Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Parcul Industrial IMM Slobozia nu și-a îndeplinit indicatorii de performanță

Parcul Industrial IMM Slobozia nu și-a îndeplinit indicatorii de performanță

La 5 ani de la inaugurare, în Parcul Industrial IMM Slobozia se lucrează. Numă­rul firmelor care construiesc a ajuns la 8, iar autoritățile susțin că și-au îndeplinit toți indicatorii de performanță asumați. În realitate însă, problemele economice cu care se confruntă acest obiectiv de 5 ani încoace rămân.

Din trei indicatori, unul realizat
Autoritățile locale susțin că au reușit să îndeplinească indicatorii de performanță care aveau termen scadent la sfârșitul lunii august 2019. Reamintim că, potrivit acestora, Parcul Industrial IMM trebuie să aibă un grad de ocupare de 100%, să aibă 13 firme care își desfășoară activitatea și să creeze 775 de locuri de muncă. Conform datelor oficiale, primul indicator a fost îndeplinit, numărul firmelor care au concesionat loturi de teren în Parcul Industrial fiind de 22. În ceea ce privește cel de-al doilea indicator, la acest moment 4 firme își desfășoară deja activitatea pe platforma industrială, alte 6 construiesc, iar două au solicitat autorizație de construire. Cât privește numărul de angajați, la acest mo­ment directorul Parcului Industrial IMM Slobozia, Valentin Chițu, susține că angajatorii prezenți în Parc și-au asumat responsabilitatea că vor avea 360 de angajați activi. «Avem o situație cu aceste locuri de muncă, asumată de angajatori... Eu am făcut un raport către MDRAP și așteptăm răspunsul. Sper ca eforturile noastre să fie remarcate și să nu fim sancționați pentru neîndeplinirea acestui indicator!» a declarat el.

Mai mult rău decât bine
În pofida faptului că în Parcul Indus­trial concesionarii construiesc, ritmul de execuție este lent, iar iarna care se apropie nu este de bun augur. Pe lista firmelor care urmează să construiască în următoarea perioadă se numără Artesans del Sucre SRL, firmă care a anunțat că va angaja peste 160 de oameni. Pentru restul firmelor, până la 22, cel mai optimist termen privind demararea lucrărilor de construcție este vara anului 2020. «Eu sper ca vara viitoare să fie acolo forfotă și să se lucreze pe toate cele 22 de loturi...» mai declară Valentin Chițu, directorul Parcului. Alături de firmele concesionare, în Parcul Industrial IMM din Slobozia ar trebui să construiască și autoritățile locale. Unul dintre loturile rezervate la acest moment va fi utilizat pentru construcția unui sediu. Până la acest moment însă, cheltuielile pentru construcția lui nu au fost bugetate. Reamintim că de 5 ani, de la înființare, Parcul Industrial IMM este finanțat de la bugetul local, prin majorări succesive de capital. Valoarea anuală a cheltuielilor de funcționare este de 150-200 mii de lei anual. În luna august 2019, după 5 ani de la înființarea firmei, aceasta a obținut profit. Valoarea estimată a veniturilor anuale pentru Parcul Industrial IMM în anul 2020 este de aproximativ 38000 de lei.

Parc Industrial «de închiriat» Ion Vintilă este administratorul firmei Tsunami Com SRL, specializată în depozitarea fructelor și legumelor. Acesta a afișat deja un banner prin care anunță că are spații de închiriat. «Este o stratagemă... Evident, nu putem în­chiria spații, contractul nu permite! Dar atragem atenția că putem depozita produse...» declară el. Conform aprecierilor concesionarilor, valoarea mp de teren concesionat în Parcul Industrial este de 3-4 ori mai mică decât cea a chiriilor altor spații din oraș, fapt care ar permite o dezvoltare mai rapidă a societăților, după ridicarea sediilor. Firmele care investesc în Parcul Industrial IMM au obligația de a realiza o investiție de minimum 40 euro/mp. La această obligație se adaugă o taxă anuală de administrare, care a ajuns în acest moment la va­loarea de 3,84 lei/mp.

4 Noiembrie 2019, 10:40 (1918 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Parcul Industrial IMM Slobozia este ocupat în proporție de 37%
Parcul IMM Slobozia a schimbat indicatorii de performanță
Parcul Industrial nu respectă indicatorii de performanță

Comentariile cititorilor:


Ciuma rosie =ruina :
(5 Noiembrie 2019, 07:00)
Stati linistiti ca in rest le a facut moraru pe toata.Mediatizeaza ca asfalteaza,ca a dotat spitalul cu"berzelius"... Mă pesedistule,suntem in secolul 21,tot ce publici tu ca realizari ale partidului,tarile africane le au facute de 40 ani.Sosele durabile si spitale moderne.Noi NU avem apa potabila la robinete,in 1970 aveam,spitalul este"judetean de urgenta"-deci din 1989 trebuia sa beneficieze de maximum in medicina... Tu cheltui acum,fara ca ulterior sa genereze profit sau sa aduca bani la bugetul judetului mă pesedistule.Parcul industrial avea rolul atragerii investitorilor.Ati cheltuit cu sala spectacole" variabila",cu "subterana",cu asfaltari primitive ce tin apa-vezi trecerea pietoni dezafectata Prefectura-asa ca se ataseaza acest parc industrial la cheltuielile ce vor fi suportate de bugetul local.Pesedistii vor pleca,iar momaile de votanti ai ciumei rosii vor participa la plata aberantelor investitii neterminate sau fara utilitate.
Vlad Tepes:
(4 Noiembrie 2019, 12:50)
Pentru Politia Locala Slobozia: va rugam sanctionati toti proprietarii de caini de apartament care ies dimineata cu animalele la defecat pentru ca nu am vazut niciunul care sa ia baliga si sa o depuna la gunoi. Peste tot calci in ,, noroc ". Astfel veti castiga respectul comunitatii. Pentru cei care lasa handelul sa calce oamenii in el: mancala.ti pe paine de africani nepasatori si de needucati!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 15 Iul 2020
313 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

RAJA Constanța a prelungit Comandamentul pentru Situații de Urgență

Având în vedere atenționările meteorologice de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii, cantitățile de apă putând depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp, Comandamentul pentru Situații de Urgență al RAJA Constanța rămâne activ până joi, 18 iunie 2020, orele 20,00. ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 11:50
(211 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Camion derapat

Urziceni: Camion derapat

Miercuri, 17 iunie 2020, în jurul orei 8,50, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Urziceni, pe DN2, în care a fost implicat un camion care s-a răsturnat în afara părții ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 10:45
(331 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Smirna: Bărbat căzut în fântână

Marți, 16 iunie, a.c., în jurul orelor 20,15, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui bărbat căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 15 m, în satul Smirna. Acesta a încercat să ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 10:40
(299 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Impact între o autoutilitară și un autoturism

Marți, 16 iunie, a.c., în jurul orelor 18,00, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în Slobozia, Șoseaua Brăilei, în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 10:35
(245 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Accident rutier pe A2/km 136

Marți, 16 iunie, a.c., în jurul orelor 14,25, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs pe Autostrada A2, km 136, în care a fost implicat un autoturism care a intrat în coliziune cu un parapet ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 10:30
(245 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Viză anuală pentru autorizațiile de mediu

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița informează titularii de activități ce dețin Autorizație de Mediu sau Autorizație Integrată de Mediu, asupra apariției în Monitorul Oficial nr. 495/11.06.2020, Partea I a Ordinului MMAP nr. 1150/27.05.2020 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu. ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 14:40
(278 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție provizorii emise de polițiști pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 33 și 34 de ani, care și-ar fi lovit concubinele. În primul caz, marți, 16 iunie a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 13:25
(225 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Luni, 15 iunie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Platonești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe raza comunei Mihail Kogălniceanu, au oprit pentru control un moped ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 13:20
(245 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 401 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 16 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 401 cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 13:10
(268 vizualizări - 0 comentarii)


9
Incendiu la Dridu Snagov

Incendiu la Dridu Snagov

Luni, 15 iunie, a.c., în jurul orelor 18,45, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Dridu, satul Dridu Snagov. La fața locului s ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 10:25
(197 vizualizări - 0 comentarii)


10
Slobozia: Peste 100 de locuințe și gospodării, afectate de căderile semnificative de ploi

Slobozia: Peste 100 de locuințe și gospodării, afectate de căderile semnificative de ploi

În contextul prognozei meteorologice de ploi abundente și instabilitate atmosferică de Cod Portocaliu, pompierii militari au acționat încă de luni seara, 15 iunie a.c., și pe tot parcursul nopții de luni ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 10:20
(266 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Biciclist acroșat de un camion

Luni, 15 iunie a.c., în jurul orei 8,30, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în municipiul Slobozia, la intersecția dintre străzile Brăilei și Viitor, în care un camion a acroșat un biciclist ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 16:25
(273 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


12

RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei

În vederea executării lucrărilor de remediere a unui branșament avariat, de pe strada Victoriei, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile luni ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 16:20
(169 vizualizări - 0 comentarii)


13

IPJ Ialomița: 42 de permise reținute, amenzi de peste 246000 de lei

Pe parcursul week-end-ului, polițiștii ialomițeni au intervenit la 298 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, au constatat 47 de infracțiuni și au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 13:20
(235 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 401 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 15 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 401 cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 13:05
(295 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 12 iunie a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii feteșteni au depistat pe strada Mihail Sadoveanu din Fetești un bărbat, de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 12:40
(259 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2C, între localitățile Grivița și Amara

Luni, în jurul orei 6,40, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe DN2C, între localitățile Grivița și Amara, în care au fost implicate o autoutilitară, un autoturism și ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 10:20
(217 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2C accident


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Ca urmare a atenționărilor meteorologice de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu cantități de apă însemnate, grindină, intensificări puternice ale vântului și vijelii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2020, 13:50
(192 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Curți inundate și stâlpi doborâți, din cauza furtunii

Ialomița: Curți inundate și stâlpi doborâți, din cauza furtunii

Codul Portocaliu de furtuni emis de meteorologi și pentru județul Ialomița a făcut prăpăd. Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la nivelul județului, 31 de gospodării au ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2020, 11:00
(622 vizualizări - 0 comentarii)


Angajatele fabricii de confecții din Urziceni, bolnave de COVID-19, au fost externate din spital

Oficialii Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești au anunțat faptul că angajatele fabricii de confecții din Urziceni, acolo unde a izbucnit un focar de COVID-19, au fost externate. Astfel, cele 2 ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2020, 10:50
(442 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat preventiv pentru «trafic de droguri»

Ialomița: Arestat preventiv pentru «trafic de droguri»

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Oranizate, împreună cu procurorii DIICOT Ialomița, au solicitat instanței arestarea preventivă a unui tânăr, de 36 de ani, din Cernavodă, ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 15:25
(421 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: A dispărut fără urmă

Grindu: A dispărut fără urmă

Polițiștii ialomițeni caută un bărbat, de 58 de ani, din localitatea Grindu, care a dispărut de la domiciliu. Marți, 9 iunie 2020, acesta a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Rudele au ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 15:10
(365 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: «Munca la negru», sancționată cu 170 mii de lei

Inspectorii ITM Ialomița a desfășurat, în perioada 18-25 mai 2020, un control privind «munca la negru», pe raza întregului județ. Dintre cei 38 de agenți economici verificați, 4 dintre aceștia nu aveau ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 14:40
(299 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Copil de 10 ani, lovit de o mașină

Un copil de 10 ani din Fetești a ajuns la spital după ce a fost călcat de o mașină. Joi, 11 iunie 2020, minorul a traversat strada prin loc nepermis, fiind lovit de automobilul condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 14:15
(290 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Bărbat din Ilfov, arestat pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reușit identificarea unui bărbat, de 49 de ani, din județul Ilfov, pe numele căruia Judecătoria Buftea a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 13:50
(197 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Cercetați penal pentru infracțiuni pisciole

Polițiștii din Giurgeni au descoperit pe malul Dunării un vagon în care se aflau mai multe elemente folosite la pescuit, precum și o cantitate de 20 kg de pește, speciile plătică, novac, scrumbie, caras ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 13:40
(266 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli descoperite de inspectorii ITM Ialomița

În ultimele săptămâni, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița au desfășurat o acțiune privind modul în care se asigură protecția muncii în cadrul firmelor care desfășoară activitate în ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 13:20
(255 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 399 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri,12 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 399 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 13:05
(307 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Vitezomanii, depistați de radarul cu unde laser

Miercuri, 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză pe DN2, în vederea reducerii riscului rutier. Au fost ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2020, 12:10
(365 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Grindu, arestat pentru «conducere fără permis»

Miercuri, 10 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2020, 11:45
(317 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Socrate în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare raspuns pentru vi rusu` în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu @Jilava. în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare tratat cu tratament în «Lupta pentru viețile ialomițenilor abia acum începe!» Observator în Paros a demisionat din PRO România Orașu'lu"nimenea în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare ?!?!? în Moraru-omul și opera (VIII) @@Jilava în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare nu conteaza în Debutează Cupa «Pet Star» @Jilava. în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare Mihalcea=zero barat în Antrenorul Adrian Mihalcea, debut în Liga I Gigi în Debutează Cupa «Pet Star» vi rusu` în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu taxime trist în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare Viorel în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare vax în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare tratat cu tratament în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare Iubitor de taximetristi în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare un simplu medic în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare incapabil în Municipalitatea plătește 300 mii de lei pentru închiderea gropii de gunoi de la Slobozia Nouă
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...