Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

 Nouă persoane au murit într-un accident rutier

Tragedie la Sfântu Gheorghe

Nouă persoane au murit într-un accident rutier

UPDATE Cauzele accidentului sunt investigate de procurorii din Urziceni

Un grav accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 5 octombrie 2019, pe DN2A, în zona localității Sfântu Gheorghe. Din primele informații se pare că nouă persoane și-ar fi pierdut viața, în urma impactului dintre un tir și un microbuz.

Trafic blocat din cauza accidentului
În microbuzul implicat în accidentul rutier se aflau 17 persoane, care doreau să ajungă la serviciu, în Capitală. Se pare că șoferul tirului ar fi pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de microbuz. Din accident a rezultat decesul a nouă persoane, iar alte nouă au fost rănite. Victimele au fost transportate la spitalele din Slobozia și Urziceni, urmând apoi să fie transferate, în funcție de evoluția stării de sănătate, la spitale din București. La fața locului au intervenit paramedicii SMURD și pompierii din Ialomița, împreună cu medicii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Traficul este blocat în acest moment pe ambele sensuri de mers ale DN2A, în zona localității Sfântu Gheorghe. Mai mult, a fost activat Planul Roșu de intervenție.

UPDATE La Spitalul Județean de Urgență din Slobozia vor ajunge trei dintre supraviețuitorii cumplitului accident rutier care s-a petrecut la Sfântu Gheorghe. Celelate victime vor fi transportate la spitalele din București.

UPDATE La fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița fac verificări pentru a se stabili cu exactitate cauzele producereii accidentului rutier. În cauză urmează a fi deschis și un dosar penal.

UPDATE Autoritățile au confirmat încă un deces în cazul accidentului rutier. Este vorba despre o persoană care a murit la Spitalul Municipal Urziceni, în timp ce primea îngrijiri medicale.

UPDATE Microbuzul implicat în tragedia petrecută pe DN2A venea de la Munteni Buzău și se îndrepta către București. Toate cele zece persoane decedate aveau domiciliul în județul Ialomița.

UPDATE Victimele accidentului rutier petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 5 octombrie 2019, sunt femei. Acestea ar fi trebuit să ajungă la București, acolo unde erau angajate la un supermarket. Trei dintre supraviețuitoare sunt internate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Reprezentanții unității medicale au declarat că două dintre acestea se află în sala de operație, în urma accidentului suferind mai multe traumatisme. Cea de-a treia pacientă nu a necesitat intervenții chirugicale.

UPDATE Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia vor solicita intervenția unui elicopter SMURD pentru transferul către București a unei tinere de 19 ani, supraviețuitoare a accidentului petrecut la Sfântu Gheorghe. Victima a suferit mai multe traumatisme la coloana vertebrală și are nevoie de consult de specialitate.

UPDATE În urma accidentului rutier petrecut în zona localității Sfântu Gheorghe, a fost deschis un dosar penal pentru «ucidere din culpă». Ancheta se află sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni. Alături de procurori fac cercetări polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, dar și ofițeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. De asemenea, verificări fac și inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița. Cel mai probabil, ancheta va fi transferată către Parchetul General.

5 Octombrie 2019, 06:01 (19353 vizualizări - 41 comentarii)

Comentariile cititorilor:


istoricul soferului??? :
(11 Octombrie 2019, 07:01)
Soferica de camion are antecedente grave cu somnolenta la volan.A uitat fostul lui angajator ca a avut nevoie de utilaje,interventii,pentru a-si recupera cisterna de gaz din zapada in urma cu cativa ani?Ratase adormitul curba si normal,ansamblul a iesit in decor.S-a uitat?Toti foștii colegi de serviciu stiau si stiu ca "fănică" adormea ca bobocii din picioare.Ce ancheta face procuratura?De ce nu se ia in serios ancheta?Acest gen de sofer atestat de nea David(!)sa manance o paine,nenoroceste zeci de familii! #responsabilitateanelipseste.Intrebati de"fănică"la gazul lu'fănel,pe brăilei...Pui la unul o paine pe masa, apoi umpli la 20 amarati casa de colive !!
x5:
(8 Octombrie 2019, 17:43)
s-a aflat alcoolemia celor doi soferi ?
Mușama Lizare:
(8 Octombrie 2019, 07:01)
Intr un comm pe fb un barbat luat"la ocazie"de soferul de TIR a vazut cum ăla avea momente de somnolenta.A mers doar din zona Poiana pana spre oras,nu a plecat pana la Bistrita.Omul scrie clar in comm ca soferul atipisse nu o data ci avea o stare de atipeala continua.Este comm pe un grup de Slobozia sau ceva de genul,un grup fb cu Ialomita/Slobozia.S-a dovedit la autopsie ca nu a fost vorba de infarct,mai mult,cei care au habar-camionul avea58km/h,probabil viteza in scadere datorita somnolentei-se cunoaste,fara pilot automat-piciorul de pe acceleratie nu mai exercita presiune ci se relaxeaza,intervenind scaderea vitezei.Soferul aflase deja prin statia cb ca nu erau radare,se grabea spre casa-viteza de deplasare in afara localității trebuia sa fie mult mai mare,in mod normal.Ce camionagiu conduce in apropierea iesirii din localitate sub 60km??
Sergiu:
(7 Octombrie 2019, 15:12)
@condoleante. Condoleanțe familiilor din drama! Ai dreptate cu tiriștii! Toți tupeiști și needucații sunt pe TIR! Aș face o comparație cu taximetriștii, la fel de nesimțiți pe șosele! Au șoselele de la mă-sa....viteză, intimidare, urangutani care fac pe nebunii și sunt bădărăni. Regret viața celui de la Balaciu, poate a făcut infarct. Îi freacă patronii, dar și ei mor după bani. Omoară oameni nevinovați, lasă copii orfani, traume pe viață. Trebuie reabilitat transportul CFR marffă! Poate mai scăpăm de tiruri!
condoleante:
(7 Octombrie 2019, 10:26)
Din pacate toti cei care ne aflam temporar pe sosele suntem posibile victime ale soferilor inconstienti! Am citit comentariile, dar nu vorbeste nimeni despre viteza cu care circula foarte multi dintre soferi, atat cei cu masini de lux, cat si cei cu TIR-urile. Motivele camionagiilor nu le cunosc, poate sunt fortati de patronii lor sa alerge nebuneste, poate castiga la cursa si incearca sa faca multe in scurt timp, nici nu mai conteaza, asta ii transforma in CRIMINALI pe sosele. Tocmai pentru ca nu avem autostrazi (desi asta putea sa vina de la Tg Jiu la Ciulnita pe autostrada!) ar trebui sa se circule cu foarte mare atentie si cu viteza legala. Merg si eu prin tara asta si incerc sa o fac legal, chiar daca ma grabesc,, dar ma gandesc la faptul ca oricand se poate intampla ceva, sa fiu pregatit sa franez, sa evit! Dar TIR-istii sunt de o agresivitate iesita din comun: merg cu 90-95 km/h in comune si in afara lor, se urca pe turisme, flashuri, goarne continuu fortandu-te sa mergi ca ei sau sa zbori din calea lor. Cu prima ocazie te depasesc scurt chiar daca vin masini din fata si se retrag bagandu-te in sant. Nu exista niciun motiv din lume (bani, presiuni de la angajator) ca sa zbori oameni de pe sosele mai camionagiilor! Radare fixe, amenzi si permis luat pentru viteza = pietoni mai multi, dar nu morti sau in puscarii!
Răduță Aurelian-Constantin:
(7 Octombrie 2019, 00:00)
Dumnezeu sa le ierte! Păcat că se întâmplă și astfel de situații, trăim într-o lume nebună din păcate acesta este marele adevăr. Problema este că nici nu se dorește rezolvarea acestor probleme și prevenirea situațiilor.
Mecla Gigel:
(6 Octombrie 2019, 23:16)
Gigele, ce legatura are Cleantech cu infarctul pe care șoferul l.a făcut la volan? Îți recomand să îți aerisesti basinile în alta parte!
Caz politic:
(6 Octombrie 2019, 16:45)
Zice dom Cazacu la TV ca soferul nu putea sa adoarma in 4 minute.Pui pariu stimabile,ca avand in vedere constitutia fizica a soferului de TiR se putea prin afectiuni cardio?Cunosc personal 2 zdrahoni care sunt soferi"pe comunitate"si care in timpul conversatiei adorm sforaind!Dureaza 1minut! Pare incredibil? Intrebati un specialist cardiolog,mai ales ca in spatiul fb a comentat cineva ca il stia pe sofer si ca acesta prezenta aceste simptome de atipire-somnolenta,pasagerul de ocazie mustrandu-l pe conducator!
Gigel:
(6 Octombrie 2019, 13:38)
Uitati si sursa informatiilor, legata de penele de pasare: https://www.libertatea.ro/stiri/accident-circulatie-ialomita-10-persoane-au-murit-2764291/amp Se pare ca penele au ajuns la Ciulnita, ca azi mirosea in oras.
Baaaa...gigel :
(6 Octombrie 2019, 12:17)
Sa vina Gigi primar, îl doare lipsa !
Ion:
(6 Octombrie 2019, 12:10)
SIGUR tirul făcea o cursă ilegală! Noaptea ca Hoții. Dacă se face anchetă serioasă, ceea ce nu cred, se va descoperi de unde vine împuțirea aerului din Slobozia. Hoția din Ialomița este pe primu loc din țară.
CETATEAN:
(6 Octombrie 2019, 12:05)
Institutiile statului sa verifice activitatea CLEAN TECH Ciulnita referitoare la materia transportata de acel TIR
Păcat de țărișoară:
(6 Octombrie 2019, 11:19)
Soferul de TiR urcase la volan cu 15 min inainte de accident,dupa ce isi luase o cafea.Cei care au condus profesional stiu ca atipirea se poate instala chiar si atat de rapid,datorita oboselii.Doi.Plwcarea spre sens opus la camion se datoreaza deseori ridicarii de la volan a soferului ptr a lua un obiect ce nu ii este la indemana.Atat-2 variante de lucru.In rest,datorita cunoasterii itinerariului,locului siborei de oncarcare,se poate stabili rapid timpul de lucru,manipulare taho sau altceva de genul,care sa genereze oboseala soferului.4.30...0.45...4.30..0.45...1.00-(in amplitudine).Plecat la ora 16.oo plus 10 ore conducere/pauza=ar fi urmat odihna ptr domnul sofer.
Gigel:
(6 Octombrie 2019, 07:03)
Soferul transporta pene de pasare, pe care le ducea la Ciulnita! Iar Clean Tech NU are licenta pentru arderea lor (care provoaca acel miros insuportabil in oras). De asta ce ziceti? Curat ILEGAL!
Un tânăr :
(6 Octombrie 2019, 00:17)
Penal - cazul e de nup, convine sau nu asta e legea Civil - familiile ar trebui sa își ia avocați buni, pt ca dpdv civil soluția în cazul asta ar trebui sa între în practica judiciara... La nivel internațional chiar a fost un caz asemănător în care angajatorul a plătit daune record pt fapta angajatului în desfășurarea raporturilor de munca.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 06 Iun 2020
207 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Slobozia: Expoziție de pictură la Muzeul Național al Agriculturii

Prima lună de primăvară debutează la Muzeul Național al Agriculturii cu o expoziție de pictură. Sub denumirea «Armonii de primăvară», artista Cecilia Nițu își va expune pe simezele din cadrul Muzeulului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 15:40
(545 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția șomerilor peste 223 de locuri de muncă. Persoanele interesate pot obține mai multe detalii la sediul instituției din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 15:25
(844 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 2-6 martie 2020, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 15:20
(727 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Surprins beat la volan, a refuzat recoltarea de sânge

Joi, 27 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Roată au depistat în trafic un bărbat, de 51 de ani, ce conducea un autoturism pe raza localității Broșteni, aflându-se sub influența ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 14:20
(556 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Fetești și în localitățile învecinate

Joi, 27 februarie a.c., polițiști ialomițeni au efectuat o razie pe raza municipiului Fetești, dar și a comunelor arondate, pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a activităților comerciale ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 14:15
(577 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 65 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, joi, 26 februarie 2020, 65 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2020, 17:10
(971 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mircea Dinescu lansează «Scaunul cu trei picioare»

Slobozia: Mircea Dinescu lansează «Scaunul cu trei picioare»

Cu ocazia «Zilei Modiale a Scriitorului», marți, 3 martie 2020, de la orele 14,30, la Sala Studio a Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia se va lansa volumul de poezii «Scaunul cu trei picioare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2020, 16:35
(794 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Lilieci: O persoană moartă pe loc, alte patru rănite!

Miercuri, 26 februarie 2020, în jurul orei 6,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DN2, în localitatea Lilieci, soldat cu decesul unei persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2020, 16:20
(1190 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Lilieci accident


8

Fetești: Acțiune a polițiștilor

Polițiștii feteșteni au desfășurat miercuri, 26 februarie a.c., activități de prevenire a evenimentelor rutiere, precum și a furturilor din locuințe, în cadrul campaniilor «Viața are prioritate!» și «Hoții ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2020, 16:10
(496 vizualizări - 0 comentarii)


9

Prefectura Ialomița, Coronavirus: 41 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, miercuri, 26 februarie 2020, 41 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se persoane. Pe localități ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 17:30
(1119 vizualizări - 0 comentarii)


10

Razie cu percheziții la Bărbulești și Jilavele

10 percheziții domiciliare, articole pirotehnice ridicate de polițiști, 127 de sancțiuni contravenționale aplicate și o infracțiune constatată în flagrant, este bilanțul unei acțiuni de amploare desfășurată ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 16:10
(738 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Viața are prioritate»

Polițiștii slobozeni au aplicat marți, 25 februarie a.c., peste 30 de sancțiuni contravenționale, în cadrul unei acțiuni operative desfășurate în cadrul campaniei de prevenire a evenimentelor rutiere « ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 14:20
(565 vizualizări - 0 comentarii)


12
ISU Ialomița: Incendii la Scânteia, Piersica și Condeești

ISU Ialomița: Incendii la Scânteia, Piersica și Condeești

În curzul zilei de marți, 25 februarie 2020, în jurul orelor 12,35, pompierii ialomițeni au intervenit  pentru localizarea și stingerea unui incendiu la o hală metalică din comuna Scânteia. La locul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 12:40
(593 vizualizări - 0 comentarii)


13

Prefectura Ialomița, Coronavirus: 9 persoane, izolate la domiciliu la Fetești, Urziceni, Manasia, Amara și Dridu. Alte 4 persoane, izolate la domiciliu sub supraveghere medicală!

Având în vedere situația epidemiologică creată de numeroasele cazuri de coronavirus confirmate în regiunile Lombardia și Veneto din nordul  Italiei,  precum și numărul mare de cetățeni români ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 19:15
(3297 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Spărgător de mașini, reținut pentru 24 de ore

Polițiștii slobozeni au identificat un bărbat, de 28 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de «tentativă la furt calificat», fapte săvârșite în noaptea de 23/24 februarie 2020. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 16:50
(636 vizualizări - 0 comentarii)


Tineri ialomițeni, prinși la volan fără permis

Doi ialomițeni de 20, respectiv 30 de ani, au fost depistați de polițiști luni, 24 februarie a.c., conducând autoturisme pe drumurile publice fără a deține permise de conducere pentru vreo categorie de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 16:40
(512 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amendat de 3 ori pentru comerț ilegal cu porci

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți cetățenii județului că, în scopul prevenirii reapariției de focare de pestă porcină africană pe teritoriul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 16:15
(616 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța: Avarie pe strada Călărași din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 75 mm, de pe strada Călărași din Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți, 25 februarie ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 16:10
(505 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, un decedat și patru răniți

La sfârșitul de săptămână precedent, 21-23 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la patru accidente de circulație, soldate cu decesul unui persoane și rănirea a altor patru. Primul accident ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2020, 17:40
(595 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Lemne confiscate de polițiști

Fetești: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Fetești au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11000 de lei, în urma unei razii pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se pot comite în domeniul silviculturii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2020, 17:15
(604 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au depistat, pe raza județului Ialomița, șapte șoferi ialomițeni care au condus pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Șoferii, cu vârste cuprinse între ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2020, 17:05
(560 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România

Protecția civilă este o structură înființată încă de acum 87 de ani în România, cu scopul îndeplinirii sarcinilor umanitare destinate să protejeze populația civilă împotriva pericolelor, ostilităților sau ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2020, 10:50
(598 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Târgul Apicol, ediția a XI-a

Slobozia: Târgul Apicol, ediția a XI-a

Primăria Municipiului Slobozia prin Servicii Publice Slobozia SRL, în parteneriat cu Casa Mierii Cooperativă Agricolă, vă face cunoscut faptul că, în perioada 28 februarie-1 martie 2020, se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2020, 09:40
(582 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru «furt calificat»

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat un bărbat, de 28 de ani, din Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunii de «furt ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2020, 16:15
(616 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița și Ilfov. Trei persoane reținute pentru «braconaj piscicol» și «furt calificat»!

Percheziții în Ialomița și Ilfov. Trei persoane reținute pentru «braconaj piscicol» și «furt calificat»!

Polițiștii din Ialomița au reținut trei bărbați în urma unor percheziții efectuate la locuințele unor persoane bănuite de «braconaj piscicol» și «furt calificat». Au fost descoperite peste 570 kilograme ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2020, 08:10
(705 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița și IPJ Ialomița, controale în trafic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează ialomițenii că, în scopul prevenirii reapariției de focare de pestă porcină africană pe teritoriul județului Ialomița, desfășoară ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 18:10
(693 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în școli

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii rutieri și cei de Ordine Publică din Slobozia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în incinta și în zonele adiacente unităților ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:25
(689 vizualizări - 0 comentarii)


Grecii de Jos: Șoferul de 87 de ani a acroșat cu mașina un biciclist

Marți, 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ101, în localitatea Grecii de Jos, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:20
(641 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 18 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic pe DN2, pe raza comunei Movilița, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din Coșereni ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:15
(620 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: A intrat cu tractorul în gard

Marți, 18  februarie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin 112 de o femeie din localitatea Mărculești, despre faptul că un tractor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 17:10
(699 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Flory în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră» Clever în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră» Sandu în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Gigel în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră» Cerno balci în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Nae în Amara: A intrat cu mașina într-un stâlp Pt lacramioara în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Ada în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Pt lacramioara în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Croitorasul cel Viteaz în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 colocatar katanga în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 Spital Suport Politic în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 Draqulyan în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 Bravo în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 Lacramioara în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Camy în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră» normal de anormal în Analizele DSP nu garantează calitatea apei potabile Mihai în Analizele DSP nu garantează calitatea apei potabile maikal jupanu în Analizele DSP nu garantează calitatea apei potabile Stefan în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 mai 2020
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...