Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Bătut de un polițist într-o benzinărie

La Slobozia

Bătut de un polițist într-o benzinărie

Acuzații grave aduse unui polițist din Slobozia. Angajat în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Ia­lomița, agentul a fost reclamat de un tânăr cu privire la faptul că l-ar fi agresat într-o benzi­nărie. Acesta spune că ar fi încercat să-l salute pe polițist, moment în care omul legii și-ar fi ieșit din fire și i-ar fi aplicat o corecție. Șefii polițistului sunt însă de altă părere. Oficialii Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița susțin faptul că agentul a fost cel care ar fi fost agresat de tânărul care l-a reclamat... În acest caz a fost deschisă o anchetă.

Scandal la benzinărie Fapta sesizată de tânărul Georgian Olteanu din Slobozia s-a petrecut în urmă cu o săptămână, mai exact în seara zilei de joi, 24 octombrie 2019. Acesta se afla într-o benzinărie amplasată la intrarea în oraș, împreună cu alți doi prieteni, moment în care s-a intersectat cu polițistul Alecsandru Aron, în zona caselor de marcat. Unul dintre prietenii tânărului l-a salutat pe agent, moment în care Georgian Olteanu, în spirit de glumă i-a atras atenția spunându-i: «I-am zis: „p-ăsta îl saluți?“. Când o intra de muncă o să-ți ia permisul...”. Polițistul a auzit, a ieșit afară și m-a înjurat! Apoi l-am întrebat de ce mă înjură și m-a lovit cu pumnul în ochi... Am ajuns la spital la București!». Cel de-al doilea prieten al tânărului, care a încercat să aplaneze conflictul, a fost de asemenea agresat. «A venit un prieten de-al meu și l-a rugat să mă lase în pace, l-a luat și pe el la pumni și l-a dat după stația Peco!» mai spune Georgian Olteanu. De asemenea, tânărul susține faptul că nu este prima dată când este victimă a polițistului. «Am mai avut probleme cu el, nu e prima dată când se ia de mine... Am o hotărâre definivită de la instanță că prima dată eu am avut dreptate! Acum am scos certificat medico-legal și-l voi da în judecată încă o dată. Nu este normal să aibă un asemenea comportament!» mai spune Georgian Olteanu.

O anchetă în curs Cazul a intrat și în atenția oficialilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Șefii Poliției ialomițene au o cu totul altă variantă cu privire la acest incident. Surse judiciare au precizat faptul că tânărul Georgian Olteanu și prietenii săi ar fi fost cei care l-ar fi agresat pe agentul Serviciului Rutier Ialomița, Alecsandru Aron. Agresorii s-ar fi aflat în stare de ebrietate și l-ar fi lovit pe polițist. Mai mult, omul legii ar fi depus o plângere la sediul Poliției Municipiului Slobozia în care a descris cu lux de amânute incidentul. În baza acestei plângeri se fac în prezent cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovire» și «ultraj». «În momentul de față se fac verificări într-un dosar penal, pentru a se stabili modul în care au fost comise faptele sesizate!» susține Ludmila Dascălu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

8 Noiembrie 2019, 15:15 (3539 vizualizări - 16 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Eu:
(11 Noiembrie 2019, 17:35)
Pentru KIKI: Sunteți așteptat/a, pe Odobescu la Poliția Municipiului Slobozia, et. 3, unde are sediul DGA- SJA Ialomița. Oare va vor primi?!!! Ori puteți apela 0800806806
Eu:
(11 Noiembrie 2019, 09:10)
Nu sunt interlopi.sunt niste catei care doar latra.sunt niste pierde vară care stau in fata blocului si beau bere la 2 l toata ziua si sparg seminte.si uni stau pe bani mamei.
cetatean:
(11 Noiembrie 2019, 06:23)
Ca cetatean mie frica sa ies pe strade din pricina la interlopi//////////
Eu :
(10 Noiembrie 2019, 22:58)
Sa se verifice trecutul acestui baiat de cartier.Sper sa il ajute dumnezeu sa devina un om CUminte si familist.Politistul si cu el au gresit amandoi.sper sa le fie o lectie.
sub pres:
(10 Noiembrie 2019, 20:09)
toata ancheta va fi in favoarea politiei logic au tota puterea si pe linga au procurori in favoarea lor .       Si ii va apara cu tota forta si priceperea lor  / o mizerie IPJ
Kiki:
(10 Noiembrie 2019, 16:38)
NU va mai luati de dl A. ca va da pe mana inspectorului sef, C.I., ca doar e nasu de cununie. DE ce credeti ca nici DGA nu isi face treaba, cand acest domn are firma cu atatea camioane si rupe si spaga?
Trotinete pentru fete:
(10 Noiembrie 2019, 08:10)
Bine le a facut acest politai "jmekerilor"!Omul,cu cojones,aia erau 3 maimutoi iar asta singur.Cati barbati aveau curaj sa riposteze in asa situatie?Daca il tavaleau baietii de cartier,erau multumiti!Păi,măi fetitelor,golanii o dau parte in parte,nu umbla cu sifoneala la garda.V-a dat politaiu'injoseala?Sa adaugam ca jmejerii erau bauti,iar asta treaz,după program?Ca era si un pompier.. Ți-e sila sa vezi ce loaze avem in unitatea MAIului,in uniforma pompierilor.Zidari,instalatori,mecanici auto,samsari,proxeneti,o paleta larga de "ornamente"orasenesti.Politaiule,pentru tine ca individ in societate dar si pentru haina pe care o porti,te felicit!Protectia cadrelor oricum doarme in pantofi,era mai frumos sa aveti protocol sa chemi in ajutor" grupa"sa sature găozarii de abordat politisti,fie si in timpul liber al acestuia.
Vio:
(9 Noiembrie 2019, 06:00)
E simplu , in peco sunt camere de supraveghere . Daca nu dispar imaginile, se afla usor cine e vinovatul .
Trandafir:
(9 Noiembrie 2019, 02:18)
Si eu am avut probleme cu acest politist..... cel care umbla beat era politistul va asigur 100% il urmaresc de peste 3 luni.... Tipul asta mi-a agresat parinti in incinta unui super market din Slobozia... Interesativa sa vedeti ca in luna aprilie 2019 acesta a avut 2 saptamani de concediu din cauza unor leziuni fizice pe care sigur nu si le mai doreste.... dupa cum ziceam il urmaresc si ma urmareste iar cand ne intalnim acesta fuge sau imi cere bani pentru taxa de protectie..... l am batut pana in prezent de 3 ori de fiecare data era beam si iesit din tura de maxim 20 de minute 
Zanfir Lucian Alexandru :
(8 Noiembrie 2019, 23:12)
Buna seara. Dragi comentatori, aș dori să clarific un aspect care aduce atingere indirect persoanei mele și anume faptul că nu sunt nașul domnului Olteanu ci sunt nașul de botez al ficei acestuia, iar acest lucru nu înțeleg de ce și pe cine deranjează. Prin prisma faptului ca este tatăl finei mele, personal eu l am îndrumat numai spre bine. În legătură cu cele întâmplate și comentate pe larg de dvs, nu pot spune decât că nu are importanta cine și al cui fin este, legea este mai presus de tot și de toate, iar cel sau cei care au greșit să fie trași la răspundere după gravitatea faptelor lor. Am încă încredere în persoanele care cercetează aceste fapte și sper ca adevărul v a ieși la iveală... Dacă nu se pun bețe în roate anchetei....
Slobozean:
(8 Noiembrie 2019, 20:43)
Georgica Olteanu ăsta, ar trebui sa nu mai umble beat cu mașina. Ar trebui potolit acest copil ordinar!
Slobozia:
(8 Noiembrie 2019, 18:26)
Bine ia făcut acel Polițist,eu îi rupeam o mână și i-o legam de gât.
Baieti de cartier:
(8 Noiembrie 2019, 17:58)
Dacă "Pateu" si Marin sunt interlopi si șmecheri atunci o sa râdă toate curcile de voi. Mare barosan este nașul lui, Z. A. dar nu înțeleg ce amestec are omul acela in toată povestea. M.L. este pompier și își vede de treaba lui. Dacă vreți să știți, toți băieții din cartier am crescut la umbra unor "legende" , Baltă L., Romică C, Sarmet... etc. Ăștia doi chiar sunt nevinovați. Aron este ingamfat ca unghiul lui, un mare spagar dovedit, mutat la AMARA disciplinar să uite presa de el, prins băut la volan după ce s a accidentat de un tir cu mașina. Nepotul lui a fost si el detașat un pic la post tot pentru abateri. Ăsta este nemuritor la rutieră, te bate, îți i a permisul si apoi tot el plânge și depune plângere. "Geme" poliția de șmecheri, de cucoane făcute ofițer cu facultăți prin scara blocului. Ha , ha, ha . Va faceți de rușine IPJ IALOMIȚA CU ACEST POLIȚIST. ALO, DOMNU COMANDANT AUZIȚI SAU ADJUNCȚII LUI. Oricum toate instituțiile statului sunteți în moarte cerebrală.
Ionica:
(8 Noiembrie 2019, 17:33)
E plin orașul de boschetari din ăștia si de camatari. Au ajuns la un tupeu fantastic
Dan:
(8 Noiembrie 2019, 17:04)
Domnu pateu.un bețiv,scuze.este finu lu domnu S.Z. Nu vorbiti urat de el

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 19 Nov 2019
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Târgul «Pâinea și Vinul» la Muzeul Agriculturii

În perioada 20-22 septembrie 2019, orele 11,00-18,00, la Muzeul Național al Agriculturii se va desfășura, în cadrul Târgului «Pâinea și Vinul», expoziția și lansarea albumului «Pâinea noastră cea de toate ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2019, 16:50
(493 vizualizări - 0 comentarii)


«Săptămâna Mobilității Europene», la Slobozia

În perioada 16-22 septembrie a.c., se desfășoară la nivel european Campania «Săptămâna Mobilității Europene». Astfel, Primăria municipiului Slobozia, prin Direcția Educație, Cultură și Tineret, în parteneriat ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2019, 16:45
(500 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis

Luni, 16 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic doi conducători auto, de 22 și 39 de ani, în timp ce conduceau pe drumurile publice fără a avea acest drept. În fapt, polițiștii Secției ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2019, 16:40
(470 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie vaccinare vulpi

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor informează locuitorii județului că, începând cu data de 23 septembrie 2019, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivel ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2019, 16:35
(662 vizualizări - 0 comentarii)


4
Accident rutier grav la ieșire din Slobozia, două persoane decedate

Accident rutier grav la ieșire din Slobozia, două persoane decedate

Grav accident de circulație produs în seara zilei de vineri, 13 septembrie 2019, la ieșirea din Slobozia către Constanța. Trei persoane au fost grav rănite, în urma impactului a două mașini. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2019, 18:20
(2978 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


ISU Ialomița: 13 Septembrie-«ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA»

În luna iunie a anului 1848 unda de șoc revoluționară din Franța s-a propagat rapid în Țara Românească. După 3 luni de conflicte, la 13 septembrie 1848 a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2019, 17:45
(587 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «10 PENTRU SIGURANȚĂ»

IPJ Ialomița: Campania «10 PENTRU SIGURANȚĂ»

Polițiștii ialomițeni, însoțiți de reprezentanți ai structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat activități informativ-preventive în școlile de pe raza județului, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2019, 17:10
(665 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a Pestei Porcine Africane

DSVSA Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a Pestei Porcine Africane

Noua epidemie de Pestă Porcină Africană aduce și sancțiuni pentru crescătorii de animale din Ialomița. În ultimele săptămâni, au fost aplicate amenzi de peste 30 mii de lei din cauza nerespectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2019, 17:05
(770 vizualizări - 0 comentarii)


8
IPJ Ialomița: Început de an școlar, în siguranță

IPJ Ialomița: Început de an școlar, în siguranță

Peste 180 de polițiști au fost în misiune, în zona grădinițelor, școlilor și liceelor din județul Ialomița, pentru un început în siguranță al noului an școlar. Polițiștii prezenți la festivitățile specifice ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2019, 16:20
(732 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 9-14 septembrie a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 16:30
(857 vizualizări - 0 comentarii)


10

Lilieci: Accident rutier soldat cu două victime

Joi, 5 septembrie a.c., în jurul orelor 5,30, pe raza localității Lilieci s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. În timp ce un bărbat, de 57 de ani, din București, conducea pe ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 16:25
(765 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Ialomița: La volan, fără permis

Joi, 5 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic un bărbat, de 26 de ani, din Bărbulești, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității Ciochina, deși avea acest drept suspendat ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 16:20
(642 vizualizări - 0 comentarii)


12
IPJ Ialomița: Erou pentru patru frați din Bucșa

IPJ Ialomița: Erou pentru patru frați din Bucșa

Un luptător al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a devenit «părinte spiritual» pentru patru copii din satul Bucșa. Cristi Stan ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 15:25
(809 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: Proiectul «Vreau să merg la școală»

În perioada 30 august-6 septembrie 2019, Protopopiatul Slobozia, împreună cu Părintele Laurențiu Cioranu au organizat a V-a ediție a proiectului social-filantropic «Vreau să merg la școală». Scopul proiectului ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 15:15
(590 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,76%-rata șomajului în luna iulie 2019

La sfârșitul lunii iulie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4506 șomeri (din care 2093 femei), rata șomajului fiind de 4,76%. Din totalul de ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2019, 17:25
(784 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Verificarea microbuzelor școlare

IPJ Ialomița: Verificarea microbuzelor școlare

Marți, 3 septembrie 2019, polițiștii rutieri au desfășurat sesiuni de instruire a conducătorilor de autovehicule destinate transportului de elevi către unitățile de învățământ. În cadrul activităților au ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2019, 17:05
(751 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Trei tineri, răniți într-un accident rutier

Reviga: Trei tineri, răniți într-un accident rutier

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, au fost la un pas de moarte după ce au fost implicati într-un accident rutier. Evenimentul s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 31 august 2 ...[citește_toată_știrea]

31 August 2019, 11:35
(1869 vizualizări - 11 comentarii)

Taguri: Reviga accident


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 2-6 septembrie a.c., între orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice în mai ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 17:20
(913 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, depistat la Bărbulești

Joi, 29 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat pe raza comunei Bărbulești un bărbat, de 46 de ani, din Craiova, care era urmărit internațional. Autoritățile judiciare din Germania au emis pe ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 15:50
(900 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Urziceni

Joi, 29 august a.c., în jurul orelor 2,30, în apropiere de localitatea Urziceni s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. În fapt, în timp ce un tânăr, de 21 de ani, din comuna Coșereni ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 15:35
(817 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată au depistat în trafic, joi, 29 august a.c., un bărbat de 48 de ani, din Sărățeni, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității de ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 15:25
(706 vizualizări - 0 comentarii)


Contul meu RAJA-mai mult timp pentru abonați, mai multă grijă față de mediul înconjurător

Sigur, ușor, rapid, ... oricând ! Un singur click, mai multe facilități! Cu platforma on-line Contul meu RAJA clienții noștri, indiferent de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2019, 14:20
(704 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: RAJA Constanța


Protopopiatul Urziceni: «Donează sânge, salvează o viață!»

Miercuri, 28 august a.c., în intervalul orar 8,00-12,00, Protopopiatul Urziceni, din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, împreună cu membrii Biroului de Asistență Socială și Serviciul Social acreditat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2019, 17:20
(817 vizualizări - 0 comentarii)


Lipsă apă în Cartierul Sinistrați din orașul Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Armanului, din orașul Țăndărei, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri, ...[citește_toată_știrea]

28 August 2019, 10:55
(838 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție aniversară «Închinare Sfintei Cruci»

Marți, 27 august 2019, PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, însoțit de consilieri eparhiali, a mers la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia la vernisajul celei de-a doua ediții a expoziției ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 16:10
(889 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Țăndărei

Razie de amploare la Țăndărei

Marți, 27 august a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o razie pe raza localității Țăndărei, în cadrul căreia au fost efectuate 6 percheziții domiciliare pe linia nerespectării regimului armelor și ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 15:50
(1081 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


Bărcănești: Deținere ilegală de arme

Marți, 27 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au depistat, în urma unei percheziții domiciliare, în casa unui bărbat de 50 de ani, din Bărcănești, o pușcă cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 15:45
(812 vizualizări - 0 comentarii)


Minor urmărit internațional, depistat în Țăndărei

Luni, 26 august a.c., polițiștii ialomițeni au depistat un tânăr de 16 ani, din Țăndărei, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare. Minorul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 15:40
(1194 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Produse contrafăcute, confiscate

Luni, 26 august a.c., polițiștii slobozeni au depistat, în urma unui control, un tânăr de 26 de ani, din Bărbulești, în timp ce conducea pe raza municipiului Slobozia un autoturism ce avea inspecția tehnică ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 15:35
(834 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

În perioada 24-25 august a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic șoferi care conduceau sub influența băuturilor alcoolice sau  fără permis de conducere. Este cazul a doi bărbați, de 21 și ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 13:20
(925 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...