Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

De 10 ani, pe Peneș Curcanul

De 10 ani, pe Peneș Curcanul

În timp ce autoritățile locale susțin că au rezolvat problemele de infrastructură în Cartierul Gării Noi, proprietarii de case din zonă iau de la capăt calvarul înotatului prin noroaie. Ca în fiecare toamnă, Cartierul se transformă într-o mlaștină, iar străzile devin impracticabile. În locul obișnuitelor reportaje «de sezon» am ales săptămâna asta să publi­căm postarea unuia dintre proprietari. Ea îi aparține lui Alexandru Zanfir, a apărut pe rețelele de socializare luni, 7 octombrie 2019, și ar fi absolut savuroasă, dacă situația nu ar fi tragică: «Locuitorii de pe strada PENEȘ CURCANUL, Cartierul Gării Noi, din mu­nicipiul Slobozia, invită autoritățile (sau cine dracu are în administrare această Pacoste de stradă), dar nu în ultimul rând pe domnul primar, la o excursie de numai 400 metri, prin tina care aduce aminte de Răscoala de la 1907, a cărei compoziție o putem analiza din stradă, curți, până în casele noastre. Atenție, domnule primar, pentru aceasta escapadă mă oblig să aduc la cunoștință echipamentul necesar: pantofi cu bot ascuțit, pantaloni cui cu vedere la gleznă și două bucăți consiliere pe orice domeniu... Să aveți în ce vă sprijini... Iar în spate un tab de la U.M., în caz că rămâneți suspendat, pentru că o ambulanță sau SMURD-ul nu pot intra pe această stradă, oricare din locuitori fiind condamnați să rămână fără cel mai mic ajutor dacă se întâmplă ceva...».

8 Octombrie 2019, 15:55 (2251 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia nu are terenuri pentru tineri
Cartierul Gării Noi are stâlpii de iluminat în mijlocul trotuarelor!
Șantierul de pe strada Walter Mărăcineanu

Comentariile cititorilor:


Petre :
(10 Octombrie 2019, 07:04)
Poate suna rusinos dar am fost si suntem oferiti ca sclavi psdului de votantii pensionari,parinti,rude,cunoscuti ce parca sunt lobotomizati.Sa se prezinte la vot si tinerii ca pentru un festival de bere/al orasului,pentru pacaleala cu marirea pensiilor suntem vanduti ciumei rosii!Baietii astia locali:musoiu,tinta,neacsu,pop,titi alearga dupa putere lăsând judetul si tara in nenorocire.Rad ca tampitii,divorteaza,prieteni=ciu-ciu,dar nu ii intereseaza!Este rezultatul guvernarii primatelor bioede!Este corect,zona Garii noi este inundabila,solul argilos este pacatos pentru ridicarea de constructii.Apa freatica este la sub 1,5m.Dar pe Penes Curcanuk,Sandu reclama cretinatatea constructorului.Intreaga vara a fost seceta,aia au decopertat langa linia ferata,acum ca toamna vin ploile idiotii lucreaza in zonele deja locuite.Cum sa intri in casa?
Vecinul:
(9 Octombrie 2019, 23:45)
Nenea Cornel are treaba cu alte lucrari, pe autostrada, alte drumuri mari si profitabile... de ce a licitat aceasta lucrare daca nu are capacitatea sa o termine ? Credeti ca il cearta cineva din Primarie ?
Un cetatean:
(9 Octombrie 2019, 14:05)
In sfârșit un articol care arata neputinta acestei administrării,este dezastru in acest cartier,in tot orașul.Un om normal la cap nu s-as plimba prin piața țanțoș de ziua recoltei dar el este un veterinar atins de boala vacii nebune,noi electoratul nu putem emite pretentii de la acest zero barat.Cum s-a mai spus,nu vin taxiurile,faramam mașinile aici,crestem copii in mizerie si zgomot de utilaje care muncesc aiurea,de multe ori pentru a face ceva strica ce deja era facut.Tragic este ca noi ii lăsam sa își bată joc de noi.
Viorel:
(9 Octombrie 2019, 08:45)
Eu am mai postat ....acela nu era u loc pt construcții.veti vedea cu trecerea anilor ce probleme mari vor fi acolo.se construiește peste o fostă hazna, pe locul unde s a făcut desecarea orașului.peste 10 -15 ani cand se va popula cât de cât zona se va vedea dezastrul,crapaturi în fundații, infiltrari, etc.va mirați că sunt străzile pline de noroaie?după asfaltari si ridicarea nivelului,apa va musti prin curți.credeti ca industria ușoară din zona de est a orașului a fost construită de comuniști degeaba de a lungul șoselei ce duce spre slobozia noua?ei au putut face un studiu banal...psd ii ,nu.exista si solutii,indiferent de ce vor zice unii sau altii trebuie investit mai întâi intr un sistem dedrenare si apoi turnate asfalturi si trotuare.
Iubind psd. In rect! :
(9 Octombrie 2019, 07:05)
In acel cartier"de tineri"-ce este un raspuns la Lg15/2003,acordarea de terenuri in mod gratuit,este doar maimutareala politica.S-au acordat acele parcele electoratului si diar din 4 in 4 ani se aloca bugete pentru cate ceva.Ca este gandut tembelistico-psd,se vede!Stalpii de iluminat sunt amplasati exact pe mijlocul trotuarelor!Deci pietonul va cobora pe carosabil sa ocoleasca zona stalpului,ajungand in calea masinilor!Cum se va trece cu un carut de bebelus?Dar cu unul de persoane cu dizabilitati??Ne poate raspunde cineva decla urbanism?Bataia de joc este permanentizata ptr ca lucrarile de pietruire au loc toamna,ca alegerile sunt incepand cu noiembrie.Este namol acolo ca in satele vasluiene.Vor spune ca deja sunt strazi pietruite,lucru adevarat.Dar tot cu economie la piatra si dupa 11 ani pietruitul sa fie realizare...E greu"digerabila".Rezumat-stalpi iluminare strambi,aplecati,piatra insuficienta,lucrari intarziate,vrem campanie psd si acolo,ca tot l-am vazut pe valica la o pizza cu caravana lu'dancila.Hai o tura pe aici politicienilor psd!Hai cu campania aici!
#pasajladrajna:
(8 Octombrie 2019, 23:33)
Intr-o tara cu o treime de teren muntos nu ai piatra. Intr-o tara cu traditii in constructia de poduri, nu poti face un pod de 300 metri. intr-o tara cu nspe facultati de drumuri si poduri nu ai drumuri. Mare dreptate avea Sadoveanu: .....apoi ați venit cei din urmă, zice Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sunteți, dar n-am ce vă face. Rămâneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; și cel cu băutura; și s-aveți muieri frumoase și iubite.
CETATEAN:
(8 Octombrie 2019, 20:32)
Strada Penesi Curcanu a avut un mare ghinion intrucut dm Z. s-a opus ca fica sa sa il ia de barbat pe M.,acum aveau cea mai frumoasa strada .Si acum in nota mai serioasa primaria Slobozia nu va asfalta nici o strada din acest cartier intrucit  nu are prevazut pentru asfaltare    acesuit cartier nici un ban in bugetul pe 2019.
Sandi:
(8 Octombrie 2019, 19:48)
Are dreptate si nebunu ala
Un vecin de cartier:
(8 Octombrie 2019, 18:36)
Acelasi lucru se poate spune și despre bulevardul 1 Decembrie 1918. Tot din perioada aceea este si strada, plină de noroaie!! Nu mai vorbesc despre căminele de canalizare sparte de buldozer și lăsate așa!! Se lauda domn primar ca anul asta se asaltează!!! Iar vine iarna... Eu il invit sa vina cu copilul ca il găzduiesc eu si sa iasa din cartier, la orice ora, fara mașină!Taxiurile nu intra! Bătaie de joc !! Cum e posibil sa sapi pe străzi, sa decopertezi si apoi sa lasi asa in sezonul ploios!!!! Constructorul motiveaza lipsa utilajelor si a pietrei!! Eu intreb nu -i poate verifica nimeni, nu există sef de șantier, în fata cui raspunde la primărie, ca nu vine nimeni in control!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
29 Mar 2020
168 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,38%

La sfârșitul lunii noiembrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4094 șomeri (din care 1867 femei), rata șomajului fiind de 4,38%, cu 0,97 pp ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 10:20
(563 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 3 mașini implicate într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de marți, 7 ianuarie 2020, în zona podului rutier peste râul Ialomița din Slobozia. Se pare că un autoturism care a încercat să vireze la stânga către Cartierul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 09:11
(776 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Morun de 120 kg, eliberat de polițiști

Fetești: Morun de 120 kg, eliberat de polițiști

Un tânăr de 31 de ani, din Fetești, s-a ales cu un dosar penal după ce a capturat ilegal un morun de 120 kg. Tânărul a fost identificat în trafic de polițiști. Împreună cu specialiștii Institutului Național ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 16:20
(810 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești morun


Bărbat din Amara, dispărut

Un bărbat de 50 de ani, din Amara, este căutat de polițiști. Bărbatul, pe numele său Marin Toder, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Acesta are 1,50 m înălțime, constituție astenică, față ovală ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 16:15
(496 vizualizări - 0 comentarii)


4

Tânăr din Ciulnița, arestat pentru «conducere a unui vehicul fără permis de conducere»

Un tânăr de 25 de ani, din Ciulnița, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate, a fost identificat de polițiști și încarcerat la Penitenciarul Slobozia. Acesta avea de executat 4 ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 16:10
(507 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Cod Galben de vânt, emis de meteorologi

Ialomița: Cod Galben de vânt, emis de meteorologi

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de vânt puternic, valabilă până în cursul serii de luni, 6 ianuarie 2020, la orele 22,00. Potrivit specialiștilor ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 11:26
(451 vizualizări - 0 comentarii)


La Mulți Ani 2020!

La Mulți Ani 2020!

Redacția
Independent
vă urează
să aveți parte
de un an 2020
mai bun,
cu sănătate și fericire!

31 Decembrie 2019, 23:55


Coșereni: Tânără implicată într-un accident rutier

Coșereni: Tânără implicată într-un accident rutier

O tânără de 23 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce mașina în care se afla s-a lovit de un alt autoturism, condus de un bărbat de 63 de ani. Accidentul rutier s-a petrecut pe DN2A, în zona ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2019, 19:19
(1102 vizualizări - 0 comentarii)


8
Independent

Independent

vă urează Crăciun Fericit și să aveți parte de Sărbători minunate alături de cei dragi!

25 Decembrie 2019, 07:05


9
Polițiștii ialomițeni, «ajutoarele» lui Moș Crăciun

Polițiștii ialomițeni, «ajutoarele» lui Moș Crăciun

În apropierea Crăciunului, polițiștii ialomițeni au oferit cadouri copiilor din centrele de plasament și ajutoare mai multor familii cu o situație materială precară de pe raza județului. A devenit deja ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2019, 16:10
(1236 vizualizări - 1 comentariu)


10

Ialomița: Două accidente, un pieton rănit și unul decedat

La sfârșitul săptămânii, în Ialomița s-au înregistrat două accidente rutiere în care au fost implicați pietoni. Unul dintre aceștia și-a pierdut viața și o persoană a fost rănită și transportată la spital ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2019, 16:05
(1396 vizualizări - 1 comentariu)


Coșereni: Microbuz implicat într-un accident rutier

Coșereni: Microbuz implicat într-un accident rutier

Pasagerii unui microbuz care circula în zona localității Coșereni au trecut prin clipe de coșmar după ce autovehiculul s-a izbit puternic de un automobil, în seara zilei de vineri, 20 decembrie 2019. Șapte ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 19:55
(1371 vizualizări - 0 comentarii)


12

Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou

RAJA SA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, dispeceratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății care asigură buna desfășurare ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 15:40
(1176 vizualizări - 0 comentarii)


13

Urziceni: Reținut pentru conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice

Joi, 19 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni au depistat în trafic un bărbat, de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 14:35
(1213 vizualizări - 0 comentarii)


Mandat de arestare, executat de polițiștii ialomițeni

Joi, 19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pe raza județului pentru depistarea peroanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 14:20
(1061 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Brânză confiscată

În perioada 9-16 decembrie 2019, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat activități de control la 8 operatori economici ce desfașoară activități de procesare lapte și produse lactate, depozitare alimente ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 08:40
(1360 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Miercuri, 18 decembrie a.c, în jurul orei 5,00, o patrulă de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, a depistat în flagrant un ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 08:30
(1137 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Fetești

Miercuri, 18 decembrie a.c., în jurul orelor 18,20, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat prin numărul de urgență 112, despre izbucnirea unui incendiu la deșeurile din lemn depozitate în curtea unei ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 08:10
(1127 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Accident rutier pe DN2, în localitatea Coșereni

Miercuri, 18 decembrie a.c., în jurul orelor 14,45, pe  DN2, în localitatea Coșereni, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un  autoturism, un tir și o autoutilitară. Imediat ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 08:05
(1630 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni preventive pentru siguranța elevilor

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița desfășoară permanent acțiuni informativ-preventive dedicate siguranței elevilor. Miercuri, 18 decembrie a.c., elevii clasei I ai Școlii Gimnaziale «Sf. Andrei ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 16:25
(1144 vizualizări - 0 comentarii)


Artificii și petarde, confiscate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe raza comunei Coșereni, un tânăr de 20 de ani, care transporta ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 16:20
(1381 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Fetești-Gară

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament, de pe strada Căminului, din localitatea Fetești-Gară, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile joi, 18 decembrie 2019, în ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 15:30
(1060 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tânăr de 19 ani, reținut de polițiști

Un tânăr de 19 ani, domiciliat în Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști. Acesta este principalul suspect într-un dosar privid fapte de «furt calificat». De asemenea, acesta se afla ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 08:25
(967 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Urmărit penal pentru «violență domestică»

Polițiștii din Ialomița au emis un ordin de protecție provizoriu în cazul unei femei, de 30 de ani, din Slobozia, victimă a violenței domestice. Printr-un apel la 112 aceasta a reclamat faptul că a fost ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 08:20
(927 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Manifestări dedicate «Zilei Revoluției Române din Decembrie 1989»

«Ziua Revoluției Române din Decembrie 1989» va fi marcată și la Slobozia. Autoritățile locale și cele județene vor organiza evenimente publice, în zona Monumentului Eroilor Revoluției, din centrul Sloboziei ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 08:15
(999 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența băuturilor alcoolice

În urma controalelor de rutină desfășurate pe șoselele din Ialomița, polițiștii ialomițeni au întocmit dosare penale pe numele a cinci conducători auto, depistați în trafic sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 08:10
(988 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Casă mistuită de flăcări

Un incendiu s-a produs în dimineața zilei de duminică, 15 decembrie 2019, la o locuință din localitatea Scânteia. Cauza probabilă o reprezintă o lumânare lăsată nesupravegheată. Pompierii s-au luptat cu ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2019, 07:40
(1292 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident rutier pe DN2A

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, petrecut în dimineața zilei de duminică, 15 decembrie 2019, între localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre automobile, patru ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2019, 07:38
(1132 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție provizoriu pentru un bărbat din Ion Roată

Miercuri, 11 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 de Poliție Ion Roată au fost sesizați de o femeie, de 46 de ani, din comuna Ion Roată, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de soțul ei ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2019, 14:55
(1727 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bătrână de 72 de ani, accidentată

Miercuri, 11 decembrie a.c., în jurul orelor 15,00, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza municipiului Fetești, soldat cu rănirea unui pieton. Din primele cercetări efectuate de ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2019, 14:45
(1148 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...