Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

candidaturi de sacrificiu

Cel puțin la Slobozia, Alegerile Locale din 2020 vor reprezenta alinierea unor candidați de sacrificiu. Indiferent de persoanele cu care se vor prezenta partidele, acestea vor fi doar oameni care, după alți 4 ani, vor fi nevoiți să se retragă. Căci, la Slobozia, oricare va fi cel ales/aleasă, se va confrunta cu realitatea a ceea ce a reprezentat politica social-democrată timp de 30 de ani. Municipiul reședință de județ al Ialomiței este înglodat în datorii, are demarate mai multe pro­iecte extrem de costisitoare, în timp ce pro­ble­mele de zi cu zi abundă agenda administrației. Din nefericire, oricare va fi candidatul/candidata care va câștiga, imposibilitatea reală de a rezolva aceste probleme va reprezenta principalul argument al sacrificării persoanei alese. Extrapolând, și la nivelul altor primării din Ialomița situația este asemănătoare. De asemenea, prin prisma proiectelor fantasmagorice și exorbitante inițiate și în diferite stadii de implementare, la nivelul județului se înregistrează cam aceleași dificultăți. Avem, spre exemplificare, derularea proiectului apei de la Slobozia, poveste fără sfârșit care gâtuiește în continuare administrația locală. Mai mult, demararea proiectului de reabilitare a Pieței Revoluției din Slobozia, alături de înființarea Parcului Industrial IMM, cu finanțare prin fonduri europene, reprezintă alte pietre de moară pentru aceeași administrație. La nivel de județ, sunt parafate proiecte prin accesare de fonduri europene excesiv de costisitoarea. Acestea, în cazul unor eșecuri (vezi cazul Primăriei Slobozia!), vor declanșa reacții în lanț care, firesc, se vor răsfrânge asupra bugetului județului pentru perioada următoarei generații. Candidații de sacrificiu ai următorilor 4 ani vor reuși, cel mult, să limiteze proporțiilor eșecurilor deja anunțate.

5 Octombrie 2019, 11:05 (1981 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Dinu Păturică&comp.
arta ipocriziei
bullying-ul instituțional

Comentariile cititorilor:


anti furt:
(10 Octombrie 2019, 12:02)
Candidati de sacrificiu, corect, dar macar sa fie altul diferit de gashca politica de pana acum. Sa vina altul care, chiar daca nu va putea rezolva in 4 ani tot ce au stricat astia, macar sa faca un audit si sa descopere toata mizeria ascunsa pana acum de catre primarii anteriori si partidul care i-a pus in functie. Incepand cu proiectul dezastruos al apei: sa arate cat a fost estimat proiectul initial, cate putzuri s-au executat, cate au fost platite! Sa nu avem vreo surpriza si sa se descopere de exemplu ca in loc de 22 au fost executate 20 si s-au platit 25! Dupa care minciuna cu tratarea apei, finantari ulterioare pe statii de tratare ineficiente, reduci sodiul dar raman trihalometanii! Sa vina un primar care sa faca actiuni in instanta pentru recuperarea prejudiciului de la fostii primari care au pagubit bugetul si ne-au indatorat pe foarte multi ani cu proiectele lor megalomanice si inutile. Sa-i impute primarului "hai sictir" garantiile returnate de primarie firmei falimentare care si-a batut joc de groapa lui stoica. Garantia aia trebuia sa ramana in conturile primariei, nu data inapoi firmei respective; plateste primarul care a semnat? NU! fiindca nu l-a obligat nimeni si daca va fi un primar de la acelasi partid, normal ca nu il va obliga sa achite paguba! De aceea trebuie sa vina altul, cinstit, care sa nu faca magarii. Macar sa repare ce s-a stricat in oras!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
09 Aug 2020
330 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare

În timpul unor acțiuni preventive desfășurate pe șoselele din județ joi, 6 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza localității Munteni Buzău, două autovehicule care aveau numere de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:40
(364 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au emis 3 ordine de protecție provizorie pe numele a trei bărbați din Slobozia și Grivița. Aceștia au vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. În cazul bărbatului ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:25
(134 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Lemne confiscate de polițiști

Un tânăr de 23 de ani din județul Argeș a fost identificat pe raza județului Ialomița, în localitatea Rădulești, în timp ce descărca material lemnos dintr-o autoutilitară, joi, 6 august 2020. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:20
(98 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 787 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 787, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 13:05
(140 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Un bătrân de 72 de ani a ajuns la spital în dimineața zilei de vineri, 7 august a.c., după ce a intrat cu motocicleta într-o dubă parcată regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, motocicleta ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 10:25
(281 vizualizări - 0 comentarii)


Sâmbătă, 29 august 2020, zi de donare la Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomița vor organiza o campanie de donare de sânge în ziua de sâmbătă, 29 august 2020. Astfel, în această zi instituția își va desfășura activitatea în ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:15
(180 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor de 15 ani, surprins la volanul unei mașini

Aflați în timpul misiunilor specifice privind prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele a doi șoferi, surprinși în trafic fără permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:10
(135 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Femeie rănită în urma unui incendiu

În dimineața zilei de joi, 6 august a.c., pompierii din Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un bloc de locuințe din municipiu. Din cauza flăcărilor, o femeie de 63 de ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:05
(146 vizualizări - 0 comentarii)


8

Bordușani: Căutat de autoritățile ungare, descoperit în localitatea de domiciliu

Polițiștii ialomițeni au reușit identificare unui tânăr, de 39 de ani, din Bordușani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Ungaria au emis un mandat european de arestare preventivă. Acesta era urmărit ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:55
(146 vizualizări - 0 comentarii)


9

Drăgoești: Anexă cuprinsă de flăcări

Pompierii din  Urziceni au intervenit în seara zilei de miercuri, 5 august a.c., pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească a unei locuințe din Drăgoești, dar și acoperișul ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:50
(115 vizualizări - 0 comentarii)


10

RAJA Constanța: Avarie în localitatea Dridu

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare, de pe strada Lăcrămioarei, din localitatea Dridu/Ialomița, RAJA SA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercduri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:45
(134 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 784 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 6 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 784, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 13:05
(241 vizualizări - 0 comentarii)


12

IȘJ Ialomița: 37 de candidați au obținut definitivatul

La nivelul județului Ialomița, rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2020), după soluționarea contestațiilor, este de 53,62%. Astfel, din totalul de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 21:20
(291 vizualizări - 0 comentarii)


13

Grupul de Comunicare Strategică: 773 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 5 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 773, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 13:05
(253 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere

Miercuri dimineață, 5 august a.c., în jurul orei 2,30, polițiștii din Fetești au oprit pentru control, pe raza municipiului Fetești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani. Șoferul a refuzat în ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 11:20
(174 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Un tânăr de 30 de ani din localitatea Miloșești a fost scos din fântâna în care s-a aruncat cu intenția de a se sinucide. Gestul său a fost observat de câțiva localnici, care i-au sărit în ajutor. Totuși ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 20:30
(459 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

4 August 2020, 19:15


Bărbat din Movilița, reținut de polițiști pentru furturi din autoturisme

În cursul zilei de luni, 3 august a.c., polițiștii din Urziceni au pus în executare 3 mandate de aducere, în baza cărora au reușit identificarea unui tânăr de 25 de ani, căutat pentru comiterea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:20
(178 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Agresată de concubinul său

Un bărbat, de 39 de ani, s-a ales cu un dosar penal după ce și-a agresat concubina, o femeie de 48 de ani. Cei doi locuiau în localitatea Movilița, iar în cursul zilei de luni, 3 august a.c., în urma unui ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:15
(165 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La volan sub influența alcoolului

Polițiștii i-au întocmit un dosar penal unui bărbat, de 42 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, întrucât acesta s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Luni, 3 august a.c., la orele ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:10
(173 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 768 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 4 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 768, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 13:10
(303 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Muniție de război, descoperită la fier vechi

Peste 50 de cartușe de infanterie au fost descoperite la Alexeni. Muniția, provenită din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a fost găsită în depozitul unui centru de colectare a fierului vechi din ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 15:45
(217 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Alexeni și Fierbinți-Târg

Un incendiu violent a cuprins în dimineața zilei de luni, 3 august a.c., în jurul orei 9,00, o locuință din comuna Alexeni. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul Urziceni ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 15:35
(252 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 2 august a.c., în jurul orelor 22,30, polițiștii din Amara au observat pe un drum neiluminat din extravilanul localității o autoutilitară al cărei șofer, în momentul efectuării semnalelor de oprire ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:55
(253 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: 22 de permise reținute, amenzi de peste 187000 de lei

În perioada 1-3 august a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, la sfârșitul de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:50
(236 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 748 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 3 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 748, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:15
(343 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 744 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 2 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 744, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

2 August 2020, 13:10
(248 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 742 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 1 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 742, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

1 August 2020, 13:10
(239 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 733 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 733, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 13:05
(580 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beată la volan, a avariat trei autoturisme

Joi dimineața, 30 iulie a.c., în jurul orei 5,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației pe ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 11:35
(791 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ultimele comentarii
jos cu hahalerele din CJ IL în Luminița Barcari candidează pentru șefia Consiliului Județean Ialomița Da cu virgulă în Moștenirea administrației Moraru Vali dar nu ala. în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei @alegeri covid în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Nae în Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare Luminita în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei 000 în Alexandru Stoica se întoarce la PSD Alegeri Covid în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Erdocana în Moștenirea administrației Moraru Ionita Bogdan în DSP Ialomița cere «autorizație COVID-19» pentru transportul morților Alegator în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara Alegator în Moștenirea administrației Moraru Luigi în Valeriu Roșca a revenit în funcția de director al DADP Slobozia ALT AMAREAN în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara Moraru în Moștenirea administrației Moraru Cetatean în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Eminescu în DSP Ialomița cere «autorizație COVID-19» pentru transportul morților capusa fara gusa în Moștenirea administrației Moraru Mari în Moștenirea administrației Moraru vax în Moștenirea administrației Moraru
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...