Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

CFR SA tratează cu indiferență infrastructura feroviară

În Ialomița

CFR SA tratează cu indiferență infrastructura feroviară

La fel ca în toată țara și în Ialomița este vizibilă indife­rența cu care CFR SA tratează infrastructura feroviară. Pe linii circulă trenuri învechite și pline de mizerie, iar stațiile sunt lăsate în paragină. Cu toate acestea, oficialii CFR SA au o cu totul altă viziune despre felul în care arată infrastructura feroviară a județului. Aceștia susțin că numai anul trecut au investit aproximativ 1 milion de lei pentru modernizarea întregii infrastructuri...

Un imens paradox
În Ialomița există, potrivit estimărilor oficiale, 293 de kilometri de rețea feroviară aflată în exploatare pentru folosința pu­blică. În realitate, doar jumătate din totalul acestei rețele este fo­losită la capacitate maximă. În ultimii 6 ani, CFR SA a decis să reducă numărul curselor pe liniile de cale ferată din județ, considerându-le neprofitabile pentru companie. Acum doar câteva trenuri mai străbat șinele, fie spre Ciulnița, fie spre București. Indiferența cu care CFR SA a tratat infrastructura feroviară se vede și în starea în care se află liniile de cale ferată sau cele câteva stații în care trenurile opresc. Multe dintre acestea se află într-un stadiu de degradare avansat, având nevoie de repa­rații urgente. Cu toate acestea, într-o adresă oficială înaintată redacției ziarului nostru, repre­zentanții CFR SA susțin însă altceva: «Rețeaua de cale ferată din județul Ialomița corespunde circulației trenurilor cu vitezele proiectate, fără restricții de viteză și pentru tonajele prescrise, iar toate instalațiile de centralizare din stațiile CF de pe raza jude­țului sunt funcționale, condițiile tehnice fiind asigurate pentru toate elementele componente ale acestora. (...) Pe raza județului Ialomița toate cele 13 stații de cale ferată și halte de mișcare deservite de personal aparținând CFR SA sunt funcționale». Mai mult decât atât, oficialii companiei au precizat faptul că au realizat și investiții în rețeaua feroviară a județului deși, ca să ajungi cu trenul de la Slobozia la București, ai nevoie de apro­ximativ 4 ore, din cauza vitezei mici de deplasare generată de starea deficitară a șinelor. În aceeași adresă oficială, repre­zentanții CFR SA susțin că va­loarea investițiilor pe care le-au realizat în ultimul an și jumătate se ridică la aproximativ 1 milion de lei: «Pe raza județului Ialomița s-au mai realizat lucrări de reparații curente. Respec­ti­vele lucrări au constat în reabi­litarea rețelelor de cabluri de semnalizare, a picheților și distribuitorilor de cabluri, dulapu­rilor exterioare de aparataj».

Un traseu abandonat În urmă cu 6 ani, CFR SA a decis să suspende circulația trenurilor pe ruta Slobozia Veche-Țăndărei-Fetești, consi­derând-o neprofitabilă. Tot de atâta timp, oficialii companiei încearcă să închirieze cei aproximativ 40 de kilometri de cale ferată unui operator privat care să redeschidă traseul. Din păcate, la licitațiile organizate în ultimii ani nu s-a prezentat vreun ofertant...

15 Octombrie 2019, 08:10 (766 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Pagube de 300 mii de lei pentru furturile de cale ferată din județ
Infrastructura feroviară județeană așteaptă vremuri mai bune

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
31 Mai 2020
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

29 Mai 2020, 18:10


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Joi, 28 mai a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Slobozia un șofer cu domiciliul în Amara, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 15:00
(135 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat joi, 28 mai a.c., pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale asociate extinderii pandemiei Coronavirus, precum și ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 14:55
(108 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 360 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 29 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 360 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 13:05
(119 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: S-a izbit cu mașina de un pom

Joi, 28 mai, a.c., în jurul orelor 22,30, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Ion Roată, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un pom de pe ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:55
(85 vizualizări - 0 comentarii)


 Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Vineri, 29 mai 2020, în jurul orei 9,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Glodeanu Sărat, satul Căldărușanca, județul Buzău, din raionul de intervenție ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:50
(120 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 iunie 2020

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în data 1 iunie 2020, activitățile societății se desfășoară în regim de foc continuu. În continuare, sute de angajați au ca misiune principală producția, distribuția, calitatea apei și epurarea acesteia, îndeplinind sarcinile specifice în condiții de izolare la locul de muncă, pentru a preveni disfuncționalitățile majore ce ar putea perturba asigurarea serviciilor esențiale. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 11:25
(92 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Generală Anticorupție, la ceas aniversar-15 ani de activitate

30 Mai 2020-Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție (DGA) coincide în mod fericit în acest an cu împlinirea a 15 ani de activitate. Direcția Generală Anticorupție este o structură tânără a Ministerului ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 08:45
(115 vizualizări - 0 comentarii)


8

Fetești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs miercuri, 27 mai 2020, în sensul giratoriu de la breteaua către Autostrada Soarelui. În timp ce un bărbat, de 24 de ani, din Făcăeni, conducea un autoturism dinspre breteaua ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:25
(197 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


9

IPJ Ialomița: Programul ghișeelor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar/integritate comportamentală

IPJ Ialomița informează cu privire la programul hișeelor de  eliberare a certificatelor de  cazier judiciar/integritate comportamentală. Acesta este:
-Ghișeu POLIȚIA MUNICIPIULUI SLOBOZIA ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:20
(143 vizualizări - 0 comentarii)


10

Slobozia: Campanie de donații pentru copiii nevoiași

Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, în parteneriat cu voluntarii Crucii Roșii-filiala Ialomița, dă startul unei campanii de sprijin a copiilor nevoiași, denumită «Cutiuța cu surprize». «Cutiuța ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:15
(147 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 359 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 28 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 359 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 13:05
(175 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 355 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 27 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 355 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 13:10
(208 vizualizări - 0 comentarii)


13

Sărățeni: Arestat pentru «refuz de prelevare a mostrelor biologice»

Polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:40
(186 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe raza comunei Sinești, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din București. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:35
(112 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au confiscat 1,3 metri cubi de material lemnos, transportat fără documente legale de un tânăr, de 31 de ani, din județul Vrancea. Acesta a fost identificat pe raza localității Bucu ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:30
(198 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

26 Mai 2020, 18:10


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Joi, 28 mai 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători hramul de primăvară al Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 14:05
(1253 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 25 mai 2020, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. În urma activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:30
(1116 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bătrân de 87 de ani, mort din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la decesul unui bătrân, de 87 de ani, din județul Ialomița, din cauza infecției cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2). Acesta a fost confirmat pozitiv pentru ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:20
(1312 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 354 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 26 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 354 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:10
(1134 vizualizări - 0 comentarii)


Tudorița Ionescu, învestită în funcția de subprefect al Ialomiței

«În ședința de Guvern din data de 21 mai 2020 a fost aprobată Hotărârea nr. 399, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 22.05.2020, privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 16:25
(585 vizualizări - 3 comentarii)


Accident rutier pe centura Sloboziei

Accident rutier pe centura Sloboziei

Pompierii din Slobozia, împreună cu paramedicii SMURD au intervenit în după amiaza zilei de luni, 25 mai 2020, pentru a acorda îngrjiri medicale victimelor unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 14:10
(443 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: S-a izbit de un alt autoturism și a fost proiectat cu mașina într-un copac

Sâmbătă, 23 mai 2020, în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri au intervenit, pe raza comunei Movilița, la un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:35
(213 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă, 23 mai a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului, un șofer de 25 de ani, cu domiciliul în Grivița, în timp ce conducea un autoturism sub ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:30
(162 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 352 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 25 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 352 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate vindecate ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:10
(260 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 347 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 23 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 347 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2020, 13:05
(459 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: S-a răsturnat cu mașina

Manasia: S-a răsturnat cu mașina

O tânără de 19 ani și un bărbat de 23 de ani au fost victimele unui accident rutier petrecut în dimineața zilei de vineri, 22 mai 2020, pe raza localității Manasia. Aflat la volan, bărbatul de 23 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 14:40
(403 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Audiențe digitale pentru clienții ENEL

Începând de luni, 25 mai 2020, companiile E-Distribuție, operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului Enel în România, vor introduce o soluție digitală pentru audiențe, prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 14:25
(276 vizualizări - 0 comentarii)


Rată de vindecare a pacienților COVID-19 de 64% în Spitalul Fetești

Reprezentanții Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești au precizat faptul că 64% dintre pacienții bolnavi de COVID-19 s-au vindecat. Estimativ, în cadrul unității medicale, au fost internați 187 de ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 14:05
(269 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cicuta în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița oli în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița obiectiv în Controale amănunțite în școlile și liceele din Ialomița Aurel din cartier în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate George.s în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate #astairomania în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Florin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta Teo în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta pacientul curios în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 Alin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta liviu în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Paul în Laurențiu Nicu, noul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița Ialomitean în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Viorel în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Pe bune în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 trist adevar în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 De fapt în Consiliul Județean vrea să reabiliteze podurile din Ialomița Luminita în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate Mary în Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege pentru despăgubirea fermierilor colocatar cartier katanga în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...