Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Bisericile din Ialomița au nevoie de preoți

Bisericile din Ialomița au nevoie de preoți

Valul de pensionări din sistemul de stat afectează și activitatea bise­ricească, nu doar pe cea din admi­nistrația publică. Zeci de biserici din Ialomița și Călărași au rămas fără personal, după ce foștii preoți s-au pensionat. Reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au făcut publică o listă a tuturor lăcașurilor de cult unde este nevoie de personal clerical. Posturile sunt destinate absolvenților Facultății de Teologie care, pentru a le ocupa, trebuie să susțină examenul de «capacitate preoțească».

Posturi scoase la concurs
Potrivit declarațiilor reprezen­tanților Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, în ulti­mii ani, zeci de preoți și-au încetat activitatea în urma pensionării. Așa se face că, în momentul de față, peste 20 de parohii din județul Ialomița au rămas fără perso­nal cle­rical. «În toate aceste cazuri este vorba despre locuri vacantate în urma pensionării... Posturile sunt publicate de două ori pe an și sunt ocupate în urma unui examen!» a explicat Nicușor Dascălu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. La concurs au dreptul să se înscrie doar absolvenții Facultății de Teologie și constă într-o probă scrisă și una orală, în cadrul cărora candi­daților li se testează cunoștințele liturgice. În cazul în care postul nu este ocupat, el rămâne vacant, iar slujbele sunt susținute de preoți aflați în imediata apropiere a parohiei rămasă fără personal. Cei care sunt interesați să ocupe aceste posturi trebuie să-și depună dosarele până la data de 12 august 2019, la sediul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Pentru a putea obține funcția, cei înscriși trebuie să îndepli­nească o serie de condiții. Printre acestea se numără o declarație din partea viitoarei soții că este de acord să se căsătorească cu tânărul teolog și că îl va urma oriunde va fi numit preot. De asemenea, este nevoie și de recomandare pentru căsătorie, eliberată de preotul duhovnic al viitoarei soții. Mai mult, dosarul trebuie să conțină și o declarație pe propria răspundere, din partea ambilor soți, că nu au mai fost căsătoriți civil și nici religios, dată în fața preotului paroh.

13 August 2019, 12:05 (3716 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
Fraude bancare săvîrșite în Numele Domnului

Comentariile cititorilor:


@Urziceni:
(16 August 2019, 08:41)
Lasa, nu te strofoca, cine stie, cunoaste. Cine nu, ramane sa injure de-a valma, preoti, biserica, credinta, iar argumentele  lui de baza vor fi cliseele de analfabet, prejudecatile si, evident, "educatia"din familie.
Urziceni:
(15 August 2019, 19:32)
@@popescu. Ești cunoscut pe aici. Lasă-ne! Ai destui proști care să se uite in gura ta... Stil inconfundabil, te bagi cu teorii pro popi. Nu prea țin argumentele. Lasă, nu te mai strofoca! Cine știe cunoaște!
@Popescu:
(15 August 2019, 18:05)
Tipic pt analfabetul religios: sa considere ca popa trebuie sa fie un sfant. Gresit, preotul e om si plin de pacate ca toti ceilalti, dar are menirea lui. De aici si vorba din popor, fa ce zice, nu ce face popa. Doctorul e la fel, dar are si el menirea lui. Invatatorul, profesorul, judecatorul etc, toti sunt oameni pacatosi, dar fiecare are un rol in societate. Pt pacate exista judecata Divina iar in fata lui Dumnezeu nu vei avea nicio scuza ca popa(doctorul, invatatorul etc) au fost spagari, curvari, betivi etc. Fiecare dintre noi vom avea de dat socoteala pt ale nostre, nu pt ale altora. Apoi,"credinta e in om": pai Iisus i-a spus lui Petru:"Tu esti Petru si pe tine voi ridica biserica mea si portile iadului nu o vor birui". Apoi,  apostolilor(si, prin ei, tuturor preotilor care le-au urmat): "Mergeti si botezati toate neamurile in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant si invatati-le toate cate v-am poruncit voua. Cate le veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in Cer. Si toate cate le veti lega pe pamant, vor legate si in Cer. Si iata, Eu cu voi sunt in toate zilele pana la sfarsitul veacului. Amin!". Deci credinta fara preot si fara Biserica nu exista, e doar amagirea necredinciosului.. Cat despre orfelinate,azile, spitale etc, intrati pe net la capitolul: activitatea social-filantropica a BOR si vedeti ca sunt vreo 800 de astfel de centre in toata tara, zeci de mii de romani uitati de stat si de rude beneficiind de ele.
Popescu:
(15 August 2019, 15:22)
Lăsați vrăjeala cu popii! Unii nu au pic de vocație! Au toate păcatele la activ. Credința este in om. Biserici multe, credință puțină! Mai investiți și în spitale, scoli, azile de bătrâni.
@Artis:
(14 August 2019, 22:53)
O conditie simpla: ca sa pricepi "mormaiala"preotului, nu trebuie sa bei cand  mergi la biserica. Bafta pt data viitoare!
@@@artis:
(14 August 2019, 20:14)
Bă super prezentule bisericesco,am avut ghinion sa fie atribuit un mormăilă la locasul in care ajung eu.De ce esti asa pornit?Acolo unde mergi tu se tine slujba,probabil.Ai fost prezent in biserica in care merg eu?
Behemoth:
(14 August 2019, 15:39)
Sa mai darame din ele. Si-asa nu ajuta la nimic...
Papilom:
(14 August 2019, 14:28)
Bai aTarconvnic ce tot o dai cu dovezile cand absolut toata biserica si toti absolventii de teologie, cunosc sistemul bisericesc. Ma baiatule sunt sute de absolventi care nu au loc de pilosi si cumetrii. Acum duce Ialomita lipsa si de popi ? Uite tu un exemplu de care toata lumea stie. Purtatorul de cuvant al Inspectoratul de Politie Hunedoara este popa de meserie. Munceste si in politie dar si slujeste ! Cunbdreacu vine asta; militianul este si popa?? Bai si unde in Ialomita sa reclami ? Cui sa reclami ? La militie sau la procuror care sunt ma derbedei decat popii
@Artis:
(14 August 2019, 08:55)
Esti dezinformat(ceva normal pt unul care a fost la biserica doar cand a fost botezat), bisericile sunt pline in fiecare duminica si de sarbatori. Dar , ca sa stii asta, trebuie sa intri in ele, sa intelegi ca nu e "mormaiala" ci o slujba religioasa la care participa efectiv preoti si credinciosi deopotriva.
Artis:
(14 August 2019, 07:58)
Au ajuns popii sa angajeze ca militia,din sursa externa.Au ridicat locase noi de rugaciune si nu au luat in calcul pensionarile.Hai ca-i deja idee de film! Sa ceara dispensa,viitorii popi sa faca 2 ani de liceu si 6 luni de Teologie.Ca si asa doar babele mormaie cu ei la slujba.Cine i atent la mormaiala popii?
@Tarcovnic:
(13 August 2019, 23:26)
Daca ai dovezi, depune-le organelor in drept, altfel, esti pasibil de pedeapsa pt tainuire.
Tarcovnic:
(13 August 2019, 21:38)
Hai lasa vrajeaja ca nu iei nici in ultimul catun al ialomitei post de popa daca nu dai spaga sau nu ai neamuri ori relatii. Restul bancuri de radio erevan.
javre:
(13 August 2019, 21:22)
Degeaba sunt posturi, în majoritatea parohiilor preoții vin cu bani de acasă să acopere cheltuielile bisericilor. Posturile de la oraș se ocupă numai de către preoții care au cel puțin 5 ani vechime la țară, și peste tot se aude că e nevoie și de bani. Dacă episcopia ar uni parohiile sărace învecinate între ele, s-ar ocupa mai repede posturile. Altfel la parohii cu 50 de case nu se mai duce nimeni, că ești muritor de foame. Sunt multe de spus din sistem, dar pentru bani alegem să aruncăm gunoiul sub preș.
Gicu:
(13 August 2019, 17:57)
Un serviciu bun daca te descurci in satele sarace cu trei patru babe la liturghie daca nu m-ai pui bani de la tine.
anghel:
(13 August 2019, 16:44)
Huuuuuuuuuuuuu

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 10 Dec 2019
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

APM Ialomița: Decizie de încetare a suspendării autorizației integrate de mediu pentru SC Clean Tech International SRL

Printr-un comunicat de presă, Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița anunță că a emis în data de 20.08.2019 Decizia nr. 2 de încetare a suspendării Autorizației Integrate de Mediu nr. 1/17.03.2014 emisă ...[citește_toată_știrea]

21 August 2019, 12:25
(1204 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 19-23 august a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:20
(1316 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au depistat în trafic un bărbat, de 56 de ani, din Rădulești, care conducea un autoturism pe drumul ce leagă Fierbinți-Târg de Rădulești în timp ce se afla ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:15
(1139 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Coșereni, prins cu cuțitul la brâu

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni, cu ocazia desfășurării de activități specifice pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență în zona barurilor și a discotecilor ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:10
(1104 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Coșereni cuțit


4

Urmărit internațional, depistat de polițiștii ialomițeni

La data de 15 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au acționat pe raza județului pentru depistarea peroanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:05
(1641 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii din Ialomița caută un bărbat evadat din sediul Poliției Budești, județul Călărași

Polițiștii din Ialomița sunt în altertă, după ce un bărbat de 46 de ani, din județul Călărași, a evadat în cursul zilei de marți, 13 august 2019, din sediul Poliției Budești. Oamenii legii au instituit ...[citește_toată_știrea]

14 August 2019, 15:07
(1811 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat pentru «violență în familie»

Luni, 12 august a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 39 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că ar fi fost agresată pe stradă de concubinul ei, un bărbat de 50 de ani ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 16:10
(1535 vizualizări - 0 comentarii)


A fost înființată oficial Filiala PLUS Ialomița

Sâmbătă, 10 august 2019, în urma Convenției Județene PLUS Ialomița, care s-a desfășurat la Slobozia, a fost constituită oficial filiala PLUS Ialomița, alegându-se echipa de conducere a acesteia pentru următorii ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 12:20
(1692 vizualizări - 0 comentarii)


8

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 250000 de lei, 32 de permise reținute

În perioada 9-11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza județului, precum și de prevenire și combatere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:25
(1663 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ialomița: Cercetați pentru încălcarea ordinelor de protecție

Duminică, 11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la încălcarea a două ordine de protecție. În primul caz, un bărbat de 42 de ani, din Slobozia, a încălcat ordinul de protecție ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:20
(1484 vizualizări - 0 comentarii)


10

Accidente la Malu, Perieți și Lăcusteni

Un accident rutier s-a produs în localitatea Malu, evenimentul fiind înregistrat sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 22,00, când un pieton a fost acroșat de un autoturism. Victima, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:15
(1663 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de vegetație la Slobozia și Fetești

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în data de sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 11,30, pe un teren viran din Slobozia, Cartier Bora. Pentru stingerea flăcărilor au acționat pompierii de la ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:10
(1412 vizualizări - 0 comentarii)


12

Slobozia: Bătrână găsită moartă în propria locuință

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul nopții de duminică spre luni, 11/12 august 2019, puțin trecut de miezul nopții, pentru asigurarea accesului în apartamentul unei femei de 79 de ani, cunoscută ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:05
(1549 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți, 13! Ghinionul poate fi prevenit!»

Superstițiile din popor spun că, atunci când data de 13 (număr cu ghinion) coincide cu o zi de marți (ziua celor 3 ceasuri rele), aceasta se consideră a fi o zi cu adevărat  ghinionistă. Tocmai de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:50
(1403 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale pentru combaterea Pestei Porcine Africane

Pentru  prevenirea propagării Pestei Porcine Africane și în conformitate cu prevederi legale privind organizarea de acțiuni de control în trafic având ca obiectiv verificarea transporturilor de animale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:20
(1348 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

AMPA Agri Slobozia angajează
REPREZENTANT VÂNZĂRI
UTILAJE AGRICOLE

pentru zona Ialomița-Călărași
Relații la telefon 0723/251.698

9 August 2019, 16:35


Jilavele: Depistat la volanul unei mașini neînmatriculate

Joi, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe raza localității Jilavele, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din Urziceni. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:20
(1563 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Lemne confiscate

Joi, 8 august a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Jilavele au depistat, pe raza localității Maia,  doi bărbați, de 42 de ani, din județul Prahova, în timp ce descărcau material lemnos în dreptul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:15
(1556 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură «Naționali-Internaționali»

Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher anunță susținerea unei noi expoziții de pictură, «Naționali-Internaționali», semnată de Eugen Raportoru. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 13 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:10
(1854 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu de vegetație în apropiere de A2

Incendiu de vegetație în apropiere de A2

Miercuri, 7 august a.c., în jurul orelor 14,00, un incendiu de vegetație a izbucnit pe terenul aflat în imediata vecinătatea a Autostrăzii A2, pe terasamentul căii ferate, respectiv la km 156 în direcția ...[citește_toată_știrea]

8 August 2019, 15:40
(1475 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni

Urziceni: Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 7 august a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Urziceni, pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale. În cadrul activităților au fost ...[citește_toată_știrea]

8 August 2019, 10:50
(1610 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune de prevenire a furturilor din autoturisme

IPJ Ialomița: Acțiune de prevenire a furturilor din autoturisme

Miercuri, 7 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu polițiștii de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2019, 18:08
(1507 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Surprinși în flagrant la furat

În noaptea de miercuri spre joi, 7/8 august a.c., în jurul orei 1,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au depistat în flagrant o femeie, de 30 de ani, și un minor de 13 ani ...[citește_toată_știrea]

7 August 2019, 16:15
(1484 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Moldoveni furt


Ialomița: Lemne confiscate

Marți, 6 august a.c., polițiștii de Ordine Publică, împreună cu specialiștii silvici au desfășurat mai multe controale pe drumurile publice și la punctele de lucru de pe raza județului pentru combaterea ...[citește_toată_știrea]

7 August 2019, 16:10
(1434 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal între Stelnica și Fetești

În noaptea de 5/6 august a.c., pe DN3B, între localitățile Stelnica și Fetești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. În fapt, în timp ce un bărbat, de 45 de ani, din Fetești ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 18:10
(1878 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de informare la Tabăra Amara

Marți, 6 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități de informare a elevilor aflați în Tabăra Amara. În ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 18:05
(1339 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan cu un permis fals

Luni, 5 august a.c., polițiștii feteșteni au surprins în flagrant un bărbat, de 37 de ani, din Fetești, în timp ce conducea pe raza localității de domiciliu fără a deține permis de conducere. Șoferul a ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:55
(1438 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție emise de polițiștii ialomițeni

Marți, 6 august a.c., polițiștii alobozeni au emis două ordine de protecție provizorii pe numele a doi bărbați, de 29 și 30 de ani. În primul caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele bărbatului ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:50
(1356 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru depistarea transportatorilor neautorizați de persoane

În perioada 1-4 august a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au controlat 21291 autovehicule și 13 societăți comerciale în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:45
(1297 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan și fără permis

În perioada 2-4 august a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 66 de ani, au fost depistați de polițiștii ialomițeni în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice deși anterior consumaseră ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:40
(1280 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Floricica dansatoarea în Ialomița: Pește confiscat de polițiști Monica Daliu în Învățătorul care păzește «Muzeul Viu» din Ghimpați COCO în Prefectul Gigi Petre vrea să candideze independent oriunde! CETATEAN în Consilierul local Nicu Pericli, acuzat că a bătut un angajat Vali în Procurorii DIICOT cer pedepse mai aspre pentru traficanții de copii din Țăndărei Sile în Consilierul local Nicu Pericli, acuzat că a bătut un angajat Sofer în Consilierul local Nicu Pericli, acuzat că a bătut un angajat cetatean în Consilierul local Nicu Pericli, acuzat că a bătut un angajat Slobozean în Consilierul local Nicu Pericli, acuzat că a bătut un angajat Calin Elena în DGASPC Ialomița: Copii cu dizabilități, plimbați prin spitalele din București Ion Loredana în Învățătorul care păzește «Muzeul Viu» din Ghimpați Gall în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița Gigel în Politica demografică a președintelui Moraru Kukuruku de sezon în În Ialomița există 8000 de copii nevaccinați Daniela în Învățătorul care păzește «Muzeul Viu» din Ghimpați Gheo în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița Gheo în Tănase Mihalcea revine la șefia Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița Tinel bombonel în Procurorii DIICOT cer pedepse mai aspre pentru traficanții de copii din Țăndărei Anonimus în Procurorii DIICOT cer pedepse mai aspre pentru traficanții de copii din Țăndărei ianos în «De la 1 ianuarie 2020 va crește valoarea netă a salariului minim!»
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...