Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Șeful DIICOT Ialomița, desemnat adjunctul membrului național român la Eurojust

Șeful DIICOT Ialomița, desemnat adjunctul membrului național român la Eurojust

Procurorul-șef al DIICOT Ialomița, Dan Alexandru Popa a fost desemnat de Ministerul Justiției să ocupe funcția de adjunct al membrului național român la Eurojust. Eurojust este o entitate juridică creată cu scopul de a asigura cooperarea judiciară între statele membre ale Uniunii Europene pentru a combate criminalitatea organizată și transfrontalieră.

Susține lupta împotriva criminalității organizate la nivel european
Procurorul Dan Alexandru Popa are o carieră în magistratură de 12 ani. Și-a început activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, ulterior promovând la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița. În cadrul acestei unități de Parchet a reușit să instrumenteze dosarul «Mită pentru BAC 2012», fiind primul dosar din România în care au fost probate fapte de corupție în care au fost implicați profesori. În 2016, a devenit procurorul-șef al structurii din Ialomița a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, reușind să investigheze dosarul «Klevek» , în care mai mulți cetățeni străini au fost acuzați de comiterea unor infracțiuni de natură economică. De asemenea, procurorul Dan Alexandru Popa a coordonat anchete penale și în alte județe din țară, reușind să destructureze rețele de traficanți de droguri sau de persoane. Miercuri, 25 septembrie 2019, Ministerul Justiției l-a desemnat să ocupe funcția de adjunct al membrului național român la Eurojust. Organism înființat în 2002, Eurojust a fost creat pentru a asigura la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene sprijin în vederea cooperării în lupta împotriva criminalității transfrontaliere care afectează Uniuniea Europeană. Fiecare stat membru își desemnează câte un membru național care să lucreze în cadrul Eurojust,  fiind ajutat în activitatea sa de adjuncți, asistenți și experți naționali detașați.

26 Septembrie 2019, 15:20 (3140 vizualizări - 12 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Psdist:
(30 Septembrie 2019, 13:33)
La lupta tovarasi ! Unitate in jurul premierului nostru, harnic si necoflictual veorica silica dancila , locul trei pe lista de vot la presedentiale ! Votati locul trei !
Nicolae Dumitra:
(30 Septembrie 2019, 13:04)
Un om excepțional! Asemenea oameni trebuie sa fie promovați . Daca ei ajung la locul potrivit, si noua ne va fi mai bine. Felicitări domnului Dan Popa!
@Psdist:
(28 Septembrie 2019, 12:37)
Ha-ha-ha!"Ministru de la noi"..pai, tovarase, nu vezi cum se chinuie Dancila s-o schimbe pe Bichall din functia de ministru al justitiei pt ca nu raspunde comenzilor grupui infractional al penalilor din partid si e acuzata ca s-a dat cu "dujmanul" american?
Psdist:
(28 Septembrie 2019, 10:17)
Desemnat de Ministerul Justitiei, care are un ministru de la noi, de la cel mai mare partid, PSD !
Catavengu:
(28 Septembrie 2019, 07:24)
eu nu vreau sa felicit DIICOT pentru ca, clanurile de banditi si traficanti din Tandarei fac legea in judetul asta si in multe tari din europa. 
sint plini de bani facuti din furat prostitutie si copii la cersit.
au palate (sa fie la ei ca sint oribile).
au masini de sute de euro, au si permise dar nu stiu sa scrie si sa citeasca !! de ce au permise auto?? poate ne spune politia cine si ce a primit ca sa le dea la astia permise.
se lauda ca ei au toate autoritatile si institutiile la mina !! (vedem zilnic si stim ca asa este).

si atunci de ce sa ii felicitam? ca unii din ei sint "colegi de munca cu acesti infractori" ??
Hmmm:
(27 Septembrie 2019, 22:01)
Domnul procuror isi mai aminteste de Asociatia de Proprietari nr.38? De modul in care au scapat fostul administrator si fostul presedinte de o mica delapidare? Cam vreo 3 miliarde lei vechi?
Nichita:
(27 Septembrie 2019, 13:54)
Un om extraordinar din toate punctele de vedere.Corectitudinea, modestia si profesionalismul care-l caracter spun totul despre persoana lui! Felicitări! Jos palaria!
Caracal:
(27 Septembrie 2019, 10:22)
Pensiile magistraților trebuie impozitate! Procent mare că nu toți sunt demni și pregătiți în meserie!!!
ADRIANA:
(27 Septembrie 2019, 10:17)
Felicitări! Știam că vei face cinste bunicilor și mamei tale! Ziua bună, de dimineață se cunoaște! Fii ferm și fă să fie dreptate în țara asta!! Sănătate și curaj printre șacali! Dănuț, ai o misiune grea!
anormalul:
(27 Septembrie 2019, 08:59)
Oare s-or mai promova si oameni normali, capabili, integri in functii de conducere? oameni neatinsi de coruptia generata de politicieni in toate domeniile de activitate? Poate faceti cumva si reusiti sa bagati dupa gratii cati mai multi interlopi, infractori, corupti, drogati si mai ales politicieni; dar aia au imunitate si se apara unii pe altii in parlament, ca sa nu ajunga pe mana justitiei. Se simte nevoia unui justitiar in societate, poate il luati "ca model" pe Vlad Tepes! Nu am auzit de aceasta persoana pana acum, insa cred totusi ca infractorii prinsi de el sunt albiti si scapati de judecatori; de ex: cazul Huidu, clanul de la Tandarei si cati alti infractori protejati de justitie. Bercea Mondial avea vreo 100 de dosare penale pana sa faca cv puscarie, dupa multi ani de haiducie. Am o propunere: promovarea unei legi prin care sa li se taie mana coruptilor care fura (ca la musulmani); le dam ulterior ajutor de handicap ca oricum unii au deja dosare (Zegrean) ca sa nu le impoziteze pensiile speciale!
marius:
(26 Septembrie 2019, 21:55)
Te felicit si iti doresc sa fii asa cum te stim . Un om care ne va face cinste pe unde vei profesa . FELICITARI 111 
Sa ramai acelasi om cu coloana vertebrala nescimbata .
Succes domnule Popa .
dottore:
(26 Septembrie 2019, 20:29)
Mă bucur foarte mult când văd că și în Ialomița există oameni bine pregătiți care reușesc să ajungă undeva. Multă baftă domnului procuror în viitoarea sa activitate !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 24 Ian 2020
200 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Slobozia: Lansare de carte pentru copii

Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, începând cu orele 12,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va avea loc lansarea de carte pentru copii «Povestea Mimozei». ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:20
(429 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Percheziție la un hoț din locuințe

Luni, 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Axintele au efectuat o percheziție domiciliară pe raza comunei Axintele pentru documentarea activității infracționale a unei persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:15
(452 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Ordin de protecție emis pe numele unui brăilean

Luni, 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au fost sesizați cu privire la un scandal în familie produs în localitatea Scânteia. În fapt, un bărbat, de 36 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:10
(530 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie acroșată de o mașină la Lăcusteni

Luni, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 17,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Lăcusteni, soldat cu rănirea unui pieton. Concret, în timp ce un bărbat, de 31 de ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 16:05
(686 vizualizări - 0 comentarii)


4

AJOFM Ialomița: 4,49%-rata șomajului în luna septembrie 2019

La sfârșitul lunii septembrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4194 șomeri (dintre care 1947 femei), rata șomajului fiind de 4,49%. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 16:20
(455 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 4-8 noiembrie 2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 15:15
(536 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe strada Călărași din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 1 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 15:05
(665 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

În perioada 5-11 noiembrie 2019, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi Hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului așezământ ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2019, 16:15
(823 vizualizări - 0 comentarii)


8

Protopopiatul Slobozia: «Învăț, știu să mă apăr!»

Miercuri, 30 octombrie a.c., Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Ialomiță a organizat acțiunea «Învăț, știu să mă apăr!». Evenimentul s-a desfășurat la ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2019, 16:10
(601 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ordin de protecție provizoriu pentru un bărbat din Rădulești

Luni, 28 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 41 de ani, din Rădulești, și-ar fi agresat soția. În urma formularului de evaluare a riscului întocmit ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2019, 16:15
(916 vizualizări - 0 comentarii)


10

Amara: Arestat pentru «efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice»

Luni, 28 octombrie a.c., polițiștii au reușit identificarea unui bărbat, de 32 de ani, din Amara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2019, 16:10
(1589 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara arestare


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge, salvează o viață!»

Luni, 28 octombrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2019, 15:20
(1070 vizualizări - 0 comentarii)


12

Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, RAJA SA  a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile luni, 28 octombrie ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2019, 14:25
(802 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Accident rutier cu două victime

Un autoturism și două tiruri au fost implicate într-un accident de circulație, în dimineața zilei de 28 octombrie 2019, pe DN2, între localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre cele trei ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2019, 10:21
(1726 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din Alexeni, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Sinești, deși avea permisul suspendat. Totodată, un alt bărbat, de 45 de ani ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 17:40
(942 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 28 octombrie-1 noiembrie2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 17:35
(973 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Produse contrafăcute

Joi, 24 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pe linia respectării legislației în domeniul protecției mărcilor și indicațiilor geografice ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 17:30
(889 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor»


Vineri, 25 octombrie a.c., la sediul Grădiniței cu Program Prelungit «Piticot» din Slobozia s-a desfășurat acțiunea «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor». Părintele Ioan Constantin ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 17:25
(873 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Firmele de dezmembrări auto, controlate

Miercuri, 23 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu reprezentanți ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 08:35
(921 vizualizări - 0 comentarii)


Ilegalitățile cu lemne, în atenția polițiștilor ialomițeni

În perioada 22 septembrie-8 noiembrie a.c., polițiștii de Ordine Publică din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu reprezentanți ai Direcției Silvice Ialomița desfășoară pe raza județului Ialomița o amplă campanie ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 08:20
(953 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane»

Vineri, 18 octombrie a.c., Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane a organizat la București Conferința Națională pentru a marca «Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane». Scopul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 08:05
(765 vizualizări - 0 comentarii)


Un polițist ialomițean a devenit «Eroul de la Rădulești»

Agentul șef principal Dumitrache Gheorghiță a devenit «Eroul de la Rădulești», statut dobândit în urma salvării unei femei și a fiului acesteia din casa aflată în flăcări. În fapt, în seara când s-a petrecut ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2019, 08:25
(926 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Campania «Bucuria de a fi împreună-2019»

Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, în colaborare cu Asociația Socio-Culturală «Matei Basarab» și Protopopiatele Călărași și Oltenița au organizat ultimele două acțiuni din ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2019, 08:20
(874 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 19 ani din Gârbovi, arestat pentru «tâlhărie calificată»

Marți, 22 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au reușit identificarea unui tânăr, de 19 ani, din Gârbovi, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei. Astfel, cel în ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2019, 08:15
(1290 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi arestare


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru siguranța elevilor

Marți, 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat la Colegiul Național «Mihai Viteazul» din Slobozia activități de prevenire a delincvenței ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2019, 08:10
(789 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Eveniment caritabil «De la speciali la speciali»

Vineri, 25 octombrie 2019, începând cu orele 17,00, la Sala de spectacole a Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia se va desfășura spectacolul caritabil «De la speciali la speciali». Evenimentul va ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2019, 08:05
(805 vizualizări - 0 comentarii)


Camionagiu sancționat de polițiștii ialomițeni

Luni, 21 octombrie a.c., un bărbat, de 42 de ani, din Slobozia, a fost sancționat contravențional de polițiști, fiindu-i reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare. În fapt, bărbatul a fost depistat ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2019, 16:25
(1075 vizualizări - 1 comentariu)


Moaștele Sfântului Nectarie, la Slobozia

Eveniment religios la Parohia «Sf. Dumitru» din Slobozia (Șoseaua Nordului). Cu ocazia Hramului Bisericii, în perioada 23-27 octombrie 2019, în incinta lăcașului de cult vor fi aduse Moaștele Sfântului ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2019, 16:20
(1010 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Coșereni au oprit pentru control, pe raza comunei Bărcănești, un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, din București. În ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2019, 16:15
(890 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Fetești beat la volan, urmărit de polițiști

Sâmbătă, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 20,30, polițiștii feteșteni au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din Fetești. În momentul în care s-au apropiat de conducătorul ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2019, 16:10
(1024 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...