Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

În cursul zilei de miercuri, 13 noiembrie a.c., pe raza municipiului Slobozia au fost angrenate aproximativ 40 de efective de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigații Criminale, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița. În cadrul acțiunii, polițiștii au desfășurat activități pe linie de verificare a legalității unor societăți care comercializează deșeuri feroase și neferoase și lemn brut, precum și pe linia respectării legislației rutiere, fiind verificate 219 autovehicule și legitimate peste 240 de persoane. Pentru neregulile descoperite, au  fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la peste 15 mii de lei. Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație, dintre care 22 pentru conducători auto care nu au purtat centura de siguranță, 7 pentru încălcarea de către căruțași a normelor stabilite pentru circulația pe drumurile publice, precum și 7 sancțiuni pentru exces de viteză. Totodată, au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare. În urma controalelor, un agent economic a fost sancționat conform Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, după ce a fost depistată o diferență în plus între stocul scriptic și stocul faptic, și aplicarea unei sancțiuni complementare de confiscare a cantității de 5,744 mc cherestea, deținută fără documente justificative. De asemenea, alți doi agenți economici au fost sancționați contravențional pentru încălcarea normelor privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, fiind confiscate totodată peste 300 de kilograme de aluminiu.

14 Noiembrie 2019, 16:15 (808 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia razie
Citiți și:
Razie cu percheziții la Slobozia
Razie a polițiștilor la Slobozia
IPJ Ialomița: Razie la Slobozia

Comentariile cititorilor:


Eu:
(17 Noiembrie 2019, 19:37)
Eu...sunt curios cand vreodată miliția din ialomița va merge la kogălniceanu...sa cerceteze pe Olteanu...pe primarul Dinu...pe societatea Sopema...a???are vreunul boase??
Fetele"cumintele":
(15 Noiembrie 2019, 08:11)
Nu ati vrea domnule sef al polițiștilor ialomiteni niste razii pe langa licee?Cele doua piese de rezistenta sunt fost chimie si constructii,dadatoare de genii in ultimii 5 ani.Cu mascati,perchezitii la auto,la pustanii cu flocisorii mijiti la nasuc dar cu bata la indemana?Se dau mari Jason Statham-curse cu gioarsele de rable din satucul lor prăfuit,zici ca nu mai vedem Opel sau Logan prin zona...Zau,nu ati vrea sa dati o razie prin zona?Nu dăm nimic,nu e voie, se numeste mita dar un ibric de cafea se poate pregati.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 08 Apr 2020
222 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Artificii și petarde, confiscate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe raza comunei Coșereni, un tânăr de 20 de ani, care transporta ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 16:20
(1396 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Fetești-Gară

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament, de pe strada Căminului, din localitatea Fetești-Gară, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile joi, 18 decembrie 2019, în ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 15:30
(1066 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tânăr de 19 ani, reținut de polițiști

Un tânăr de 19 ani, domiciliat în Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști. Acesta este principalul suspect într-un dosar privid fapte de «furt calificat». De asemenea, acesta se afla ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 08:25
(985 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Urmărit penal pentru «violență domestică»

Polițiștii din Ialomița au emis un ordin de protecție provizoriu în cazul unei femei, de 30 de ani, din Slobozia, victimă a violenței domestice. Printr-un apel la 112 aceasta a reclamat faptul că a fost ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 08:20
(935 vizualizări - 0 comentarii)


4

Slobozia: Manifestări dedicate «Zilei Revoluției Române din Decembrie 1989»

«Ziua Revoluției Române din Decembrie 1989» va fi marcată și la Slobozia. Autoritățile locale și cele județene vor organiza evenimente publice, în zona Monumentului Eroilor Revoluției, din centrul Sloboziei ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 08:15
(1007 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența băuturilor alcoolice

În urma controalelor de rutină desfășurate pe șoselele din Ialomița, polițiștii ialomițeni au întocmit dosare penale pe numele a cinci conducători auto, depistați în trafic sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 08:10
(999 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Casă mistuită de flăcări

Un incendiu s-a produs în dimineața zilei de duminică, 15 decembrie 2019, la o locuință din localitatea Scânteia. Cauza probabilă o reprezintă o lumânare lăsată nesupravegheată. Pompierii s-au luptat cu ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2019, 07:40
(1305 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident rutier pe DN2A

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, petrecut în dimineața zilei de duminică, 15 decembrie 2019, între localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre automobile, patru ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2019, 07:38
(1143 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ordin de protecție provizoriu pentru un bărbat din Ion Roată

Miercuri, 11 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 de Poliție Ion Roată au fost sesizați de o femeie, de 46 de ani, din comuna Ion Roată, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de soțul ei ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2019, 14:55
(1745 vizualizări - 0 comentarii)


9

Fetești: Bătrână de 72 de ani, accidentată

Miercuri, 11 decembrie a.c., în jurul orelor 15,00, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza municipiului Fetești, soldat cu rănirea unui pieton. Din primele cercetări efectuate de ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2019, 14:45
(1180 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


10

Tânăr din Țăndărei, arestat pentru săvârșirea de «infracțiuni contra libertății și integrității sexuale»

Polițiștii din Țăndărei au acționat pe raza județului, pentru depistarea peroanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2019, 14:40
(2030 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Hoții îți invadează intimitatea»

În perioada decembrie 2019-februarie 2020, Poliția Română derulează, la nivel național, Campania de prevenire a furturilor din locuințe «Hoții îți invadează intimitatea». În județul Ialomița, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2019, 17:45
(1173 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ciocârlia: Legume și fructe, confiscate de polițiști

Peste o tonă de legume și fructe au confiscat polițiștii ialomițeni de la un tânăr, de 22 de ani, din județul Prahova, care transporta bunurile în vederea comercializării, fără a îndeplini condițiile legale ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2019, 17:40
(1065 vizualizări - 0 comentarii)


13

Acțiune de prevenire în școlile din Fetești

Polițiștii feteșteni au desfășurat marți, 10 decembrie 2019, activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor la 4 unități de învățământ de pe raza municipiului Fetești. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2019, 17:35
(1166 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere București și ai Ocolului Silvic Fetești au organizat marți, 10 decembrie 2019, o acțiune pentru ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2019, 17:30
(1125 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Tânăr de 17 ani, reținut de polițiști după ce a furat o mașină și a condus beat la volan

Un tânăr de 17 ani, din județul Buzău, a fost reținut de polițiștii ialomițeni după ce a furat un autoturism staționat în localitatea Manasia, pe care ulterior l-a condus sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 16:50
(946 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Evenimente dedicate memoriei muzicianului Ionel Perlea

Anul acesta, pe data de 13 decembrie, se împlinesc 119 ani de la naștererea dirijorului ialomițean Ionel Perlea. Pentru a marca acest eveniment, reprezentanții Centrului Cultural din Slobozia, al cărui ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 16:35
(881 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Și-au pierdut viața sub roțile mașinilor

Luni, 9 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza județului, soldate cu decesul a două persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orelor 12, ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 16:20
(1299 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM a împlinit 21 de ani de activitate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a împlinit marți, 10 decembrie 2019, 21 de ani de activitate. ANOFM funcționează sub autoritatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și are rolul ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 16:05
(902 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști noi la IPJ Ialomița

Polițiști noi la IPJ Ialomița

44 de absolvenți ai unităților de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne își încep cariera de polițist la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. Cei 44 de absolvenți ai unităților de învățământ ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 16:55
(1260 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Pește confiscat de polițiști

Ialomița: Pește confiscat de polițiști

Peste 500 de kilograme de pește din speciile crap și fitofag precum și setci și unelte de pescuit au fost confiscate de polițiștii ialomițeni. Sâmbătă, 7 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 16:35
(992 vizualizări - 1 comentariu)


Șofer din Amara, urmărit din polițiști

Vineri, 6 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Amara, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la efectuarea semnalelor de oprire unui conducător auto ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 16:20
(845 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 6 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Coșereni au depistat un bărbat, de 45 de ani, din comuna Roșiori, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, aflându ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 16:15
(964 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Păltinișu

Sâmbătă, 7 decembrie 2019, în jurul orei 2,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Perieți-sat Păltinișu. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 11:35
(924 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,30%

La sfârșitul lunii octombrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4023 șomeri (din care 1840 femei), rata șomajului fiind de 4,30%, cu 0,97% sub ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 09:40
(1030 vizualizări - 0 comentarii)


Moș Nicolae a sosit la Centrul de Copii din Urziceni

Moș Nicolae a sosit la Centrul de Copii din Urziceni

Vineri, 6 decembrie 2019, copiii aflați în Complexul de Servicii Sociale Urziceni au avut o frumoasă surpriză. Momentul a fost plănuit de parintele Bogdan Ionuț Stancu, parohul Catedralei din Urziceni, ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 08:10
(945 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Polițiștii ialomițeni, în rolul lui Moș Nicolae

Moș Nicolae a venit cu autospeciala de poliție la un copil de numai 10 luni, din localitatea Traian, abandonat de mamă la naștere. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost joi, 5 decembrie ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2019, 13:40
(951 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» din Slobozia, a desfășurat joi, 5 decembrie 2019, activitatea «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae». Micii creștini ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 13:20
(970 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Pește confiscat

Movilița: Pește confiscat

65 de kilograme de pește din specia fitofag au fost confiscate de polițiștii ialomițeni după ce au depistat în trafic un bărbat, de 41 de ani, care transporta pe raza comunei Movilița pește fără documente ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 09:50
(657 vizualizări - 1 comentariu)


Polițiștii ialomițeni au donat sânge

Polițiștii ialomițeni au donat sânge

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a inițiat o campanie internă de donare voluntară de sânge, ca un demers de salvare de vieți omenești, prin sprijinirea eforturilor de refacere a rezervei de ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 09:35
(951 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...