Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

avariate

Doamnelor și domnilor, am ratat evenimentul anului. Recunoaștem că am știut dar, luați de curenții ascendenți, am omis nunta președintelui Airbus de la Brașov. Căci doctorul în avioane a făcut nuntă mare pe teritoriul soției, gurile spurcate din instituție spunând că, de fapt, «el s-a măritat». Acestea fiind rostite, îi dorim secretarului de stat Boeing casă de pietre și... «ține-ți minte trei cuvinte: Marean Mapă tot te minte!». Na că-s cinci!

Impresionați de baletul lu’ Marean Dezamăgitoru’, am zis să aplaudăm la scenă deschisă noile strategii ale celui ce se visează noul Hrebe de pe scena politică națională. Și dacă cel sfătuit de purtătorul de mape cu cod COR stă la pârnaie pentru o frecție, huhurezul lucrător la Programe de Guvernare și proțăpitor de Veorici în funcții de premier ar putea să se gândească la situațiile similare pe care încă le patronează. Adicătelea, are și Marean câțiva ipochimeni prin niște funcții plătite la stat care n-au trecut pe la serviciu în timp ce freacă menta (sau altceva) prin sedii de partid. De preferat ar fi ca Marean să discute totuși într-o privată cu nea Livache să nu care cumva să pățească vreun pocinog.

Și dacă tot discutăm de Marean Dezamăgitoru’, este cazul să-i transmitem primarelui Mojo-fante de Slobozia că nu mai este în viziunile Luceafărului politicii. Căci purtătorul de mape cu cod COR este sigur că Potorelul cel Viteaz va fi cartea câștigătoare pentru Primăria Sloboziei. În acest context și cu sondajul PSD în față, Marean a reușit să-l irite la culme pe freelancerul Păros. Și, dacă stăm bine să ne gândim, e și normal în condițiile în care freelancerul a fost primul pe ștat la Pro Românica.

După cum aminteam în treacăt mai sus, social-democrații sau ce a mai rămas din ei au definitivat tradiționalul deja sondaj de opinie la nivel local. Cel în care l-au reintrodus pe Săndel dinamită, pe vicii Mușețel și Renu’, plus alte specimene gen Potori, Băcănei, șamd. Acuma, vorba lui nea Săndel dinamită, să vedem care va fi gluga candidată, deoarece, potrivit sondajului, cocenii ar fi rămas constanți în opțiuni.

În toată această agitație de permutări, Soarele administrației publice locale își urmează nestingherit mișcarea de rotație, convins fiind de prea multă vreme că fără razele-i înțelepte întreaga Ialomiță s-ar deșertifica. Revenind, noi chiar nu știm cum să propagăm ceea ce fără să dorim am auzit. Să fie doar o glumă că după răsturnarea Veoricii, duamna menajer Mariana ar fi promovată la Ministerul Sănătății? Sau că tanti cea mai iubită dintre consiliere, domnișoară între domnișoare, va ajunge la Ministerul ăla unde Carmencita tot caută luminițe pe sub birourile secretarilor de stat? Chiar că încurcate sunt căile politicii și ale lu’ Marean Dezamăgitoru’ în mod special.

La capitolul impresie artistică, apreciem că mama galurilor are ceva defecțiuni la partea mansardată. Din ce am priceput de la niște primărei de țară cu terenuri cumpărate pe numele soțiilor, odraslelor și, în unele cazuri, chiar ale amantelor, mama la galuri i-ar fi făcut să înțeleagă că își dorește mai mult de la politica social-democrată. Nu știm dacă de vină pentru ceea ce au înțeles niște primărei sunt doar vremurile, dar Marian al nostru ar fi auzit. Nu s-a supărat. Dar și-a amintit brusc că baletul, impresiile artistice și jocul de scenă aparțin Luceafărului politicii, descoperitorul de ta­lente la nivel local.

Umblă din nou vorba că doctorul cu doctorat Piua face joculețe politice. Din câte am reușit să aflăm, doctorul ucigaș de găini cu doctorat în pestă porcină ar fi fost împuternicit oficial cu racolarea de primari. Deja are la activ două propuneri concrete, alți doi urmând a fi contactați de virușii instituției. Interesante, din punctul nostru de vedere, au fost recomandările dr Piua...

11 Octombrie 2019, 17:50 (4107 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 22 Oct 2020
278 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:28
(7818 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:27
(6330 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:26
(7453 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:25
(8289 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:25
(10086 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 08:12
(7563 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 15:26
(7644 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 15:21
(8049 vizualizări - 0 comentarii)


8

Alarmare publică la Țăndărei

Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu orele 10,00, în orașul Țăndărei, se desfășoară un exercițiu de alarmare publică. Coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, acțiunea se derulează ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:32
(7708 vizualizări - 0 comentarii)


«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:24
(9646 vizualizări - 0 comentarii)


10

Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:13
(7740 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere rămîne și în această perioadă o prioritate pentru polițiștii ialomițeni. Astfel, în perioada 6-8 noiembrie 2009, ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:13
(8280 vizualizări - 0 comentarii)


12

Suspecți de furt, identificați la scurt timp de la sesizarea faptei

Doi ialomițeni, în vîrstă de 24, respectiv 40 de ani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Asta după ce au sustras din incinta Căminului Cultural din localitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:13
(8325 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii, accidente și sinucideri de weekend

Echipajul de prim-ajutor al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat în municipiul Fetești la două tentative de suicid, una dintre acestea fiind anunțată vineri, 6 noiembrie, iar celalaltă ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 11:21
(5951 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 11:13
(7347 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 11:10
(7027 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrîn dispărut din Centrul de la Balaciu

Miercuri, în jurul orelor 10,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Balaciu au fost sesizați de un reprezentant al Căminului de Persoane Vîrstnice din localitate despre faptul că Neagu Andrei, de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:14
(7294 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie în vîrstă de 73 ani a fost victima unui accident rutier petrecut, miercuri, 4 noiembrie, în Slobozia. Bătrîna se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:14
(8633 vizualizări - 0 comentarii)


Cu sabia în mașină

În continuare, un tînăr de 30 ani din Țăndărei este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce în autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsită o sabie. Mașina a fost oprită pentru control ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:13
(8114 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 4 tone fier vechi confiscate de polițiști

Miercuri, 4 noiembrie, polițiștii din Țăndărei au executat o acțiune pe linia respectării prevederilor legale privind colectarea deșeurilor reciclabile. Urmare a acțiunii la un punct de lucru din localitate ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:12
(7721 vizualizări - 1 comentariu)


Polițiștii au prins spărgătorii de apartamente

Marți, 3 octombrie, la primele ore ale dimineții, polițiștii au fost sesizați asupra unei spargeri de apartament din Slobozia. Acționînd cu rapiditate și efective mărite, polițiștii au observat în zona ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 14:02
(6552 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente

Marți, 3 octombrie, în Țăndărei, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Pe scurt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 55 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 13:57
(6606 vizualizări - 0 comentarii)


Casa unei bătrâne a ars în întregime

Casa unei bătrîne a ars în întregime

Marți, 3 noiembrie, la primele ore ale dimineții, casa unei bătrîne din Miloșești a ars în întregime din cauza unui foc lăsat nesuprevegheat. Încendiul a izbucnit în jurul orelor 08,00 și nu a putut fi ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2009, 14:02
(9336 vizualizări - 0 comentarii)


Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

«În data de 27 octombrie 2009, a fost publicată în Monitorul Oficial HG 1249/21.10.2009, prin care se intenționează întărirea Gărzii Naționale de Mediu prin diminuarea capacității instituționale a agențiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 10:15
(7474 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Fetești

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, 30 octombrie, în apropiere de municipiul Fetești. Astfel, în jurul orelor 8,00, pe DN3A, un bărbat în vîrstă de 35 ani, din Fetești, aflat ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 08:13
(7206 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin pentru IMM

Joi, 29 octombrie 2009, orele 11,00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița se va desfășura întîlnirea de lucru avînd ca temă «Sprijin pentru IMM și microîntreprinderi privind accesarea ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:05
(7679 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori reținuți

În cursul zilei de marți, 27 octombrie 2009, polițiștii ialomițeni au reținut două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele lui Dumitru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 12:20
(6470 vizualizări - 2 comentarii)


Beat la volan

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2009, în jurul orelor 02,30, pe raza orașului Căzănești a fost oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia. Avînd un mers sinuos, a ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 11:55
(8127 vizualizări - 1 comentariu)


A furat o mașină

Duminică, 25 octombrie a.c., polițiștii din Movila au fost sesizați de către un bărbat din localitate asupra faptului că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din fața locuinței sale o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 11:25
(7150 vizualizări - 1 comentariu)


Orașul de Floci, deschis pentru public

Joi, 29 octombrie, Consiliul Județean Ialomița inaugurează site-ul muzeal Orașul de Floci-Giurgeni. Manifestările vor debuta la orele 10,30, iar la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 07:00
(8475 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Administrator în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Administrator în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Georgiana în Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești: Medicul Mioara Neagu a murit din cauza infecției cu SARS-CoV-2 Gigel în Chemgas Holding Corporation poluează legal Alegator în Marian Pavel și-a preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Ialomița, alături de noua echipă a consilierilor județeni Marius în Miroase a play-off Usr -ist în Ialomița: Partidele politice, cuprinse de febra Alegerilor Parlamentare @Alina în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Administrator în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal eu cu cine votez? în Ialomița: Partidele politice, cuprinse de febra Alegerilor Parlamentare Lili în Chemgas Holding Corporation poluează legal @dinamita în Străzile din Slobozia Nouă devin impracticabile @Bogdana în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal AMBULANTIER în Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești: Medicul Mioara Neagu a murit din cauza infecției cu SARS-CoV-2 Ge Te în Ialomița: Partidele politice, cuprinse de febra Alegerilor Parlamentare Adina în Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești: Medicul Mioara Neagu a murit din cauza infecției cu SARS-CoV-2 localnic în Marian Pavel și-a preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Ialomița, alături de noua echipă a consilierilor județeni localnic în Ialomița: Partidele politice, cuprinse de febra Alegerilor Parlamentare @Alina în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal spațiu birou de închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2020
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...