Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, 30% dintre diagnostice au fost eronate

În 2018

La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, 30% dintre diagnostice au fost eronate

Deși beneficiază de sume considerabile pentru a-și desfășura activitatea, Spitalul Județean de Urgență Slobozia are restanțe în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale. Un document oficial demonstrează faptul că în cazul multor pacienți diagnosticele sunt inexacte sau eronat stabilite. În 2018, pentru 30% dintre bolnavii care au trecut pragul unității medicale se constată o neconcordanță între diagnosticul pe care l-au primit la internare și cel trecut în fișele de externare. Deși i-a fost solicitat un punct de vedere oficial în legătură cu acest aspect, Mariana Iancu, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, a refuzat să ofere detalii, declarând că: «nu am timp să stau de vorbă!».

Sănătate pe muchie de cuțit
În numeroasele declarații publice ale oficialilor care administrează Spitalul Județean de Urgență Slobozia, aceștia au vorbit despre gradul ridicat al serviciilor medicale pe care unitatea medicală le oferă și eforturile care se fac în acest sens. Fără să mai surprindă pe nimeni, și de această dată realitatea este cu totul alta. Toate acestea în condițiile în care finanțarea de care se bucură Spitalul Județean de Urgență Slobozia este consistentă. Doar din partea Consiliului Județean Ialomița unitatea medicală a primit, în ultimii 3 ani și jumătate, aproximativ 17 milioane de lei. La acești bani se adaugă și sumele încasate în baza contractului de finanțare încheiat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița, a căror valoare depășește 50 milioane de lei anual. Un raport oficial publicat pe site-ul instituției demonstrează însă că eficiența Spitalului Județean de Urgență Slobozia în ceea ce privește calitatea actului me­dical ridică numeroase semne de întrebare. Documentul face referite la indicatorul de concordanță între diagnosticele stabilite la internare și cele de la externarea pacienților. Între cele două diagnostice nu trebuie să existe dife­rențe, în caz contrar s-ar putea aprecia faptul că pacienții nu au fost investigați corespunzător, stabilidu-se un diagnostic inexact sau eronat... Conform unui raport oficial, în 2018, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în cazul a 30% dintre bolnavii internați, se constată o neconcordanță între diagnosticul stabilit la internare și cel trecut în fișa de externare. Secțiile unde a fost înregistrat cel mai scăzut grad de concordanță între diagnostice sunt Medicină Internă, Neurologie, Obstetrică-Ginecologie și Compartimentul de Gastroenterologie. În toate cazurile, gradul de concordanță nu depășește 50%. Mariana Iancu, ma­nagerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, a refuzat să ofere detalii pe această temă, declarând sec: «nu am timp să stau de vorbă!».

Secții cu grad scăzut de performanță
Deficiențele privind calitatea ser­vi­ciilor medicale oferite de Spitalul Județean de Urgență Slobozia se observă și din punct de vedere al performanțelor înre­gistrate de secțiile unității medicale. Spitalul Slobozia are 10 secții, în cadrul cărora funcționează 7 compartimente. În octombrie 2019, o arată o altă statistică oficială întocmită la nivelul entității sanitare, jumătate dintre secții au înre­gistrat un grad scăzut al performanței. Pentru evidențiere s-au folosit 5 indicatori: «staționar», «ameliorat», «vindecat», «decedat» și «agravat». În cadrul secțiilor a căror performanță a fost scăzută, starea pacienților a fost ameliorată, nu complet vindecată. De exemplu, Secția Cardiologie a avut 90 de cazuri ameliorate, din 98 internate. Pe Secția Medicină Internă s-au înregistrat 120 de cazuri ameliorate, din cele 127 internate. De asemenea, în cadrul Compartimentului Nefrologie, starea de sănătate a 68 de pacienți, dintre cei 98 consultați, a rămas neschimbată, aceștia fiind recenzați la indicatorul «staționar». O situație similară se constată și în cadrul Compartimentului Oftalmologie, unde jumătate din cei 90 de pacienți consultați în cursul lunii trecute au fost externați fără a le fi schimbată starea de sănătate în urma tratamentelor și consultațiilor pe care le-au primit. Cel mai ridicat grad în ceea ce privește performanța din punct de vedere al serviciilor medicale oferite pacienților a fost înre­gistrat în cadrul Secției Chirurgie Generală. Luna trecută, din cei 214 pacienți internați pe această secție, 161 au fost vindecați complet.

Clostridium Difficile, pericolul din saloane În 2018, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Slobozia au fost depistate 26 de cazuri de Infecții Asociate Actului Medical (IAAM) cunoscute și sub numele de infecții nosocomiale. Cea mai prezentă bacterie în secțiile unității medicale a fost Clostridium Difficile, microorganism care provoacă Enterocolita. Secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a avut cele mai multe cazuri de Infecții Asociate Actului Medical (IAAM), 6 la număr. Deși Ministerul Sănătății a elaborat o metodologie specială de su­praveghere și combatere a bacteriei, Ialomița pare să lupte «cu mâinile goale» împo­triva ei. Oficialii Direcției de Sănătate Publică Ialomița au explicat faptul că, la fel ca și în celelalte spitale din Ialomița, și la Spitalul Județean de Urgență Slobozia există un in­teres mai scăzut în ceea ce privește combaterea Infecției Asociate Actului Medical (IAAM).

Peste 400 de pacienți au murit pe patul de spital Raportul oficial în care se prezintă date despre calitatea serviciilor medicale acordate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia cuprinde o secțiune specială referitoare la cazurile de deces înregistrate în cadrul uni­tății medicale. În 2018, arată estimările, 415 pacienți și-au pierdut viața pe patul de spital. Cele mai multe decese, 91 la număr, au fost înregistrate în saloanele Secției Medicină Internă. Tot anul trecut, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia au murit alți 64 de pa­cienți cu afecțiuni oncologice. Cel mai mic număr de decese a fost înregistrat în cadrul compartimentului Traumatologice, care funcțio­nează la nivelul Secției Chirurgie Generală. 5 dintre pacienții internați în acest compartiment și-au pierdut viața în cursul anului trecut...

Drept la replică
Comunicat
Referitor la articolul publicat în ziarul Independent din data de 11 noiembrie 2019 («În 2018, La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, 30% dintre diagnostice au fost eronate») vă precizăm următoarele:
1) Indicele de concordanță între diagnosticul de internare și diagnosticul de externare, propus pentru a fi realizat în anul 2018 a fost de 68,74%, iar cel rea­lizat a fost de 73,86%, fapt pentru care gradul de realizare al acestui indicator a fost de peste 100%, și anume 107,45%. Drept urmare se observă o creștere a acurateții în diagnosticarea fiecărui pacient în parte față de anii precedenți, datorat dotării secțiilor cu aparatură me­dicală performantă, angajării de medici noi pe unele specializări deficitare, care au venit cu un plus în investigarea și tratamentul pacienților. Internarea pacienților se face prin Ambulatoriul de specialitate, fie cu bilet de trimitere de la medicul de familie unde este trecută o suspiciune de boală, codificată fără specificații particulare, fie cu bilet de trimitere de la medicul specialist, care în cadrul cabinetului din ambulatoriu, face anamneza pacientului, istoricul acestuia și i se stabilește un diagnostic general, în funcție de simptomatologie. Internările de urgență se realizează prin Unitatea de Primiri Urgențe, unde pacientului i se stabilește un diagnostic principal, fiindu-i monitorizate semnele vitale și fiind internat ulterior pe secția de profil a bolii de care suferă. Pacientul beneficiază de investigații specifice, urmând ca în următoarele 24, 48 și 72 de ore să se stabilească diagnosticul final, acesta fiind identic sau diferit în funcție de rezultatele investigațiilor efectuate (analize de laborator, examen radiologic, ecografie, colonoscopie, endoscopie, CT, RMN). Spre exemplu, un pacient cardiac în fibri­lație se internează pentru durere abdominală... În urma investigațiior se constată un infarct intestinal ce necesită investigații și tratament chirurgical... Pacientul va fi externat cu diagnosticul de infarct intestinal ca diagnostic principal, celelate patologii devenind secundare.
2) Prezumția că o neconcordanță între diagnosticul la internare și cel de la externare se traduce într-o investigare necorespunzătoare pacientului este total lipsită de fond și exprimată de o persoană care nu are un minim de cunoș­tințe medicale cât și despre circuitul pacientului în spital. Folosirea indicatorilor în cifre absolute fără a-i raporta la un număr de cazuri/pacienți, fără a-i compara cu media pe țară sau cu alte spitale de același profil nu poate caracteriza activitatea unui spital.
3) Cu privire la evaluarea performanței actului medical în funcție de starea pacientului la externare «staționar», «ameliorat», «vindecat», «decedat» și «agravat», dorim să men­ționăm că aceștia nu sunt indicatori de performanță ai actului medical. Concret, un pacient cu o cardiopatie ischemică cronică sau de altfel majoritatea bolilor cronice sunt numite cronice pentru că pacientul trăiește cu ele tot restul vieții și nu se vindecă spontan sau în urma unui tratament. Aici actul medical are rolul de a trata episoadele de acutizare a patologiei de fond. Un astfel de pacient cardiac internat pentru un episod acut se va externa întotdeauna ca ameliorat, din definiție neputând fi vindecat.
Da, un caz chirurgical, să luăm exemplul unei plăgi saturate, poate fi externat ca vindecat, el redobândindu-și starea de sănătate anterioară accidentării, după intervenția chirurgicală acesta se poate declara vindecat. În ambele cazuri, medicul și spitalul își fac datoria... Un pacient va fi externat videcat, altul ameliorat. Există și cazuri în care, în ciuda eforturilor medicului sau instituției starea pacientului se agravează. Datele statistice aferente lunii octombrie 2019, prezentate în articolul dumneavoastră nu corespund cu realitatea, în acest sens cerem o abordare profesională a analizei activității sanitare bazată pe cifre din datele prelucrate de Compartimentul Statistică, fiind dispuși să le punem la dispoziție conform legislației în vigoare. Toate neregulile sesizate în articol sunt prezentate tendențios și pot induce cititorului de rând, neinițiat în astfel de termeni, o falsă impresie despre activitatea Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Menționăm că în procesul de acreditare a spitalului echipe de profesioniști ai MS au verificat detaliat fiecare din indicatorii de calitate, performanță, eficiență ai spitalului cu monitorizarea permanentă a evoluției pe parcurusul unui an.
În cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia în anul 2018 au fost înregistrate și declarate un număr de 25 de cazuri de Infecții Asociate Asistenței Medicale, la un număr de 17890 pacienți externați, reprezentând o rată de 0,14%, sub media națională de 2% și a UE unde este de 5,7%. Precizăm că bacteria Clostridium Difficile este un germene care colonizează tractul digestiv fără a semnala simptomatologie și poate fi declanșat datorită unor factori cum ar fi:
Vârsta peste 65 de ani
Administrare de antibiotice
Pacienți imunodeprimați
Durata foarte mare de spitalizare etc.
Menționăm că există protocoale naționale cu privire la tratamentul pacienților cu Enterocolită-Clostridium Difficile care se aplică în toate unitățile sanitare din țară inclusiv și în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.
Spitalul Județean de Urgență Slobozia a acordat îngrijiri medicale atât pacienților cu infecții comunitare cu Clostridium Difficile cât și celor externați, transferați din alte unități-spitalte, centre de îngrijire vârstnici la care debutul bolii a avut loc la domiciliu.
5) Cele mai răspândite cauze de deces sunt legate de bolile aparatului circulator, tumor, bolile aparatului respirator și bolile aparatului digestiv.
Cauzele care duc la creșterea numă­rului de decese la nivel de spital sunt:
Cazurile sociale
Îmbătrânirea populației
Centre de asistență socială insuficiente
Pacienți transferați de la spitalele orășenești, în stare critică
Lipsa aparținătorilor și/sau neasumarea îngrijirii la domiciliu a pacien­ților în stadiu terminal
La nivelul Spitalului Județean de Urgență Slobozia în anul 2018, la 17890 pacienți externați s-au înregistrat un număr de 415 decese, indicator de 2,32%.

11 Noiembrie 2019, 11:25 (8236 vizualizări - 26 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Slobozia încearcă să obțină autorizația sanitară de funcționare definitivă
Spitalul Județean de Urgență Slobozia este cel mai mare angajator din Ialomița
Deputatul Gheorghe Tinel cere Ministerului Sănătății să verifice Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Comentariile cititorilor:


Geo:
(15 Noiembrie 2019, 06:58)
Ideal pentru psd.Vor aduce vietnamezi la munca,vor popula tara cu asiatici,obedienti,multumiti cu putin,pentru psd e bine.
George:
(13 Noiembrie 2019, 11:35)
Multumesc pentru raspuns NaumApostol!
Nu mi se pare corecta aceasta evaluare!
E normal ca atunci cand te prezinti la spital medicul pana nu-ti face toate investigatiile conform simptomelor prezentate nu are cum sa+ti puna diagnosticul corect.Ma gandesc, nefiind medic, ca multe simptome sunt asociate mai multor boli si diagnosticul de la internare e ceva partial.
Cine a intocmit raportul si l+a si prezentat nu a judecat coret.
Uitati-va la serialul Dr.House, unde pana stabileau diagnosticul corect, faceau tot felul de investigatii, iar diagnosticul primit la internare era cu totul altul.
Goe:
(13 Noiembrie 2019, 10:20)
Ptr domnul NaumApostol. Daca erati medic, nu mai reveneati deloc. Tipic ptr populatia ialomiteana. Se pricepe la toate, scuipa pe toti si peste tot. Numai bine.
@Ioana:
(13 Noiembrie 2019, 10:14)
Da, Ioana, e 'tendentios' articolul E chiar rusinos sa scrii ca anual creste numarul decedatilor si al diagnosticelor gresite,desi salariile s-au triplat,desi s-a cumparat  aparatura medicala, a crescut grija partidului(psd) pt ialomiteni etc. Astfel de lucruri trebuie ascunse, eventual ignorate (cadavrele astupate repede cu pamant),  nu publicate, n-asa?
mambo:
(13 Noiembrie 2019, 09:50)
Este adevarat ca performanta a scazut, dar nu a crescut nici gradul in directia gandita de fiecare. Gradu 3 este unul din cele mai proaste grade, de la 3 la 1 mai este munca. De fapt cred ca nici gradul 3 nu il merita mariana iancu dar probabil s-au descurcat pe la Bucuresti. Inchipuiti-va ca spitalul a scazut de la gradul 1 la gradul 3. Asta da management. dar asta e o parte din ce vedeti. Lucrurile par sa fie mult mai grave si mariana iancu incearca sa mai ramana pe functie sa le mai acopere. De ce credeti ca trage de scaun si face afirmatii publice ca cine vrea sa vina, sa vina langa scaunul ei? Va dati seama altcineva ce ar descoperi! Bomba e putin spus. Felicitari pentru ziarul Independent. Totusi apasati mai tare pe acceleratie si veti avea mari surprize.
Io:
(13 Noiembrie 2019, 08:17)
Asa e cand nu stii absolut nimic despre DRG.
veorica vot mishto:
(13 Noiembrie 2019, 06:45)
Pai ai curaj sa internezi in bolnav cu AVC? In 8 zile sti ca ai 3 zile concediu si bani de inmormantare pentru rude.Bine,ramai cu 3-400lei dupa eveniment si ai de tigari o luna.
Ionut:
(13 Noiembrie 2019, 06:44)
300 % poate 
Ioana:
(13 Noiembrie 2019, 01:34)
Un articol tendentios. O minima cultura si intelegere medicala iti va spune ca este normal ca pe sectiile medicale starea la externare sa fie doar ameliorata , nu vindecata! Se vindeca hipertensiunea? Sau insuficienta cardiaca ? Sau paciientii care fac dializa ? Pffff!
NaumApostol:
(12 Noiembrie 2019, 15:00)
 Revin la fondul problemei cu un raspuns pentru George

          George:
(11 Noiembrie 2019, 19:58)
Eu nu înțeleg: cine da  diagnosticul la internare și cine la externare?? Nu același medic? E normal ca la început fara o investigație completa sa bâjbâie nițel,dar după câteva ore de investigații știe sigur ce boală are pacientul.Asa că, unde e problema??Doar daca doctorul nu se pricepe deloc ce să facă....și asta într-adevăr e o problema..

Diagnosticul de internare si cel de externare sunt stabilite de acelasi medic de cele mai multe ori.  La internare diagnosticul este initial,prezumptiv, pentru ca pacientului nu i se pot face toate investigatiile necesare diagnosticului complet si in UPU, la prezentarea la spital (si nici nu ar fi normal sa i se faca, intarziind astfel internarea si inceperea tratamentului bolii diagnosticate deja, si aglomerand UPU si intarziind preluarea urgentelor aflate in asteptare) O parte din investigatii se fac dupa internare si, datorita acestui fapt, (si uneori evolutiei imprevizibile a bolii si complicatiilor care apar) diagnosticul de externare difera de cel de la internare. Nu este vorba de incompetenta medicului pentru ca,asa cum spuneam, in majoritatea cazurilor, tot el e cel care stabileste si diagnosticul final.Diagnosticele se stabilesc pe baza unor criterii care sunt indeplinite uneori doar dupa efectuarea unor investigatii(dupa internare).De fapt diferenta dintre cele doua diagnostice,  de multe ori, nu e o diferenta reala. Diagnosticul de externare e mai complex (include si stadiul/forma bolii de baza si bolile asociate) si de aceea primeste un alt cod decat cel de la internare, diferenta dintre cele doua diagnostice fiind mai degraba statistica. Problema apare cand incepem sa emitem judecati pornind doar de la date statistice, fara sa cunoastem domeniul despre care vorbim...
Neconcordante:
(12 Noiembrie 2019, 11:30)
Realitate: se interneaza niste bolnavi cu un diagnostic oarecare si se externeaza un cadavru. Unul pe zi, la care se adauga inca unul la fiecare saptamana. Total(si edificator)=415 pe an. De aici si nevoia acuta de extindere a cimitirului orasului. Graficul deceselor se tine tot in sus, alaturi de graficul cresterilor salariale(si al spagilor, daca ne luam dupa gurile rele ale celor patiti)..
goe:
(12 Noiembrie 2019, 10:03)
Haideti sa lamurim cum sta treaba cu asa zisa neconcordanta dintre diagnosticul la internare si cel la externare. Internezi pacientul cu ''Abdomen acut medical", acesta avand codul x. Acest abdomen acut include o gramada de boli cauzatoare. Diagnosticul de internare este corect, de abia dupa ce finalizezi investigatiile pui un diagnostic de certitudine, de obicei in cateva ore pana la maxim 24 ore, deci DUPA internare. La externare, diagnosticul este sa zicem ''pancreatita acuta''(o cauza de abdomen acut), care are codul y. Deci, va exista o asa zisa neconcordanta care este CORECTA din punct de vedere medical, dar care da prost la statistica. STATISTICIENI care nu au cunostinte medicale, care nu au absolvit cei 6 ani de fmedicina.Toate aceste ''neconcordante'' exista in TOATE SPITALELE DIN LUME. Haideti sa nu mai mancam ceva anume, mai ales cand nu avem habar....
veorica vot mishto:
(12 Noiembrie 2019, 07:05)
Pai ai curaj sa internezi in bolnav cu AVC? In 8 zile sti ca ai 3 zile concediu si bani de inmormantare pentru rude.Bine,ramai cu 3-400lei dupa eveniment si ai de tigari o luna.
Traditii psdiste :
(12 Noiembrie 2019, 07:00)
Paturile de spital din Slobozia sunt ca bastonul cu claxon,sticluta si cutie cu tigare/prezervativ,ce se vand in statiuni.Mai clar,paturile au niste ascunzatori in care se afla lumanarea pentru a crapa linistit,asa ca nu mai scrieti despre 400 de decese in acest spital,anual.Psdul a gandit aceste noi tipuri de pat pentru linistea crestinilor si eroarea medicilor.Si nu mai fiti rai!Decat un mort busit,ciopartit pe sosele,spitalul Slobozia se ocupa,evitand accidentele,predandu-ti un mort frumos!Poti pune lamaie sau magneti pe fata decedatului,il poti mangaia,poti tine capacul deschis,mentinand traditia la romani!Nu e frumos in Slobozia?
mirel:
(11 Noiembrie 2019, 22:24)
S-au facut analize la upu de ex. tgp si tgo -normale,iar doctora(cu experienta,dealtfel) ii pune diagnosticul de faringo-amigdalita,dupa simptomele de varsaturi,aceeasi doctora ii da un antibiotic foarte puternic avind ca reactii adverse:varsaturi,umflarea limbii,buzelor,a fetei etc.Acest persinal cu vechime considera ca este de neclintit,iar subalternele sale trebuie sa fie cu licenta si cu diploma de bac,daca nu o au sint analfabete(dupa parerea uneia sau alteia).Optimismul isi are cuvintul.Poate vine cei de la Polaris(sau diicot)sa mature pe ceicare care angajat pe ochi frumosi cu subiectele care se plimba pe sectii,sau se mai cer si de pe la biroul oammr.etc.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 27 Feb 2020
210 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Poșta, închisă pe 1 decembrie

Poșta, închisă pe 1 decembrie

Marți, 1 decembrie 2009, toate oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise, anunță Departamentul Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Prin același comunicat de presă, se completează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2009, 13:22
(7531 vizualizări - 0 comentarii)


«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

Elena Neagu, liderul local al UJSL Ialomița protestează împotriva intenției Confederației Sindicatelor Democratice din România de a negocia un pact politic direct cu PSD. Potrivit declarațiilor sale, la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 16:07
(6570 vizualizări - 0 comentarii)


Un mort și un rănit într-un grav accident rutier

Marți, 24 noiembrie, la intrare în localitatea Albești, s-a petrecut un grav accident rutier. În timp ce se deplasa cu o autoutilitată, în condiții de vizibilitate redusă, conducătorul auto a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 14:38
(8190 vizualizări - 0 comentarii)


FenomenalUrziceni-Sevilla 1-0

Fenomenal
Urziceni-Sevilla 1-0

Într-un meci absolut FENOMENAL, Unirea Urziceni a învins în această seară o forță a fotbalului european, FC Sevilla. Potrivit statisticilor, Unirea Urziceni a obținut în acest sezon de Champions League ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 23:01
(8574 vizualizări - 0 comentarii)


4
Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

România a înregistrat cel de-al doilea deces prin gripă nouă. În doar ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a confirmat infestarea cu virusul A/H1N1 a încă 190 de persoane. Ialomița se înscrie în rîndul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:17
(6583 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 10 ani, lovită de o mașină

O minoră, de doar 10 ani, din localitatea Movilița, a fost victima unui accident rutier. Copila a vrut să traverseze strada în fugă dar nu s-a asigurat, fiind lovită de o mașină condusă de un cetățean portughez ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:12
(6800 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:12
(7115 vizualizări - 0 comentarii)


Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:11
(6889 vizualizări - 0 comentarii)


8

Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:10
(7504 vizualizări - 0 comentarii)


9

La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:09
(7142 vizualizări - 0 comentarii)


10
Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 12:40
(8386 vizualizări - 0 comentarii)


PSD Ialomița, «sugar» prefectural

PSD Ialomița, «sugar» prefectural

În urmă cu o săptămînă, inflamați de entuziasmul electoral, pesediștii ialomițeni i-au remis prefectului Mădălin Teculescu o scrisoare publică în care îl acuză de grave încălcări ale legii și acțiuni de ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 23:13
(9419 vizualizări - 0 comentarii)


12

A încercat să mituiască un polițist

Un polițist din Țăndărei a sesizat Direcția Generală Anticorupție Ialomița asupra încercării unei persoane de a-l mitui. Bărbatul, din Vrancea, a încercat să-l mituiască pe polițist pentru ca acesta să ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 14:47
(7079 vizualizări - 0 comentarii)


13
Minori accidentați

Minori accidentați

Miercuri, 18 noiembrie, la Slobozia, o fetiță de 8 ani a fost ușor rănită într-un accident rutier. Copilul a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de o mașină ce circula ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 16:41
(6254 vizualizări - 0 comentarii)


Arme confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat în perioada 20 octombrie-15 noiembrie o serie de activități vizînd legalitatea deținerii și folosirii armelor neletale. În urma ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 16:38
(7035 vizualizări - 0 comentarii)


Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Joi și vineri, respectiv, 19 și 20 noimebrie, reprezentanții Penitenciarului Slobozia participă la o sesiune de training pentru implementarea proiectului «Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 10:51
(6619 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

Marți, 17 noiembrie, în urma unui filtru rutier, polițiștii din Fetești au depistat un bărbat, de 22 ani, din Bordușani, în timp ce conducea o mașină fiind în stare de ebrietate. Actual, tînărul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:12
(7461 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la înșelăciuni!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația cu privire la înșelăciunile ce se petrec în fiecare zi. Ultima produsă a constat în furtul dintr-un magazin a genții personale a vînzătoarei. Astfel, trei persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:11
(7628 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o căruță

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 17 noiembrie, în localitatea ialomițeană Bărbulești. Urmare a incidentului rutier, un bătrîn de 83 ani a fost ușor rănit. Pe scurt, victima se afla într-o ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:11
(8581 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Deși nu deținea permis de conducere, un tînăr de 20 ani, din Urziceni, a decis să-și conducă mașina neînmatriculată în România, fiind identificat de polițiști. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:10
(9089 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:10
(6937 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:46
(7054 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:40
(7849 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:38
(8574 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:33
(6087 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:21
(7471 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:03
(6608 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 16:52
(6533 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 16:40
(7199 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 16:20
(6805 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicu în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean GDPR în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 februarie 2020 COVID-19 în Bully-Trotinetă vrea președinte al Tineretului Social-Democrat gogu în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» Gore în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» Flory în Prefectura Ialomița, Coronavirus: 9 persoane, izolate la domiciliu la Fetești, Urziceni, Manasia, Amara și Dridu. Alte 4 persoane, izolate la domiciliu sub supraveghere medicală! BANEL în Nicolae Sitaru, cronica unei demisii anunțate Flory în Bully-Trotinetă vrea președinte al Tineretului Social-Democrat giovani în Bully-Trotinetă vrea președinte al Tineretului Social-Democrat Victor CIORDEA în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» JAN în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» @Jilava. în În Ialomița vor exista 4 puncte de carantină VIOREL în Primarul Mocioniu a semnat pentru o investiție de 28 milioane de lei @un cetatean în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean ilie în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» Abatorul în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean Colaborare în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 februarie 2020 Ionela în Proiect de 2 milioane de euro la Spitalul Orășenesc din Țăndărei Ina în Afaceri administrative de 5 milioane de euro în «eurocomuna» Valea Ciorii Auras din oras în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...