Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Șpăgile luate de agenții Poliției Autostrăzi-Fetești trebuie probate din nou

Curtea de Apel a decis

Șpăgile luate de agenții Poliției Autostrăzi-Fetești trebuie probate din nou

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au fost obligați să probeze încă o dată faptele de corupție ale agenților Poliției Autostrăzi-Fetești, cercetați penal în cursul anului 2018. Decizia aparține Curții de Apel București și a fost fondată pe un amănunt controversat. Judecătorii din Capitală au explicat faptul că anchetatorii nu au identificat toate persoanele de la care polițiștii au luat mită, iar din această cauză probatoriul anexat dosarului este insuficient. Specialiștii în drept explică faptul că argumentul invocat de magistrații bucureșteni este o excepție fără temei în doctrina Dreptului Penal românesc...

Filmul unei anchete Cercetările în cazul agenților Poliției Autostrăzi-Fetești au debutat în primăvara anului 2018, ocazie cu care pro­curorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, împreună cu ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Ialomița, au des­cins la sediul Poliției Autostrăzi-Fetești, dar și la domiciliile agenților. În total au fost efectuate 5 percheziții domiciliare și emise tot atâtea mandate de aducere. În urma audierilor, organele judiciare au stabilit reținerea pentru 24 de ore a suspec­ților Andreas-Cristian Condari, Ionuț-Adrian Măgureanu și Alexandru-Marius Ivanciu. La expirarea ordonanței de reținere, cei trei au fost reținuți pentru 30 de zile și încarcerați la Centrul de Arest și Reținere Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Un al patrulea suspect, identificat în persoana lui Viorel Hnatiuc, a fost lăsat în libertate, sub control judiciar. Verificările procurorilor și ofițerilor DGA din Ialomița au reliefat următoarele: «în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de supraveghere și control al traficului rutier pe Autostrada A2, au pretins și primit sume de bani sau bunuri de la mai mulți conducători auto, pentru a nu proceda la sancționarea contravențională». «De asemenea, au existat mai multe situații în care unii dintre agenții de poliție care au constatat abateri la regimul circulației pe drumurile publice nu au aplicat sancțiuni contravenționale. Din probatoriul administrat a rezultat că doi agenți de poliție au întocmit și semnat în fals, în locul contravenientului, un proces-verbal de contravenție» se arată într-un comunicat de presă remis publicității imediat după încheierea audierilor, desfășurate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Dosar desființat de Curtea de Apel București Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ialomița în vara anului trecut, în sarcina inculpaților fiind reținute 51 de fapte de «luare de mită», alte 5 infracțiuni de «abuz în serviciu» și tot atâtea fapte de «fals intelectual». O primă sentință în acest caz a fost dată în decembrie 2018, însă soluția dată de instanța din Slobozia a fost atacată cu apel la Curtea de Apel București. Recent, instanța din Capitală s-a pronunțat definitiv în acest dosar. Prin sentința dată, judecătorii din București au decis restituirea cauzei către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, obligându-i pe procurorii și ofițerii DGA Ialomița să reia de la zero tot probatoriul. «În temeiul art. 347 alin. 3 C. pr. pen., raportat la art. 346 alin. 3 lit. a C. pr. pen., restituie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița cauza privind pe inculpații Ivanciu Marius Alexandru, Condari Andreas Cristian, Măgureanu Ionuț Adrian și Hnatiuc Viorel, trimiși în judecată prin rechizitoriul din data de 20.06.2018 emis în dosarul nr. 91/P/2017 al unității de parchet anterior menționate» se arată în soluția pe scurt a magistraților Curții de Apel București. Motivul care a stat la baza acestei decizii este unul controversat, fără temei în doctrina Dreptului Penal românesc, susțin specialiștii în drept. Concret, judecătorii din București au stabilit că probatoriul administrat de organele judiciare este incomplet, având în vedere faptul că nu au fost identificate toate persoanele care le-au dat șpagă agenților. Toate acestea în condițiile în care probatoriul obținut cu ajutorul mijloacelor audio-video demonstrează faptul că, într-adevăr, agenții au primit mită de la șoferii pe care i-au tras pe dreapta. Surse judiciare locale au precizat însă că acest dosar va avea finalitate, în sensul obținerii condamnărilor definitive.

12 Noiembrie 2019, 08:10 (1256 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Dimache:
(21 Ianuarie 2020, 11:57)
Încă o palma pentru cei din Ialomița, cred ca băieții ăștia sunt sado-maso. După achitările răsunătoare ale celor de la Bordușani, Ialomița mai primește o palma serioasă.dar poate se sesizează cineva sa facă niște controale la nepregătiți ăștia pentru ca nu este normal sa cheltuie banii statului pentru abuzuri și falsuri grosolane!respect pt magistrații adevărați
Nea Tache:
(13 Noiembrie 2019, 15:44)
Felicitări celor din cadrul curtii de apel!avem și magistrați corecți care au văzut aceste acuzații grosolane.ar trebui sa se trezească și cei de la Ialomița, justiția nu se înfăptuiește in felul asta!
Legi dulci,cu faguri:
(13 Noiembrie 2019, 07:00)
Si ce daca DGAul are probe video?Judecatorii daca nu dorm bine,daca in week end nu le ies clatitele sau pur si simplu gazonul nu raspunde la fertilizantii recomandati-hotaresc si judeca cu anusul! Pentru ca legislatia este permisiva-suntem cu condamnarile ca in Noua Guinee.Judecatorii romani nenorocesc vieti sau lasa in libertate retele organizate fiindca atat ii duce mintea,ei fiind absolviti de raspunderea deciziilor date.Polonia are in domeniu ordine si disciplina,Romania mentine intentionat harababura si bufoni ca magistrati.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
26 Ian 2020
92 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:38
(8482 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:33
(6022 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:21
(7372 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:03
(6507 vizualizări - 0 comentarii)


4

Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 16:52
(6468 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 16:40
(7129 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 16:20
(6725 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:18
(6501 vizualizări - 0 comentarii)


8

Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:28
(6922 vizualizări - 0 comentarii)


9

Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:12
(5150 vizualizări - 0 comentarii)


10

La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:38
(6584 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:01
(5856 vizualizări - 0 comentarii)


12
Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 13:02
(6052 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 12:59
(6854 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:32
(6527 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:18
(6953 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 14:21
(7603 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 13:41
(6334 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:29
(6691 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:28
(7059 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:27
(5691 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:26
(6605 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:25
(7530 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:25
(9289 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 08:12
(6761 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 15:26
(6976 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 15:21
(7286 vizualizări - 0 comentarii)


Alarmare publică la Țăndărei

Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu orele 10,00, în orașul Țăndărei, se desfășoară un exercițiu de alarmare publică. Coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, acțiunea se derulează ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:32
(7085 vizualizări - 0 comentarii)


«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:24
(9044 vizualizări - 0 comentarii)


Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:13
(6992 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...