Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Peste 60 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești și Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în cadrul unei ample acțiuni pe linia pisciculturii, combaterii comerțului ilicit stradal și prevenirii faptelor antisociale. Polițiștii au urmărit combaterea faptelor de braconaj piscicol, a transportului, colectării și comercializării ilegale a produselor rezultate din activitățile ilegale de pescuit, în vederea asigurării unor condiții de piață corecte, cât și sancționarea persoanelor care încalcă regulile de circulație și normele de conviețuire socială. În cadrul activităților au fost aplicate un număr de 66 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 11025 lei și au fost constatate 2 infracțiuni în flagrant. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul jandarmilor ialomițeni. Exemplificând, joi, 22 august a.c. polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, au identificat la stâna unui bărbat, de 40 ani, din Bordușani, 7 unelte de pescuit, respectiv setci din fir textil, nylon și nylon multifilar, în lungime totală de 165 m. Uneltele de pescuit identificate au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit un dosar penal, efectuându-se cercetări pentru comiterea infracțiunilor de producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor precum și a altor tipuri de unelte de pescuit. De asemenea, tot joi, 22 august a.c., polițiștii rutieri angrenați în acțiune au oprit pentru control pe raza localității Stelnica un autoturism condus de un bărbat, de 51 ani, din Fetești. În urma verificărilor, polițiștii au depistat în portbagajul autoturismului patru setci de pescuit, în lungime de 16 metri, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

23 August 2019, 15:10 (1272 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
IPJ Ialomița: Acțiuni de combatere a braconajului piscicol și a delictelor silvice
Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni
Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 25 Feb 2020
216 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 10 februarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii au oprit în trafic pe DN2C, pe raza localității Grivița, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din județul Mureș. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:50
(349 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Focare de pestă stinse oficial

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la faptul că, în perioada 30 ianuarie-3 februarie 2020, la nivelul județului au fost stinse 17 focare de pestă ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:45
(408 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:40
(370 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița/Prahova: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă

Polițiștii specializați în Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița au efectuat 7 percheziții domiciliare, în urma cărora au indisponibilizat peste 4300 de țigarete, 25 litri de băuturi ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 16:40
(449 vizualizări - 0 comentarii)


4

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă și duminică, 8/9 februarie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe raza județului patru șoferi ialomițeni care au condus pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorii ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 16:25
(342 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițiștii au amendat cerșetorii

Duminică, 9 februarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe linia prevenirii și combaterii parazitismului stradal, depistarea cerșetorilor și minorilor lăsați fără supraveghere, predispuși la comiterea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 16:20
(235 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori arestați

Miercuri, 5 februarie a.c., polițiștii din Jilavele, în baza unor activități pe linia depistării persoanelor urmărite și a celor care posedă mandate de executare a pedepsei, au identificat, pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2020, 13:40
(469 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de viscol și ninsori în Ialomița

Cod Roșu de viscol și ninsori în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea vor fi vizate de Cod Roșu de viscol și ninsori. Astfel, Ialomița va intra sub incidența Codului Roșu de viscol și ninsori de miercuri, 5 februarie 2020, orele 22,00, până joi, 6 februarie 2020, orele 8,00. Să precizăm că fenomenele vizate de Codul Roșu de viscol și ninsori fac referire la intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 85-90 km/h, viscol, ninsori relativ abundente, vizibilitatea fiind redusă semnificativ. ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 11:50
(1260 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

Marți, 4 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente de circulație, soldate cu rănirea a patru persoane. Primul accident rutier s-a produs în jurul orei 9,00, pe DJ213, în afara ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 11:45
(483 vizualizări - 0 comentarii)


9
Miloșești: Bărbat de 60 de ani, mort în casa incendiată

Miloșești: Bărbat de 60 de ani, mort în casa incendiată

În noaptea de marți spre miercuri, 4/5 februarie 2020, în jurul orelor 23,45, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Miloșești. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 09:10
(513 vizualizări - 0 comentarii)


10

Accident mortal la Căzănești: Pieton lovit de o mașină!

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DN2A, în localitatea Căzănești, soldat cu decesul unei persoane. Din primele cercetări ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 16:40
(575 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, drogat la volan

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii din Urziceni, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza de competență, au oprit în trafic un tânăr, de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 16:35
(538 vizualizări - 0 comentarii)


12

Coșereni: Arestat pentru «vătămare corporală»

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii din Coșereni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:25
(400 vizualizări - 0 comentarii)


13

AJPIS Ialomița: Modificări privind cuantumul alocației de stat pentru copii

În conformitate cu prevederile Legii nr. 214/2019, pentru completarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, începând cu data de 1 ianuarie 2020, cuantumul alocației de stat ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:20
(559 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța activează Comandamentul pentru Situații de Urgență

Ca urmare a atenționărilor meteorologice de intensificări ale vântului (cu rafale ce vor depăși 60-70 km/h) și ninsori viscolite, la nivelul RAJA SA Constanța s-a decis activarea Comandamentului pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:15
(523 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în localitatea Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA este ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:10
(363 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Gârbovi

Incendiu la o casă din Gârbovi

În noaptea de luni spre marți, 3/4 februarie 2020, în jurul orei 00,25, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Gârbovi. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:05
(441 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Vlădeni: S-au înecat în apele Borcei

Doi bărbați, de 42 și 48 de ani, din comuna Vlădeni, s-au înecat în cursul zilei de luni, 3 februarie 2020, în apele Brațului Borcea. Aceștia se aflau într-o barcă alături de alți doi bărbați, de 36 și ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 14:35
(599 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Accident rutier cu 3 autoturisme

Coșereni: Accident rutier cu 3 autoturisme

Trei autoturisme au fost avariate și o femeie de 41 de ani a fost rănită ușor, în urma unui accident rutier petrecut în zona localității Coșereni. Evenimentul rutier s-a produs marți, 4 februarie 2020, ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 11:09
(485 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Buzău, descoperit la Gârbovi

În data de 31 ianuarie 2019, în jurul orelor 19,30, polițiștii ialomițeni au identificat în localitatea Gârbovi un autoturism declarat furat de către polițiștii din Buzău. Un tânăr de 18 ani, din Pogoanele ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:50
(514 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Femei agresate de soți

Sâmbătă, 1 februarie a.c., o femeie din comuna Dridu a sunat la 112 solicitând ajutor împotriva soțului de 45 de ani care ar fi agresat-o. La fața locului s-au deplasat polițiștii din orașul Fierbinți- ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:40
(411 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Sâmbătă, 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat și oprit în trafic un bărbat ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. După ce a fost testat cu alcooltestul ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:15
(374 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Dosar penal după ce a condus fără permis

În timpul acționării pe linia de prevenire a accidentelor rutiere în comuna Borănești, sâmbătă, 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 4 Coșereni au oprit pentru control un ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:10
(431 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Incendii de vegetație uscată și stuf

În ziua de duminică 2 februarie 2020, polițiștii ialomițeni au intervenit de urgență pentru a stinge un incendiu izbucnit la Țăndărei, în apropiere de lacul Strachina. Au ars circa 40 ha de vegetație uscată ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:05
(323 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Ion Roată, prins beat la volanul mașinii pe care o furase. Nu avea permis de conducere!

Joi, 30 ianuarie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii rutieri din Urziceni, în timp ce efectuau un filtru rutier, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, de 37 de ani, din comuna Ion ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2020, 16:10
(444 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți Târg: Haine susceptibile a fi contrafăcute, ridicate de polițiști

Joi, 30 ianuarie a.c., polițiștii din Fierbinți Târg, în timp ce desfășurau activități privind combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru prevenirea, combaterea și ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2020, 15:50
(374 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 3-7 februarie 2020, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2020, 15:35
(506 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer fără permis din Alexeni, urmărit ca-n filme

Un tânăr, de 34 de ani, din Alexeni, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost urmărit ca-n filme de polițiști. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de miercuri, 29 ianuarie 2020, când acesta se deplasa ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 17:35
(425 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Slobozia au intervenit aproximativ 4 ore la Munteni Buzău pentru a stinge un incendiu care a cuprins o locuință. Tragedia s-a petrecut joi, 30 decembrie 2020, cel mai probabil din cauza unui ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 17:25
(424 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Vernisajul expoziției «Memoria genocidului romilor din România»

Vineri, 31 ianuarie 2020, începând cu ora 11,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia se va deschide o epoziție documentară și de fotografie cu tema «Memoria genocidului romilor din România» ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 17:20
(369 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...