Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Membrii Biroului Electoral Județean Ialomița, acuzați de «fals în declarații»

Membrii Biroului Electoral Județean Ialomița, acuzați de «fals în declarații»

bonus: Prefecții s-au «îmbolnăvit» subit

Scandal public înainte de Alegerile Prezidențiale în județul Ialomița. Biroul Electoral Județean Ialomița și-a schimbat conducerea, după ce fostul președinte, judecătorul Daniela Răceanu, a demisionat din funcție. Decizia acesteia a fost luată după ce a formulat o plângere penală împotriva membrilor BEJ, pe care i-a acuzat de «fals în declarații». Dosarul se află în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

3 instituții, o singură anchetă Potrivit informațiilor, fostul șef al Biroului Electoral Județean Ialomița, judecătorul Daniela Răceanu, a înaintat organelor judiciare din Slobozia o plângere penală în care a reclamat faptul că membrii BEJ Ialomița sunt suspectați de comiterea infracțiunii de «fals în declarații». Faptele ar fi fost comise în legătură cu două decizii luate în cadrul ședințelor Biroului Electoral Județean Ialomița. Respectivele decizii au legătură cu încercarea Danielei Răceanu a de a înlocui reprezentanții Partidului Puterii Umaniste din Secțiile de Votare Nr. 12 și Nr. 23 cu două grefiere ale Tribunalului Ialomița. Una dintre acestea este chiar grefiera cu care magistratul Daniela Răceanu participă la ședințele de judecată. Membrii BEJ s-au opus acestui demers invocând faptul că grefierilor, potrivit Codului Deontologic prin care le este reglementată activitatea, le este interzis să aibă apartenență politică. Partidul Puterii Umaniste este formațiunea politică controlată de Dan Voiculescu și din partea căreia candidează pentru funcția de Președinte al României Ramona Ioana Bruynseels. Mai mult, PPU nu are o filială locală în județul Ialomița. Plângerea Danielei Răceanu a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, fiind apoi declinată către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. După o analiză preliminară, cauza a fost declinată pentru a doua oară, de această dată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. «Tot ce vă pot spune este că există un dosar în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Mai mult nici eu nu cunosc!» susține Gigi Petre, prefectul județului Ialomița. După redactarea plângerii penale și sesizarea organelor judiciare, judecătorul Daniela Răceanu a demisionat din funcția de președinte al BEJ Ialomița. În locul acesteia a fost numit judecătorul Cristian Ciprian Purice, șeful Secției Penale a Tribunalului Ialomița.

Prefecții s-au «îmbolnăvit» subit
Informațiile cu privire la scandalul penal iscat în cadrul BEJ Ialomița au fost dezvăluite în timpul video-conferinței organizată de Marcel Vela, noul ministru al Afacerilor Interne, împreună cu toți prefecții din țară. Se pare că plângerea magistratului Daniela Răceanu ar fi în realitate o încercare de boicotare a pregătirilor pentru Alegerile Prezindențiale. Toate acestea în condițiile în care prefecții din mai multe județe au refuzat să participe la videoconferință, invocând faptul că suferă de «viroză respiratorie». Cu privire la această situație, Gigi Petre, prefectul județului Ialomița, a declarat: «Să știți că noi cu starea de sănătate stăm bine, nu avem probleme... În plus de asta, să știți că am beneficiat și de o testare psihologică săptămâna trecută, deci cred că suntem sănătoși din toate punctele de vedere!».

7 Noiembrie 2019, 17:20 (2456 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Carmen:
(8 Noiembrie 2019, 13:08)
Gigele draga..chiar stai bine cu sanatatea...mentala? Faptele tale demonstraza ca nu. Curand o sa fii si tu tarat prin procese penale.
Gogu de la borduri:
(7 Noiembrie 2019, 21:44)
Exact ce am spus, sistemul pune totul la punct ca sa câștige din primul tur. Nu contează Cum se voteza, conteaza cine numără și valideze voturile. O sa fie cea mai mare mascarada, si celebri Stan si BRAN de Ialomita o sa fie spectatori, ,interesați,, ca Dancila sa mai piardă odată. Ce mai contează, ei au tranșat deja trădarea, maestru de ceremonii este precurcenicul Neacsu. Ca el sa fie albit, a vândut și PSDul lui BRAN si a lui Stan, in cooperare cu ei la masa de poker. Cei mai place lui Stan pokerul.
Urmașul lui urmașul lui Sava:
(7 Noiembrie 2019, 19:49)
Ce mizerie! In țară asta chiar nu se mai poate trăi!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 16 Nov 2019
201 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

APM Ialomița: Decizie de încetare a suspendării autorizației integrate de mediu pentru SC Clean Tech International SRL

Printr-un comunicat de presă, Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița anunță că a emis în data de 20.08.2019 Decizia nr. 2 de încetare a suspendării Autorizației Integrate de Mediu nr. 1/17.03.2014 emisă ...[citește_toată_știrea]

21 August 2019, 12:25
(1095 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 19-23 august a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:20
(1228 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au depistat în trafic un bărbat, de 56 de ani, din Rădulești, care conducea un autoturism pe drumul ce leagă Fierbinți-Târg de Rădulești în timp ce se afla ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:15
(1048 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Coșereni, prins cu cuțitul la brâu

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni, cu ocazia desfășurării de activități specifice pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență în zona barurilor și a discotecilor ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:10
(1044 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Coșereni cuțit


4

Urmărit internațional, depistat de polițiștii ialomițeni

La data de 15 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au acționat pe raza județului pentru depistarea peroanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

20 August 2019, 08:05
(1404 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii din Ialomița caută un bărbat evadat din sediul Poliției Budești, județul Călărași

Polițiștii din Ialomița sunt în altertă, după ce un bărbat de 46 de ani, din județul Călărași, a evadat în cursul zilei de marți, 13 august 2019, din sediul Poliției Budești. Oamenii legii au instituit ...[citește_toată_știrea]

14 August 2019, 15:07
(1728 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat pentru «violență în familie»

Luni, 12 august a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 39 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că ar fi fost agresată pe stradă de concubinul ei, un bărbat de 50 de ani ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 16:10
(1476 vizualizări - 0 comentarii)


A fost înființată oficial Filiala PLUS Ialomița

Sâmbătă, 10 august 2019, în urma Convenției Județene PLUS Ialomița, care s-a desfășurat la Slobozia, a fost constituită oficial filiala PLUS Ialomița, alegându-se echipa de conducere a acesteia pentru următorii ...[citește_toată_știrea]

13 August 2019, 12:20
(1617 vizualizări - 0 comentarii)


8

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 250000 de lei, 32 de permise reținute

În perioada 9-11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza județului, precum și de prevenire și combatere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:25
(1562 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ialomița: Cercetați pentru încălcarea ordinelor de protecție

Duminică, 11 august a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la încălcarea a două ordine de protecție. În primul caz, un bărbat de 42 de ani, din Slobozia, a încălcat ordinul de protecție ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 14:20
(1396 vizualizări - 0 comentarii)


10

Accidente la Malu, Perieți și Lăcusteni

Un accident rutier s-a produs în localitatea Malu, evenimentul fiind înregistrat sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 22,00, când un pieton a fost acroșat de un autoturism. Victima, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:15
(1598 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de vegetație la Slobozia și Fetești

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în data de sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 11,30, pe un teren viran din Slobozia, Cartier Bora. Pentru stingerea flăcărilor au acționat pompierii de la ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:10
(1335 vizualizări - 0 comentarii)


12

Slobozia: Bătrână găsită moartă în propria locuință

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul nopții de duminică spre luni, 11/12 august 2019, puțin trecut de miezul nopții, pentru asigurarea accesului în apartamentul unei femei de 79 de ani, cunoscută ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 13:05
(1481 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți, 13! Ghinionul poate fi prevenit!»

Superstițiile din popor spun că, atunci când data de 13 (număr cu ghinion) coincide cu o zi de marți (ziua celor 3 ceasuri rele), aceasta se consideră a fi o zi cu adevărat  ghinionistă. Tocmai de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:50
(1340 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale pentru combaterea Pestei Porcine Africane

Pentru  prevenirea propagării Pestei Porcine Africane și în conformitate cu prevederi legale privind organizarea de acțiuni de control în trafic având ca obiectiv verificarea transporturilor de animale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2019, 12:20
(1287 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

AMPA Agri Slobozia angajează
REPREZENTANT VÂNZĂRI
UTILAJE AGRICOLE

pentru zona Ialomița-Călărași
Relații la telefon 0723/251.698

9 August 2019, 16:35


Jilavele: Depistat la volanul unei mașini neînmatriculate

Joi, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe raza localității Jilavele, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din Urziceni. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:20
(1493 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Lemne confiscate

Joi, 8 august a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Jilavele au depistat, pe raza localității Maia,  doi bărbați, de 42 de ani, din județul Prahova, în timp ce descărcau material lemnos în dreptul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:15
(1480 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură «Naționali-Internaționali»

Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher anunță susținerea unei noi expoziții de pictură, «Naționali-Internaționali», semnată de Eugen Raportoru. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 13 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2019, 15:10
(1674 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu de vegetație în apropiere de A2

Incendiu de vegetație în apropiere de A2

Miercuri, 7 august a.c., în jurul orelor 14,00, un incendiu de vegetație a izbucnit pe terenul aflat în imediata vecinătatea a Autostrăzii A2, pe terasamentul căii ferate, respectiv la km 156 în direcția ...[citește_toată_știrea]

8 August 2019, 15:40
(1396 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni

Urziceni: Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 7 august a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Urziceni, pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale. În cadrul activităților au fost ...[citește_toată_știrea]

8 August 2019, 10:50
(1535 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune de prevenire a furturilor din autoturisme

IPJ Ialomița: Acțiune de prevenire a furturilor din autoturisme

Miercuri, 7 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu polițiștii de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2019, 18:08
(1452 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Surprinși în flagrant la furat

În noaptea de miercuri spre joi, 7/8 august a.c., în jurul orei 1,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au depistat în flagrant o femeie, de 30 de ani, și un minor de 13 ani ...[citește_toată_știrea]

7 August 2019, 16:15
(1410 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Moldoveni furt


Ialomița: Lemne confiscate

Marți, 6 august a.c., polițiștii de Ordine Publică, împreună cu specialiștii silvici au desfășurat mai multe controale pe drumurile publice și la punctele de lucru de pe raza județului pentru combaterea ...[citește_toată_știrea]

7 August 2019, 16:10
(1327 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal între Stelnica și Fetești

În noaptea de 5/6 august a.c., pe DN3B, între localitățile Stelnica și Fetești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. În fapt, în timp ce un bărbat, de 45 de ani, din Fetești ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 18:10
(1818 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de informare la Tabăra Amara

Marți, 6 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități de informare a elevilor aflați în Tabăra Amara. În ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 18:05
(1273 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan cu un permis fals

Luni, 5 august a.c., polițiștii feteșteni au surprins în flagrant un bărbat, de 37 de ani, din Fetești, în timp ce conducea pe raza localității de domiciliu fără a deține permis de conducere. Șoferul a ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:55
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție emise de polițiștii ialomițeni

Marți, 6 august a.c., polițiștii alobozeni au emis două ordine de protecție provizorii pe numele a doi bărbați, de 29 și 30 de ani. În primul caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele bărbatului ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:50
(1278 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru depistarea transportatorilor neautorizați de persoane

În perioada 1-4 august a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au controlat 21291 autovehicule și 13 societăți comerciale în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:45
(1216 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan și fără permis

În perioada 2-4 august a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 66 de ani, au fost depistați de polițiștii ialomițeni în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice deși anterior consumaseră ...[citește_toată_știrea]

6 August 2019, 17:40
(1214 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...