Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Acțiunea «Faci sport, plantezi un copac!»

Se întâmplă în Ialomița

Acțiunea «Faci sport, plantezi un copac!»

În perioada octombrie-noiembrie 2019, sub organizarea directă a Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, copiii din Slobozia și Fetești, însoțiți de cadre didactice și părinți participă la acțiunea «Faci sport, plantezi un copac!». Acțiunea desfășurată vineri, 25 octombrie a.c., a adunat în Parcul de la Catedrală nu mai puțin de 300 de copii... În urma acestei acțiuni, participanții sunt premiați cu arbuști, trandafiri sau copăcei pe care, cu ajutorul părinților, îi vor planta.

Sport pentru copii Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița, în parteneriat cu Asociația Județeană «Sportul pentru Toți» Ialomița și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Ialomița organizează, în perioada octombrie-noiembrie 2019, acțiunea «Faci sport, plantezi un copac!». Vineri, 25 octombrie a.c., s-a dat startul acțiunii la Slobozia și Fetești. «Suntem mândri de această acțiune pe care am reușit să o organizăm nu singuri, ci bineînțeles cu specialiștii din domeniul sportiv... Sportul este un lucru benefic atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Ne bucurăm că ne-au răspuns invitației un număr atât de mare de participanți... Și, ca la orice concurs, fiecare participant va primi un pomișor, un arbust sau un trandafir pe care îl vor planta cu ajutorul părinților. Astfel, pe lângă sportul pe care îl vor face, copiii vor învăța ce înseamnă responsabilitatea și grija față de o plantă!» susține Laurențiu Ghiauru, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița. Acțiunea «Faci sport, plantezi un copac!» a strâns la Fetești peste 200 de copii.

Jocuri și râsete în Parcul de la Catedrală Parcul de la Catedrală din Slobozia a părut neîncăpător. Vineri, 25 octombrie a.c., prin intermediul acțiunii «Faci sport, plantezi un copac!», peste 300 de copii de la grădinițele din municipiu au venit însoțiți de părinți și cadrele didactice. Imaginea creată de cei mici îi determină pe unii dintre părinți să se integreze printre copii, participând și ei la rândul lor la jocuri. Biciclete, trotinete, desene pe asfalt, șotronul sunt doar câteva dintre jocurile întâlnite în parc. Pe aleea ce duce la «Ciupercă», o clasă de copii împreună cu doamnele educatoare au organizat o întrecere pe trotinete. «Hai, mami, știu că poți! Dă din picioare... Hai!» strigă entuziasmată o mămică în timp ce aleargă pe lânga fetița ei. Împreună cu bicicleta ei roz și susținută de mama sa, copila ajunge prima la linia de sosire. «Uite, mami, am câștigat! Am ajuns înaintea Mariei!» afirmă fericită Luiza. Cei mici sunt nerăbdători să participe la întrecere și mai ales să treacă primii linia de sosire. Puțin mai încolo îl găsim pe Vlăduț... Este cel mai mic dintre copii, însă și cel mai jucăuș. Astăzi a învățat să joace Șotronul. Este încântat și abia așteaptă să sară din nou...

Natura, prietenul copiilor Următoarea etapă a acțiunii «Faci sport, plantezi un copac!» se va desfășura sâmbătă, 2 noiembrie 2019, la Slobozia. De data aceasta, acțiunea se va adresa elevilor din școlile gimnaziale și de liceu. În urma participării la acțiune, elevii dornici să facă mișcare vor primi din partea organizatorilor un copăcel, un arbust sau un trandafir pe care, firesc, le vor planta.

3 Noiembrie 2019, 15:05 (1436 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Minciuni si lasitate:
(5 Noiembrie 2019, 14:42)
Cata frumusete in aceste intalniri pesediste,ultime zvacniri comuniste speram noi.Ia chemati de bunavoie copii si parintii,stimate educatoare si directoare,sa vedeti cum reusiti sa adunati aproximativ 30 persoane.Cel mult.Auzi-Vladut a invatat sotronul doar ca a avut loc aceasta grandioasa adunare de 23 august,putintel mai tarziu cu doua luni.Băi fratilor,cum si cand scapam de aceste stereotipuri?Despre"voluntariat"ati auzit?Gata,va veti lua banii pe octombrie?Ca ati punctat cu partidul o măreata activitate extrascolara!!!
Ghiaurii vs ieniceri :
(4 Noiembrie 2019, 06:55)
Unde naiba sa mai faca sport copilasii din ziua de azi in oras?Terenurile de sport ale scolilor sunt inaccesibile.Parcurile sunt pline de pensionati la 50 ani,parcarile dintre blocuri sunt suprasaturate de automobile...Probabil la cluburile sportive unde sunt incurajati pe pile? Si bani?Poate nu vor toti copii performante,vor doar sa alerge,sa se joace,nu vor sa devina toti mari fotbalisti sau baschetbalisti.Copiii poate vor sa joace"tarile","ratele si vanatorii", "7pietre", "castelul" sau peretelul.Unde sa se joace copiii orasului domnilor de la cultura si sport ptr tineret?Doar acolo unde vreti si vand vreti voi!Asa a fost copilaria ta don Ghiauru?Asa te jucai Iliuta L.?Tot fara locuri de joaca??La plimbarea cu gradinitele a durat mai mult deplasarea si dadaceala pe timpul acesteia decat actiunea in sine.Dar sa dam bine la partid, ce nu face educatoarea si directoarea... ,

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 04 Iul 2020
102 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Incendiu la o casă din Păltinișu

Duminică, 17 mai 2020, în jurul orelor 15,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din satul Păltinișu. La locul solicitării s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 11:10
(309 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 321 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 17 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 321 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2020, 13:05
(422 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat înecat în zona Barajului Dridu

Pompieiri din Urziceni și Slobozia au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de vineri, 15 mai 2020, în zona Barajului Dridu, unde un bărbat s-ar fi înecat. Militarii ISU au desfășurat o misiune ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2020, 13:30
(504 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 319 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 15 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 319 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2020, 13:20
(408 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Ion Roată

În noaptea de joi spre vineri, 14/15 mai a.c., spre miezul nopții, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Ion Roată. La locul solicitării s ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2020, 09:50
(387 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier în afara localității Căzănești

Joi, 14 mai, a.c., în jurul orelor 19,20, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs în afara localității Căzănești, un autoturism părăsind partea carosabilă și răsturnându ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2020, 09:45
(382 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Incendiu la o anexă gospodărească

Sărățeni: Incendiu la o anexă gospodărească

Pompierii din Uziceni au intervenit miercuri, 13 mai 2020, pentru stingerea incendiului care a cuprins o anexă gospodărească din localitatea Sărățeni. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:45
(347 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă desfășurată de polițiștii ialomițeni

Miercuri, 13 mai 2020, polițiștii ialomițeni  au acționat în filtre rutiere și patrule de ordine și siguranță publică în vederea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:40
(252 vizualizări - 0 comentarii)


8

Țăndărei: La volan în stare de ebrietate

Polițiștii din Țăndărei au întocmit miercuri, 13 mai 2020, un dosar penal pe numele unui  bărbat, de 29 de ani, din localitate. Acesta a fost identificat în trafic în stare de ebrietate, având o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:35
(316 vizualizări - 0 comentarii)


9
Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Tablete pentru elevi

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Tablete pentru elevi

Reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au lansat o inițiativă publică menită să-i sprijine pe elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, fără posibilități fianciare, care nu pot participa la cursurile ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:30
(281 vizualizări - 0 comentarii)


10

Grupul de Comunicare Strategică: 312 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 14 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 312 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 13:00
(417 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: A intrat cu mașina într-un gard

Polițiștii ialomițeni au intervenit marți, 12 mai 2020, în cazul unui accident rutier petrecut la Lilieci. Din datele oamenilor legii, un bărbat de 57 de ani, domiciliat în județul Vrancea, a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 15:55
(408 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


12

Țăndărei: Depistați în trafic cu adeverințe de angajator false

Polițiștii din  Țăndărei, marți, 12 mai 2020, în timp ce executau activități specifice pe linia combaterii COVID-19 în filtrul instituit la ieșirea din oraș către comuna Platonești, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 15:50
(412 vizualizări - 0 comentarii)


13

IPJ Ialomița: 179 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 73 mii de lei

Marți, 12 mai 2020, polițiștii ialomițeni au continuat seria acțiunilor desfășurate cu scopul prevenirii și reducerii faptelor antisociale. Cu această ocazie au fost aplicate 179 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 15:45
(356 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 297 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 13 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 297 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 13:05
(434 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Înșelată pe internet

O femeie de 40 de ani, din Urziceni, a apelat Poliția luni, 11 mai 2020, după ce și-a dat seama că a fost înșelată pe internet. Aceasta a plătit o sumă de bani pentru achiziția unor articole de grădină ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 16:15
(528 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A prezentat o adeverință falsă

În timpul misiunilor desfășurate cu privire la respectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, polițiștii din Slobozia au oprit mașina condusă de o femeie, de 36 de ani, din localitatea Bucu. În momentul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 16:10
(501 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Un bărbat de 41 de ani, din Slobozia, s-a ales cu un dosar penal după ce luni, 11 mai 2020, a fost identificat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Acesta avea o alcoolemie de 0,77 miligrame alcool ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 16:05
(387 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 296 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 12 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 296 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 13:05
(505 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de vânt și grindină

Ialomița: Cod Galben de vânt și grindină

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis un Cod Galben de vânt și grindină pentru mai multe județe din țară, inclusiv Ialomița. Potrivit specialiștilor, local vor fi perioade cu instabilitate ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2020, 11:35
(505 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 8 mai a.c., polițiștii din Fetești au oprit, pentru control, un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, condus de un bărbat de 32 de ani ce se deplasa pe raza municipiului Fetești către ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 16:10
(452 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: S-au răsturnat cu mașina într-un șanț

Smirna: S-au răsturnat cu mașina într-un șanț

Doi bărbați, de 54 și 56 de ani, au fost victimele unui accident rutier petrecut sâmbătă, 9 mai 2020, în satul ialomițean Smirna. Șoferul automobilului a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat într ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:25
(335 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Smirna accident


Ograda: Incendiu de vegetație uscată izbucnit într-o gospodărie

Pompierii din Țăndăeri au intervenit duminică, 10 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit în gospodăria unui localnic din Ograda. Celelalte bunuri din gospodărie au fost ferite de ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:20
(361 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda incendiu


Ion Roată: Șoferiță implicată într-un accident rutier

O femeie de 36 de ani a avut nevoie de sprijinul paramedicilor SMURD din Urziceni, fiind implicată într-un accident rutier. Șoferița s-a răsturnat cu mașina într-un șanț de pe marginea drumului. Din fericire ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:15
(383 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri de prevenire a răspândirii virusului gripei aviare

DSVSA Ialomița a dispus informarea tuturor exploatațiilor comerciale de păsări, a tuturor consiliilor locale și a administratorilor fondurilor de vânătoare de pe raza județului, cu privire la măsurile specifice ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:10
(356 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Măsuri de prevenire a răspândirii noului Coronavirus în rândul angajaților

Pentru a preveni infecția cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2) trebuie să efectuați deplasările necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă în conformitate cu instrucțiunile primite din partea angajatorului ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 15:05
(421 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În Ialomița nu s-au înregistrat cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Conform Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița nu au fost înregistrate cazuri noi de infecție COVID-19. Astfel, la nivelul județului există 289 de îmbolnăviri ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2020, 13:05
(472 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 289 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 10 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 289 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2020, 13:05
(587 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 281 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 9 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 281 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2020, 13:05
(607 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Femeie de 69 de ani, moartă din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la un nou caz de deces cauzat de infecția COVID-19 înregistrat în județul Ialomița. Este vorba despre o femeie de 69 de ani. Pacienta a fost confirmată ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 20:30
(796 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Slobozean în Statul are de recuperat 127 milioane de lei de la Chemgas Holding Corporation pentru neplata taxelor de mediu tratat cu tratament în Președintele Victor Moraru plătește 165000 de lei pentru «producție de televiziune» și «televiziune on-line» veorica 20-20 în Evaluări «magna cum laude» pentru directorii instituțiilor din subordinea Consiliului Județean mi-am luat izoleta noua în Președintele Victor Moraru plătește 165000 de lei pentru «producție de televiziune» și «televiziune on-line» miratul degeaba în Președintele Victor Moraru plătește 165000 de lei pentru «producție de televiziune» și «televiziune on-line» Taran de la Traian în Președintele Victor Moraru plătește 165000 de lei pentru «producție de televiziune» și «televiziune on-line» anca în Urban SA, acuzată că tratează slobozenii preferențial @besting în Absolvenții de liceu s-au făcut de râs la Bacalaureat 2020 Toma în Evaluări «magna cum laude» pentru directorii instituțiilor din subordinea Consiliului Județean Garda în Viceprimarul Urziceniului, Liviu Cazan a fost reținut pentru 24 de ore! @colocatar catanga în Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia colocatar katanga în Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia tratat cu tratament în Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia @colocatar cartier katanga în Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia Viorel în Handbalul a înghețat la stadiul de proiect cetatean în Urban SA, acuzată că tratează slobozenii preferențial Gigi în Un preot și trei membri ai personalului clerical, confirmați pozitiv la testul pentru depistarea SARS-CoV-2 Urbanistul în Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia @Ofuscatii în «Am o datorie morală față de acești oameni!» colocatar cartier katanga în Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...