Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Patruzeci de Sfinte Liturghii la Catedrala Urziceni

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, începând cu data de  30 septembrie 2019, în Catedrala din Urziceni se vor oficia 40 de Sfinte Liturghii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie vindecătorul de boli, spre slava lui Dumnezeu. De luni până vineri, slujbele vor începe la orele 8,00, cu Sfânta Liturghie, urmată apoi de Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie. Sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare programul va începe la orele 7,30. Din anul 2013, Catedrala din Urziceni a primit în dar o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, care se află spre închinare permanent în biserică. Sfântul Ierarh Nectarie este unul dintre cei mai iubiți sfinți de dată recentă din calendarul ortodox. S-a născut în anul 1846 în Silivria (localitate în apropiere de Constantinopol) pe data de 1 octombrie. S-a remarcat prin smerenie și bunătate față de semeni. A îndurat multă umilință și nedreptate din partea oamenilor. Pentru aceasta Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni încă din timpul vieții. A ridicat o frumoasă mânăstire în Insula Eghina din Grecia, care îi poartă numele. A trecut în rândul sfinților în anul 1920, pe data de 8 noiembrie. Este recunoscut ca vindecător de boli grele (cancer) și grabnic ajutător celor ce se roagă cu credință. Programul Liturgic se va încheia pe data de 9 noiembrie 2017, ziua de serbare a Sfântului Ierarh Nectarie. (preot paroh Bogdan-Ionuț Stancu)

27 Septembrie 2019, 17:25 (1020 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
40 de Sfinte Liturghii la Catedrala din Urziceni
Patruzeci de Sfinte Liturghii la Catedrala din Urziceni

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 04 Iul 2020
78 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Sprijin financiar pentru producătorii de lapte

Producătorii de lapte pot solicita, pînă la data de 14 mai 2010, sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009. Potrivit legislației în domeniu, în funcție ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 05:16
(20294 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Au «spart» aparatul de jocuri electronice

În cursul după-amiezii de marți, 27 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Țăndărei au depistat pe raza localității trei tineri al căror comportament era suspect. După legitimarea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 13:00
(19195 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Șofer» fără permis

Marți, 27 aprilie, polițiștii feteșteni au depistat, pe o stradă din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 33 de ani din județul Harghita. Procedînd la legitimarea acestuia, ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:59
(18429 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Au furat fier vechi din curțile oamenilor

Marți, 27 aprilie a.c., polițiștii din Sărățeni au fost sesizați de trei bătrîne din localitate despre faptul că, în seara zilei de 26 aprilie, trei persoane de sex masculin, pe care nu le cunosc, folosindu ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:57
(19540 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Infractor dus la pușcărie

În cursul zilei de marți, 27 aprilie, polițiștii din Urziceni au desfășurat activități pentru depistarea unui bărbat, de 26 de ani, din localitatea Bărbulești, pe numele căruia exista un mandat de executare ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:56
(21408 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni în trafic

Marți, 27 aprilie, timp de două ore, polițiștii rutieri din Slobozia și din cadrul Posturilor de Poliție arondate municipiului, au acționat în 9 filtre, în principalele puncte de acces la intrare și ieșire ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:56
(23231 vizualizări - 0 comentarii)


Crescătorii de ovine/caprine pot solicita subvenții

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că, în perioada 28 aprilie-31 mai 2010, crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:55
(11019 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Transport ilegal de animale

Marți, 27 aprilie, polițiștii slobozeni aflați într-un filtru pe DN21 din municipiu, au depistat o autoutilitară cu numere de înmatriculare străine, la volanul căruia se afla un tînăr, de 22 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:54
(18385 vizualizări - 0 comentarii)


8

Urziceni: Copii la furat din autoturisme

În cursul nopții trecute, respectiv 27 spre 28 aprilie, o patrulă mixtă de siguranță publică a observat, pe o stradă din Urziceni, un grup de patru persoane care, la vederea autospecialei poliției, au fugit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:53
(19506 vizualizări - 0 comentarii)


9

Slobozia: La volan fără permis

În cursul nopții de luni spre marți, respectiv 26 spre 27 aprilie, puțin după miezul nopții, o echipă mixtă de siguranță publică aflată în serviciul de patrulare pe raza municipiului Slobozia, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:51
(20876 vizualizări - 0 comentarii)


10

Săveni: Șofer beat, prins de polițiști

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Săveni este cercetat penal de polițiști după ce acesta a fost depistat în cursul zilei de luni, 26 aprilie, conducînd pe DJ 201 un autoturism deși consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:50
(11794 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Motociclist accidentat

La începutul săptămînii, luni, 26 aprilie, pe Bulevardul Unirii din Slobozia s-a produs un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui tînăr de 18 ani, din localitate. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:49
(19029 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ciochina: Hoți prinși de polițiști

Luni, 26 aprilie, polițiștii din Ciochina au fost sesizați de un localnic despre faptul că în perioada noiembrie 2009-25 aprilie 2010, persoane necunoscute i-ar fi sustras dintr-o fîntînă aflată în curtea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:48
(20129 vizualizări - 0 comentarii)


13

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 14:08
(10723 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 13:54
(11816 vizualizări - 0 comentarii)


6 ialomițeni, judecați pentru trafic de minori

Șase persoane, dintre care una în stare de arest preventiv, au fost trimise în judecată pentru trafic de minori. Suspecții, prin violențe și amenințări, au exploatat din punct de vedere sexual mai multe ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 13:49
(17775 vizualizări - 0 comentarii)


Problema celor 6 loturi de teren atribuite de Primărie Episcopiei: PS Vincențiu invocă prefectului Teculescu Legea Cultelor

La scurt timp după publicarea pe site-ul nostru a articolului «Eu cînd vreau să fluier, fluier!/Prefectul Teculescu fluieră în Biserica Consiliului Local Slobozia», Preasfințitul Vincențiu ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 09:57
(17900 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, fără documente de proveniență, ce aveau aplicate timbre emise de autoritățile Republicii Moldova, au fost ridicate în vederea confiscării luni, 26 aprilie, de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 09:22
(18135 vizualizări - 0 comentarii)


Comunicat APIA: În atenția producătorilor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că pot solicita, pînă la data de 30 aprilie 2010, acordarea cotelor din rezerva națională. Potrivit Ordinului nr. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 05:51
(20467 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: A intrat cu mașina în stîlp

Duminică, 25 aprilie, pe raza comunei Traian, s-a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, provocat de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate. Polițiștii au stabilit că în timp ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:22
(22214 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Și-a amenințat vecina că o calcă cu mașina

Sîmbătă, 24 aprilie, agenții Postului de Poliție Făcăeni au fost sesizați prin 112, de către o localnică, de 37 de ani, despre faptul că vecinul său, aflat în stare de ebrietate, a amenințat că o va accidenta ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:22
(19564 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Mai multe mașini avariate din cauza unui șofer băut

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 aprilie a.c., agenții Biroului Rutier Fetești au fost sesizați că pe Strada Călărași, din municipiu, s-a produs o tamponare în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:22
(19216 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La furat dintr-o școală

În cursul dimineții de sîmbătă, 24 aprilie, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de directorul unei școli din localitate, despre faptul că în cursul nopții de 23 spre 24 aprilie, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:21
(21203 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni pentru siguranța publică

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 aprilie, polițiștii slobozeni au organizat o acțiune în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratului Județean al Jandarmeriei și ale Serviciului ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:21
(20597 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți prinși de polițiști

Sîmbătă, 24 aprilie, polițiștii din Bordușani au fost sesizați de către o localnică, de 65 de ani, despre faptul că în noaptea anterioară, persoane necunoscute i-au furat din curtea locuinței și dintr-o ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:20
(22017 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Viteza face victime

Duminică, 25 aprilie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin 112, despre producerea unui accident de circulație. Accidentul s-a produs pe DJ203B, pe raza localității Gîrbovi, și s-a soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:20
(19820 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiștii din Urziceni și Fierbinți-Tîrg

Sîmbătă, 24 aprilie, polițiștii din Urziceni au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru prevenirea faptelor cu violență, a furturilor din buzunare, de și din auto, a comerțului ilicit ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:19
(17542 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat la volan

O echipă de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a oprit pentru control, duminică, 25 aprilie, un autoturism înmatriculat în Spania, la volanul căruia se afla un localnic, de 35 de ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:18
(23464 vizualizări - 0 comentarii)


264 locuri vacante pentru 1100 de persoane fără loc de muncă

Vineri, 23 aprilie a.c., la nivel național s-a desfășurat Bursa generală a locurilor de muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Evenimentul s-a desfășurat și la nivel ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 09:10
(18399 vizualizări - 0 comentarii)


O mașină a luat foc la Făcăeni, acoperișul unei case a fost mistuit de flăcări la Condeești

Sîmbătă, 24 aprilie, autoutilitara unui cetățean din comuna Făcăeni a fost cuprinsă de flăcări ca urmare a unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau izolat necorespunzător. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 09:10
(19994 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Slobozean în Statul are de recuperat 127 milioane de lei de la Chemgas Holding Corporation pentru neplata taxelor de mediu tratat cu tratament în Președintele Victor Moraru plătește 165000 de lei pentru «producție de televiziune» și «televiziune on-line» veorica 20-20 în Evaluări «magna cum laude» pentru directorii instituțiilor din subordinea Consiliului Județean mi-am luat izoleta noua în Președintele Victor Moraru plătește 165000 de lei pentru «producție de televiziune» și «televiziune on-line» miratul degeaba în Președintele Victor Moraru plătește 165000 de lei pentru «producție de televiziune» și «televiziune on-line» Taran de la Traian în Președintele Victor Moraru plătește 165000 de lei pentru «producție de televiziune» și «televiziune on-line» anca în Urban SA, acuzată că tratează slobozenii preferențial @besting în Absolvenții de liceu s-au făcut de râs la Bacalaureat 2020 Toma în Evaluări «magna cum laude» pentru directorii instituțiilor din subordinea Consiliului Județean Garda în Viceprimarul Urziceniului, Liviu Cazan a fost reținut pentru 24 de ore! @colocatar catanga în Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia colocatar katanga în Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia tratat cu tratament în Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia @colocatar cartier katanga în Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia Viorel în Handbalul a înghețat la stadiul de proiect cetatean în Urban SA, acuzată că tratează slobozenii preferențial Gigi în Un preot și trei membri ai personalului clerical, confirmați pozitiv la testul pentru depistarea SARS-CoV-2 Urbanistul în Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia @Ofuscatii în «Am o datorie morală față de acești oameni!» colocatar cartier katanga în Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...