Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Ăștia sunt oamenii... jegoși!»

Constantin Sava, primarul liberal al orașului Urziceni

«Ăștia sunt oamenii... jegoși!»

Urziceni, în pragul stării de alertă

Luni, 30 septembrie 2019, de la orele 17,00, plenul Consiliului Local Urziceni a aprobat decizia primarului Constantin Sava de a declara «stare de alertă». Reamintim că orașul Urziceni se confruntă de peste o lună de zile cu o criză a gunoiului. Oficial, criza este declanșată de decizia operatorului de salubritate, Rosal Grup SA, de a restructura activitatea în unitățile administrativ-teritoriale pe care le deservește.

Criza bate la ușă Administrația din Urziceni este incapabilă să gestioneze «criza gunoiului». Situația persistă de mai bine de o lună, perioadă în care gunoiul a fost ridicat sporadic de către operatorul de salubritate, Rosal Grup SA. Depășit de situație, primarul liberal Constantin Sava a convocat o ședință de Consiliu Local în care a anunțat decizia de a declara «stare de alertă» la nivelul orașului. Decizia finală va fi adoptată marți, 1 octombrie 2019, la orele 10,00, în cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență. «Starea de alertă» poate fi declarată numai după informarea prealabilă a prefectului de Ialomița, Gigi Petre. La momentul declarațiilor în plen, primarul Constantin Sava nu făcuse acest demers.

Cetățenii sunt jegoși Imediat după obținerea acordului consilierilor locali prezenți, primarul Constantin Sava a părăsit sala pentru a discuta cu reprezentanții Asociațiilor de Proprietari, convocați și ei la ședința Consiliului Local. Alături de aceștia au participat la ședință și cetățenii orașului. Unii dintre ei i-au reproșat primarului lipsa de inițiativă și situația inacceptabilă în care a ajuns orașul. În replică, primarul a declarat public, printre altele: «Și ce vină am eu?! Ăștia sunt oamenii... jegoși!». Declarațiile primarului Constantin Sava au fost dublate de amenințări la adresa tuturor locuitorilor orașului: «De azi înainte nimeni nu mai scapă! O să vedeți... De Fisc mai puteți scăpa, dar de taxa la gunoi nu!».

30 Septembrie 2019, 19:50 (1689 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Primarul Constantin Sava vrea investiții de 350 mii de euro în serviciul de salubritate
Strategie de Iluminat Public de 25000 de lei, via Ioan Martin
Primarul din Urziceni vrea serviciu de salubritate propriu

Comentariile cititorilor:


Urmașul lui urmașul lui Sava:
(30 Septembrie 2019, 22:44)
Gogule, aparatul din primăria asta condusă de Turcu de 15 ani este format doar dintr o singură persoană, respectiv prima doamnă, preluată de la țărănistul Datcu.
Gogu de la borduri:
(30 Septembrie 2019, 21:39)
Nu Sava este esență râului făcut. Aparatul din primărie clocit de taranisti,crescut de savu ,cana si diculescu, recoltat si selectat de costel Sava prin plasele gaurite de la agrosem partid.
Stefania:
(30 Septembrie 2019, 21:25)
Îl ține spatele omul serviciilor si al dna padurarul rom de la podul turcului, Tinel Limba in urechi. Exact cum il tine si pe vecinul de langa baraj. Pai cum altfel a scapat asta de parnaie. Ba Sava jegos esti tu ba țarane cocalar cu mucii pe manseta camasii. Cu Tinel cu tot te vei duce la parnaie ma sarpe parsiv
Urmașul lui urmașul lui Sava:
(30 Septembrie 2019, 20:42)
Gunoiul din Urziceni este doar o problemă minoră a cinstitului Sava. DNA nu uita si nu iartă. S a copt dosarul concesiunilor terenurilor pășune. Tic, tac...
Urmașul lui urmașul lui Sava:
(30 Septembrie 2019, 20:35)
Jegosi sunt locuitorii Urziceniului veniți din localitățile rurale. Țărani mutați peste noapte la oraș. Sava este din Manasia, Ștefan este din Ion Roată si Cristea e din Cosereni. Cu așa conducere rurală este normal sa ardem gunoiul in spatele blocului, ca la țară. Dar avem borduri de granit, pe barosaneala!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 27 Feb 2020
285 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Ialomița: Beți la volan

Sâmbătă, 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat și oprit în trafic un bărbat ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. După ce a fost testat cu alcooltestul ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:15
(378 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Dosar penal după ce a condus fără permis

În timpul acționării pe linia de prevenire a accidentelor rutiere în comuna Borănești, sâmbătă, 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 4 Coșereni au oprit pentru control un ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:10
(438 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Incendii de vegetație uscată și stuf

În ziua de duminică 2 februarie 2020, polițiștii ialomițeni au intervenit de urgență pentru a stinge un incendiu izbucnit la Țăndărei, în apropiere de lacul Strachina. Au ars circa 40 ha de vegetație uscată ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:05
(327 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Ion Roată, prins beat la volanul mașinii pe care o furase. Nu avea permis de conducere!

Joi, 30 ianuarie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii rutieri din Urziceni, în timp ce efectuau un filtru rutier, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, de 37 de ani, din comuna Ion ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2020, 16:10
(451 vizualizări - 0 comentarii)


4

Fierbinți Târg: Haine susceptibile a fi contrafăcute, ridicate de polițiști

Joi, 30 ianuarie a.c., polițiștii din Fierbinți Târg, în timp ce desfășurau activități privind combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru prevenirea, combaterea și ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2020, 15:50
(379 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 3-7 februarie 2020, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2020, 15:35
(515 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer fără permis din Alexeni, urmărit ca-n filme

Un tânăr, de 34 de ani, din Alexeni, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost urmărit ca-n filme de polițiști. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de miercuri, 29 ianuarie 2020, când acesta se deplasa ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 17:35
(428 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Slobozia au intervenit aproximativ 4 ore la Munteni Buzău pentru a stinge un incendiu care a cuprins o locuință. Tragedia s-a petrecut joi, 30 decembrie 2020, cel mai probabil din cauza unui ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 17:25
(428 vizualizări - 0 comentarii)


8

Slobozia: Vernisajul expoziției «Memoria genocidului romilor din România»

Vineri, 31 ianuarie 2020, începând cu ora 11,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia se va deschide o epoziție documentară și de fotografie cu tema «Memoria genocidului romilor din România» ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 17:20
(376 vizualizări - 0 comentarii)


9

Acțiuni preventive ale polițiștilor la Fetești

În cursul zilei de miercuri, 29 ianuarie 2020, polițiștii din Fetești au organizat o acțiune de prevenire privind traficul și consumul de droguri în școli. De asemenea, oamenii legii au discutat cu elevii ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 17:15
(346 vizualizări - 0 comentarii)


10

Căzănești: La volan cu permisul suspendat

Un tânăr, de 28 de ani, din Căzănești, a fost depistat în trafic, la data de 29 ianuarie 2020, la volanul unui autovehicul deși avea suspendat dreptul de a conduce. Acesta s-a ales cu un dosar penal. ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 17:10
(377 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne de foc, confiscate

Doi bărbați, de 35 și 50 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost descoperiți deținând material lemnos fără a avea documente legale de proveniență. Mai mult, bărbatul de 35 de ani a fost amendat ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2020, 17:05
(397 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Slobozia au depistat în trafic un tânăr, de 19 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Albești, fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2020, 14:15
(480 vizualizări - 0 comentarii)


13

Atenție, se oprește apa la Dridu pentru lucrări E-Distribuție Dobrogea!

Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din localitatea Dridu-Ialomița, E-Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice, joi ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2020, 13:25
(492 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Un bătrân de 70 de ani a ars în propria casă

Fetești: Un bătrân de 70 de ani a ars în propria casă

Luni, 27 ianuarie 2020, în jurul orelor 11,45, a fost anunțată izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Fetești. 10 subofițeri, două autospeciale de stingere cu apă și spumă dar și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 15:40
(392 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Andrășești: A intrat cu mașina în pom

Luni, 27 ianuarie a.c., în jurul orelor 21,35, un autoturism a derapat de pe partea carosabilă și s-a izbit de un copac, pe raza localității Andrășești. La fața locului au sosit salvatorii de la Detașamentul ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 15:35
(347 vizualizări - 1 comentariu)


Vlădeni: Un mort și o persoană rănită în urma unui accident rutier

În noaptea de luni spre marți, 27/28 ianuarie a.c., în jurul orei 2,30, cinci persoane aflate într-un autoturism au fost implicate într-un accident pe raza localității Vlădeni. La fața locului au sosit ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 15:25
(496 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni accident


Valea Ciorii: Un incendiu a lăsat o casă fără acoperiș

Luni, 27 ianuarie a.c., în jurul orelor 11,00, la sediul Dispeceratului Inspectoratului a fost semnalat un incendiu la o locuință din localitatea Valea Ciorii. O ambulanță SMURD și două autospeciale cu ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 15:20
(311 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Pieton accidentat mortal

Marți, 28 ianuarie 2020, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Slobozia s-au deplasat pe DJ102H, în localitatea Cocora, unde un bărbat în vârstă de 27 de ani a accidentat mortal un bărbat în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 15:15
(722 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Incendiu de vegetație

Luni, 27 ianuarie a.c., în jurul orelor 18,50, a fost semnalată izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată în zona localității Movilița. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Detașamentului de Pompieri ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 15:10
(319 vizualizări - 0 comentarii)


Avarie pe conducta de alimentare cu apă la Dridu

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Principală cu Busuiocului din localitatea Dridu-Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 15:05
(390 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Dridu, Gura Ialomiței, Slobozia și Bordușelu

Incendii la Dridu, Gura Ialomiței, Slobozia și Bordușelu

În curzul zilei de vineri, 24 ianuarie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din localitatea Dridu. La locul solicitării s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 14:20
(395 vizualizări - 0 comentarii)


Greci: Accident produs de un șofer băut cu permisul suspendat

Duminică, 26 ianuarie a.c., polițiștii din Fierbinți Târg au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din verificări a reieșit că un bărbat, de 44 de ani, din județul Ilfov, în timp ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 13:20
(628 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Greci accident


IPJ Ialomița: 37 permise reținute, amenzi de peste 244 mii de lei

În perioada 24-26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza județului, pentru prevenirea evenimentelor negative și creșterea siguranței rutiere. Pe parcursul celor 3 zile, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 13:15
(331 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Condamnat de Tribunalul Militar pentru «ucidere din culpă», arestat

Joi, 23 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Fetești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 13:10
(394 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Slobozia: A fost jefuit magazinul Altex

Polițiștii din Slobozia caută mai mulți suspecți care, în noaptea de miercuri spre joi, 22/23 ianuarie 2020, au pătruns prin efracție în incinta Magazinului Alex, din zona Value Centre Slobozia. Hoții au ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2020, 20:05
(1446 vizualizări - 4 comentarii)


Fetești: Pieton în scaun cu rotile, lovit de o mașină

Un bătrân de 72 de ani, aflat în scaunul cu rotile, din localitatea Făcăeni, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a petrecut miercuri, 22 ianuarie 2020, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:25
(500 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ialomița: A intrat cu mopedul într-o mașină

Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Valea Ciorii, s-a ales marți, 22 ianuarie 2020, cu un dosar penal fiind identificat în trafic fără permis de conducere. Polițiștii s-au sesizat după ce acesta a provocat ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:20
(518 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Hora Unirii» la Grădinița «Piticiot»

Preșcolarii Grădiniței «Piticot» din Slobozia au participat la un eveniment organizat de Protopopiatul Slobozia, cu scopul de a marca Ziua Micii Unirii. La finalul manifestărilor, copiii s-au prins de mâini ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:15
(442 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: La volan sub influența alcoolului

Un tânăr de 26 de ani, din localitatea Făcăeni, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat de asemenea să se prezinte la spital pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:10
(409 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicu în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean GDPR în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 februarie 2020 COVID-19 în Bully-Trotinetă vrea președinte al Tineretului Social-Democrat gogu în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» Gore în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» Flory în Prefectura Ialomița, Coronavirus: 9 persoane, izolate la domiciliu la Fetești, Urziceni, Manasia, Amara și Dridu. Alte 4 persoane, izolate la domiciliu sub supraveghere medicală! BANEL în Nicolae Sitaru, cronica unei demisii anunțate Flory în Bully-Trotinetă vrea președinte al Tineretului Social-Democrat giovani în Bully-Trotinetă vrea președinte al Tineretului Social-Democrat Victor CIORDEA în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» JAN în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» @Jilava. în În Ialomița vor exista 4 puncte de carantină VIOREL în Primarul Mocioniu a semnat pentru o investiție de 28 milioane de lei @un cetatean în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean ilie în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» Abatorul în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean Colaborare în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 februarie 2020 Ionela în Proiect de 2 milioane de euro la Spitalul Orășenesc din Țăndărei Ina în Afaceri administrative de 5 milioane de euro în «eurocomuna» Valea Ciorii Auras din oras în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...