Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Ialomița a votat: Diferență de puțin peste 500 de voturi între Dăncilă (PSD) și Iohannis (PNL)

Ialomița a votat: Diferență de puțin peste 500 de voturi între Dăncilă (PSD) și Iohannis (PNL)

bonus: După 30 de ani, alegătorii au «învins» la urne PSD Ialomița

Oficial, potrivit datelor Biroului Electoral Județean, Ialomița a înregistrat 95955 de alegători care s-au prezentat la urne în primul tur al Alegerilor Prezidențiale de duminică, 10 noiembrie 2019. Raportat la numărul total al alegătorilor, conform listei electorale permanente de 229640, aceasta înseamnă un procent de 41,78% (sub media națională în ceea ce privește prezența la vot cu mai bine de 5%). Revenind, în Ialomița, Vasilica Viorica Dăncilă (PSD) a obținut fix 30773 voturi, adică 32,71%. Klaus Werner Iohannis (PNL) a primit votul a 30225 de ialomițeni, însemnând 32,13%. Semnificativ, Ilie Dan Barna (USR PLUS) a fost votat de 10455 de persoane (11,11%), în timp ce Theodor Paleologu (PMP) a obținut doar 4,22% din opțiunile votanților (3974 voturi). Ar fi de remarcat procentul obținut de Mircea Diaconu (susținut de Pro România și ALDE), acesta cuantificând 11034 voturi (11,73%) și clasându-se pe poziția a treia în ierarhie. De asemenea, să contabilizăm voturile obținute de Ramona Ioana Bruynseels, respectiv 2865 voturi-3,05%, și pe cele ale lui Alexandru Cumpănașu, adică 1964 voturi-2,09%.

later edit
După 30 de ani, alegătorii au «învins» la urne PSD Ialomița
Primul tur al Alegerilor Prezidențiale s-a încheiat. Deși ialomițenii încă votează «emoțional» personaje meteorice de pe scena politică, tendința de repolarizare la vot a ialomițenilor este evidentă...
Statisticile înainte de toate Oficial, potrivit datelor Biroului Electoral Județean, Ialomița a înregistrat 95955 de alegători care s-au prezentat la urne în primul tur al Alegerilor Prezidențiale de duminică, 10 noiembrie 2019. Raportat la numărul total al alegătorilor, conform listei electorale permanente de 229640, aceasta înseamnă un procent de 41,78% (sub media națională în ceea ce privește prezența la vot cu mai bine de 5%). Să reamintim că la Alegerile Prezidențiale din 2009, pentru primul tur la nivelul județului Ialomița s-a înregistrat o prezență la vot de 53,45% (media pe țară-53,52%). De asemenea, tot din punct de vedere statistic, în primul tur al Alegerilor Prezidențiale din 2014, în Ialomița se înregistra o prezență la vot de 47,75%, cu aproape 6 procente mai mult decât acum, în 2019, și cu aproape 5 procente sub media națională de la acel moment (52,31%). Revenind, în Ialomița, Vasilica Viorica Dăncilă (PSD) a obținut fix 30773 voturi, adică 32,71%. Klaus Werner Iohannis (PNL) a primit votul a 30225 de ialomițeni, însemnând 32,13%. Semnificativ, Ilie Dan Barna (USR PLUS) a fost votat de 10455 de persoane (11,11%), în timp ce Theodor Paleologu (PMP) a obținut doar 4,22% din opțiunile votanților (3974 voturi). Ar fi de remarcat procentul obținut de Mircea Diaconu (susținut de Pro România și ALDE), acesta cuantificând 11034 voturi (11,73%) și clasându-se pe poziția a treia în ierarhie. De asemenea, să contabilizăm voturile obținute de Ramona Ioana Bruynseels, respectiv 2865 voturi-3,05%, și pe cele ale lui Alexandru Cumpănașu, adică 1964 voturi-2,09%.
PSD, cădere liberă Deși prematură, analiza procentelor rea­lizate de fiecare dintre candidați la nivelul localităților județului poate oferi concluzii surprinzătoare. Slobozia, fief administrativ râvnit de fiecare partid politic în parte, a oferit lui Iohannis 6006 voturi, respectiv 28,9% din voturile alegătorilor. Tot pentru Iohannis a votat și Urziceni, cu 1983 de voturi, respectiv 32% din voturi. Fetești în schimb rămâne sub controlul PSD, cu 3706 voturi, respectiv 34% din opțiunile de vot ale alegătorilor. Marea surpriză o produce Țăndărei, care deși are o prezență la vot extrem de redusă (26,4%), a oferit lui Iohannis 962 de voturi, respectiv 32,3% din voturile alegătorilor. La fel și Amara, fief PSD timp de 16 ani, oferă o surpriză, 875 dintre alegători alegându-l pe actualul președinte Iohannis (32,2%). Restul orașelor nu mai sunt importante, dat fiind numărul mic de voturi, însă consemnăm faptul că la Căzănești a câștigat Viorica Dăcilă cu 37,5% din voturi, iar la Fierbinți-Târg Iohannis cu 37,2% din voturi. Și în cazul comunităților rurale din Ialomița trendul descendent pentru PSD se păstrează. Remarcabil este declinul înregistrat la nivelul unor localități unde, prin tradiție, PSD obținea procente covârșitoare: Movila (34,6%), Stelnica (40,8%), Valea Măcrișului (43,5%), Bărbulești (49,2%), Miloșești (33,4%), șamd. Rămân însă și fiefuri PSD, și ele în scădere de formă, care își conservă electoratul: Buești (74,1%), Colelia (70,1%), Rădulești (62,4%), Traian (52,2%), Scânteia (52%), Valea Ciorii (56,6%), Moldoveni (50,4%). Unul peste altul, rezultatele votului permit concluzia că electoratul ialomițean își schimbă, după 30 de ani, opțiunile de vot, iar cele 500 de voturi care reprezintă diferența dintre PSD și PNL nu sunt rodul întâmplării...
Surpriza de la Maia Remarcabil în context este rezultatul înregistrat la Maia. Acolo, candidatul susținut de Pro România, Mircea Diaconu, a obținut 242 de voturi, respectiv 35% din voturile electoratului care s-a prezentat la urne. Atribuim această reușită primarului din localitate, Marian Zamfir. El devine dovada vie că cel puțin un edil din cei «prelucrați» de Marian Neacșu în Vestul județului înaintea alegerilor a crezut în șaradele politice ale acestuia și a demonstrat că poate mobiliza electoratul împotriva oricărei logici electorale.

11 Noiembrie 2019, 08:30 (2546 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
PSD a pierdut controlul asupra Ialomiței
Ialomița: Prezența la vot, sub media națională
Ialomița: Misiuni pentru siguranța desfășurării Alegerilor Prezidențiale

Comentariile cititorilor:


@Om:
(12 Noiembrie 2019, 14:12)
Macar atat se stie in fiecare partid, cine a venit, unde a mai plecat, la ce partide s-a afiliat. Vorbim de oameni in functii cu greutate in stat, nu de femeia de serviciu din primarie sau scoala.Nu cred ca pnl-ul e un partid atat de marunt(vezi alde, pro-romania etc) incat sa inghita orice muratura pe post de membru valoros si cu credibilitate. Deci pe aia 'nui' pui la socoteala..
Om:
(12 Noiembrie 2019, 13:04)
@Ion ce te faci bre cu ciumatii care au schimbat barca, de la rosu la galben. Vezi ca sunt cu ghiotora sobolani de primari si alte slugi dintre bugetari care au fugit si fug dintr-o parte in alta, pe aia nui pui la sociteala ?
@Ion:
(12 Noiembrie 2019, 11:41)
Esti amuzant rau, Ioane: psd-ul e in opozitie? Simbolic, caci 99% din sefii si sefuletii rosii din aparatul birocratic al tarii, format din sute de mii de indivizi, sunt in posturi. S-au inlaturat doar 27 de ministri si vreo 50 de secretari de stat in cateva zile. Raul facut de psd nu poate fi reparat nici in cativa ani, daramite in trei zile. In acesti cativa ani vei manca gaura de la covrigii psd-ului care a indatorat tara cu 30 miliarde de euro in doar trei ani.
Ion:
(11 Noiembrie 2019, 22:03)
GOGULE ,aici e vorba de presedinte nu de ciuma rosie, aia sant in opozitie acum la putere este PNL sant curios cati covrigi osa mananci peste 2 ,3 ani .
GOGU:
(11 Noiembrie 2019, 20:37)
Suntem tampiti, cum dracu  sa-i mai votezi pe astia dupa ce au amanetat viitorul orasului si al copiilor nostri ingropandu-ne in datorii pe zeci de ani...fara niciun folos, apa potabila nu avem , avem in schimb o groapa in centru care nu foloseste la nimic. Desteptati-va oameni buni, votati orice numai ciuma rosie -NU!!!  Spuneti o singura realizare a parvenitilor astora care si-au angajat amantele si neamurile in functii bine platite in timp ce judetul s-a scufundat incet si sigur. 
Curiosul:
(11 Noiembrie 2019, 20:26)
Ne spune si noua Consiliul Judetea Ialomita ce contracte a derulat in perioada 2011 - 2014 cu firma lui Dan Barna cand acesta era secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene (chiar daca in firma era interpusa sora lui Popa Gabriela) ? 
Hai va rugam frumos ca vrem sa stim si noi ierarhia lichelelor in statul Roman  ;)
Rica:
(11 Noiembrie 2019, 20:23)
Desteptilor Romania a fost distrusa incepand cu anul 1996 odata cu venirea la putere a PNL -PNTCD = Conventia democrata ! Niciodata PNL nu are sa faca ceva bun pentru clasa medievsi saraca ! Pnl si masoneria au adus numai saracia populatiei, guvernele pnl au impuscat taranii in 1907 au inabusit in sange grevele muncitorilor din 1933 si mai sunt......un part de la un mort o sa vedeti dat de la pnl si masonerie, nimic Votati cu cine vreti dar ....... sa nu va blestemati soarta.
Cetatean:
(11 Noiembrie 2019, 19:30)
Daca nu era PSD, nu știam niciodată câți proști are Romania!
nicu:
(11 Noiembrie 2019, 18:00)
Psd din ialomita moare ultimul. "Ie" multi care mulge "tâta" partidului.
Traiasca partidul! Uraaaaaa!!
Scarlett Ohara:
(11 Noiembrie 2019, 16:04)
,,Si maine e o zi'' a luat mai mult decat Barna.La urmatorul tur, la noi in judet castiga Dancila detasat.Vai de noi!
Jalomita rosie:
(11 Noiembrie 2019, 11:51)
Pana si Vasluiul a depasit conditia de judet rosu. Ialomita ramane lipita(politic) de Teleorman..
@Worker:
(11 Noiembrie 2019, 11:12)
Sunt si oameni fericiti in Ialomita!Nu se stie ce rezultate vor fi in turul 2, nu vezi cata prostime a votat-o pe Dancila..
Worker:
(11 Noiembrie 2019, 09:42)
Si de data asta, ialomitenii au mers pe mana comunistilor.Ne meritam soarta, mai nene! Oricum in turul 2 si-o ia in freza dancila!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 07 Aug 2020
365 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Slobozia: Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 3 mai, jandarmii slobozeni, aflați în patrulare în zona fostului Complex Gheorghe Lazăr, au auzit zgomote suspecte în incintă. Intrînd în curtea Complexului, au observat într ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 06:18
(19263 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Comerciant ambulant prins de jandarmi

Marți, 4 aprilie, jandarmii din Țăndărei au fost sesizați despre faptul că, pe o stradă din localitate, o persoană comercializează articole de îmbrăcăminte ce poartă diverse inscripții. Urmare a cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 06:17
(19802 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Biciclist mort urmare a unui accident

Marți, 4 mai a.c., în jurul orei 16.45, pe DN1D, în apropierea localității Jilavele, s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a decedat. Potrivit cercetărilor, polițiștii au stabilit că ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 11:00
(12767 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: În 48 de ore, amenzi de peste 43000 de lei

Poliția Rutieră, în ultimele 48 de ore, a aplicat 216 sancțiuni contravenționale. 85 au fost acordate șoferilor care au depășit viteza maximă admisă pe drumurile publice sau au efectuat opriri neregulamentare ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 10:55
(11937 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 07:42
(11066 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 06:15
(11180 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 543 de bărbați, în concediu pentru creșterea copilului

Potrivit datelor statistice date publicității de reprezentanții Agenției de Prestații Sociale, instituție creată pentru plata tuturor tipurilor de alocații, tot mai mulți bărbați solicită acordarea de indemnizații ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 15:14
(18175 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Arestat după ce a înjunghiat un tînăr

În cursul zilei de marți, 4 mai, un tînăr, de 28 de ani, din Miloșești, a fost arestat, pe numele acestuia Tribunalul Ialomița emițînd un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 15:08
(22814 vizualizări - 3 comentarii)


8

Fetești: Școlile, în atenția polițiștilor

Luni, 3 mai, în intervalul orar 10,00-18.00, polițiștii dinFetești, în colaborare cu jandarmi și polițiști de frontieră au acționat în unitățile de învățămînt și în zona adiacentă acestora, acțiunea avînd ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 15:07
(20108 vizualizări - 0 comentarii)


9

Țăndărei: Furt de energie electrică

Marți dimineață, începînd cu ora 07,00, polițiștii din Țăndărei, în colaborare cu jandarmi și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat, timp de două ore, în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 15:06
(18893 vizualizări - 0 comentarii)


10

Slobozia: Accident pe Matei Basarab

La începutul săptămînii, respectiv luni, 3 mai, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia s-a produs un accident rutier. Cauza producerii accidentului a fost neacordarea priorității de trecere la schimbarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 15:05
(20247 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița, raiul asistaților social: În doar trei luni, 2 milioane de lei pentru beneficiarii Legii 416

Suma cheltuită și raportată de autorități săptămîna precedentă tinde să demonstrează neputința celor în drept în privința eradicării fenomenului ajutorului social. Mii de familii din județul Ialomița beneficiază ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 15:01
(10570 vizualizări - 0 comentarii)


12

Țăndărei: Tînăr surprins băut la volan de două ori în aceeași noapte

Sîmbătă, 1 mai a.c., în vizorul polițiștilor din Țăndărei au intrat discotecile din mediul rural. Acțiunea a presupus legitimarea a peste 50 de persoane, 26 de autovehicule fiind controlate. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 12:22
(19628 vizualizări - 1 comentariu)


13

Fetești: Încercînd să parcheze, a lovit-o cum mașina pe trotuar

Duminică, 2 mai a.c., în jurul orei 14.30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de o femeie din localitate despre faptul că sora sa, în vîrstă de 27 de ani, a fost victima unui eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 12:20
(9957 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Îi lucra în curte și i-a furat banii din casă

Sîmbătă, 1 mai a.c., polițiștii din Gheorghe-Lazăr au fost sesizați de un localnic asupra faptului că, de la începutul acestui an și pînă în luna aprilie, persoane necunoscute i-ar fi sustras, în repetate ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 12:11
(17921 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: Tînăr de 17 ani, «șofer» fără permis

În cursul după-amiezii de duminică, 2 mai a.c., polițiștii din Ciochina au depistat pe raza localității Orezu un autoturism la volanul căruia se afla un localnic. Oprind regulamentar autovehiculul, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 12:06
(22042 vizualizări - 0 comentarii)


De 1 Mai polițiștii au lăsat 9 șoferi fără permise

De 1 și 2 Mai, abaterile de la normele rutiere au fost sancționate cu fermitate de către polițiști. Astfel, au fost verificați peste 150 de participanți la trafic, fiind sancționați peste 100 de conducători ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 12:04
(19006 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a organizat duminică 3 mai a.c., în municipiul Urziceni, mai multe exerciții demonstrative pregătite de jandarmii din cadrul Detașamentului Mobil Slobozia și ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 08:45
(18645 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu 138 de kg de scrumbie

În cadrul acțiunii pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, polițiștii au depistat joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 14.45, pe DN 2A, în localitatea Țăndărei, un autoturism la volanul ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 15:25
(13063 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat de arestare pentru un recidivist

Un bărbat, în vîrstă de 30 de ani, din localitatea Valea Ciorii, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului în cursul zilei de joi, 29 aprilie, după ce instanța a emis pe numele său un mandat ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 15:25
(12446 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune pentru prevenirea furturilor de animale

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 aprilie a.c., în intervalul orar 22.00-03.00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat și executat o acțiune împreună cu agenți din cadrul Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 15:24
(10195 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 20000 de lei de la Poliția Rutieră

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 15:24
(10503 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, ploșniță la grâu!

Atenție, ploșniță la grîu!

«Unitatea Fitosanitară Ialomița atenționează toți producătorii agricoli din județ să-și controleze culturile de grîu pentru determinarea adulților de ploșniță cerealelor» atenționează directorul Maria ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 08:36
(24433 vizualizări - 1 comentariu)


Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din râul Ialomița

Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din rîul Ialomița

Joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, după o săptămînă de la data dispariției, trupul bărbatului a fost văzut de localnici în albia rîului, la aproximativ 3 km în aval de locul unde a căzut în apă ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 08:00
(12727 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A furat de la magazin un cuțit de vînătoare

În după-amiaza zilei de marți, 27 aprilie, Poliția Slobozia a fost sesizată de reprezentanții unei firme de pază despre faptul că un tînăr necunoscut a furat un cuțit de vînătoare dintr-un magazin de profil ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 13:51
(15787 vizualizări - 0 comentarii)


Trei șoferi penali

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele unor cetățeni care au fost depistați conducînd autoturisme pe drumurile publice, deși nu posedă permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 13:51
(23065 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni pentru siguranța elevilor

Miercuri, 27 aprilie în intervalul orar 10,00-18,00, polițiștii feteșteni, în colaborare cu jandarmi și polițiști de Frontieră au acționat în zona unităților de învățămînt din municipiu, avînd ca obiectiv ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 13:51
(20374 vizualizări - 0 comentarii)


25 de ialomițeni, cercetați pentru braconaj piscicol

30 de infracțiuni constatate, 84 de sancțiuni contravenționale aplicate, 65,5 kg de pește și 18 unelte pentru pescuit confiscate, reprezintă succint rezultatele celor 87 de acțiuni și controale desfășurate ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 13:46
(21600 vizualizări - 2 comentarii)


43 de locuri de muncă în străinătate

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 43 locuri de muncă în străinătate. Astfel, în Marea ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 10:07
(18394 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin financiar pentru producătorii de lapte

Producătorii de lapte pot solicita, pînă la data de 14 mai 2010, sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009. Potrivit legislației în domeniu, în funcție ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 05:16
(20418 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ialomitean în Moștenirea administrației Moraru Amarean în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara George în Galben-albaștrii, cu un picior în Liga a II-a Darius G în Galben-albaștrii, cu un picior în Liga a II-a Camatarel în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara Ionita Bogdan în DSP Ialomița cere «autorizație COVID-19» pentru transportul morților Sandel în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 4 august 2020 VASILE în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara VASILE în Instituția Prefectului Ialomița: Modificări asupra modului de organizare a examinării în vederea obținerii permisului auto Amara nouă în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara Radu în DSP Ialomița cere «autorizație COVID-19» pentru transportul morților Eminescu în DSP Ialomița cere «autorizație COVID-19» pentru transportul morților Fost brutar pt. ionel în Alexandru Stoica se întoarce la PSD Amara în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara Leana în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara Aurel în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei #pasajladrajna în DSP Ialomița cere «autorizație COVID-19» pentru transportul morților Ionel pentru No Name în Alexandru Stoica se întoarce la PSD Flori în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei pe bune în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...