei alocate. Revenind la rectificarea bugetară și criza financiară cu care se confruntă administrațiile locale, este remarcabil și punctul de vedere al oficialilor județeni. Ionel Gae, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, a declarat pe marginea acestui subiect: «Pentru cei care se confruntă cu o criză financiară există posibilitatea de a umbla la salarii... Primarii ar fi trebuit să se gândească la acest risc, înainte de a le mări! Orice s-ar întâmpla, noi nu îi vom lăsa! În limita cadrului legal îi vom sprijini pentru a traversa cu bine această perioadă...».

16 Iulie 2019, 08:05 (2220 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Administrațiile din Ialomița așteaptă încă o rectificare bugetară
Ialomița administrativă nu folosește sistemul informatic PatrimVen
Administrațiile locale au mărit taxele și impozitele în 29 de localități
Ialomița administrativă așteaptă rectificarea bugetară

Comentariile cititorilor:


prostit:
(17 Iulie 2019, 10:20)
Mesaj pentru Stelica Gheorghe, primarul de la Ciulnita.
Te-am sustinut, ba te-am si admirat in ceea ce ai facut in comuna dar de la un timp cred ca ai pierdut busola.
In Ciulnita ai inceput sa asfaltezi si cimpul. Cu banii primariei, modernizati cimitirul nou si alte "obiective" la CIULNITA, iar la POIANA stau gramezi imense de gunoi in cimitir neridicate de citiva ani. Gurile rele spun ca inainte de alegerile trecute, popa de la Poiana ar fi facut propaganda electorala adversarului tau si de atunci ai lasat cimitirul in paragina cu toate ca promisesei sa faci gardul si altele. Stelica ce-ar fi inainte sa faci cimitir nou la Ciulnita sa faci gardul cimitirului de la Poiana, sa rupi dintr-un drum din cimp o bucata si sa torni citeva alei... Daca este adevarat ce se spune despre preot cred ca este cazul sa fii tu desteptul care cedeaza. Iar faptul ca preotul ar fi facut campanie electorala mi se pare o gluma ca altfel ar trebui sa-mi scuip in sin. In alta ordine de idei, soseaua care coboara spre satul din vale are gauri destul de mari. Nu se vad la Primarie? Pe domeniul public sunt balarii cit casa. Ati luat gardul scolii vechi ( asa cum era el, vechi, dar era) si este acolo vraiste. Cu acea insailatura numita pod de pe Ialomita sa inteleg ca ne-am consumat portia de investitii. Ati facut la Ciulnita, trotuare frumoase din pavele. De ce umbla satenii tot pe mijlocul soselei, incurcind circulatia si nu-i vede politia? Daca este politie locala de ce stau "smecherii" cu masinile la circiumi, in toata comuna, se fac crita si pleaca tot cu masinile spre casa. 
#gogu:
(17 Iulie 2019, 09:31)
Străzile sunt pietruite,din câte știu exista proiect de astfaltare dar după ce se vor termina lucrările de apa și canal cum de altfel este firesc sa se întâmple in orice comuna.Nu astfaltul și după aia spargem sa îngropăm țevile.Acum era vorba de aranjarea străzilor prin lucrări de sacrificare ușoară și așternerea de piatra in anumite zone.
gogu:
(16 Iulie 2019, 22:24)
daca te gindesti la pietruirea strazilor cind majoritatea comunelor sunt asfaltate LASANE PLEACA......
Votant:
(16 Iulie 2019, 18:24)
Cind suntem conduși de repetenți , hahalere , derbedei, hoți și mincinoși , penali și incompetenți , ajunși prin vot la putere , asta ne este soarta !
Geo:
(16 Iulie 2019, 17:50)
Nu contează ca sunt roșii,galbeni,albaștrii etc.......aveți șansa anul viitor sa-i dați jos. Intrați peste ei in primărie sau orice alta instituție a statului, cereți drepturile care vi se cuvin. Nu mai țineți capul plecat de fiecare data când trebuie sa interacționați cu acești nemernici.
#jos ciuma rosie galbena:
(16 Iulie 2019, 17:10)
Adevarat ciuma rosie psd exista peste tot in judet, dar de ciuma galbena pnl nu se pune ?? Avem si primari galbeni pnl care o aburesc cu angajari de amante iubite,copii slugilor pe posturi consiliere si consilieri. O galagie de bani la salariu pe nimic.Amante cu barati si copii acasa da.Avem sub prelata ciuma rlosie ģalbena. Exista solutie cand vor auzi TRAIASCA TLC
politica psd:
(16 Iulie 2019, 14:12)
Ciuma rosie a planuit: ii lasam sa-si faca ce salarii vor, apoi, cand vor ramane fara bani, ii poftim in psd. Daca nu, sa mai astepte..
TUMOAREA - PSD:
(16 Iulie 2019, 13:27)
Treceeți la ProNeacșu @co și mai primiți ceva frimituri
Geo:
(16 Iulie 2019, 13:15)
Sobolani , hoți și incompetenți care jefuiți orașul și implicit , județul. Anul viitor sa va luati Adio de la cârma puterii , scarbelor murdare........pe zi ce trece orașul se degradează din toate punctele de vedere , iar lucrul cel mai grav este ca noi, oamenii suntem nepăsători la aceste orori.......doar suntem un oraș de bugetari cu arborele genealogic , bine înfipt in principalele instituții de stat ale județului, ( frați , surori , nepoți, veri , fini ) toți puși pe “supt”.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
01 Nov 2020
213 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Tânăr din Sălcioara, suprins la volan fără permis

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Coșereni, fiind în serviciul de patrulare și control al traficului rutier, pe raza comunei Axintele, au oprit un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 14:15
(219 vizualizări - 0 comentarii)


SJA Ialomița: Surprins în flagrant când dădea «mită»

Joi, 22 octombrie 2020, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, împreună cu lucrătorii de Poliție Judiciară ai Diecției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 13:25
(574 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1858 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1858, cu 50 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 13:05
(306 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Eveniment privat întrerupt de forțele de ordine

În cursul zilei de joi, 23 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și a ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 12:20
(269 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Verificarea documentară a contribuabililor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii interesați că potrivit prevederilor art. 148 din Codul de procedură fiscală, pentru stabilirea corectă a situației fiscale ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 11:50
(306 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești

Ca urmare a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 23 octombrie 2020, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 09:30
(194 vizualizări - 0 comentarii)


6

Cei mai noi pompieri ialomițeni au depus Jurământul Militar

Candidații selectați din sursă externă în luna septembrie a.c., angajati pe perioadă determinată, au depus astăzi Jurământul Militar, în cadrul unui ceremonial restrâns, impus de contextul epidemiologic ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 18:05
(207 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Persoană trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de «trafic de influență»

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus, la data de 16 octombrie a.c., trimiterea în judecată a unei persoane, fără calitate specială, față de care s-a luat măsura ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 17:40
(271 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ialomița: Dosare penale pentru șofat fără permis

Miercuri, 21 octombrie a.c., în jurul orei 12,00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dridu, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Dridu, au oprit pentru control, un autoturism condus ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 14:05
(489 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1808 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 22 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1808, cu 21 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 13:05
(291 vizualizări - 0 comentarii)


10

Bătrân de 82 de ani din Bărcănești, dispărut

Polițiștii din Ialomița caută un bărbat, în vârstă de 82 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Bărcănești într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 15:45
(193 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bordușani, arestat pentru producerea unui accident

Marți, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală  Stelnica au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 15:20
(243 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ograda: Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui bărbat care și-a bătut concubina

Marți, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin apel 112 de o femeie, de 56 de ani, din Ograda, cu privire la faptul că a fost lovită de concubinul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 14:55
(235 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1787 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 21 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1787, cu 46 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 13:05
(254 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Luni, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit pentru control, pe Calea București din Urziceni, un autoturism condus de un bărbat de 51 ani. Întrucât șoferul emana ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 14:35
(249 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a desfășurat acțiunea Truck&Bus, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și de mărfuri. Activitățile de control s-au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 14:25
(209 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1741 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 20 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1741, cu 45 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 13:05
(364 vizualizări - 0 comentarii)


Se constituie noul Consiliu Județean Ialomița

Prin Ordinul prefectului județului Ialomița nr. 500/19.10.2020, se va constitui noul Consiliu Județean Ialomița. Evenimentul de constituire se va produce marți, 20 octombrie 2020, la Sala «Europa» a Consiliului ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 17:40
(747 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., în jurul orei 23,30, polițiștii din Amara, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:20
(303 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Movilița, arestat pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Vineri, 16 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:15
(380 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1696 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 19 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1696, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:10
(234 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus. A fost întreruptă o nuntă la Fetești!

Polițiștii din Ialomița, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu jandarmi și polițiști locali, desfășoară zilnic activități pentru informarea cetățenilor și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:05
(341 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 7 accidente!

Ialomița: Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 7 accidente!

Forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au fost solicitate să intervină la un număr de 7 evenimente rutiere care s-au produs în localitățile ialomițene încă din seara ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 12:30
(224 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întâlnirile între contribuabili și inspectorii fiscali se pot face prin programări on-line

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că se pot programa on-line pentru întâlnirea cu un inspector fiscal din cadrul instituției. Pe site-ul www.anaf.ro ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 10:50
(201 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1683 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 18 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1683, cu 47 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2020, 13:05
(253 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1636 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 16 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1636, cu 49 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 13:05
(451 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Băut și fără permis, la volan

Un bărbat, de 36 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, a fost depistat în flagrant noaptea joi spre vineri, 15/16 octombrie a.c., de polițiștii ialomițeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 11:10
(327 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, echipe mixte formate din polițiști din cadrul IPJ Ialomița, jandarmi și polițiști locali au acționat pentru verificarea respectării modului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 11:05
(325 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Miercuri, 14 octombrie a.c., în jurul orelor 11,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier,  în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe DN2 (E85), în afara  localității ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 14:30
(395 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 persoane, depistate că nu respectă măsura izolării la domiciliu

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au depistat 5 persoane care nu respectă măsura izolării la domiciliu și peste 50 de persoane care nu purtau mască de protecție în spațiile unde aceasta este obligatorie ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 14:25
(408 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...