Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

ipocrizie pură

Pe zi ce trece conștientizăm fenomenul ipocriziei și, din nefericire, nu facem absolut nimic. Pur și simplu constatăm încremeniți cum mecanismele unui stat inept demolează ceea ce s-a construit în timp. Privim și comentăm de pe margine cum, spre exemplu, unul ca Viorel Cataramă își depune dosarul cu liste de semnături pentru a candida la Președinție și Biroul Electoral Central îi respinge acțiunea, sesizând falsificarea evidentă a unor liste. Același Cataramă contestă decizia BEC la Curtea Constituțională care, surprinzător, îi admite contestația, Curtea motivând că nu Biroul Electoral Central este în măsură să se pronunțe asupra falselor liste de semnături. Suntem cuprinși de silă ascultând cum un ministru al Guvernului Dăncilă pasează responsabilitatea uciderii copilei de 11 ani fix peste gardul Cotroceniului, de parcă Iohannis ar coordona polițiști, procurori sau alte structuri ale statului, părți ale unui sistem guvernamental. Sfidându-se realitatea, se inaugurează toalete la școli cu sobor de preoți, iar infractori dovediți își doresc noi mandate. Hidoșenia sistemului se dezvăluie în toată splendoarea, instituții ale statului fiind cotropite de rude, odrasle și alți membri de partid pentru care «la stat» reprezintă unica soluție de existență. Răposatul Silviu Brucan vorbea de cei 20 de ani pentru ca România să învețe democrația și re­gulile acesteia. S-a înșelat amarnic și fiecare zi din prezent atestă că, mai mult decât sigur, ne vor trebui alți 20 de ani, de acum încolo, doar pentru a îndrepta ceea ce ni se întâmplă. Abia generația următoare poate va reuși să vadă România «ca afară»...

28 Septembrie 2019, 11:50 (2102 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Dinu Păturică&comp.
arta ipocriziei
bullying-ul instituțional

Comentariile cititorilor:


Traian l:
(30 Septembrie 2019, 23:38)
Fără constrângere nu se va face ceva bun pe aceste meleaguri. Doar cu forța ne civilizam si respectăm regulile. Așa e în toată lumea cu economii puternice.
@Gigel:
(30 Septembrie 2019, 11:43)
M-ai linistit cu ultima fraza, altfel consideram ca din punctul tau de vedere ar fi ok cu coruptia, doar fiindca exista si la altii. Sunt multi care atunci cand se face vorbire de coruptia din Romania imediat arata cu degetul spre toti ceilalti. Problema este ca nu ma intereseaza ceilalti! Ma afecteaza direct coruptia din Romania; din cauza furtului din bani publici nu avem mai nimic: autostrazi, spitale si sistem medical decent, un nivel de trai decent, servicii de calitate, etc. Se pare ca altii au din plin aceste lucruri, cu toata coruptia pe care o reclami tu. Oare romanii nostri de ce or fi plecat peste hotare daca in occident ar fi cam la fel de rau ca la noi? Haide sa ne vedem de mizeria noastra de aici, dar mai ales cum putem sa reducem acest flagel. Un mic exemplu: unii conationali incalca toate regulile de circulatie in Ro, si cand sunt opriti ori ameninta politistul cu relatii sus-puse, ori il mituiesc. Asa ceva nu o sa vezi la coruptii aia din occident! Si este doar un exemplu minor!
Gigel:
(30 Septembrie 2019, 10:49)
Ipocrizie pura este intreaga politica, pe tot mapamondul. Vedeti SUA, vedeti Marea Britanie, vedeti Austria! Coruptie este peste tot. Unde si cand a fost vreo tara necorupta? Asta, bineinteles, nu inseamna ca trebuie sa si acceptam.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 09 Iul 2020
129 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu, județul Ialomița, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 2 iulie 2020, în intervalul orar 9,00-15.00. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2020, 11:40
(82 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copil de 9 ani, rănit într-un accident rutier

Un tânăr de 17 ani din orașul Țăndărei s-a ales cu un dosar penal după ce a provocat un accident rutier. Acesta se deplasa pe un moped înmatriculat cu un număr fals și fără a avea permis de conducere, moment ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2020, 14:25
(228 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

În cursul zilei de luni, 29 iunie 2020, polițiștii din cadrul tuturor serviciilor Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au organizat o razie de amploare pe străzile din Slobozia. În urma acțiunii ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2020, 14:10
(244 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 4,13%-rata șomajului în mai 2020

La sfârșitul lunii mai 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3864 șomeri (din care 1777 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2020, 13:20
(227 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 430 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 30 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 430, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2020, 13:05
(213 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 425 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 29 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 425, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de vineri, ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2020, 13:05
(289 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește localitatea Dridu, RAJA Constanța va sista furnizarea apei marți, 30 iunie 202 ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2020, 11:55
(157 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Borănești

Razie de amploare la Borănești

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat vineri după amiază, 26 iunie a.c., în comuna Borănești, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și asigurarea climatului de ordine publică. Au ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2020, 10:40
(203 vizualizări - 0 comentarii)


8
Urziceni: Un bărbat a murit într-un grav accident rutier

Urziceni: Un bărbat a murit într-un grav accident rutier

Un mort și trei răniți, este bilanțul unui accident petrecut în urmă cu aproximativ 40 de minute, în zona Urziceni. Din primele informații, se pare că două mașini s-au ciocnit. La fața locului au intervenit ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 19:15
(654 vizualizări - 0 comentarii)


9

Țăndărei: Căruță implicată într-un accident rutier

Trei tineri din Țăndărei, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, au ajuns la spitalul din oraș fiind victime ale unui accident rutier. Aceștia se aflau într-o căruță care a fost lovită de o mașină. În cauză ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 16:20
(222 vizualizări - 1 comentariu)


10

Bărbat din Scânteia, arestat pentru «conducere fără permis»

Un bărbat, de 49 de ani, din localitatea Scânteia, care se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani și 20 de zile, a ajuns după gratii. El a fost identificat de polițiștii din Grivița vineri, 26 mai ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 16:15
(262 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: 3 hectare de grâu, incendiate

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 25 iunie 2020, pentru stingerea unui incediu produs într-un lan de grâu de pe raza localității Bărcănești. Flăcările au distrus aproximativ 3 hectare de grâu, cauza ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 16:10
(250 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 420 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 26 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 420, cu 2 cazuri mai mult față de ziua precedentă ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 13:05
(216 vizualizări - 0 comentarii)


13

Țăndărei: Mașini de lux cu defecțiuni tehnice

În urma unei acțiuni desfășurată la Țăndărei miercuri, 24 iunie 2020, polițiștii au descoperit faptul că multe dintre mașinile de lux cu care o parte dintre cetățeni se afișează prin oraș au serioase probleme ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2020, 14:20
(361 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Abateri la regulile de circulație sancționate de polițiști

5 șoferi din zona Urziceni și Țăndărei au fost sancționați de polițiștii ialomițeni pentru abateri la Codul Rutier. Aceștia au fost identificați în trafic fie sub influența băuturilor alcoolice, fie fără ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2020, 14:10
(197 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Comandamentul pentru Situații de Urgență, activ până luni, 29 iunie 2020

Ținând cont de avertizările Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) de instabilitate atmosferică temporar accentuată în următoarele zile, cu ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice și grindină ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2020, 13:40
(160 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 418 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 25 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 418, cu 3 cazuri mai mult față de ziua precedentă, ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2020, 13:05
(212 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozean prins cu arme neletale în portbagajul mașinii

Slobozean prins cu arme neletale în portbagajul mașinii

Un ialomițean de 45 de ani este cercetat penal de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de «contrabandă calificată» și «nerespectarea regimului armelor și munițiilor», după ce a fost depistat în trafic ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 14:55
(321 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Fetești, arestată pentru «evaziune fiscală» și «spălarea banilor»

Marți, 23 iunie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Fetești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 14:45
(429 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 23 iunie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe raza municipiului, au oprit un autoturism condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 14:40
(177 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții la domiciliile unor funcționari publici, cercetați pentru fapte de corupție

Miercuri, 24 iunie 2020, ofițeri de Poliție Judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 12:05
(1304 vizualizări - 4 comentarii)


Slobozia din nou sub ape: Peste 50 de locuințe și gospodării, inundate

Slobozia din nou sub ape: Peste 50 de locuințe și gospodării, inundate

 În contextul prognozei meteorologice de ploi abundente și instabilitate atmosferică de Cod Portocaliu, pompierii militari au acționat încă din seara zilei de marți ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 09:15
(307 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 415 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 23 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 415, cu 5 cazuri mai mult față de ziua precedentă ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2020, 13:10
(324 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Grav accident rutier în zona «Hermes»

Slobozia: Grav accident rutier în zona «Hermes»

O tânără de 20 de ani din orașul Amara a murit în după-amiaza zilei de marți, 23 iunie 2020, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier, petrecut la Slobozia, în zona «Hermes ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2020, 13:00
(1762 vizualizări - 7 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Principală din Dridu

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Principală din localitatea Dridu-Ialomița,  RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți, 2 ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2020, 12:35
(187 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Pompierii au salvat un cal căzut într-o groapă

Movilița: Pompierii au salvat un cal căzut într-o groapă

Luni, 22 iunie 2020, în jurul orelor 17,40, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cal căzut într-o groapă din comuna Movilița. Aceștia ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2020, 09:40
(165 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cantitatea de peste 700 mc de lemne, indisponibilizată de polițiști

Ialomița: Cantitatea de peste 700 mc de lemne, indisponibilizată de polițiști

În cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvice, polițiștii ialomițeni au indisponibilizat peste 700 de metri cub de material lemnos și au confiscat 6 mc de lemn de foc vândut de un ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2020, 14:25
(341 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști la Ciochina și Albești

Polițiștii ialomițeni au emis la sfârșit de săptămână două ordine de protecție provizorii și au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie» pe numele a ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2020, 14:20
(499 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan. Minori surprinși în flagrant conducând vehicule!

Duminică, 21 iunie a.c., în jurul orei 1,00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Jilavele, în timp ce se aflau în executarea atribuțiunilor de serviciu pe raza comunei Rădulești, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2020, 14:15
(195 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2A, între Slobozia și Păltinișu

Accident rutier pe DN2A, între Slobozia și Păltinișu

Luni, 22 iunie a.c., în jurul orelor 11,40, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs pe DN2A, între Slobozia și Păltinișu, un autoturism părăsind partea carosabilă și răsturnându-se. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2020, 13:20
(331 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...