Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița cheltuie peste 170 milioane de lei pentru apa nepotabilă

Ialomița cheltuie peste 170 milioane de lei pentru apa nepotabilă

Programul Național de Dezvoltare Locală al Guvernului României alocă primăriilor din Ialomița peste 170 milioane de lei pentru modernizarea, reabilitarea sau extinderea sistemelor de apă și canalizare pe care le-au realizat. Banii Guvernului sunt însă cheltuiți în zadar, având în vedere că mai bine de jumătate din cele 60 de sisteme de apă din județ nu dispun de autorizație sanitară de funcționare. Marea problemă o reprezintă calitatea proastă a apei pe care administrațiile locale o furnizează către populație. Această situație este gene­rată de lipsa stațiilor de tratate. Potrivit listei proiectelor finanțate prin intermediul PNDL, doar două primării din Ialomița au făcut solicitări pentru finanțarea unor stații de tratare.

Stații de apă fără autorizație sanitară de funcționare
Prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală 2, Guvernul României finanțează 133 de proiecte al căror scop vizează moderni­zarea locali­tăților din Ialomița. Valoarea totală a acestor proiecte este de 811,8 milioane de lei. Aproximativ 21 de procente din această sumă, adică 170 mili­oane de lei, sunt cheltuite pentru lucrări de reabilitate, modernizare sau extindere a rețelelor de apă din județul Ialomița. Lista proiectelor publicată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, instituție care coordonează Programul Național de Dezvoltare Locală, arată că 21 de loca­lități din județ au realizat astfel de proiecte. În ciuda fondurilor alocate, calitatea apei din majoritatea localităților din Ialomița lasă de dorit... Situația se regăsește într-un raport al Direcției de Sănătate Publică, ai cărei inspectori recunosc faptul că apa furnizată la robinetele ialomițenilor este nepotabilă. Analizele de laborator au evidențiat depășiri peste limitele admise pentru parametrii amoniu, fier, mangan, sodiu sau clor. De asemenea, în apă, au fost depistați și trihalometani, substanțe pe­riculoase ce pot provoca boli grave, precum cancerul. Din cauza probemelor de potabilitate, Direcția de Sănătate Publică Ialomița a refuzat să acorde autorizații sanitare de funcționare pentru stațiile de apă ale pri­măriilor ialomițene. Estimativ, în mo­mentul de față, 42 de stații de apă nu dețin aceste documente. Jumătate dintre ele aparțin localităților care primesc bani de la Guvernul României pentru moder­nizarea sau extinderea rețelelor de apă. Pe listă se află și localitatea Scânteia, co­mună care are cel mai mare proiect ca valoare pentru modernizarea rețelei de apă. Scânteia va beneficia de peste 28 milioane de lei, însă apa pe care o fur­nizează populației are o calitate îndoielnică. Apa de la Scânteia este furnizată de Urban SA Slobozia, societate amendată în repetate rânduri de Direcția de Sănătate Publică din cauza depășirilor pentru diverși parametri. În prezent, firma se află sub monitorizare și a primit din partea DSP Ialomița un plan de conformare, astfel încât să beneficieze de autorizația sanitară de funcționare.

Tratarea apei, marea problemă
Conform explicațiilor oferite de inspectorii Direcției de Sănătate Publică Ialomița, calitatea proastă a apei pe care o distribuie în rețele administrațiile locale este generată de lipsa stațiilor de tratare. La momentul de față, estimările arată că mai bine de jumătate dintre cele 60 de sisteme de apă din Ialomița nu sunt echi­pate cu stații de tratare. Iar acolo unde acestea nu există «singura tratare a apei este dezinfecția sporadică, necontrolată, efectuată prin operațiuni manuale» arată inspectorii Direcției de Sănătate Publică Ialomița, într-un raport oficial al instituției. Pro­gramul Național de Dezvoltare Locală acordă fonduri și pentru construcția sta­țiilor de tratare. În Ialomița, conștiente de problema tratării apei au fost doar două localități. Movila și Sărățeni au fost singurele administrații locale care au convins Guvernul României să acorde fonduri pentru finanțarea acestor investiții. Însumate, cele două proiecte au o valoare de 21,4 milioane de lei. La Sărățeni, de exemplu, executarea stației de tratare se face într-un ritm altert. «În momentul de față avem cam 70% din stația de tratare executată... Cred că la începutul anului viitor vom fi gata atât cu această investiție, cât și cu celelalte pe care le avem pentru a oferi apă bună de băut locuitorilor noștri!» explică Eugen Tocileanu, primarul comunei Sărățeni.

Fonduri pentru extinderea stației de tratare a Sloboziei Anul acesta se împlinesc 11 ani de când autoritățile locale din Slobozia încearcă să potabilizeze apa furnizată populației. În urmă cu 2 luni, Adrian Mocioniu, primarul Sloboziei, a semnat un contract în valoare de 7,84 milioane de lei pentru extinderea stației de tratare. Noua investiție ar putea reduce concentrația de sodiu în apa furnizată slobozenilor. Rapoartele Urban SA Slobozia au scos însă la iveală că marea problemă a apei o reprezintă concentrațiile ridicate de «trihalometani», cele de sodiu fiind sub limitele admise...

7 Octombrie 2019, 07:50 (1224 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Alocare de 813,75 milioane de lei pe «note conceptuale»
PSD promite Ialomiței 813,75 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


Răduță Aurelian-Constantin:
(12 Octombrie 2019, 09:36)
Ce apă potabilă, numai apă potabilă nu mai este... apa de băut nu este bună, clor în exces, haine când pun la mașina de spălat, se pătează și se distrug. Trebuie la fiecare două luni să-mi schimb vestimentația toată, mă rog... bine că am cumpărat filtre ca să nu mai am probleme deoarece apă naturală și potabilă, NU EXISTĂ! Mda și aici se vor fura banii!!!
Ialomitean:
(7 Octombrie 2019, 19:55)
Potabilizarea apei este greu de realizat cand apa din subteran pe Bărăgan conține amoniu, fier, mangan, sodiu, sulf și sulfati in concentratii duble fata de cele admise.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 11 Iul 2020
297 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Grupul de Comunicare Strategică: 521 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 11 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 521, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2020, 13:05
(93 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: A fost găsit ialomițeanul evadat din Penitenciarul Rahova

În seara zilei de vineri, 10 iulie 2020, polițiștii ialomițeni au reușit să-l identifice pe tânărul de 32 de ani care, în luna martie, a evadat din Penitenciarul Rahova. Acesta se afla pe un câmp din localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 20:20
(177 vizualizări - 2 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

10 Iulie 2020, 17:15


USR PLUS Ialomița susține strângerea de semnături on-line

Organizația USR PLUS Ialomița trage un puternic semnal de alarmă în ideea în care România se pregătește de Alegerile Locale care vor alea loc duminică, 27 septembrie 2020. Conform Legii 115/2015, fiecare ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 16:10
(76 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut după ce a furat portofelul unei bătrâne

Un bărbat de 53 de ani, din Slobozia, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a furat portofelul unei bătrâne de 71 de ani, plecată la cumpărături la un supermarket din oraș. Femeia a sesizat dispariția ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 16:05
(116 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 514 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 10 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 514, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 13:05
(186 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Beat la volan, a derapat cu mașina

Un cetățean din Gura Ialomiței a sesizat joi dimineața, 9 iulie a.c., în jurul orei 3,00, faptul că un autoturism a derapat pe raza localității. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 15:25
(146 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Arestat pentru «furt calificat»

Miercuri, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 15:20
(143 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Miercuri, 8 iulie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii rutieri din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani. În urma verificării în bazele de date, s-a ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 15:15
(120 vizualizări - 0 comentarii)


9
Razie la Bărbulești

Razie la Bărbulești

Peste 160 de efective ale Poliției și Jandarmeriei au descins în dimineața zilei de joi, 9 iulie a.c., în comuna Bărbulești, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 15:10
(153 vizualizări - 0 comentarii)


10

Grupul de Comunicare Strategică: 503 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 9 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 503, cu 39 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 13:05
(261 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 464 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 8 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 464, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 13:05
(315 vizualizări - 0 comentarii)


12

Fetești: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga!

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește municipiul Fetești/Ialomița, RAJA Constanța va sista furnizarea apei, joi, 9 iulie ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 09:40
(123 vizualizări - 0 comentarii)


13
Gimbășani: Bărbat salvat de pompieri dintr-un canal de vizitare elevator

Gimbășani: Bărbat salvat de pompieri dintr-un canal de vizitare elevator

Evenimentul a fost semnalat de un lucrător al unei firme marți, 7 iulie a.c., în jurul orelor 15,25. În sprijinul bărbatului de 43 de ani s-au deplasat de urgență 3 echipaje de salvare de la Detașamentul ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 08:40
(191 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

7 Iulie 2020, 17:10


Ion Roată: Utilaje agricole cuprinse de flăcări

Ion Roată: Utilaje agricole cuprinse de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două utilaje agricole, puse în funcțiune pe un câmp din zona localității Ion Roată. Cel mai probabil flăcările au izbucnit ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 16:05
(266 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo-Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii (ce vor atinge în anumite intervale viteze de 80-90 km/h), averse ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 15:55
(108 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența alcoolului

În urma unei acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au identificat , pe raza localităților Rădulești, Slobozia și Țăndărei, 4 conducători auto care circulau pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 15:50
(158 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Movila

Incendiu la o casă din Movila

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia și membrii serviciului voluntar cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit pentru stingerea unui incendiu care ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 15:05
(131 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 455 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 7 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 455, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 13:05
(204 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost reactualizat

În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 21:20
(306 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 3 iulie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Slobozia au oprit pentru control, pe raza localității Misleanu, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate. În urma solicitării ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 16:10
(181 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 444 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 6 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 444, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de vineri, ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 13:05
(238 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni integrate pentru combaterea COVID-19

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19, la nivelul județului Ialomița se vor desfășura acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2020, 08:20
(160 vizualizări - 0 comentarii)


Șosele însângerate în județul Ialomița

Șosele însângerate în județul Ialomița

Zi neagră pe șoselele din Ialomița sâmbătă, 4 iulie 2020. Cinci persoane au fost rănite și una a murit în urma a 3 accidente rutiere, petrecute pe raza localităților Fetești, Coșereni și Misleanu. Cel mai ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2020, 12:15
(757 vizualizări - 5 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 440 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 3 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 440, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de joi, 2 ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 13:05
(282 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis sau cu permise suspendate

Joi, 2 iulie a.c., în jurul orelor 15,00, polițiștii din Balaciu în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe raza de competență au oprit pentru control un autoturism condus de un ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 11:40
(241 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton acroșat de un autoturism

Joi, 2 iulie, a.c., în jurul orelor 18,00, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier în municipiul Slobozia, în care un autoturism a lovit un pieton. La locul evenimentului s-a deplasat de urgență ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 10:55
(270 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Șiră de baloți cuprinsă de flăcări

Fetești: Șiră de baloți cuprinsă de flăcări

Vineri dimineață, 3 iulie a.c., în jurul orei 3,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o șiră de baloți din paie în gospodăria unui cetățean din Cartierul Vlașca ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 10:50
(179 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Slobozia: A luat foc ghena de ventilație

Joi, 2 iulie, a.c., în jurul orelor 16,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la stingerea unui incendiu produs la o ghenă Slobozia. Incendiul a fost stins operativ de ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 10:45
(221 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...