Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Bomba» cu miros construită în mijlocul străzii

La Gârbovi

«Bomba» cu miros construită în mijlocul străzii

Un cetățean din comuna Gârbovi a pus pe jar autorită­țile după ce a amenajat, pe strada pe care locuiește, o hazna. Totul a ieșit la iveală după ce vecinii au reclamat întreaga situație, deranjați de mirosul puternic care a învăluit întreaga stradă. În urma petiției, Garda de Mediu-Comisariatul Județean Ialomița, Prefectura Ialomița și Direcția de Sănătate Publică au efectuat mai multe controale, omul fiind amendat. Mai mult, organele de control l-au obligat ca în 45 de zile să astupe fosa. Situația este cu atât mai uluitoare cu cât, spun repre­zentanții Primăriei Gârbovi, cetățeanul a vrut să intre cu haznaua în legalitate solicitând pentru ea autorizație de construire!

Un caz uluitor Liniștea unei străzi din comuna Gârbovi a fost spulbe­rată de un localnic care a construit pe domeniul public o hazna. Deranjați de mirosul greu care venea din zona fosei, oamenii au făcut reclamații peste reclamații. Cazul a intrat în atenția mai multor instituții publice care au făcut verificări amănunțite. Astfel, haznaua amenajată în mijlocul străzii din Gârbovi a fost controlată de Prefectura Ialomița, Direcția de Sănătate Publică Ialomița și Garda de Mediu-Comisariatul Județean Ialomița, în urma verificărilor omul fiind sancționat contravențional. «Nu știm cum a reușit să-și facă această fosă pe stradă... Noi n-am văzut-o toată vara, din cauza ierbii care o acoperea. Nu este normal ceea ce a făcut!» susține Viorel Lupă, viceprimarul comunei Gârbovi. Reprezentantul administrației locale susține că printre zecile de hârtii descoperite la Primărie, în urma controalelor efectuate de autoritățile județene, s-a descoperit și o solicitare venită din partea cetățeanului cu privire la obținerea unei autorizații de construire pentru respectiva hazna. «El ne-a cerut și autori­zație de construire pentru ea, dar vă dați seama că nu se putea aproba așa ceva!» mai spune viceprimarul Viorel Lupă. Pe lângă sancțiunea contra­vențională pe care a primit-o, bărbatul a fost obligat ca în termen de 45 de zile să astupe fosa septică.

Val de reclamații la DSP Mirosurile grele învăluie străzile din mai multe localități rurale ialomițene. Inspectorii Direcției de Sănătate Publică susțin faptul că, în prezent, au în lucru peste 100 de sesizări ve­nite din partea cetățenilor revoltați că vecinii lor își cresc ires­ponsabil animalele, provocând mirosuri greu de suportat. În urma verificărilor pe care le-au făcut, oficialii Direcției de Sănătate Publică Ialomița au descoperit faptul că toate aceste situații sunt generate de «neres­pectarea normelor de igienă privind amplasarea și exploatarea adăposturilor pentru animale, depo­zitări temporare de deșeuri zootehnice, în apropierea locuințelor». În baza sesizărilor, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 16 mii de lei și 4 avertismente scrise. Verificările vor continua și în perioada următoare, susțin inspectorii Direcției de Sănătate Publică Ialomița.

8 Noiembrie 2019, 09:50 (638 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Un cetățean:
(8 Noiembrie 2019, 14:26)
Dsp nu se ocupa de animalele crescute in slobozia prin curti si pe domeniul public,clar se va implica la sate.
Pont (A) :
(8 Noiembrie 2019, 13:50)
Veniti si la milosesti sa vedeti ferme de animale ridicate in intravilan sau vaci care sunt legate la pascut in mijlocul satului...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 16 Nov 2019
308 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Incendiu la Gârbovi

Marți, 16 iulie a.c., în jurul orelor 12,30, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni și un echipaj SMURD au fost solicitate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:30
(1523 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Platonești: Accident rutier soldat cu o victimă

Marți, 16 iulie a.c., în jurul orei 13,50, un autoturism care se deplasa pe direcția de mers Movila-Platonești a părăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de un parapet aflat pe marginea șoselei. ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:25
(1611 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Marți, 16 iulie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 21 de ani, din Făcăieni, în timp ce șofa pe raza localității de domiciliu deși anterior consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 15:20
(1344 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Nereguli constatate la taximetriștii slobozeni

Luni, 15 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au acționat pe raza municipiului pentru verificarea legalității transportului public de persoane în regim de taxi. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:50
(1561 vizualizări - 1 comentariu)


4
Cotorca: S-au ciocnit 5 mașini, două victime

Cotorca: S-au ciocnit 5 mașini, două victime

Luni, 15 iulie a.c., în jurul orei 06,30, pe raza localității Cotorca s-a produs o coliziune între 5 autovehicule. Pentru salvarea celor două victime, o femeie de 23 de ani și un bărbat de 41 de ani, au ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:35
(1453 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


Gârbovi: Tânăr prins la volan cu un pistol

Sâmbătă, 13 iulie a.c., în jurul orelor 21,00, în urma unui control în trafic, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gârbovi au depistat un tânăr, de 18 ani, care deținea în habitaclul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:30
(1507 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi pistol


Ordin de protecție pentru un tată agresor din Cosâmbești

Duminică, 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți Târg au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din Cosâmbești după ce acesta și-ar fi agresat fiica. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:25
(1415 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența băuturilor alcoolice

În perioada 12-14 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 56 de ani, în timp ce conduceau pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:20
(1312 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ialomița: Fără permis de conducere pe drumurile publice

Doi bărbați, de 32 de ani, din Țăndărei, și de 44 de ani, din Căzănești, au fost depistați de polițiștii ialomițeni vineri, 12 iulie a.c., în timp ce șofau pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:15
(1299 vizualizări - 0 comentarii)


9

Urziceni: Bărbat depistat la volanul unui vehicul neînmatriculat

Duminică, 14 iulie a.c., polițiștii rutieri din Urziceni au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din Urziceni, care avea autorizația de circulație provizorie expirată din ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:10
(1327 vizualizări - 0 comentarii)


10

IPJ Ialomița: Campania «Fii inteligent, nu fi violent!»

În perioada 1 iulie-30 septembrie 2019, Poliția Municipiului Slobozia desfășoară campania «Fii inteligent, nu fi violent!». Principalele obiective ale polițiștilor de Ordine Publică sunt reprezentate de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 15:05
(1276 vizualizări - 0 comentarii)


deces

deces

Familia Sohodoleanu
anunță cu nesfârșită
durere trecerea în
neființă a celui
care a fost
Gheorghe Sohodoleanu ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2019, 08:05
(2220 vizualizări - 0 comentarii)


12

Țăndărei: Minor prins la volan cu 107 km/h!

Joi, 11 iulie, în orașul Țăndărei, polițiștii rutieri au oprit în trafic un autoturism care se deplasa cu viteza de 107 km/h. În urma verificărilor efectuate, au constatat că la volanul mașinii se afla ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 16:30
(1407 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Beat la volan, a acroșat o mașină parcată

În miezul nopții de joi spre vineri, 11/12 iulie a.c., Poliția Țăndărei a fost sesizată despre producerea pe strada Gării, din Țăndărei, a unui accident soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 16:25
(1342 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 15-19 iulie, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 16:20
(1433 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,89%

Conform informațiilor oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la sfârșitul lunii mai 2019, rata șomajului a fost de 4,89%. Exprimat în cifre acest procent arată că peste ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 17:15
(1365 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 31 iulie 2019, termen limită pentru depunerea Declarației Unice

Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii din județul nostru cu privire la faptul că termenul limită pentru depunerea Declarației unice este data de ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 17:10
(1246 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Consultări la nivel național cu reprezentanții mediului de afaceri

Reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice au continuat seria întâlnirilor organizate în toate județele țării cu membrii mediului de afaceri. Alături de oficialii Ministerului Finanțelor Publice s-au ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 17:05
(1216 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Toate focarele de Pestă Porcină Africană, stinse

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, despre  situația ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2019, 15:10
(1393 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Arestat pentru «conducere fără permis»

Joi, 4 iulie a.c., polițiștii au reușit identificarea unui bărbat, de 23 de ani, din comuna Traian, pe numele căruia Judecătoria Făurei a emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză a fost încarcerat ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:50
(1708 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 8-12 iulie, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:45
(1629 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Axintele

Joi, 4 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 6 percheziții pe raza localității Axintele la persoane bănuite de comiterea unor furturi din locuința unei persoane din localitatea Horia. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:40
(1483 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni premiază spiritul civic

Vineri, 5 iulie a.c., polițiștii ialomițeni din cadrul IPJ Ialomița au premiat doi ialomițeni pentru spiritul civic de care au dat dovadă. Astfel, un tânăr de 15 ani, din Slobozia, și o femeie de 26 ani ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 16:35
(1427 vizualizări - 1 comentariu)


Stejaru: Autoturism răsturnat, patru persoane rănite

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut vineri, 5 iunie 2019, la intrare în localitatea Stejaru. Din primele informații, este vorba despre un automobil ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 15:20
(1482 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stejaru accident


Incendiu la o stână din Făcăeni

Miercuri, 3 iulie a.c., în jurul orelor 18,30, două adăposturi de animale ale unui localnic din Făcăeni au luat foc. Pompierii Stației Fetești s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale cu apă și ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2019, 15:30
(1420 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A murit după ce a căzut din mașină

Miercuri, 3 iulie a.c., pe drumul județean ce leagă localitățile Hagiești de Lilieci, în timp ce un șofer conducea o autoutilitară, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta față al autovehicului s-ar fi sprijinit ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2019, 15:25
(1428 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Beat la volan

Un bărbat de 53 de ani, din Săveni, a fost depistat de polițiștii Secției 7 Poliție Săveni, miercuri, 3 iulie a.c., în timp ce conducea un autovehicul, deși anterior consumase băuturi alcoolice. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2019, 15:20
(1400 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Bărbat din Vrancea, sancționat pesntru transport ilegal de lemne

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bucu au depistat pe raza comunei Bucu un bărbat, de 52 de ani, din județul Vrancea, în timp ce transporta, cu ajutorul unei utilitare, o cantintate mai mare de ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2019, 15:15
(1364 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente, patru răniți

Marți, 2 iulie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs 3 accidente de circulație soldate cu rănirea a patru persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orelor 17,00, în afara localității Grivița ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2019, 16:00
(1370 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, surprins cu un cuțit asupra sa

Marți, 2 iulie a.c., polițiștii de Ordine Publică din Urziceni au depistat un tânăr, de 18 ani, din Urziceni, care avea asupra sa un cuțit. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2019, 15:55
(1544 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni cuțit


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...